Cît îți ia?
Cinci minute, atît.
Strada Lămîiței – formindabilă pantă! – unește cele două părți ale Filaretului, cea de jos și cea de sus.
Liniștită, cuminte, drăguță, nu poate lipsi din nici o plimbare prin locurile astea, care te atrag cu istorie, cu tihnă, cu neașteptate scurtături printre acoperișuri…
Cîteva mici schimbări și pe-aici, nu se poate altfel. Ce bine, însă, că nu-s chiar atît de neiertătoare.
La colțul cu micuța stradă Gheorghe Costescu, casa asta a pierdut destule detalii plăcute în urma renovării. Dar – în sine, fără să mai facem comparații – pare veselă, potrivită.
O căsuță banală. Nu mai e: și mini-bloculețul rezultat încearcă să nu chinuie vizual strada.
Zău dacă-mi pare rău după vechea situație. E mai bine acum:
Aici… clar: o îmbunătățire a îmbunătățirii.
Plus o reîmprospătare modestă, dar îndestulătoare.
Între frumoasa renovare de jos, de la-nceputul străzii și necăjita poștă, rămasă în paragină-n capătul celălalt, strada Lămîiței se păstrează armonios: pașii pe-aici ne fac plăcere.
La “o îmbunătățire a îmbunătățirii”, imaginile 11 şi 12, e remarcabil traseul, de peste gard, al acelui burlan. 🙂
Păi tot pe aici pe stradă mai avem o probă de mare inginerie.
https://www.simplybucharest.ro/?p=6676
Mamăăă, ce mai furnal şi-a tras omul!
hai să formulăm elegant, e un tribut adus istoriei industriale a zonei adiacente.