despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

La mare

… mi-e drag la mare – la marea noastră – şi mai ales în partea de sud a litoralului. Nu-i cel mai grozav loc din lume, dar e-n regulă, aşa cum e.

Am un soi de slăbiciune pentru micuţul 2 Mai. Mi-e milă cînd văd că nici acum nu s-au construit trotuare, mi-e milă cînd văd cît de mult s-a-ngustat plaja, mi-e milă să văd pustietatea de dinafara sezonului – dar îmi place liniştea, mîncarea bună, şi senzaţia aia că nu vin cei care vor cu tot dinadinsul să fie lume-n jurul lor.

Oricine merge la 2 Mai are un loc preferat unde mănîncă. Eu am încredere în Casa Margo – terasa aia mare cu mii de flori; unde salatele sînt excepţionale, hamsiile delicioase şi ciorba de peşte bună de tot!

Pensiuni – sînt destule. Unele sînt pentru cei cu copii, altele pentru cei care nu vor copii – şi cel mai mare ghinion e să nimereşti la genul greşit de pensiune, zic eu.

Am petrecut cîteva zile frumoase pe plaja din Vamă; n-am ştiut niciodată care-i spiritul Vămii (dacă chiar o fi fiind aşa ceva) dar îmi place cum au loc acolo, pe nisip, şi rockeri, şi corporatişti, şi moşi ciudaţi, şi pletoşi incerţi pîrliţi de soare, şi cocalari destul de zgomotoşi; pare, uneori că-i chiar capătul lumii. În weekend e plin-ochi, dar în timpul săptămînii chiar e o plăcere să fii pe-acolo. M-am încrezut în mîncarea de la Bibi, şi n-am ieşit deloc în pierdere; adaug servirea bună şi ajung la o recomandare sinceră.

Anul ăsta m-am fîţîit o mulţime prin oraş – prin Mangalia. La prima vedere mi s-a părut mai mic şi mai urît ca niciodată; dar, de la o zi la alta, a-nceput să-mi placă la loc de el. E păcat că nu prea are copaci şi că s-a cam degradat în ultimii ani; dar s-au şi făcut multe lucruri frumoase pe-acolo. Dacă plouă, te plictiseşti de moarte în partea asta de litoral; dar măcar poţi mînca într-un loc în faţa căruia-mi ridic pălăria de soare: se cheamă Cafe del Mar şi e peste drum de hotelul President.

Să nu uităm că-n Mangalia găsiţi nemaipomenitele şuberekuri; nu-s deloc uşoare, da-s delicioase! Am dat şi peste o tanti care, la 9 seara, încă mai scotea gogoşi proaspete din uleiul fierbinte…

E frumos să te plimbi seara pe digul cel lung, să te uiţi la mîţele cerşetoare care aşteaptă pescarii care se-ntorc cu cinci fîţe-n traistă; are şi un soi de portuleţ unde sînt trase cîteva bărcuţe şi vaporaşe…

… păzite de dulăi fioroşi şi plictisiţi care pozează…

Pe aşa numitul trotuar al steluţelor de mare se regăsesc toţi cei care s-au produs, de-a lungul timpului, la festivalul Callatis. Nu prea ştiu ce caută Raed Arafat pe-acolo:

… cine ştie? La anul, cînd o fi să donaţi iar 2 la sută pentru SMURD, gîndiţi-vă că merg la costumele cu sclipici ale doctorului, la trupa sa de backing-vocals şi aşa mai departe.

Dacă-i tot de glumă, mozaicul casei de cultură a oraşului poate fi văzut în două feluri:

Dacă ai chef poţi să te sui în maşină (sau pe bicicletă) şi s-o iei înspre continent, ca să zic aşa. Mangalia pare înconjurată de bălţi puturoase, dar sînt şi peisaje faine şi te poţi plimba în voie; e şi un soi de rezervaţie, la Hagieni. Mă bătea gîndul să merg pe-acolo şi eu, dar după ce-am citit că-şi face veacul pe-acolo un neam de vipere, m-am răzgîndit. Oricum, am dat de destui cetăţeni care s-au întors acasă nemulţumiţi că nu s-au întîlnit cu ele; eu zic să fie mulţumiţi că s-au întors; părerea mea.

De Mangalia – după cum ştiţi – e lipit Saturn; în partea asta a anului e aproape pustiu şi în afară de cîţiva sindicalişti şi pensionari nu e nimeni; sînt şi destule hoteluri închise de tot şi te aştepţi ca din bălăriile care le-nconjoară să iasă cine ştie ce balaur (sau viperă de-aia de care ziceam).

