Plimbări în Bucureşti XLI – pe la Popa Nan

Pesemne c-așa-i peste tot. Fără să-ți dai seama, se pierde dulceața aia de mic București: aia care mai era.

… mai îmbătrînește o căsuță, se năruie de la sine – nici nu-ți dai seama că-n locul ei a apărut un gard de tablă; în spatele lui, pe tăcute, se lățește o pîrloagă care ajunge-n strada cealaltă; peste un an te izbește ditai colosul cu strălucire rece, respingătoare.

… altă căsuță – mai norocoasă, ai zice – rămîne: dar din ea, în același timp, n-a mai rămas nimica, e un altoi renovat care spurcă armonia veche și caută să se gudure pe lîngă dihaniile construite de care ziceam înainte.

Am dat o fugă pe la Popa Nan.

Ce firimituri de oraș au rămas pe-aici!

Ce n-a fost demolat odată cu tăierea bulevardelor tîmpite Unirii, Decebal și Matei Basarab a reușit mulți ani să supraviețuiască surprinzător. Pînă-ntr-o zi, cînd lăcomia contemporană a pornit, insidios, să taie și să ciopîrțească iar.

Cît de mult s-a schimbat Popa Nanul! Înainte de Calea Călărașilor, ditai locul pentru un obraznic «Kaufland» și blocuri noi, îndesite chinuit unu-n cîrca celuilalt, pe parcele nepotrivite.

Mai apoi, înspre bordura uriașă a Victoriei Socialismului, plombe, adaosuri – încercări de valorificare a fel de fel de căsuțe. Și, fir-ar să fie, cu cît e căsuța veche mai banală, cu atît modernizare ei e mai respingătoare.

… știți, n-am căutat cu tot dinadinsul să-mi bag nasul peste tot pe-aici; m-am mulțumit să remarc din nou diferențele dintre feliuțele de oraș. Vulturilor, Valeriu Braniște și Turturelelor arată și acum sărăcăcios, mizer; mai apoi vine încă minunata pereche de străzi Moise Nicoară – Daniel Barcianu; și după, într-o splendidă succesiune, Popa Nan, Cezar Bolliac și Gheorghe Dem. Teodorescu: ultima dintre ele parcă are și cel mai mult farmec.

Ce noroc, nu-i cine știe ce mare trafic: doar cîte-un șofer care crede că-i mai lesne să scutească Delea Veche și Delea Nouă. Ai timp să te uiți în jur. Da, taxezi complexurile de blocuri noi care se ridică – dar mai mult te mîhnește mica intervenție la nivelul ochiului:

Ici-colea, accepți cîteva tentative de a îmblînzi năvala imobiliară.

… dar ce folos! Omul de azi n-are timp, n-are resurse de chițibușuri elegante; rezolvă iute, fără milă.

Nici cel cu mai multă dare de mînă nu reușește să se lipească de spiritul străzii. Dar el construiește pentru a se afla-n armonie cu viitoarele clădiri, ăsta-i gîndul lui:

… și încercările-i sînt agresive, neprietenoase.

Însă… însă te mai și faci că nu le bagi pe toate-n seamă.

Și e un motiv! Străzile-s încă plăcute, încîntătoare. Copaci bătrîni – buni și răbdători – se fac că ascund și muchiile clădirilor noi, și mucezeala, scorojeala și paragina caselor rămase. Și-apoi încep să-ți iasă iar în cale bijuteriile Bucureștiului ăla pe care-l iubești!

Chiar și atunci cînd ajungi pe Theodor Speranția – stradă care-i azi doar o alee de spate de bloc – reușești să-ți întorci privirea de la monstruozitățile Centrului Civic.

Te uiți la plăcuțele pe care scrie Rodiei și Miletin – ce uimire cînd îți dai seama că-s cioturi minuscule din străzile tăiate, azi, de bulevardul Decebal!

Păi da! Tot cartierul ăsta se-ntregea din Dristor pînă-n Vitan, fără să fie grănițuit de canionul ceaușist. Ia, dacă ai vreme să treci pe partea cealaltă, o să regăsești cumințenia și armonia; doar că Dudeștiul e cu mai multă mizerie.

Cam atît. E și frumos, e și trist. E o vreme bună pentru cîțiva pași pe aici. N-o să se piardă totul, dar acum e mai mult de văzut. Și de simțit – îndeosebi partea mai modestă, dinspre capăt, are un șarm ghiduș; nu știi ce-ți joacă-n cap mai degabă cînd te plimbi: „… o stradă-nspre Hala Traian, de la Foișor pînă-n Piața Vitan” ori „Don Juan din Popa Nan, am şi fizic, am şi-un ban”?

lista episoadelor din seria „Plimbări în Bucureşti” – aici.