Viața s-a mai scumpit cu 50 de bani, știți deja.
De cînd a-nceput tărășenia sistemului de garanție-returnare, desigur.
N-am nimica de obiectat; banii pe garanție vin înapoi, automatele de preluare a ambalajelor se îndesesc și funcționează cît de cît așa cum ne așteptam.
Că viața ni s-a schimbat, e sigur: cărăm saci cu sticle goale, ședem la coadă prin parcările supermarketurilor, ne supărăm cînd pe vreun ambalaj nu ne mai luăm banii.
Dar de ce zic eu că ni s-a și scumpit?
De-aia, pentru că – aflîndu-ne încă într-o perioadă de tranziție, în care pe piață circulă atît ambalaje cu garanție cît și fără garanție – am văzut că… o bună parte din produsele vîndute în ambalaje încă nereturnabile au fost scumpite, discret, cu niște zeci de bani acolo: la raft, deci, prețurile-s „aliniate”.
Ce, nu-i așa? Ba fix așa e. Căci, la fel ca întotdeauna, costurile care țin de toată punerea în funcțiune și operarea întregului sistem de garanție-returnare trebuie să fie puse-n cîrca cuiva: adică a noastră.
Măgărie care se adaugă scumpirilor sezoniere – alea de dinainte de sărbători, de soldări – de care nu ne mai mirăm…
Deloc!
comentarii