ce nu înțelegem.

Genul ăsta de lucrări, dom’le!

Într-adevăr: cumplit, chinuitor, mizerabil la adresa cetățeanului.

Borduri gigantice – ca să nu se mai poată sui nimeni pe trotuar – grădinile blocurilor distruse pentru „lărgirea” spațiilor pietonale și – ca să fie toată lumea fericită – mai multe locuri de parcare; la suma uriașă pe care o încasează autoritățile de la oamenii fericiți că au unde să-și țină mașina, o afacere strașnică!

Una peste alta, chiar și locuitorul zice că… „se merită”. În sfîrșit, poate merge pe trotuar, simte că e mai sigur, mai civilizat, mai elegant.

Principial e greșit: lucrările astea nu pot fi cu adevărat legale; nu se poate distruge spațiul verde așa de simplu.

Și totuși, lucrările se fac; și la cîteva luni de cînd încep, după ce cartierul întreg e distrus și preschimbat, apar și celelalte autorități, care descoperă – ia, minune! – că lucrările nu au autorizație… că se impun amenzi grase… și – preferata noastră – că zona trebuie „adusă la starea inițială”.

… după cîteva luni; și întotdeauna cînd deja e prea tîrziu; și, mai ales, la momentul în care cetățenii au văzut că „uite, se face în sfîrșit, treabă!”

Ei bine, asta nu înțelege cetățeanul: de ce nu se opresc lucrările la prima bordură scoasă, la primul petec de iarbă acoperit cu pietriș.

Și de asta-i dau înainte autoritățile din sectoarele 3, 4 și 5: pentru că mereu cetățenii îi cred pe cei care fac.