Ideea articolului de azi e generoasă și interesantă; punerea ei în operă, însă, ne-a chinuit. Ne-am întrebat nu doar care au fost primele restaurante noi deschise în București după Revoluție, dar și cîte dintre ele mai există și azi. Cum ar veni, care-i cel mai vechi?
Nu știm precis, și-i firesc. Așa cum am mai zis-o, anii aceștia au zburat; și noi – în plus – i-am vrut să treacă cît mai repede, percepîndu-i doar ca o nenorocită de tranziție. Cu gîndul la binele pe care-l meritam, nu am găsit momente de răgaz să-i documentăm, să-i pricepem pe îndelete.
Și da: au trecut deja peste treizeci de ani. Poate eram prea mici ca să ne pese de restaurantele vremii. Poate le priveam ca pe ceva care nu-i de nasul nostru. Am uitat multe și la fel de multe, poate, le mai și-ncurcăm.
Dar chiar și-așa să vedem ce-a ieșit!
de Mini-Economicus
Cred că printre primele legi vesele „emanate” a fost și cea care dădea drumul micii privatizări, parcă avea numarul 15? S-au constituit atunci tot felul de ghemulețe de interese, printre care unele au facut ce au știut mai bine: „mandatarii redivivus” în ediție revăzută și adăugită…
Cum nu erau nici bani, nici clientelă încrezătoare, au început cu faimoasele terase, întâi în propria curte, apoi pe diverse spații virane, parcări, etc. profitând și de momentanul cadru legislativ cam „aschilambic”… Serveau sucuri și timid bere… dar de îmbogățit s-au îmbogățit „patronello macaronaro” de câte scaune și mese multicolore din plastic au vândut!!
Dupa ce au prins „putirință” (vorba lui Anton Pann) au început să se segmenteze, câteva exemple mai jos – de care știu eu – transformându-se în restaurante în toată regula.
Strada Iancu Căpitanu colț cu Călușei, începută ca „Terasa Babylon” rapid „carosată” și devenită restaurant în toată legea (da, era în curtea vilei omului), căreia i-a mers chiar bine vreo zece ani, până când a vandut acaretul unor indieni – acum se cheamă restaurant oriental „Karishma”. Să nu uit sa reamintesc, forma de restaurant a căpătat-o deja pe la sfârșitul lui 1990, dacă țin bine minte!
Tot în aceeași perioadă, mai sus pe Iancu Capitanu s-au mutat niste vietnamezi onești veniți cu afaceri, care au deschis în propria vilă (foarte dichisită și fără factorul bling) un restaurant cu specific, în toată legea, prin 1990 (Thang Long) dar care s-a închis prin 2008…
Un alt exemplu imemorial ar fi „Templul Soarelui” lângă fostul garaj de tramvaie de pe Viitorului cu Ștefan cel Mare, devenit și el cârciumă după ce a trecut faza de terasă… prin 1991. Doi-trei ani mai încolo se deschidea și al doilea spațiu al restaurantului, de pe Mihai Eminescu colț cu Toamnei. Ambele funcționează și azi.
Nu putem părăsi zona asta a Sectorului 2 fără să amintim celebrul „Șarpele Roșu”, care a funcționat în primul deceniu liber pe Eminescu colț cu Vasile Lascăr.
Ca să sumarizez, mai în tot Bucureștiul s-au înfiripat, dintre terasele mai răsărite, restaurante; de găsit, se găseau marea majoritate în curți bogate, mai mult pe străzi lăturalnice, ferite (și) de ochiul vigilent al controalelor de la pompieri – spaima vremii apuse!
Din păcate nu sunt la curent cu ce s-a mai dezvoltat prin restul sectoarelor, fiind o perioadă mai restrânsă pentru mine, în special de instituția numita ASE, care se cerea terminată!
Când am reînceput sa umblu am constatat că toate vechile cârciumi fusesera „legiuite” ca „locații de gestiune” – parcă legea 34 – astfel că toți cei ce știau prețul berii s-au vazut patroni de cârciumă veche, luată pe bani noi, condusă în genere pe stil haiducesc, căci – deh – începuse marea epoca a furtului en-gros și en-detail, iar clientul era jumulit fără milă… Se face astfel ca apăruseră celebrele glume cu „bei o bere… lași masina, bei două… lași casa”!
