despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Civilizație publică LXXXVI – Lămpile Bucureştilor de altădată (I) – Cubul şi Farfuria zburătoare

scris de C. D. Mocanu

Iluminatul spaţiilor publice exterioare (străzi, şosele, spaţii pietonale diverse, pieţe, parcuri, grădini, peluze,  fântâni, terenuri sportive…) definit ca ansamblul format din corpuri de iluminat, surse de lumină, elemente de susţinere a acestora (braţe, stâlpi, coronamente speciale, armături), reţea de alimentare  dedicată (gaz, electricitate…), alte accesorii, combinate şi dispuse astfel încât să se obţină un mediu luminos potrivit pentru desfăşurarea normală a activităţilor obişnuite, face parte din zestrea de civilizaţie şi progres a oricărei aşezări umane.

Dacă nu putem spori această moştenire, măcar să nu o risipim, să nu lăsăm ignoranţa, nepriceperea, neglijenţa, uitarea… prostia să ne sărăcească trecutul. Acesta a fost imboldul care m-a făcut  să las acum mărturie, pentru început, atât cât pot şi cât mă pricep, despre iluminatul electric al Bucureştilor de odinioară. Iluminatului cu „gaz aerian” îi este dedicat ciclul „Felinarele Bucureştilor de altădată”, dar acesta se află încă pe o lungă listă de aşteptare.

Celor două lămpi despre care vom povesti în cele ce vin le-am fost naş. Eu le-am botezat. Au spart întunericul nopţilor bucureştene (şi nu numai) în anii ʼ60-ʼ70. Nu ştiu cum le „alintau” meseriaşii iluminatului public. Erau urâte, urâte rău. Nu-mi amintesc să le fi văzut pe undeva. Asta nu înseamnă că n-au existat. Documentele stau mărturie.

„Cubul” şi „Farfuria zburătoare” fac parte din categoria lămpilor pitice instalate la nivelul solului sau la înălţime mică (max. 700-800 mm.). Acestea sunt folosite la realizarea iluminatului ambiental, ornamental-decorativ, care marchează-delimitează spaţiile pietonale din parcuri şi grădini sau care pune în valoare diverse amenajeri peisagistice (peluze, pergole, pâlcuri de arbori şi arbuşti…), monumente, fântâni… Uneori, în funcţie de fantezia proiectanţilor şi a utilizatorilor, lămpile pitice sunt cocoţate pe stâlpi tip lampadar cu înălţimea de cca. 2-3 m.

Alteori, lămpi gândite şi realizate să-şi găsească locul în vârful unui suport vertical înalt sunt coborâte la sol. Nu totdeauna rezultatul este cel scontat. Sunt rare cazurile în care astfel de improvizaţii întrunesc deodată calităţile estetice şi pe cele luminotehnice ale unui iluminat care să bucure deopotrivă sufletul şi privirea.

În configuraţie standard lămpile de care facem vorbire foloseau ca sursă de lumină becurile cu vapori de mercur de înaltă presiune de 80 W sau de 125 W (vezi tabelul).

Am căutat vreme îndelungată, fără niciun rezultat, imagini cu cele două pitice. Când aproape că-mi pierdusem nădejdea, am găsit.  Câte una pentru fiecare.

Potrivit ca nuca-n perete, prin 1976 „Cubul” îşi făcea de lucru în preajma Catedralei Arhiepiscopale din Alba Iulia (Catedrala Reîntregirii). Nefericită alegere!

Ceva mai târziu, probabil după 1980, o „Farfurie zburătoare” a aterizat la Vatra Dornei în vârful unui pălimar (adică lampadar) şi a zăbovit acolo.

De această dată doar atât s-a putut!

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

4 comments to Civilizație publică LXXXVI – Lămpile Bucureştilor de altădată (I) – Cubul şi Farfuria zburătoare

  • Ando

    Aoleo, e urât cu spume „cubul” ăla. Mai ales şirul ăla de pe lângă Catedrala din Alba Iulia, chiar aduce cu felinarele mormintelor din cimitir 🙁 Nici nu-mi dau seama pe unde se schimba becul, la nevoie.
    „Farfuria zburătoare” nu arăta rău, dar nu-mi dau seama ce lumină dădea la sol, de acolo din vârful acelui stâlp. Bănuiesc că era alcătuită din două semi-farfurii, probabil solidarizate cu o bandă circulară metalică. Sincer, nu-mi aduc aminte de niciunul din cele două modele. Poate nu le-am acordat atenţie le vremea respectivă.
    In schimb, ţin bine minte acest model de iluminat ambiental, ornamental-decorativ foarte răspândit în staţiunile de pe litoral ( foto Eforie Nord 1960)

    https://foto.agerpres.ro/storage/watermark/13377816.jpg

  • […] această relicvă (de prin anii ’50 probabil). Cu gândul ca o să-i fac o mică plăcere dlui C.D.Mocanu, ma gândesc să-i și adresez „o leapșă”, că poate reușește să dezvolte un pic […]

  • Lotusisrael

    ”Farfuria zburătoare” se pare că se numea PVC 01. A existat puțin timp, fiind succedată de PVC 02, un corp mai convențional, fabricat în anii 80 și 90 cu scopul a găzdui becuri cu vapori de mercur (sau sodiu) de putere mai mică decât cele din tronconică (PVT), atât PVC-urile cât și PVT-urile fiind produse de Elba. PVC 02 avea însă defectul a de expune aparatajul (balast, igniter, condensator) căldurii becului, distrugându-le înainte de vreme. De aceea, Elba a înălțat scheletul PVC, apărând PVC 03 și, apoi PVC 05 (PVC 04 fiind o lampă pitică, de grădină) pentru a compensa acest defect.

    • C.D. Mocanu

      Vă mulţumesc pentru detalii şi indicii! În măsura în care se vor dovedi corecte, le voi folosi într-o viitoare actualizare.
      Să auzim de bine!

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>