… ce graniţă alunecoasă este înspre mitocănie! Oricît de mult te-ai crede cu bun-simţ şi te-ai jura pe toţi sfinţii că tu nu, că tu niciodată, cît de uşor greşeşti!
Priviţi-i pe tinerii ăştia.
… îi ştiu de multă vreme: vin la cîteva zile la locul de joacă din Izvor şi ţopăie, fandează, exersează: drăguţ. De obicei, au bunul-simţ să vină mai spre înnoptat, aşa că nu îi încurcă pe copii prea tare. Nu fac gălăgie, nu vorbesc urît, dau chiar un exemplu bun ălor mici.
Ziceam de graniţa aia alunecoasă. E cald – şi sportivii, dacă fandează… şi fezandează. Sudoarea unui om bine-crescut pute la fel ca sudoarea unui mîrlan, orice-aţi crede. E cald – şi la efort, sportivul bea apă, îşi răcoreşte gura, e nevoit să scuipe; şi scuipă acolo unde peste cîteva minute va alerga un copil.
Iată cum oamenii ăştia, care nu fac rău nimănui, care se poartă cu bun-simţ în restul vieţii sînt la fel de scîrboşi, de dăunători, de mitocani ca adevăraţii mitocani.
Mda, chestia putea fi evitata foarte usor prin amplasarea aparatelor de gimnastica separat de locul de joaca, ca alt motiv nu cred ca au pt. prezenta lor acolo, cand au ditai parcul la dispozitie. Asa, vorba ta, se creeaza o granita alunecoasa.