Vitan – felurimi (XII) – O largă participare cetăţenească

scris de C. D. Mocanu

Precuvântare

Citeam deunăzi dis-de-dimineaţă, când mintea e mai vioaie şi mai limpede, citeam zic postarea prietenului C.V. (alias HM) intitulată „Un obiectiv ratat al societăţii civile”. Terminând de parcurs textul, în încercarea de a desluşi subtextul, am rămas cu privirea aţintită pe ecran. Titlul unui articol apărut în  „Informaţia Bucureştiului” din 26 martie 1988, folosit de prietenul meu ca adjuvant, mi-a atras imediat atenţia.

Astăzi „participarea cetăţenească” la înfrumuseţarea oraşului este o ofensă de neacceptat. Primăria ce face? Pentru ce plătim taxe şi impozite? Să se ocupe!

În anii ʼ80 cetăţenii aflaţi în „câmpul muncii”, elevii şi studenţii înfrumuseţau oraşul în cadrul acţiunilor de muncă voluntar-patriotică, mânaţi dindărăt de către activiştii de partid (Partidul Comunist Român).

Dar nu a fost dintotdeauna aşa. Şi pentru asta dau acum mărturie.

◦◦○◦◦

Povestea, istorisită în corespondenţa pe care o port cu prietenul meu G.B., relatează fapte petrecute şi trăite de noi prin anii ʼ60. Am copilărit şi am crescut împreună ca parte a cohortei de copii care stăpânea mahalaua Vitanului între Biserica Înălţarea Domnului – Târcă şi Dosul Morii până la podul peste Dâmboviţa. Am fost vecini, am fost colegi de grupă la Grădiniţa nr. 41, am fost o perioadă colegi de şcoală generală, am fost parteneri de multe „năzdrăvănii” şi… am rămas prieteni.

Urmându-ne destinul am apucat fiecare drumul spre rosturile lui. Eu m-am mutat, tot în Vitan, pe strada Laboratorului, ne-am văzut de şcoală, el a plecat la Focşani şi când vremurile au îngăduit s-a stabilit, urmându-şi copiii, departe de România. Nu mai ştiam nimic unul despre celălalt. Ne-am regăsit după mulţi ani… pe internet:

4 martie 2020, G.B.-comentariu

„Bună ziua d-le C.D. Mocanu şi felicitări pentru acest articol precum şi pentru tot ce publicaţi la Simply Bucharest! Întâmplator am găsit pe internet acest articol cautând relatări despre biserica Târcă si preotul Haralambie (de pe str. Gălbinaşi). Este biserica din cartierul în care m-am născut si am copilarit (Vitan). Citind articolele dvs. am retrăit întreaga mea copilărie! Am locuit pe intrarea Fanteziei (fostă Fusului) şi am avut o copilărie fericită în cartierul Vitan alături de Jenică Petrescu, Petrişor Milas, fraţii gemeni Omăt (Paul şi Nicuşor), Nelu Meleacă, Costică “Roşu”, Costică “Bulgaru” şi alţii.

Numele meu este G.B. şi am 66 ani (pensionar). Am o mare rugăminte: unde aţi locuit în copilărie? Spuneţi că aţi fost vecin cu preotul Haralambie.

Amintirile năvălesc: şcoala Târcă (84) unde am făcut un an de grădinită si primii ani de şcoala elementară apoi noua şcoală 87, stadionul Olimpia (o mană cerească pentru noi unde băteam mingea de fotbal toată ziua mai ales pe terenul de antrenament al lui “Zarzavat”, derdeluşul de pe strada Niţa Elinescu, jocurile: cu ţurca, cal de prinţ şi de împarat, lapte gros, de-a v-ați ascunselea în tufele din rigola de pe mijlocul căii Vitan şi multe altele. În fiecare zi ajungeam în casă seara târziu frânt de oboseală!”

Îndată i-am trimis o fotografie de la grădiniţă.

4 martie 2020, e-mail de la C.D.M. către G.B.

„Ia vezi George, îl recunoști de Dan Constantin Mocanu? E pe lângă tine!