Restaurante de fitze nu-mi aduc aminte să fi fost, lumea încă ieșea de dragul socializării, era o euforie generală, cam ca atunci cand plonjezi la bungee-jumping…
***
Întregim lista, desigur, cu „Derby”, care a fost deschis în 1990 pe colțul Eroilor cu Eroilor Sanitari. Actuala înfățișare – care te duce cu gîndul la o casă – e ulterioară; spațiul a fost unul dintre foarte, foarte puținele care n-au fost demolate de administrația Băsescu la-nceputul anilor 2000, în celebra campanie de curățare a spațiilor publice.
Nu putem trece peste deschiderea celebrului „Spring Time” în Victoriei, aflat în același loc din 1992 pînă azi. Chiar dacă e doar un fast-food, îl considerăm un punct de reper important în domeniu!
Am încercat să ne folosim și de presa vremii; singura unealtă – rubrica Inspectorului L din ziarul „Libertatea” – amintește mai mult de restaurantele propriu-zise care aveau vechime. Printre puținele noutăți figura, desigur, cunoscutul „Velvet” de pe Știrbey-Vodă… dar cam atît!
Trecînd de jumătatea anilor ’90 atmosfera se schimbă: apar restaurante cu specific, acoperind nișe și descoperind gusturi și mîncăruri noi. Începem să călătorim, să ne îmbogățim, să fim expuși la obiceiurile vestice. Descoperim instituția pub-ului. La sfîrșitul deceniului putem deja frecventa restaurante noi, profesioniste.
Hai să mai pun și eu pe listă, deși or mai fi multe altele pe care, cum zice autorul, nu ni le mai știm. Așadar, cine își amintește de Shorley din str. Econom Cezărescu?! Dacă avem politehniști printre noi, imposibil să nu știe de el. Eu l-am descoperit pe la jumătatea anilor 90, dar se spune că-i deschis din 91. Că era studențesc, ieftin și bun e una, însă la vremea aia a fost primul restaurant deschis non-stop (vorba-vine, non-stop în sensul că era deschis toată noaptea). Se crease o adevărată aură în jurul lui, îi mersese faima și devenise un loc boem frecventat de ”lumea bună”, foarte la modă, mai ales la ore mici. A avut o expansiune fulminantă, din câteva mese pe trotuar s-a extins pe toate trotuarele străzii, inclusiv visavis, de traversau chelnerii precum căprioarele, cu farfuriile de ciorbă aburindă. Și a ținut ceva timp atmosfera asta, apoi a venit concurența și s-a mai domolit, deși clientela fidelă frecventa cu spor.
Alt restaurant care-mi vine în minte din perioada early 90 este micul Hong Kong de pe calea Grivitei, visavis de Baia comunala. Cred că există și în ziua de azi, la fel de mic și dubioșel la aspect. Mâncarea n-am mai încercat-o de cel puțin 15 ani, dar în epocă era delicioasă. Avea patron/bucătar chinez dar ospătarii erau români, amabili și cu umor – adesea făceau gluma cu ”comandați ce doriți, tot pisicuțe și cățeluși o să mâncați” atunci când, neștiutori în ale gastronomiei asiatice, clienții mai cereau vreun detaliu. 🙂
Așa de vechi e Hong Kongul? Nu m-am gîndit niciodată.
Și Shorley, sigur, sigur, Shorley. Acum un an – sau doi? – s-a închis. Cred că „ceva” din el se pierduse în anii 2000, cînd a început și să fie și pentru mese de prînz
Dacă nu e cu supărare, aș dori să pomenesc aici o persoană care ar merita să aibă în București un bust sau măcar o plachetă memorială, pe Dl Nicolae Scarlat, care a creat primul fast-food decent din București, „Bist Mc. Pana”, la Piața Amzei. Un întemeietor, un adevărat capitalist, de rasă veche, nu se mai nasc oameni ca el…În mizeria înfricoșătoare a Bucureștilor anului 1991 (vezi pozele lui Norihiro Haruta) restaurantul lui era ca un OZN absurd aterizat din greșeală pe la noi. Sâmbătă seara coada era până în Victoriei. Eu mă mutasem în București, plecasem în lume doar cu hainele de pe mine, stăteam squatter într-un apartament sinistru din blocurile de chilieni de la Râul Doanmei, dar odată pe săptămână tot strângem bani ca să iau de la el cel mai ieftin item din meniu, Pitta cu salată grecească și cartofi prăjiți, 19 lei.
