Noi ne-am obișnuit să socotim că fostul service RATB e o singură clădire, fără să ne intereseze că… nu-i așa.
În fapt, fostul garaj „Nord” de pe șoseaua Basarab, construit între Războaie, este doar clădirea din stînga, cea oarecum mai retrasă. Cea cu fațada rotunjită, care urmează linia blocului înalt de pe colț, e o adăugire destul de proaspătă.
Pe locul clădirii mai noi și a blocului sus-amintit, găseam la început clădirea unui cinematograf – „Lia” – care a rezistat pînă-nspre anii ’70. Una din fotografiile lui Șerban Lăcrițeanu, luată de dincolo de cumplita pasarelă Basarab în 1976, ne arată doar silueta corpului inițial al garajului: cinematograful dispăruse.
Clădirea scapă la Bombardamentele din ’44 – la fel și cinematograful ălăturat; peste drum de ea funcționa și o benzinărie „OSIN”.
Activitatea specifică a încetat de vreun deceniu, după ce clădirea a fost retrocedată. Mi-am dus și eu o dată mașina aici, la cineva.
Nu-mi dau seama cum s-a împărțit totul, ținînd seama de extinderile de după Naționalizare.
Și locul e, într-adevăr, întins substanțial în spate, înspre strada Petru Rareș (pe care se construise, în aceeași perioadă interbelică, un service auto foarte mare, azi înlocuit de un complex rezidențial).
Cîte din clădirile astea or avea și legătură cu vechiul garaj, nu știu. Cine să excludă și posibilitatea funcționării de mici făbricuțe pe aici?
Dinspre Titulescu, odată cu ridicarea Pasajului Basarab, nu prea îți mai sare-n ochi nimic din clădire. Dar e în continuare un reper valoros.
Eu nu înțeleg acuma ce v-a cășunat pe pasarela Basarab. Acu 3000 de ani mersesem cu gagica la Cinematecă să vedem Jules et Jim de Truffaut și ne-a plăcut așa de mult scena cu cursa de pe pasarelă: https://www.youtube.com/watch?v=_i3NxEhqcFg că seara, în drum spre casă, alergam și noi dintr-un capăt în altul. Acuma, cum arăta zona…la doi pași era un depou nesfârșit de locomotive cu aburi (imortalizat în imaginile care însoțesc volumul Aer cu Diamante). Vara mergeam din când în când și făceam plajă pe câte-un tender. Nu ne deranja nimeni.
Mi-a cășunat, n-am iubit-o niciodată. Scările erau mereu rupte și lunecoase – iarna era o aventură să urci și să cobori – dar, ce-i drept, avea un aer inefabil. Precum cea care-i acuma închisă la Gara Obor.
https://www.simplybucharest.ro/?p=84045