Că orașul ni-i plin de străini, știm, ne-am obișnuit. Unii ne fac deja treaba, alții încă ne dau nouă treabă, restul… restul se află-n treabă: cască gura prin București, se simt bine.
I-am învățat: nu le mai băgăm cartonul cu mici sub nas, dar ne bucurăm cînd îi găsim prin Obor!
Așa cum și noi – cînd ne călătorim aiurea – am învățat să căutăm culoarea locală, evitînd în același timp și inerentele capcane-n care-i atras turistul, înțelegem nevoia vizitatorilor de a lăsa de-o parte „Caru’ cu bere” și de-a căuta și altceva.
Și, chiar dacă am pierdut enorm din știința asta, Bucureștiul a fost cîndva o capitală a patiseriei. Cît de puțin ne mai aducem aminte de asta!
Dar mă uitam deunăzi la patiseria „Ianke” de pe Academiei. Acolo unde e – o vitrină măruntă, un geamlîc, într-un loc ferit, ocolit de interesele turistice – ghici ce? Se abăteau pe la ea una-două străini, parcă o căutau. Că aveau de ce, asta o știm: patiseria e formidabilă, cu un sortiment neașteptat de variat. Și reușește să țină prețurile mici, mai mici decît te-ai aștepta în plin centru.
M-am bucurat, m-am bucurat mult: văd asta ca un semn că e loc pentru o revenire a patiseriei obișnuite, tradiționale, cinstite.
Printre straini sunt vloggeri care fac treaba buna, punand Bucurestiul (si Romania) pe harta turismului international. Mie imi plac JetLag Warriors https://www.youtube.com/watch?v=GXz_WZndl9c, dar sunt si altii. Un lucru comun cam la toti pe care i-am vazut: le place mult “street food” (la care intra patiseriile care servesc la geam, micii din Obor sau diferite gherete de pe la festivaluri) din Bucuresti. De asemenea le plac si preturile, mult mai mici decat cele din vest.
Îmi place cînd avem ceva de învățat. Ne prinde bine!