Să auzim de bine!”

4 martie 2020, e-mail de la G.B. către C.D.M.

„Poza este o surpriză extraordinară pentru mine! Mulţumesc! Eu nu am această poză.

Deci tu ar trebui să fii băiatul de lângă doamna Karamel (parca asa se numea educatoarea noastră!?) (Nu! Se numea Carabela; Maria Carabela.)

Dacă este aşa (memoria nu mă mai ajută, au trecut 60 de ani!) tu trebuie să fii Dan care locuia în colţul străzii Fanteziei cu Vitan!”

Fără vreun comentariu personal voi lăsa cititorilor bucuria de a descoperi în corespondenţa mea cu George imaginea mai puţin, spre deloc, cunoscută a Vitanului şi mai ales felul în care locuitorii lui, oameni simpli, nişte mahalagii, găseau de cuviinţă, cu ajutorul autorităţilor, să-l înfrumuseţeze.

7 aprilie 2021, e-mail de la C.D.M. către G.B.

„Şi pentru că tot vorbirăm despre grădinari, cred că este momentul să-l evocăm şi pe Tudor/Toader/Theodor Prahoveanu zis Pătrunjel. Acesta era proprietarul terenului pe care în copilăria noastră se afla Sera (Vitan 154 – 158) cu toate plantaţiile ei, din Vitan la vale până la limita străzii Drumeţului şi din Niţă Elinescu până pe la jumătatea stadionului Olimpia (Vitan 172 – 204). Avea domiciliul pe Vitan 154 la intersecţia cu Niţă Elinescu, într-o casă mare, foarte solidă, cam neîngrijită, cu calcanul spre Niţă Elinescu şi cu un pridvor lung cât toată faţada închis cu geamlâc. După ce i-au confiscat averea a continuat să locuiască acolo împreună cu una dintre fiicele lui, Leana luʼ Pătrunjel. Au fost evacuaţi când s-a înfiinţat Direcţia Spaţii Verzi din Primăria Raionului Tudor Vladimirescu. Casa a fost renovată găzduind numita direcţie. Ceva mai târziu  a fost extinsă cu un corp nou. Ambele există şi acum. După deranjul din ʼ89 urmaşii lui Pătrunjel, o fiică (foarte bătrână), şi o nepoată de frate, au revendicat terenul. Au obţinut numai partea ocupată de stadion.” Au vândut-o Ministerului Tineretului şi Sportului cu o sumă supraevaluată. Afacerea a făcut obiectul unui scandal de presă, dar a rămas ca la început. Cei care au acceptat preţul şi-au luat partea şi gata! Toată lumea mulţumită!

23 mai 2021, e-mail de la C.D.M. către G.B.

„Noroc George,

Ceea ce noi numeam generic „Seră” este acum o paragină. Nu se mai întâmplă nimic din ce se întâmpla acolo în copilăria noastră. Întregul complex aparţine unei companii în care Primăria Sectorului 3 este acţionar majoritar: SC Administrarea Domeniului Public Bucureşti-ADPB SA.

Cele patru corpuri de seră semiîngropate, de câte 30 – 40m. lungime fiecare, sunt lăsate de izbelişte. În ele se produceau cu miile răsaduri de flori (petunii, salvia, panseluţe, zambile, gura leului, părăluţe, gerarium, primule, cinerarium, crăiţe … câte altele) care înnobilau parcurile şi spaţiile verzi din Raionul Tudor Vladimirescu/Sectorul 4/Sectorul 3.

