Sîmbătă dimineață: e soare, e liniște-n oraș, oamenii își văd de-ale lor, se gîndesc la alegeri poate. E greu să funcționezi; aproape imposibil – începe să circule pe internet investigația Casei Jurnalistului despre medicul Burnei: un șut în gura celor care, an după an, au ales să nu se ocupe de subiecte grele, delicate, imposibile, să nu clatine socluri pe care s-au cocoțat oameni providențiali.

Citești și-nnebunești; nu mai ai ce face, ce zice, ce comenta – reacțiile normale sînt simple. Cei ce încă mai au ceva omenesc în ei se-neacă, se sufocă: „Puşca, unde mi-e puşca?” par a striga, precum ultimul om rămas în finalul Rinocerilor lui Ionesco.

Pe internet, liniște.

Pauză.

Viața merge înainte, știți: „avem facturi de plătit, avem copii de crescut, avem publicitate de încasat”-

Pe internet nu se vorbește despre medicul Burnei.

Am luat la rînd toate blogurile din toate clasamentele, din toate topurile – zeci de bloguri. În afară de Simona Tache și Tolontan nu scrie nimeni; nici un rînd. Medicul Burnei nu există. Copiii nu există. Părinții nu există.

Nu că n-ar fi probleme arzătoare: pesediștii votează, curierul întîrzie o comandă, bancile au luat cinci lei comision la o tranzacție, e un film nou de comentat, nevasta a pozat o omletă senzațională, un imbecil n-a dat link, un altul n-a pus semnal-

Înțelegeți: acești bloggeri, acești influenceri, acești deontologi, acești lideri de opinie n-au nici o greață să aibă în fiecare zi o părere despre orice – atîta vreme cît oriceul ăstă nu e viața copiilor. Unii-s năimiți pe la stații TV și nu pot aborda subiecte delicate; alții au reclamă de-ncasat; alții-s ocupați să-și povestească viața în advertoriale – dar nu toți sînt neoameni, nu-i așa?

… ba da.

Sînt cu toții neoameni. Și nu-nțeleg – și se umplu de bube – cînd lumea se șterge cu deșteptăciunea și sfaturile lor la cur.

Toată deșteptăciunea asta nu face nici cît un căcat, atunci cînd lipsește omenia. Omenia!

Omenia care te face să știi că totul pînă la copii! – și că nu te pui cu o Mamă.

Pentru puiul ei, mama o să mute munții. Și – Doamne-ferește! – ca să-și răzbune puiul, mama o să doboare pe oricine. De multe ori, rîdem de mamițici. Sînt ridicole pe forumuri. Sînt mitocance care cresc generații de domni Goe-

… dar cînd trebuie să-și apere puiul, mamițica îl apără ca Mamă, nu ca mamițică; nu știu dacă-nțelegeți.

Probabil că n-o să-nțelegeți: omenia din voi s-a veștejit de mult. Dar și mama voastră, cîndva, la un moment dat, a mutat un munte – mai mare, mai mic! – și pentru voi. Și mama voastră se bucură, azi, că vă știe sănătoși, așezați, ajunși. Doar uneori se gîndește c-ar fi fost bine și să fiți oameni.