Despre comerțul bucureștean se poate vorbi la nesfîrșit. Și din ce-am vorbi mai mult, nici n-am sfîrși, nici n-am așeza lucrurile-ntr-o ordine.
Dar de vorbit, n-avem ce face, trebuie: și vorbim iar despre piețele noastre.
Înconjurată de cîmpuri rodnice, Capitala a fost mereu aprovizionată din toate părțile cu fructe, legume, zarzavaturi, lactate – tot ce avea nevoie. Dar felu-n care toate astea ajungeau la cumpărător era dintotdeauna neprielnic. Organizarea desfacerii, chiar și acum o sută de ani, era proastă. Să nu dăm vina doar pe administrație; bucureșteanului însuși îi pria să facă semn olteanului sau bulgarului care trecea pe stradă, strigîndu-și marfa.
Bunînțeles, urbanistului interbelic cu minte toată bulibășeala asta i se cerea așezată. De aceea apar organizări de piețe, mai mult decît obișnuitele maidane cu niscai barăci. După Filantropia, Traian și Matache, piețe ca Amzei, Domenii și nefericita Grivița au o dimensiune modernă: hale de comerț, pavaje, apă curentă.
Se dorește, deasemenea, ca distribuția centrală a mărfurilor alimentare comercializate în volum să iasă din centrul Capitalei; de aceea renunțăm la ideea unor hale centrale în favoarea celor de la Obor. Din păcate, construcția acestora trenează îndelung.
În tot timpul ăsta oamenii continuă să trăiască așa cum au prins, așa că grosul piețelor bucureștene rămîn c-o viață precară și rușinoasă.
Odată cu schimbare regimului, noua conducere populară începe să modernizeze și comerțul din piețe. Să nu-nțelegem, din frînturile de ziare, că tot ce se construia și inaugura era întrutotul nou; locurile – vadurile comerciale adică – erau tot cele tradiționale. Noile piețe, totuși, sînt un cîștig pentru civilizație. Vin, însă, anii ’50 și Capitala chiar se înnoiește zdravăn.
… în sfîrșit! noile piețe din cartiere se construiesc după un oarecare calapod: Coșbuc, Chibrit, Dorobanți, Rahova, Ghencea, Ferentari.
Dintre toate, cea mai interesantă rămîne „Romînia Muncitoare”! Piața a luat, pesemne, numele străzii pe care o știm acum drept Sfînta Maria, care la vremea aceea se botezase, la fel ca și părculețul pe care-l vedem și azi din strada Turda, România Muncitoare – frumos nume! Locul ei? Spre Calea Griviței, poate pe unde trece azi Podul Grant.
surse: Digiteca Arcanum
comentarii