Din Dudeşti până la Moară, Vitanul era însoţit pe ambele părţi de copaci frumoşi plantaţi la marginea trotuarelor. Teii şi platanii de pe Calea Vitan (Dudeşti – Mihai Bravu) fuseseră aşezaţi acolo spre sfârşitul anilor ʼ30.  Pe Şoseaua Vitan (Mihai Bravu – Moară) s-au plantat după 1948 numai arţari

(Acer platanoides)  Fructele lor uscate având două seminţe protejate de un înveliş prelungit sub forma unor aripioare unite în  unghi obtuz făceau, cu zborul lor rotit elegant, deliciul întrecerilor care se stârneau între copii. O parte dintre copacii în care ne căţăram cu dexteritate au supravieţuit până azi deşi nu-i mai îngrijeşte nimeni aşa cum se întâmpla atunci. Până ajungeau la maturitate, anual li se fasona coroana. Apoi erau toaletaţi la intervale mai mari. Cei de la Spaţii Verzi care făceau asta aveau la dispoziţie doar scara alonjabilă, fierăstrăul de mână şi foarfeca, dar rezultatul era uimitor.

Când s-au asfaltat trotuarele, în jurul copacilor au fost lăsate ochiuri rectangulare de pământ, ceva mai mult de un metru pătrat, frumos delimitate cu borduri înguste din beton. Îngrijirea acestora revenea   gospodăriilor în dreptul cărora se găseau copacii. Toţi locuitorii, fără excepţie, o făceau cu mare bucurie stimulaţi şi de o găselniţă inteligentă născocită de administraţia locală. Ani la rând, până spre începutul anilor ʼ70, primăria a pus gratuit la dispoziţie răsadurile de flori (panseluţe, petunii şi gura leului) urmând ca noi să le plantăm şi să le îngrijim. Într-o duminică dinainte stabilită, stăruitor anunţată, treceau cu camionul pe la fiecare copac şi lăsau  la baza lui răsadurile. Restul lucrării o desăvârşeau gospodarii Vitanului. Pe lângă suflet puneau şi ei câte ceva de prin curţile proprii, aşa mai special, ca să arate bine. În mahalaua scăldată de „ninsoarea înfloritelor grădini” mărginită de lunca Dâmboviţei prefăcută „în nesfârşite straturi” de legume, verdeţuri şi flori  fantezia şi priceperea erau la ele acasă.

În cazul meu, ultima sarcină a zilei trebuia săvârşită pe înserat când se mai ostoia soarele. Scoteam furtunul, spălam şi răcoream asfaltul trotuarului, udam florile din jurul celor doi arţari din faţa curţii şi numai după aia eram liber să-mi fac de cap.

Pentru că între Bujavercă şi Moară, Vitanul avea o lăţime mare (câte două benzi pe sens şi tot mai rămâneau vreo trei metri), prin 1959 – 1960 cei de la spaţii verzi au separat sensurile de mers şi au amenajat pe toată lungimea peluze înierbate delimitate cu borduri din bazalt, plantate pe două rânduri cu trandafiri roşii, de grădină, din cei care înfloresc abundent, protejate de jur-împrejur cu gard viu din lemn câinesc.  În fiecare an tundeau trandafirii, coseau iarba şi fasonau gardul viu. Nimeni nu îndrăznea să smintească măcar un fir de iarbă. Nici noi copiii care ne mai făceam de lucru pe acolo.  Din primăvară până-n toamnă Şoseaua Vitan era o grădină.

Toată suprafaţa aia de 10 – 15 ha. care ţinea, pe din dosul caselor, din Vitan până în Drumeagului şi din Niţă Elinescu până în Stadionul Olimpia, acolo unde erau plantaţia de trandafiri şi pepiniera de arbori şi arbuşti (thuya, buxus, lemn câinesc, forsythia …., castan, tei, arţar, catalpa, plop ….), este acum pârloagă.

Risc o predicţie şi spun că se pregăteşte locul pentru un complex rezidenţial sau un mare centru comercial. Primarul milionar Robert Negoiţă este mare meşter la astfel de manevre. După aceeaşi reţetă a mai construit, pe persoană fizică, fără unele avize şi aprobări, un cartier în zona gropii de gunoi de la Glina, lângă „Fabrica de făină proteică PROTAN” (Ecarisajul sau Hingheria, cum îi spuneam noi) ! A vândut locuinţe în iadul mirosurilor tari şi apoi, cu obrăznicie, a solicitat mutarea fabricii!

