despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Gardurile! Gardurile sînt foarte importante.

Știți cît de mult ne plac gardurile: nu doar ne apără, ci și arată cît de mult disprețuim omul – omul ăla care trebuie izbit cu nepăsarea, care-i pus să ocolească, care-i ținut la poartă.

De aia instituțiile noastre publice țin cu dinții de gardurile lor. Le înalță, le dublează cu table și plastic, mai pun și sîrmă ghimpată, de parcă se feresc de năvala turcilor.

Nu cu mult timp în urmă s-a reparat gardul Cotroceniului. A – nu vă gîndiți că a fost readus la vechea lui stare, cu minunatele ochiuri…

Nuuu, l-au tencuit și l-au zugrăvit!

Acuma s-au apucat și de gardul Casei Republicii; ce, Parlamentul e mai prost?

Kilometri, kilometri de gard… grămezi din banii noștri… pentru renovarea uneia din cele mai urîte și jignitoare împrejmuiri din București.

Citiți despre: gardurigărduțuriporțistîlpicăsuțe de portari

7 comments to Gardurile! Gardurile sînt foarte importante.

  • Cătălin Cojocaru

    Să nu fim supi până la capăt și să vedem partea bună a lucrurilor: aparent putem zugrăvi ce ne-a lăsat Ceaușescu. Nu-i puțin lucru. Joac-o p-asta, Nicu Ceaușescu. În rest, sănătate să fie.

  • Gardul de la Cotroceni se repară aproape anual, dar mereu prost, că în câteva luni iar crapă. De 11 ani trec zilnic pe lângă gardul cu pricina… mai văd bucăți căzute din el, odată era să cadă o bucată de câțiva metri liniari, pe care au ptoptit-o cu niste bârne și au cârpit-o în câteva zile. Dar să găsim și un lucru bun: la ultima cârpeală de gard, au pus și stâlpișori anti-parcare pe latura de sud. Acuma, dacă tot a făcut Administrația Prezidențială gardu’ frumos și vopsit pentru leopardul din interior (mă rog, dl. Leopard e acum prin Capul Verde), poate schimbă și STB stâlpii de troleu de pe Șos. Cotroceni, că toți stau să cadă, dar asta e off-topic.

    Schimbând un pic locul (că ,,locație” înseamnă ,,chirie”), la câțiva km de Cotroceni se află Casa Popescu, cu un gard crăpat, înclinat, jerpelit, oribil de-a dreptul, plus că sunt zone unde trotuarul e atât de îngust, de nu poți merge prea departe de el.

  • hm

    Care-i Casa Popescu? Îmi scapă – asta e.

    • Casa Poporului, evident… numai că autocorrect-ul de pe telefon îşi face de cap 🙁

      • hm

        Bună asta!
        Aici renovează gardul dar de trotuare îi doare în cur.

        • ,,Repară” e mult spus, mai degrabă ,,zugrăvesc” şi ,,cârpesc”. Întreaga Casă a Poporului e un dezastru dpdv al întreţinerii, tencuiala cade, prin acoperiş plouă, instalaţiile sanitare curg… şi dacă faţadele se mai cârpesc din când în când, în curţile interioare e dezastru.
          La fel şi dotările interioare, cu excepţia holurilor monumentale pe unde trebuiau să intre invitaţii Tovarăşului şi a sălilor actuale pentru şedinţele celor 2 camere, restul e praf şi pulbere… tocărie putrezită, umezeală, instalaţii electrice cârpite şi răs-cârpite, geamuri pe lângă care trage crivăţul. Sper ca măcar structura de rezistenţă să fie bună.

          Revenind la gard, zugrăveala se face doar pe exterior, unde se vede din drum. Pe interior nu. Şi bănuiesc că şi la Cotroceni e la fel, dar acolo n-am putut să intru să văd, spre deosebire de Casa Poporului unde ajung cu treabă o dată la câteva luni.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>