despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Surpriza din Pantelimon

scris de Ando

Sunt “rău de caldură”, aşa că n-am pregetat o secundă să mă opresc în căutarea unui strop de umbră în Parcul Pantelimon, la a cărui intrare din Şos. Gara Căţelu ajunsesem întâmplător.
Uşor dezamăgit de aspectul panoului de la intrare,


aveam să-mi schimb, în câteva, minute impresia. Am luat-o spre tronsonul din dreapta şi m-a cuprins încântarea. Alei curate, largi (raiul bicicliştilor), vegetaţie bogată şi îngrijită, alveole pietruite pentru fiecare bancă, bănci la soare sau la umbră, după pofta inimii, vedere spre lacul Pantelimon, o mulţime de spaţii amenajate pentru joaca copiilor… şi iarba. Priviţi cum arată iarba. E de un verde parcă ireal pe vipia asta crâncenă.
  

  

Păcat, mare păcat că malul şi oglinda lacului sunt neamenajate – măcar un debarcader, o terasă, ceva bărci etc. pentru că de făcut baie nu se pune problema. Din păcate, problema lacurilor de pe râul Colentina, lăsate în cvasi-paragină – după cum a descris-o aici pe larg Andei Ionel  – este, cel puţin la nivelul secolului XXI, peste puterile de rezolvare a edililor capitalei.

Aşa că din acest punct de vedere, rămânem în continuare cu visul că odată şi odată, aceste lacuri vor deveni o salbă civilizată de răcoare şi de distracţie pentu bucureşteni.

Parcul Pantelimon însă, aşa cum arată acum, vă repet, a fost pentru mine surpriza plăcută a acestei veri.

P.S. trebuie să menţionez şi punctele “slabe” :

  • problema parcării; de-a lungul şoselei, pe toata lungimea gardului parcului, staţionarea este interzisă; deci ori urci maşina pe trotuar, ori o parchezi pe una din străduţele de vizavi;
  • în parc nu sunt cabine WC;
  • nu am văzut nicio sursă de apă potabilă (gen ţâşnitoare), niciun chioşc de răcoritoare.

4 comments to Surpriza din Pantelimon

Leave a Reply to hm Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>