despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul 
|
Ce? A: e brînză.
Asta nu știu ce vrea să-nsemne. Dar măcar e simpatică – „tâmplaru cu radio”
„Ciuri-buri” nu știm cine e… șoferul… pasagerii?
Mărturisesc că nu știu ce e aia, „apă deminelazită”
… mărgelim?
Vai, ce mai distracție.
Treburi de-ale poliției, serioase.
Cine știe ce pățanie o fi fost aici…
… alte treburi serioase.
… ceva nou, autentic – ceva cu care te-ntîlnești mai așa, la periferie.
Să nu greșim ușa… și nici gaura de la gogoașă.
Și să nu ne pierdem!
Auzi mata: „borșul din bordei”… la ce ne-ntoarcem?
Propășesc, de o vreme, locurile care merg pe pizza. Ca-n orice alt domeniu, numele bune-s deja luate, așa că le rămîne ori să fie inventivi… ori simpatici… ori, măcar, să-ncerce.
Ne-ntoarcem la „neaoșismele” care ne otrăvesc și viața, și patiseria.
Nu știu ce urmează, după acest mousse de burduf… un shake de fasole bătută?
Intrăm și prin magazine. Doamne-ferește, ce urmează după ce ne ștergem ochelarii cu Cuza? Bețigașe de urechi cu Iorga, burete de vase cu Țepeș, odorizant de cameră cu Mircea cel Bătrîn?
Băgăm la maț.
… dar cu atenție la preț.
Avem și azi o barbarie: „brownerie”. Chiar urmăresc și o „cupcakerie”.
… însă văd că s-a trecut la nivelul următor deja, cu „Ciorbarium”
Scoverga are cratimă.
… ghilimelele astea te cam pun pe gînduri: ce soi de „moș” o fi.
în rest, obișnuita constatare că dacă pui omului un marker în mînă… o să scrie.
… priorități în Ferentari.
„Dialogurile” astea de pe pereți au, întotdeauna, haz.
Și unele din reclamele magazinelor – aici, unul de haine la mîna a doua.
Dar cînd ajungi înapoi la tine-n cartier… la doamna ta… cum e?
Nu o idee rea!
Dați-i omului o pensulă și o cutie de vopsea, și o să mănînce literele.
… ideea e că cineva tot trebuie să mănînce (dar nu porumbeii).
În atenția la domni locatari.
O parcare scumpă.
Mereu un pic nefericite, companiile străine care nu-și pot adapta numele.
Nu poate lipsi popularul concurs: „ce-o fi vrut «Lidl» să zică aici?”
Mai avem timp:
Cine are două mîini stîngi – asta e! – rămîne afară.
… oamenii vor să știe – asta-i bine.
„a se ridica sau a nu se ridica?” – și asta-i întrebarea.
Un coș de gunoi vehement, nu-i așa? Sau doar amărăciunea riveranilor sastisiți de pungile de gunoi lăsate pe jos.
Iată și un „dat colțul” destul de la propriu:
„Chiftelărie” – hai, că era de așteptat, nu se mai miră nimeni.
„Ochila” – ce-i drept – nu-i aici, ci la Veliko Tîrnovo; dar mi s-a părut simpatic.
… de s-ar găsi cineva care să oprească birourile!
Bravo – „șnițelărie” – la asta nu m-ar fi dus mintea.
„Retușescu” e, cu siguranță, mai bun decît „retușerie”, nu?
… și merge bine cu „Săpunescu”!
Purcelușu-i simpatic, dar la asta, cu deliciile și tăvăleala – mă scuzați – nu prea mă prind.
Orice ca să ne simțim bineveniți.
Ce se mai petrece prin Oraș, ne minunăm și noi. Oraș care – știm! – e o junglă.
… aici, ori avem de-a face cu cineva care-a vrut să dea greutate anunțului… ori cu vreun hîtru care-a dat un răspuns.
Ambulanța-i importantă și ea… dar curierul, săracu’, e salvarea societății.
… un domn care și-a găsit drumul în conștiința noastră publică.
Chiar căutam următorul nume de afacere care să reușească să fie și mai neîmbietor decît celelalte. Uite-l: „Fărâma”.
Hai c-au nimerit tot ce voiau să scrie.
… oamenii n-au tăcut și n-au trecut cu toții online; comunică, scriu afișe, încearcă să-și apere locul cum știu mai bine. Și cu filmările ce facem?
Nasoală situație, cum ieșim din ea nu se știe:
Un incident diplomatic care a escaladat pe neștiute.
Simpatici – măcar.
Aici explicația e simplă: îndărătul gardului șade un cîine care mai sare.
Logica e infailibilă, dacă ne gîndim cîte „opturi” trebuie să facă orice de mașină de gunoi pe aleile din spatele blocurilor.
Un bloculeț, birouri, firme – și un loc pe care încape juma’ de mașină. Dar pe afiș scrie „rezervat angajaților” – ori s-or scoborî cinșpe oameni dintr-o broscuță ca la circ, ori trag la sorți cine parchează, ori se oferă ca premiu angajatului lunii.
Încă o afacere. Auzi: „burgeri și oase”
… tot oameni îs și ăia care-au făcut plăcuța asta atît de tîmpită.
de la Ando Cînd te chinuie talentul să scrii… talentul îi chinuie și pe ceilalți: care citesc.
… printre puzderia de corturi electorale, hop! și unul care propovăduiește „familia tradițională”; vocea străzii, însă, are o replică pe măsură:
|
articolele noastre sînt preluate și de: 
|
|
Copyright © 2005 - 2026 Simply Bucharest Log in Powered by WordPress & Atahualpa |
||
comentarii