Ce păcat! Giurgiului e o șosea în toată puterea cuvîntului întrucît nu s-a transformat într-un bulevard urban prietenos. Trotuare înguste și chinuite între stîlpi, gogoloaie uriașe de piatră și lanțuri; vegetație precară; treceri de pietoni rare; blocuri înalte, lungi și mediocre; nu e un loc îmbietor.
Culmea, premisele sistematizării de după Război n-au fost deloc nefericite. Segmentul de început – cel după Șura Mare – a fost păstrat întrutotul, avînd norocul ca în perioada interbelică să facă parte din cuprinsul orașului și să se dezvolte după oarecare reguli. Bucata următoare, ce ținea de comuna suburbană Șerban Vodă, firește că ducea cu gîndul la o periferie rurală.
Blocuri răsfirate, retrase, au apărut convenabil, pe bucata șoselei adiacentă zonei Stoian Militaru care nu avea vreo valoare urbanistică ridicată.
Pe măsură ce trecem de Toporași-Găzarului ne dăm seama și că blocurile devin din ce-n ce mai banale, ajungînd o bordură rece, seacă. Mă tem că mulți ani de-acum înainte șoseaua asta va rămîne depreciată.
Să vedem, dacă tot am ajuns pe aici, și cîteva frînturi din viața locurilor astea; ce desprindem din ele?
Păi, poate un pic din atmosferă – la-nceput șoseaua nu era deservită decît de autobuz; el ajungea cam pînă în zona Găzarului. Tramvaiul se prelungește de la Bellu pînă după intersecția cu Luică/Alexandru Anghel în 1938; o ocazie ca industria locală să ia un pic de avînt, fără să apară, totuși, nici o întreprindere foarte mare, fiindcă deja fabricile mari se construiau în afara orașului. Ceea ce urma să devină marele combinat de cauciuc de la Jilava, de pildă, a apărut tot pe atunci.
Despre viață-n sine, ce să zici? Din cînd în cînd, în ajun de alegeri, ziarele mai scriu una-alta: trei ani rău, unul bine; ca azi.
După dispariția lui Dumitru Voicu, cel care mulți ani a condus comuna după primul Război, regăsim printre numele vremelnicilor primari pe cel al tatălui lui Nick – pe doctorul Iordan Șoimu Minciulescu. Amator și practicant al sportului, apare și-n conducerea echipei Sportul Studențesc; mai apoi activează în structurile de vîrf ale federației de fotbal. După Război se dedică medicinei și… popicelor.
Sărăcie? Condițiile precare de trai erau normale. Judecînd totuși de la adăpostul timpului, vedem că prefacerile de-a lungul anilor ’30 sînt consistente, comuna schimbîndu-se mult în cîțiva ani. Școala pomenită într-una din frînturile presei înfățișate mai jos e și azi, pitită prin spatele fostului cinematograf „Flamura”; i-a fost adăugat apoi un corp nou. Cea de pe Toporași mai are și acum pe frontispiciu scris „Școala primară de băieți nr. 56”
Da, se juca destul de mult fotbal; cu cît era vreun patron ori vreun chivernisit de pe-aici mai dezagreabil, cu atît îi întîlneai numele-n ziar, ca susținător de echipă.
Locul primăriei? Nedeslușit; poate pe bucata dinainte de Stoian Militaru, de unde-ncep blocurile.
Nu lipsesc, mai ales în anii de avînt dintre Războaie, idei care-ar fi putut aduce folos și azi zonei. Aducerea mai spre Pieptănari a Gării Filaret; poate construirea unei halte în zona Toporași de azi (strada se chema Bumbăcari); edificarea unui pasaj denivelat la trecerea căii ferate de la Progresu. Aflăm că ideea depoului de tramvai de pe Giurgiului e mai veche decît credeam. După Eliberare nu prea mai aflăm cine știe ce despre viața de pe-aici.
