Ca noi să simțim că orașul este administrat cum trebuie, e nevoie în primul rînd să simțim răspunsul autorităților la orice s-ar întîmpla; e atît de simplu.
Doar că autoritățile astea-s mereu cu un pas în urmă; și dacă noi simțim că e așa, degeaba-ncearcă să ne convingă că nu-i așa.
Uite, am fost de curînd la Sala Palatului – din păcate, singurul loc din Capitală unde chiar se pot organiza evenimente cu mult public.
Publicul ăsta trebuie și el să ajungă cumva aici. Și, deși amplasarea sălii este optimă – în centru, la rezonabilă distanță de transport public – sigur că o bună parte din spectatori o să vină cu mașina. Poți să-i condamni? Poate-s comozi, poate la ceas tîrziu prea obosiți ca să mai stea prin stații, poate prea cu minte ca să caute taxiuri scumpe-n miez de noapte.
Sigur, pare că numărul locurilor de parcare este îndestulător, dar în realitate nu e. Oamenii umplu cu mașini toată zona adiacentă – de la Amzei pînă la C.C. și de la Scala la piața Walter Mărăcineanu. Și tot nu-ncap toate!
E-n regulă asta; știm că orașul e al oamenilor în primul rînd; mașinile vin mai încolo.
În astfel de momente însă, pe cine vede cetățeanul intervenind?
Păi… doar pe infamii parcagii. Aceștia – politicoși și prevenitori cu absolut oricine vine cu mașina – ticsesc toate spațiile posibile din zona Sălii Palatului, blocînd mașinile deja parcate regulamentar cu altele, ca-ntr-un „Tetris” dement, nu doar pe două, ci și pe trei… pe patru rînduri!
Și aici nu e vorba despre nemulțumirea celui care trebuie să aștepte, la final, să plece toți ceilalți care l-au blocat; nici despre chinul pietonilor care pur și simplu nu se pot strecura printre mașini… ci de faptul că, în caz de Doamne-ferește, cei 4000 de oameni aflați în Sala Palatului n-au nici o șansă; nu pot fugi, fiindcă n-au loc; pompierii și salvările nu se pot apropia, fiindcă n-au loc.
Programul concertelor și spectacolelor este cunoscut parcagiilor, dar e un mister pentru autorități. Fiindcă echipajele de poliție trec doar după ce parcagii au blocat străzile și aleile, lasă amenzi sub ștergătoarele celor care-au ascultat de parcagii… și pleacă.
N-o să vedem pe nimeni din partea administrației noastre nici gonind parcagii înaintea începerii evenimentelor astea, nici interzicînd activ parcarea pe trotuare, alei, spații verzi și căi de acces.
Și-ai zice că am fi învățat ceva, în toți anii ăștia; dar e mai simplu să aprindem lumînări și să lăsăm coroane pe caldarîm după aia.
“deși amplasarea sălii este optimă – în centru, la rezonabilă distanță de transport public” asta e o glumă, nu?
În afară de ghinionistul 178, nu are nimic staţie la Sala Palatului. Există staţia chinuită de pe Lutherană, care este doar pe un sens al liniei 368 şi staţia la fel de chinuită a lui 205 de pe Cal. Victoriei, tot într-un singur sens.
În rest, dacă doreşti să vii cu transportul public la Sala Palatului, cobori la Cişmigiu sau Universitate şi o iei pe jos. La plecare la fel, ori faci bucla cu 168/368/137, ori iar o iei pe jos. În plus, multe evenimente se încheie în jurul orei 23, la care transportul de zi e deja istorie, iar autobuzele de noapte sunt tocmai la Universitate. Şi, oricum, într-un singur autobuz nu au cum să încapă 4000 oameni câţi încap în Sala Palatului. Aşa că, evident, lumea când se duce la concerte o face cu maşina sau cu Uber/Bolt la tarif dinamic sau cu taxi la suprapreţ. La fel se întâmplă şi când sunt evenimente la Arenele Romane sau la Romexpo. Autorităţile noastre par să aibă dragoste doar pentru fotbal… la meciurile de pe Arena Naţională, Giuleşti sau Ghencea mereu se prelungeşte programul de transport. Dar la un eveniment artistic… Doamne fereşte să se prelungească ceva! Cine vrea artă şi nu bătaie cu jandarmii, n-are decât să plătească amenda de parcare sau să meargă cu taxiul!
P.S.: la 2 paşi de Sala Palatului e Ateneul. Nici clienţii săi nu au parte de un transport decent.
P.S.2: la hotelul de peste drum de Athene Palace (Radisson?) s-a organizat de vreo câteva ori conferinţa privind mobilitatea durabilă în Bucureşti. Mobilitate durabilă la un hotel pe lângă care trec 5 linii de autobuz, dar niciuna nu are staţie la mai puţin de 500m distanţă de hotelul respectiv. De râsul cailor… din păcate, reprezentanţii PMB şi TPBI prezenţi acolo nu au înţeles ironia şi au insistat că zona e bine deservită de transportul public.
zece minute pînă la metrou este convenabil.