Știți? – oricare-ar fi felu-n care noi ne vedem, pentru ceilalți o să fim întotdeauna niște etichete; și de cîte ori îs din cele mai banale!
De cînd ne aflăm pe lumea asta, sîntem ai cuiva; dup-aia, în fiecare cerc omenesc în care ne-vîrtim, sîntem altcineva: tata lu’… vecinu de la… colegu’ de… șefu’ la… și tot așa!
Și, în parcare, „ăla-cu”.
Și, dacă tot am ajuns aici, hai să mai rămînem un pic… parcați.
Cic-ar fi două feluri de oameni: unii au număru-n geam, alții nu.
Greșeala celor care nu e că presupun că ceilalți îs nesimțiți, dintr-ăia care mereu o să parcheze aiurea.
Cînd colo… e taman pe dos!
Cetățeanul care-și ține numărul la vedere știe el ce știe. Poate-și lasă odată farurile aprinse; poate uită un geam coborît; poate se sparge, se strică ceva pe stradă, poate trebuie pompierii să intre, poate are un vecin nevoie să manevreze ceva – cîte și cîte cazuri dintr-astea care se rezolvă frumos, omenește și cetățenește nu sînt!
Fiindcă sîntem printre oameni, de-aia.
Afişul e de milioane 🙂 🙂 🙂