Ce bucurie, hei, acum aproape 24 de ani, cînd s-a deschis primul mall al Bucureștiului. Ne-nghesuiam să căscăm gura la vitrine, să ne strîngem lîngă uriașa fîntînă care arunca jetu-nspre cupolă, să-mpingem cărucioarele jos, în „Gima”…
Încet-încet, mallurile au intrat în viața noastră. Fără ele n-o mai putem duce!
Dar cît de meschine sînt, cît de obositoare, cît de lipsite de locuri odihinitoare. Fără lumină, fără aer, fără un spațiu exterior, fără piațete în care oamenii să poată ieși, să se adune pe vreme frumoasă.
… cum altfel? Primele malluri, dacă stai să te gîndești, sînt doar niște „Circu-foamei” mai sclivisite – atît!
Și nici următoarele mari și celebre – „Băneasa” și „Afi” nu-s mai breze. Primul, o hală comercială; al doilea… altă hală, dar mai înaltă.
Tîrziu de-abia, odată cu ultimele construite, parcă-parcă au început și ele să-ți mai dea un pic de lărgămînt; nu cine știe ce… dar măcar e mai bine. Nu te mai simți închis, năucit, ca un bărzăune între două geamuri!
Rușinos, nu? Ditai Capitala: malluri multe, căcălău, dar nici unul nu-i vreo fală, nici măcar pe departe cum e „Palasul” de la Iași.
Vai de mine, am citit textul ce acompaniaza fotografia cu complexul comercial Aviatiei si m-a lovit reflexul pavlovian: senzatie de frig, matze goale si un gust de brinza de 28 pusa pe piine prajita pe tabla la foc mic – foarte mic – la aragaz (din cauza lipsei presiunii). Asta era pentru mine epoca marilor infaptuiri…
Uneori e bine sa ne mai amintim de unde am plecat.
plus lebăr prăjit în tigaie, dacă sîntem la amintiri
Văleu, 24 de ani, așa este…a fost un an interesant, care a început cu două mineriade, a prins un pic de elan cu vizita Papei, ne-a rupt cu Metallica pe Lia Manoliu (unde o tovarășă de-a mea ajuns din greșeală pe scenă căutând o toaletă) ne-a mesmerizat cu eclipsa și ne-a dat pe spate cu primul Mall în septembrie. FNI și Banca internațională a Religiilor mergeau la turație maximă, aveau oamenii bani de undeva.
Sincer, aveam senzația că lucrurile mergeau în direcția bună. Viorel Lis făcea tot felul de năzbâtii: reintroducea iluminatul public în București ( da, în anii 90 era așa de întuneric în București că mergeam la Observatorul Urseanu și făceam observații astronomice cu regretatul Harald Alexandrescu),asfalta străzi care nu mai fuseseră astupate de 20 de ani, reparase tot centrul bombardat al tîrgului ca să dea frumos la festivalul Enescu, că venea Kremerata Baltica și anturajul. Eu terminasem facultatea de vreun an, servici canci așa că mă angajasem la Dunkin’ Donuts unde am avut cea mai fulgerătoare carieră din viața mea, de la spălător de vase la manager de restaurant în 3 luni. Ei, și cam prin august am început să ne facem și noi magazinul nostru din primul Food Court din patria noastră, că nu se putea să lipsim. Dar am ratat ziua inaugurării, nu știu de ce. Îl întreb pe colegul meu Luca, ei, cum e, cum a fost la inaugurare? Eh, ce să fie, zice el, vin moldovenii la costum și aplaudă fântâna. Așa era pe atunci. Iar în toamnă m-am angajat pictor scenograf la Opera Română…
Da’ chiar, părea că mergem undeva spre binișor după 97.
Mă gîndeam chiar ieri-alaltăieri la niște puncte de resetare sociale, pentru București unul a fost sigur 2000, cînd a început Băsescu un iureș mare.
Pentru restul țării nu pot decît să amintesc victoria aceluiași Băsescu la primele prezidențiale și mai apoi momentul „Colectiv”. Atît de multe s-au schimbat deodată, în ambele momente.
@Cătălin Cojocaru,
“în anii 90 era așa de întuneric în București că mergeam la Observatorul Urseanu și făceam observații astronomice cu regretatul Harald Alexandrescu”
Pe mine nu m-a dus capul sa pofit, desi aveam si un tele de 300mm!
Sigur ca da, pina prin 199, nu exista iluminat public in Calea Vitan.
Stazile laterale aveau lumina, dar pe artera principala, nu existau stalpi de iluminat …
In acei ani, lucram la o firmă al cărei patron avea multe relaţii şi deschideri cu Germania şi ţin minte că a adus un reprezentant al METRO care ne-a făcut legitimaţii de intrare. Culmea e că apoi, prima oară am fost la un METRO dar…în Germania, la Frankfurt, în 1997, prezentând legitimaţia de la METRO Romania. N-a fost nicio problemă. In România, primul supermarket la care am fost a fost “Billa” din Balta Albă. O să râdeţi, dar până acum, n-am fost niciodată la IKEA!
păi, dacă n-ai de ce!
Am luat o groază de mobilă de la ei, dar apoi n-am mai avut nevoie. Și nici eu nu m-am mai dus.