adevărul.

Am numărat: în ultimele zile cuvîntul “căcat” apare cam de vreo 30 de ori pe-aici sau prin alte locuri pe unde s-a nimerit să-mi dau cu părerea. E doar un cuvînt – şi cuvîntul există, numeşte ceva – nu am de ce să nu-l spun, să nu-l scriu.

E doar un cuvînt. Nu mă feresc de cuvinte. Nu cuvintele fac rău. Nu vă supăraţi pe cuvinte, vă rog frumos.

… îs 90 de ani de cînd s-au scris rîndurile de mai jos. 90 de ani! Au fost războaie, au fost descoperiri, au fost ridicaţi şi daţi jos oameni; dar noi sîntem aceiaşi.

[…] Dacă o expresie mai tare, dar care este în circulaţie, se cere întrebuinţată, nu preget să o redau întocmai, aşa cum e. Perifrazarea sau înlocuirea prin puncte o consider drept cea mai stupidă falsificare. Astfel de cuvinte sînt folosite şi în Parlament.

Bine s-a spus cîndva, că un om educat poate citi orice. Împotriva a ce este firesc se ridică numai porcii şi bădăranii ipocriţi, care în purismul lor abject nu se uită la conţinut şi se năpustesc mînioşi asupra cuvintelor izolate.

Cu ani în urmă, am citit critica unei nuvele, în care criticul era furios din pricină că autorul scrisese “Şi-a suflat şi şi-a şters nasul.” Expresia pare a fi împotriva a ceea ce este estetic şi înălţător în literatura care trebuie pusă la dispoziţia publicului.

Şi asta nu-i decît o mică mostră de ce fel de dobitoace se nasc sub soare.

Oamenii care se indignează de o expresie mai tare sînt nişte laşi, căci realitatea vieţii îi va surprinde nepregătiţi şi tocmai aceşti oameni slabi sînt cei mai mari duşmani ai culturii şi ai formării caracterelor.

Dumnealor ar educa poporul ca pe o ceată de omuleţi hipersensibili, de masturbanţi ai falsei culturi, de tipul Sfîntului Alois, despre care se povesteşte în cartea călugărului Eustaţiu că, auzind pe unul slobozindu-şi vînturile, s-a pornit pe plîns şi numai în rugăciune şi-a putut găsi liniştea.

Acest soi de oameni care îşi arată indignarea în văzul lumii caută în schimb, cu nespusă plăcere, closetele publice pentru a citi inscripţiile neruşinate de pe pereţi […]

1921. Jaroslav Hasek – din postfaţa la cartea întîi din “Peripeţiile bravului soldat Svejk”