Cui nu-i place pîinea caldă? Nu trebuie să fie cine știe ce specialitate: doar proaspătă, fierbinte. Mirosul navetei pline cu franzele, cîte amintiri!
Dar cine mai face franzele?
E de-ajuns să ne uităm pe harta Capitalei, din toate fabricile și morile noastre una a mai rămas! – «Vel Pitar», cea de pe șoseaua Sălaj.
O fabrică de pîine: atîta avem. Bun, nu punem la socoteală unitățile construite în Ilfov, după relocarea activității altor unități tradiționale, precum «Băneasa» ori «Titan» – asta, dacă și aici s-o mai face cu adevărat pîine, sau doar cine știe ce sărăcii făinoase!
În locul fabricilor din București au apărut birouri, blocuri de locuit, centre comerciale, hipermarketuri: Pajura… Plevna… Titan… Spicul… Lujerul… Vitan… Băneasa… toate au rămas în amintire; de curînd s-a zis și cu fabrica din Berceni.
Nu-nseamnă că nu mîncăm, totuși, pîine proaspătă; doar că-i produsă în sumedenia de cuptoare „turcești” binecunoscute, unele – «Köksal» ori «Bosfor» – veritabile făbricuțe!
Și pentru că pîinea albă – reprezentată de franzelă, împletită, floare, corn, japoneză, baton și chiflă – nu ne mai priește, au apărut și brutăriile „artizanale” care îmbie cu sănătoasa pîine „cu maia”…
În rest, tot ce se vinde feliat și ambalat poate fi produs și adus de oriunde din țară ori străinătate; cine să știe, bunăoară, unde se fac sumedenia de chifluțe și de pîinici ca adaos la meniurile livrate de popularele „mîncătorii”?
Astea nu se pun?
https://www.google.com/maps/@44.4517015,26.1365644,3a,48.9y,63.7h,82.27t/data=!3m6!1e1!3m4!1sAUgryvfKk8MutWgHN0NRkA!2e0!7i16384!8i8192?entry=ttu
https://www.google.com/maps/@44.4342476,25.9918547,3a,49.1y,343.63h,91.1t/data=!3m6!1e1!3m4!1sjiTQJH6WIHj0pNqS_53Qsw!2e0!7i16384!8i8192?entry=ttu
https://www.google.com/maps/@44.3948265,26.0345103,3a,75y,160.88h,91.88t/data=!3m6!1e1!3m4!1sPgziGvu2HlqsReWM-X-tpQ!2e0!7i16384!8i8192?entry=ttu
se pun la turcești, da. Prin Ilfov mai sunt o droaie, Jilava, Mihăilești.
„Vel Pitar” are o fabrică mare în Chitila, unde a relocat și activitatea Berceniului
Nu pot să generalizez dar…locuiesc de 33 de ani în București și observația mea e că în momentul în care megafabricile de pâine au început să fie puse la pământ, dintr-o dată a fost pâine peste tot, la discreție…
La începutul anilor 90 să găsești pâine în Drumul Taberei în weekend era o misiune imposibilă. Era o șmecherie, puteai să mergi până în Grozăvești, unde era o fabrică de pâine, și undeva era un ghișeu în perete, băteai în gemuleț și cineva îți aducea o pâine caldă furată de pe linia de producție, te înțelegeai la preț.
Apoi au apărut cuptoarele…cele două de la Piața Drumul Taberei merg în continuu de prin 95 ca oțelăriile, nu s-au mai oprit niciodată. După 22 de ani m-am mutat din Drumul Taberei, dar odată la vreo 2-3 săptămâni plec de la mine din Filaret pînă la cuptorul de pâine din spatele pieței, lângă atelierul de geamuri și oglinzi, ca să iau cornuri cu marmelandă calde cum nu mai găsești nicăieri în București.
Putem să râdem de ele, să le spunem că sunt „turcești” dar brutarii ăștia sunt sarea pământului. Dacă România are acu un PIB de 7 ori mai mare ca în 1989, lor li se datorează în mare parte. Pe spinarea lor s-a construit tot ce s-a construit după 90.
Unde stau acuma, în sectorul 4, mă simt cam venitură, dar aș vrea să recomand o brutărie de pe aici, Merloni, de pe Constantin Rădulescu-Motru. Dar nu se compară cu cele din Piața Drumul Taberei…
Alea au fost vremuri tîmpite. Pînă pe la mijlocul lui ’90 mai ales. De-abia luni pe după-masa ajungea pîinea pe la toate centrele.
În Berceni, tradițional, împărățește «Köksal» de pe Izvorul Rece. Fabrica mare le e în Jilava.