34 de ani e o viață de om; chiar e – mai ales cînd ne gîndim că anii ăștia sînt cei care-au trecut de la Revoluție.
Vremurile de azi ne par năucitoare, nedrepte, deși nu ține de altcineva decît de noi să le îndreptăm; și am îndreptat dezamăgitor de puțin de la Revoluție-ncoace.
De-aia nu cred că-i de prisos să revedem un pic și vremurile de dinainte: alea pe care, din cauza depărtării, uitării și necunoașterii, sîntem ispitiți azi să le socotim mai puțin dureroase, umilitoare și nimicitoare decît au fost.
Deci, recitim.
- Înainte nu era mai bine
- Se construiau blocuri, se dădeau case la oameni!
- N-am uitat.
- 21, 22 – și apoi
- Când şi cum m-am prins (I) • Când şi cum m-am prins (II) • Când şi cum m-am prins (III) • Când și cum m-am prins (IV) • Când și cum m-am prins (V)
- O poveste simplă, de la Revoluție
- Decembrie ’89
- Revoluția prin ochii unui copil
comentarii