Un film de epocă:
https://www.youtube.com/watch?v=bmQ3F-9jKBI&t=9s
Un articol:
https://www.wowbiz.ro/video-el-a-facut-primul-hamburger-si-primul-hotdog-din-bucuresti-pe-vremea-comunistilor-dupa-revolutia-din-89-a-deschis-primul-fast-food-din-capitala-16233204
Un memento bun, bun de tot! Peste alde „Hamka” din perioada aia.
Subzistînd și azi, „McBurger” de lîngă benzinăria Dorobanți, și el vechi.
https://www.simplybucharest.ro/?p=10200
Plus rotiseria de pe Dacia 131!
https://www.simplybucharest.ro/?p=27528
@Mini-Economicus: Frumos și nostalgic subiect, probabil că o să adune ceva comentarii.
@catherine: Excelentă descriere, confirm întru totul, cel puțin asta era atmosfera la începutul anilor 2000, când am ajuns și eu acolo în calitate de căminist în Grozăvești. Îmi amintesc și acum aerul de legendă din jurul restaurantului Shorley, deși nu avea mai mult de 10 ani la vremea aceea.
@Cătălin Cojocaru: Nu știam de bijuteria asta, am venit în București prea târziu ca s-o prind…
Din aceeași categorie cu Bist’Mc. ar trebui menționat Sheriff’s, vizavi de Cocor, apărut, cred, în 1995.
Și, că veni vorba de Grozăvești, îmi amintesc că aproape de stația RATB (STB) de pe sensul dinspre Universitate spre Regie (601 oprea acolo pe vremea mea, însă bănuiesc că numărul s-a schimbat) era restaurantul libanez Blida, cu aspect de „bombă” construită provizoriu din materiale ușoare. Nu știu povestea lui și nu știu dacă datează de la începutul anilor 1990, dar nu m-ar mira.
Ooo, Sheriff’s!
… mare, spațios, funcțional
În tandem cu Shorley, în aceeași locație a fost și Pui de Urs, f apreciat și el!
Atunci să traversăm pînă-n Băneasa, căci și Cocoșatu’ cu pandantul Gil au apărut devreme.
@catherine Apropo de politehnisti, as mentiona si cantinele studentesti Maxx si Dumars de la sfarsitul anilor ’90 inca mai pastrau ceva din “boemia” si bascalia studenteasca a anilor ’80, nu multa, dar ceva mai ramasese. Pacat ca nu a pus nimeni pe hartie sau intr-un film ceva acei ani si acea experienta, ma gandeam zilele trecute cum sambata si duminica seara 601-le se intorcea plin de studenti in Grozavesti/Regie venind dinspre Centru.
Dupa aceea n-am mai urmarit, dar cand am revenit dupa ceva ani si am vazut ca mi se cere buletinul ca sa intru intr-unul din P-uri si ca doamna rectoritza construise un gard aberant in spatele caminelor, pe Bulevardul Regie, mi-am dat seama ca tot spiritul ala disparuse de-a binelea.
@de Mini-Economicus,
Multumim mult pentru evocari!
Am trecut prin anii aceia fara sa retin prea multe, si fara sa consemnez.
in plus, pe Net poti gasi cu usurinta poze cu Sfanta Voineri inainte de demolare, dar “Șarpele Roșu”, pe linga care treceam cu 135, il am doar in amintiriu, vag!
Iar restaurantul oriental „Karishma” il vad cand trec pe Iancu Capitanul, dar nu stiam istoria lui.
@mihai,
Sunt politehnist vechi, 1975-81, insa da, si pe mine m-a deprimat cand “am vazut vazut ca mi se cere buletinul ca sa intru intr-unul din P-uri si ca doamna rectoritza construise un gard aberant in spatele caminelor”