despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Bucurestii vechi si noi

Stiati ca…

Pina in 1964, pe axa Nord-Sud (actualele bulevarde Lascar Catargiu, Magheru, Balcescu, Bratianu) si pina in 1957, pe axa Est-Vest (Pache Protopopescu, Carol I, Regina Elisabeta) circulau tramvaie?

Primul troleibuz a circulat pe traseul Hipodromul Baneasa (unde azi e Casa Presei / Casa Scinteii) – Kiseleff – Piata Victoriei in 1949?

Transportul cu troleibuzul era foarte greoi, pentru ca troleibuzele ocoleau, pe cit posibil, marile piete? De exemplu, Piata Victoriei se ocolea prin spatele cladirii Guvernului!

Toate tramvaiele care circula azi in Bucuresti au un singur stramos, si anume un tramvai vest-german adus pentru probe in 1970 si copiat, bucata cu bucata, de comunisti?

Pina la mijlocul anilor 80, Bucurestiul avea 30 de linii de transport de noapte? Acestea uneau Piata Unirii de principalele cartiere!

Pina in 1985, printre cele mai lungi linii de autobuz era 331, care pleca din Damaroaia, pe traseul Piata Presei – Dorobanti – Romana – Universitate – Unirii – Vacaresti – Piata Sudului ajungind tocmai la capatul Berceniului, in Metalurgiei?

Cel mai lung traseu de tramvai era al liniei inelare 26: Mihai Bravu – Stefan Cel Mare – Gara de Nord – Grozavesti – Panduri – Viilor – Sincai – si iar Mihai Bravu? Acest tramvai circula si noaptea!

Pina la sfirsitul anilor 70, calatorii bucuresteni isi cumparau biletele de la taxatoare? Aceasta avea o cabina mica amplasata in fiecare mijloc de transport in comun, linga ultima usa.

Pina la Revolutie, biletele de tramvai erau mai ieftine decit cele de troleibuz, care la rindu-le erau mai ieftine decit cele de autobuz? O calatorie cu tramvaiul costa 1 leu, cu troleibuzul 1 si 50 de bani, si cu autobuzul 1 leu si 75 de bani.

Toate, toate feţele Bucureştiului

He-he, Bucureştiul nostru e-un oraş şmecher, să ştiţi! Cum-necum, şi-a făcut loc prin istorie şi vremuri – n-a fost trecut prin foc şi sabie şi n-a fost ras de pe faţa pămîntului de cataclisme sau bombardamente – doar c-a pierdut, cu fiecare schimbare de stăpîn, cîte un pic.

Şi dacă oraşul nostru e şmecher, sîntem şi noi! Asta-nseamnă că nu prea ne pasă de el prea mult, da’ ţinem la el – aşa, ca la un prieten simpatic care ne cere bani împrumut, uită să ni-i înapoieze, dar are mereu o scuză bună, nouă şi nostimă la-ndemînă!

Poate de-asta nu prea ştim atîtea lucruri despre Bucureşti; poate de-asta zicem că oraşu’ nostru a făcut 550 de ani, deşi-n fapt au trecut 550 de ani de cînd e atestat documentar. Da’ e ca la o pereche de-ndrăgostiţi – unii aniversează un an de cînd s-au văzut, alţii un an de cînd s-au sărutat prima oară, alţii un an de cînd şi-au dat seama că se iubesc…

Şi pentru că – ziceam – Bucureştiul e un oraş şmecher, aş zice că anu’ ăsta a făcut 550 de ani de cînd a băgat mîna pe sub fusta istoriei.

În ultimul an s-au înmulţit cei care scriu despre Bucureşti. Cei care ţin bloguri, cei care umblă prin arhive, cei care merg pe străzi căutînd colţuri de case, plăcuţe cu nume, ornamente – fel de fel de chestii pe lîngă care, altminterea, ai trece nepăsător. Sînt oameni care fac asta cu pasiune, şi asta e cel mai grozav lucru.

Sînt oameni care ştiu multe, dar nu asta e calitatea lor. Sînt oameni care vor să înveţe multe.

Pentru că e mult de învăţat despre oraşul nostru. Pentru că s-au pierdut multe din istoria lui. Şi-acum ajungem la ceea ce se-ntîmplă aici. N-o să putem să reconstituim niciodată toată istoria – şi istoriile oraşului – dar o să scoatem la iveală cît mai mult.

Nu-i uşor; pentru că o s-avem păreri diferite despre multe lucruri; dar din contraziceri şi polemici iese, mai întărit, adevărul.

Nu-i uşor; pentru că dacă vă-nchipuiţi că cineva ştie totul despre ceva, vă-nşelaţi. Dar e frumos – pentru că unul se pricepe la locuri, altul la oameni, altul la stări de fapt – şi din toate astea ies, mai curate, feţele Bucureştiului.

Nu-i uşor; pentru că Bucureştiul nostru e – sau Bucureştii noştri sînt – ditamai oraşul; pentru că are – sau au – mai multe feţe, mai multe graiuri, mai multe obiceiuri decît am crede.

Avem, deci, multe de făcut. Nu ne-a pus nimeni, şi nimeni n-o să ne ridice statuie.

Aşa credem – că oraşul ăsta merită osteneala.