Gura de aer a Rahovei e parcul Sebastian: alt loc cu umbră, copaci, iarbă, alei nu este. Mic, plin cu oameni, dar mereu plăcut; verde, apropiat de toți care-l străbat și trec pe lîngă el.
Pînă acum.
Căci, odată cu renovarea nenorocită și inutilă de dinaintea alegerilor locale, întreg parcul s-a transformat din spațiu public, deschis… în staul; în țarc, așa cum fiecărui „gospodar” mărginit îi place.
Garduri… garduri… și, în spatele lor, alte garduri!
Să se intre pe la „intrare”, nene! Să nu mai alerge nici un copil pe iarbă!
Și să se joace cum zice primăria: nu să se simtă bine, nu să se simtă liber – ci, la adăpostul pretextului „siguranței”, să crească după gratii.
O mizerie! Nu mai ştiu cum să sifoneze nişte bani 🙁
Ba… ba știu! Și le iese.