Asta-i treaba cu marea noastră. Se ajunge bine, dacă nu pleci la drum sîmbăta şi duminica; oamenii aşteaptă să se termine odată şi autostrada, şi centura Constanţei; una peste alta – e-n regulă.

Ăsta a fost primul articol despre mare; data viitoare – despre fel de fel de oameni care te pot scoate din minţi.

Înapoi acasă

Cu fiecare plimbare prin ţară, ne-am mai îmbogăţit cu ceva – am văzut locuri grozave, am dat peste oameni care-au făcut lucruri de luat-aminte – şi am mîncat bunătăţi de neuitat; pentru că ţara asta e şi mai frumoasă cînd o vezi cu burta plină.

Mănăstirile Moldovei înseamnă şi ciorbă de hribi (şi ce mai ciorbă am mîncat la Văratec!), o săptămînă prin ţara Făgăraşului nu e-ntreagă fără un păstrăv în crustă (şi ce mai păstrăv am mîncat la Albota!) – dar cu ce rămîi cînd te duci la mare? Dacă te-ai lua după Radu Anton Roman, Dobrogea e plină de gusturi minunate – pe care le-ai putea găsi însă la restaurant?

Păi, o ciorbă de peşte, o saramură, o plachie, nişte hamsii proaspete – şi să nu uităm de şuberek, plăcinta grozavă ce se face pe-acolo.

Cîteva zile am lipsit; m-am reîntors cu drag în 2 Mai. Ce merită luat în seamă de-acolo?

La drum

Hai să-ncep cu o laudă. Cred că hărţile n-o să se demodeze niciodată. O hartă bună merită luată la orice drum, şi multă vreme am considerat ca cea mai detaliată hartă a ţării noastre este cea scoasă de Huber-Niculescu; asta pînă cînd AGC Busman a venit cu harta şi atlasul rutier 2009/2010: o minunăţie!

Drumul spre 2 Mai îl ştiţi cu toţii – n-ai cum să ocoleşti Constanţa, un oraş atît de murdar, plin de gropi şi de praf, încît imediat te simţi ca acasă. E greu să rătăceşti drumul prin Constanţa – trebuie doar să ai grijă să mergi pe străzile cu cele mai multe gropi. E greu să te rătăceşti – dar nu imposibil; căci se poate întîmpla să se asfalteze vreuna din străzile pe care le ştii – eu am păţit-o ca viţelul din poveste!

De azi se plăteşte traversarea podului de la Cernavoda: 100.000 vechi de maşină mică – luaţi aminte!

2 Mai… dacă-ţi place deja 2 Mai, înseamnă ca-i accepţi şi praful, străzile desfundate (singura stradă asfaltată duce-n curtea Direcţiei de Drumuri şi Poduri), lipsa trotuarelor… dacă-ţi place 2 Mai, înseamnă că ştii că e un loc cinstit, fără fiţe, fără aere, fără figuri, un loc în care altminterea te-ai putea plictisi tare de tot! Bine, Mangalia e aproape, Vama e aproape, şi mai sînt nişte locuri de văzut prin preajmă, dar în 2 Mai, în sat (2 Mai e, administrativ, un sat ce ţine de comuna Limanu) nu poţi decît să stai cu burta la soare şi să manînci. În linişte.

Mîncare în 2 Mai

În 2 Mai se manîncă bine şi destul de ieftin. Sînt locurile de tradiţie – La Pescarul Vesel, Pescăruş, La Dinamo, Fără Un Sfert unde peştele ar trebui să fie felul principal. În timpul săptămînii se mai intîmplă să lipsească pînă şi hamsiile însă, dar în weekend găseşti de toate.

Un loc mai nou – şi bun de tot! – este Casa Margo. Acolo mergi la sigur; au o terasă mare, plină de flori şi verdeaţă, şi servirea e bună. De mîncat, încercaţi intîi salata de icre făcută de ei, încercaţi salata de vinete şi mai ales, încercaţi zacusca! Se pricep la ciorbe, însă fac ciorbă de peşte doar în weekend. Saramură, hamsii, scoici – nimic nu-i mai bun ca acolo. Iar la salata de roşii un om bun (să-i dea Dumezeu sănătate!) a presărat atîta brînză pe deasupra, încît îţi vine să mergi acolo doar pentru asta!

Găseşti un şuberek fantastic fix în centru, pe partea stîngă, la trecerea de pietoni- scrie acolo SIMIGERIE – ŞUBEREK – şi încă ceva. Fac acolo şi nişte covrigi cum nu găseşti în tot Bucureştiul (dar fac puţini odată).