Orice bărbat trebuie să meargă acolo; aşa e regula. Oricît de umanist sau de pacifist te-ai da, nu se poate să nu-ţi facă cu ochiul istoria şi tehnica militară.
Muzeul Militar din Bucureşti îşi ţine în weekendul din preajma lui 9-10 mai zilele deschise, prilej de a vedea şi chestii mai intersante – adică reconstituiri, adică entuziaşti care-şi cheltuie banii pe uniforme şi puşti vechi şi se joacă de-a soldaţii.
Problema cu manifestările astea e că dacă ai apucat să mergi la una, nu prea mai are rost să mai mergi şi data viitoare. Ştiu – e frumos, ai ce vedea, copiilor le place (şi toţi se poartă frumos cu copiii); dar nu se-ntîmplă nimic nou, de la an la an. Şi e păcat – şi vina e, desigur, a Muzeului.
Muzeul e o adunătură prăfuită şi săracă de exponate; n-are nimic modern, n-are nimic pasionant în el. Lipsesc lucruri care n-ar trebui să lipsească. În condiţiile în care mai zac prin parcurile auto de prin ţară cîteva Buceaguri, cîteva TeVeuri, cîteva autobuze şi alte rable, e păcat de la Dumnezeu că nu sînt trimise aici şi expuse.
E păcat de la Dumnezeu că, de la an la an, se degradează bijuterii tehnice ca tractorul cu roţi şi şenile FAMO şi camionul Skoda. Nişte nenorociţi – dacă-mi cereţi părerea – le lasă pradă ruginei. Iată cum stă aruncat într-un colţ FAMO:
Iată şi cum e abandonat camionul Skoda…
Am mai spus – n-ai cum să nu dai tîrcoale, fascinat, acestor vehicule grele. Taţii le arată entuziasmaţi copiilor care de-abia ştiu să ceară papa, tinerii povestesc, cu lux de amănunte, specificaţiile tehnice prietenelor (drept răzbunare pentru tîrgul de nunţi la care au fost tîrîţi luna trecută), nazişti nedeclaraţi oftează discret pe lîngă ele cu gîndul la gloria reich-ului…
Şi te plimbi, caşti gura, te-nchipui în cine ştie ce film de l-ai văzut cînd erai copil…
Vizita la Muzeul militar e o sărbătoare pentru pasionaţii de trecut şi de istorie. Tehnica aceasta veche e plină de surprize. Anul ăsta m-am pomenit că mă uit cu atenţie la diferite modele de roţi. De la roţi trecui la cauciucuri; vechi şi ele – doar au făcut războiul! – dar nimic nou în mărcile lor: Dunlop, Continental, BF Goodrich…
Moment în care am rămas blocat, citind marcajul pneurilor de pe camionul Skoda:
Banloc-Goodrich; Fabricat în România.
Asta da, pagină de istorie.
Da’ unde crezi ca sunt fabricate Michelinele si Continentalele care incalta masinile din ziua de azi?
Niste zdrente aia din Ministerul Apararii. La ce fier au pe ele,in afara de o smirgheluiala zdravana si o vopsea nu aveau nevoie de altceva,mai rezistau inca 70 de ani.Oricum,sasiiele vor rezista,caroseriile se prabusesc.Ultima data cand le-am vazut era prin 1979 cand erau intr-o stare foarte buna,aveau o culoare gri tipica (se mai vad inca urme)si erau bine ingrijite.Intrai in curtea Muzeului,care era pe dreapta (in stanga era Republicii),pe o alee lunga unde in capat faceai dreapta si pe partea dreapta,inspre cladire erau asezate camioanele,tancurile ,tunurile(doua bucati strajuiau intrarea in muzeu),iar fata in fata cu ele era parca un mini hangar ,o sala cu avioanele lui Vlaicu si Vuia.Cred ca Ando stie mai bine.
@cata: de data asta, m-ai prins in ofsaid ! o singură dată am fost-cu şcoala- la Muzeul Militar, când era sus pe deal şi, sincer, nu prea îmi aduc aminte detalii.
Pe vremea aia ne preocupam foarte mult, în schimb, cum să intrăm t mai des pe stadion , la meciuri…”Republicii” era singurul cu nocturnă:-)
Insă neglijenţa cu care sunt tratate asemenea obiecte istorice mă seacă.Nici n-ar trebui mari fonduri alocate.Vorba ta: un şmirghel şi o vopsea!
Bine că avem măcar fotografiile.
Omul sfinţeşte locul.Am fost sâmbătă la Conacul Bellu din Urlaţi-Prahova.
http://arhitectura-romaneasca.blogspot.com/2009/06/conacul-bellu-un-exemplu-de-conservare.html
Să vezi ce înseamnă oameni gospodari şi îndrăgostiţi de meseria lor.
O frumuseţe de muzeu.
“Orice bărbat trebuie să meargă acolo; aşa e regula. Oricît de umanist sau de pacifist te-ai da, nu se poate să nu-ţi facă cu ochiul istoria şi tehnica militară.” – ???
… aşa-s băieţii, Raiden!
La Muzeul cel vechi am fost cu şcoala cu cateva luni înainte de a fi închis şi demolat. Dar nu mai ţin minte mare lucru; doar că am mers cu tramvaiul şi că era urît, frig şi noroi.
@Dan .Si Pirelli se fabrica la Slatina dar crede-ma ca n-ai vrea sa-ti pui pe masina Pirelli made in romania.
Loveste-ma si cu cliseul “un barbat adevarat este acela care a facut armata”.
aia e o tîmpenie tradiţională!
Dar flăcăii ăia care se jucau de-a soldaţii şi se duc la re-enactment au făcut toţi armata?
Toţi ăia care stau ore-n şir şi se uită la tîmpeniile alea de pe Discovery cu cîmpuri de bătălie şi fel de fel de arme şi tulumbe militare au făcut armata?
Zic că e o fascinaţie (sănătoasă sau nu) pentru chestiile militare – o fascinaţie pe care am văzut-o la oameni foarte, foarte paşnici altmiterea.
Mare amator de tehnica militara(in special aviatie),merg aproape in fiecare an la zilele M.M.De fiecare data ma intreb cum este posibil sa lasi in parasire asemenea exponate.La cati pasionati sunt,niste zile de “munca patriotica”,pt. intretinerea lor,nu ar deranja pe nimeni.Dar, e mai usor sa stai cu dosul pe scaun si sa invarti hartii(asteptand pensia),decat sa pui mana pe o perie de sarma si pe o pensula!
[…] Poze cu camioane si roti de la Muzeul militar Bucuresti. […]
@Freesys: După experienţa cu Pirelli P6000, eu unul nu aş mai folosi vreodată Pirelli indiferent de ţara de origine.
@florin: Când a fost găsit în 2000 în apa Prutului un tanc sovietic provenit de la poporul prieten şi frate american (presa spunea că e Sherman, dar la o privire mai de aproape s-a văzut că era de fapt M3 Stuart 😀 ) l-au adus la Muzeul Militar şi l-au abandonat pe un postament, în dreapta intrării la hangarul de avioane, exact în starea în care l-au scos din noroi. E foarte posibil ca nici acum să nu arate altfel.
~Nautilus