În prima curte pe stânga de pe Niţă Elinescu locuia Sifonarul cu familia lui, nevasta şi un băiat (cam beţiv!). Era pipernicit, bătrân, părul alb şi se ocupa cu umplerea sifoanelor. Le transporta cu o cotigă trasă de un cal mic şi slab, îi plângeai de milă. Curtea era foarte îngustă. Aveau o bojdeucă prăpădită în capătul dinspre vale, ascunsă de un pom şi de o boltă de viţă (vezi cele două poze cu Niţă Elinescu pe care ţi le-am trimis). Spre Vitan, lipit de casa lui Pătrunjel, se afla un adăpost improvizat pentru cal şi da, un bordei săpat în pământ. Acolo ţinea sifoanele la rece. Îţi aminteşti o grămadă de detalii! Bravo!

Sănătate şi noroc!”

27 mai 2021, e-mail de la G.B. către C.D.M.

„Salutare,

Foarte frumoasă, detaliată și plină de culoare prezentarea ta legată de “Sera” copilăriei noastre!

Mi-am reamintit copacii (arțari) de pe Vitan în care ne cățăram, semințele lor deosebit de apreciate de noi (le ziceam “helicoptere”). Am folosit Street view și am văzut cam cum arată acum Vitanul. Într-adevăr arțarii există și acum (bătrâni și cu coroana neîngrijită), blocurile sunt pâna în trotuar, spațiul verde din mijlocul șoselei a nu mai este (ce frumos era! – ne jucam de-a v-ați ascunselea folosind gardul viu și trandafirii pentru a ne ascunde iar cel care număra stătea între cei doi stâlpi de electricitate din capătul străzii Fanteziei, fostă Fusului, cu fața la gardul curții tale). Vitanul este acum asfalt, blocuri, mașini, kitsch arhitectonic și stradal. Jalnic. Ce noroc că imaginea Vitanului copilăriei noastre nu poate nimeni  să ne-o șteargă din memorie!

Cu bine!”

27 mai 2021, e-mail de la C.D.M. către G.B.

„Noroc George,

Pentru tinerii „frumoşi şi liberi” noi doi suntem nişte nostalgici comunişti. În mintea ăstora mahalaua bucureşteană a fost doar mizerie, cocioabe, maidane, analfabeţi, noroi, praf, ţigani, crime, violuri, hoţi, jeg încăierări … şi altele asemenea. Este unul dintre motivele care m-au împins să scotocesc în istorie şi să descriu, după puterile mele, mahalaua copilăriei şi adolescenţei noastre, atât de bine cunoscută de noi. Din nefericire, tinerii lipsiţi de complexe, adică de educaţie, şi care sunt convinşi că lumea a început cu ei, nu citesc, iar atunci când o fac nu înţeleg nimic pentru că sunt analfabeţi, dar ei nu ştiu, nu au auzit de analfabetismul funcţional. Aşa ne îngropăm singuri istoria şi ne tăiem rădăcinile. Ne vom usca!

Uite, chiar acum când îmi vărs năduful, în salcâmii din curtea mea a început să cânte cucul. Frumoasă alinare, nu?

Sănătate şi noroc!”

Asta-i  tot!

Post Scriptum

Primăvara, gospodarii Vitanului îşi reparau gardurile şi la fiecare doi ani le vopseau.

Vara măturau trotuarul din dreptul casei iar seara puneau furtunul la cişmea, îl spălau de praful depus peste zi şi ostoiau fierbinţeala asfaltului.

Toamna adunau frunzele căzute ale arţarilor şi le depozitau la baza copacilor sau le împrăştiau prin grădinile proprii folosindu-le astfel ca îngrăşământ natural.

Iarna, aceiaşi gospodari curăţau zăpada de pe trotuare. Nu o aruncau pe carosabil. O stivuiau îngrijit spre bordură şi în jurul copacilor. Degajau şi rigola pentru a permite scurgerea către canal a apei provenite din topirea nămeţilor.

Şi pentru toate astea nu le bătea nimeni în poartă ca să-i scoată la treabă. Erau deprinderi fireşti, transmise din tată-n fiu prin educaţie.