ce era înainte acolo V – „Marmi” și „Nalbandian”

O clădire mereu trecută cu vederea se află pe Giurgiului, departe, după piață, chiar înainte de Găzarului.

Funcționează aici cîteva cabinete medicale și locul pare îngrijit.

Însă cine se uită un pic mai bine se miră de felu-n care e ridicată. Intrarea largă, prin gang; corpul casei scării luminos, înălțat; spațiile „în trepte” de la parter, gîndite parcă să primească cît mai mult Soare.

… ce să-nsemneze asta? – doar că, mai mult ca sigur, e o clădire construită înainte vreme.

Nu avem decît să ne uităm prin cărțile telefonice de dinainte de Război, ca să deslușim că aici – la numărul 173 bis – a fost marea societate „Marmi” care se ocupa de „marmoră, ceramică și alabastru”, constituită în primăvara lui 1936.

Clădirile se prelungeau cu spații suplimentare generoase – depozite și ateliere – azi se găsește pe locul lor parcarea și magazinul „Lidl” de pe Drumul Găzarului.

Întreprinderea „Marmi” opera carierele de marmură de la Vașcău-Bihor și mai avea terenuri și în Militari. Ne putem face o idee despre cît de întinsă era activitatea societății citind un articol din octombrie 1944 în care ni se înfățișează succesele sindicaliștilor.

După trecerea în mîinile puterii populare specificul industrial s-a păstrat: secție a întreprinderii pentru extragerea, prelucrarea și montarea marmurei și pietrei de construcții, ulterior „Marmura”. Doar în clădirea stradală – pe care o mai vedem și azi – s-a înființat dispensarul stomatologic de sector.

După cum am zis, o găsim la numărul 173 B; blocurile care o încadrează poartă însă numerele poștale 121 și respectiv 123.

Peste drum se începeau, atunci, vastele pepiniere ale societății de horticultură „Faraudo” care se întindeau pînă la cimitirul evreiesc, înființat deja la sfîrșit de ani ’30.

Revenind la  frontul de blocuri care bordează șoseaua, vedem că se încheie, cam la două stații mai încolo, cu numărul „nou” 131, care e urmat de… 233-235 vechi: „aproape de capatul șoselei Giurgiului, peste căsuțele mai mărunte, domnește un coș înalt, pe care scrie cu litere de un sfert de metru – A. Nalbadian”.

… unde – ghici ce! – Agop Nalbandian se apucase să construiască în 1940 țesătoria „Potcoava Silistra”… nu fără oarecare peripeții:

Nalbandian cumpărase terenul în 1936 și tot atunci primise și autorizația de funcționare; ce planuri să fi avut între timp, e un mister. Oricum, e aproape sigur că producția începe de-abia prin 1943… hai, 1942.

A activat aici și cunoscuta societate „Mivici” care producea galoși. La sfîrșitul anilor ’30 căuta să-și mute producția din sediul impropriu din zona Unirii și mai știm că Nalbandian era unul din acționari.

Tot aici a funcționat societatea de produse chimice „Nitrosa” (numită uneori și „Nitroza”).

La 1944 sunt pomenite în incintă patru fabrici: Nitrosa, țesătoria lui Nalbandian, țesătoria de mătase a lui M. Ralea și A. Vasilescu și întreprinderea metalurgică (de armament) ing. Marian Pârvan. Detestabil personaj în presa de după Eliberare, inginerul Pârvan era implicat și în producerea rulmenților germani „F.A.G.” undeva în zona Basarab.

Devenite după Naționalizare unități ale întreprinderii de accesorii mecanice pentru industria textilă, respectiv ateliere ale Industriei Bumbacului, clădirile sînt acum folosite ca depozite, ateliere, service. Le vedem înainte de intersecția cu Luică și Alexandru Anghel; posibil ca terenul lor să se fi întins un pic mai mult.

Pe atunci toate locurile astea se găseau, desigur, în afara Capitalei, în comuna Șerban Vodă. Tramvaiul deservea din decembrie 1938 întreaga șosea a Giurgiului, și deci toată zona asta industrială; capătul îi era cam la o stație depărtare după Luică. De la jumătatea anilor ’50 linia se lungește spre Gara Progresu.

ce era înainte acolo I • ce era înainte acolo II • ce era înainte acolo III • ce era înainte acolo IV • surse: Digiteca Arcanum