Iată și-un plan realizat parțial al începutului arterei. Deja, pe sfîrșit de ani ’50, se pornise sistematizarea pieței Pieptănari. Ar fi fost interesant dacă s-ar fi ridicat cele opt blocuri propuse pe unde se găsește azi cimitirul eroilor căzuți la Revoluție. De asemenea, dacă cele două turnuri – primul pe locul liceului și al doilea unde-i azi fostul mall – ar fi fost construite!
Dar atmosfera șoselei, în zilele noastre, e dezolantă: un pustiu de fugă, fără comerț, cu trotuare îngustate cumplit, unde oamenii merg pe lîngă ziduri și gardurile nesfîrșite de tablă cu care primăria a ascuns cimitirele. Partea unde rezistă clădiri interesante e umbrită de adaosuri contemporane mediocre, paragină, proastă îngrijire și de brutalitatea pieselor de mobilier urban; mai departe vin cumplitele labirinturi de beton apărute în ultimii ani.
Excelentă documentare, mulțumim!
Primaria comunei Serban-Voda se afla in cladirea din antepenultima fotografie.
Adresa actuala este Sos. Giurgiului nr. 71. Pe harta din 1923 adresa era Sos. Giurgiului nr. 63.
Multe mulțumiri! mereu mi-a făcut cu ochiul clădirea aia.
N-am văzut niciodată o fotografie cu zona – de fapt colţul cuprins între şos. Giurgiului, şos. Olteniţei şi Şura Mare- unde există acum fostul Mall…îmi aduc aminte că erau case de locuit, un fel de mini cartier. Aici era şi cinematograful Progresul (fost Bacovia).
https://bercenidepoveste.ro/cinema-progresul/
Vag, doar cinematograful mai țin minte. atît – și poze nici eu n-am găsit.
Hai, că mi-am dat seama! In partea de jos a fotografiei nr.19 (cea cu proiectul de sistematizare a pieţei Pieptănari) se vede, în prim plan, chiar o porţiune din zona cu casele de care aminteam.
Da, ne ajută mult să ne facem o idee despre cum era cvartalul, nu tocmai mic.
Nu ştiu dacă mi se pare mie sau nu, dar parcă proiectul comunist a fost mult mai prietenos cu cetăţeanul faţă de ce s-a făcut ulterior. Blocurile sunt retrase de la şosea, sunt multe spaţii verzi, blocurile alea “mediocre” au la parter magazine, poşta şi tot ce vrei şi ce nu vrei, există şi piaţă în apropiere… Sigur, şoseaua şi cartierul adiacent nefiind construite în câmp (ca Drumul Taberei, de exemplu) nu au putut fi organizate exemplar din prima.
Aceleaşi blocuri “banale” se regăsesc şi pe Cal. Griviţei, probabil proiectul lor e similar. Deja venise momentul la care trebuiau construite blocuri mai lungi şi mai înalte şi din materiale teoretic mai rezistente, faţă de blocurile de cărămidă cu 3 etaje edificate în anii ’50 pe model sovietic (vezi Cal. Ferentari, Dr. Taberei între Răzoare şi Paul Teodorescu, Panduri, Bucureştii-Noi etc.).
Dar, comparativ cu Cal. Griviţei, cel puţin blocurile cu adresă pe Şos. Giurgiului par a avea spaţii mai mari între ele. Şi, faţă de alte zone ale oraşului, statul nu a mai trântit “plombe” şi nici P+4 din prefabricate printre ele (blocuri de prefabricate se găsesc în spatele celor de la şosea, dar nu au fost construite în spaţii iniţial prevăzute să rămână libere). Să fie de vină solul? Sau, după ’77, deja toate fondurile erau direcţionate spre raderea Uranusului? Blocurile oricum sunt – cu indulgenţă – RsII (probabil la o expertiză pe bune ar ieşi toate cu bulină roşie).
Aspectul actual al Şos. Giurgiului e, într-adevăr, dezastruos, ca de altfel toate bulevardele administraţiei Băluţă. Primează locurile de parcare şi atât, restul sunt “investiţii” făcute pentru a cheltui bani spre firmele “care trebuie”, gen bolarzi, borduri, piste de biciclete ilegale, garduri ş.a..