despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

2010 – acum ne uităm în urmă

Dacă am tot vorbit despre ce-a-nsemnat 2010 pentru comerţ, mîncare, blogosferă bucureşteană şi – ca să  zic aşa – societate, m-am gîndit să aleg şi articolele mele mai acătării de peste an; poate v-o fi de folos. Mie mi-a plăcut să le scriu, să strîng date pentru ele, şi să le văd îmbogăţite de comentariile voastre.

despre transport…

… trafic…

… civilizaţie publică…

Locuri, plimbari

… am scris – fireşte! –  şi prostii şi alte aiureli:

Cam asta fu treaba cu 2010. N-am descoperit cine ştie ce chestii uitate; n-am avut  nici subiecte-bombă; nici vreme să umblu prea mult prin oraş. Mi-a plăcut tare mult să caut gangurile şi străduţele înguste şi să pun laolaltă pozele cu autobuzele vechi. Nu mi-a plăcut că m-a enervat des tîmpenia şi nesimţirea autorităţilor locale – dar asta e! Am avut subiecte mai comerciale decît anul trecut  – cum ar fi Mic.ro – şi trag nădejde că nu v-a supărat prea tare asta. Am scris destul de mult despre Rahova. Am scris tot mai puţin pe simply daddy, dar m-am apucat de Prostuar: nu ştiu cît vă distrează pe voi să le citiţi, dar pe mine mă distrează să fac comics-urile astea.

… ei, de-acu’ – gata. Să avem un an mai bun!

2010 – lucrurile enervante

din toate celelalte lucruri enervante ale anului (zic celelalte, fiindcă aş vrea să nu pomenesc de Primar nimic-nimicuţa) mi-au rămas cîteva în minte…

2010 – ce-au făcut alţii bun

Îmi face plăcere să mă uit şi să văd lucrurile bune pe care le-au făcut ceilalţi în 2010. Ce să zic? Am dat peste multe articole bune. Am dat peste bloguri noi. Am cunoscut oameni care vor, care ştiu, care cred…

Mi-e greu să fac o selecţie; nu de alta, dar mi-e frică să nu nedreptăţesc pe cineva. Şi totuşi…

Sînt mulţi oameni pe care nu am apucat încă să-i întîlnesc – şi tot aşa, mi-e greu să-i pomenesc pe toţi. Le mulţumesc în mod deosebit lui Adrian, lui Mike, lui Freesys, lui Dan, pentru comentarii, pentru idei, pentru că le pasă.

2010 – ce am mîncat noi bun

Nu-s prea multe de zis. În 2010 n-am dat peste foarte multe lucruri; cîteva, totuşi, mi-au rămas în minte:

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

2010 – umilirea celor care muncesc

N-a fost un an uşor, 2010. Am aflat multe: că trebuie să strîngem cureaua şi că noi sîntem vinovaţi pentru toate greşelile conducerii – că e vorba de conducerea ţării, de conducerea oraşului, de conducerea firmei la care lucrăm. Eu asta am înţeles din 2010.

Că sîntem de vină că am consumat mai mult decît ne-am fi permis – cu toate că, ultima dată cînd m-am uitat pe manualul societăţii în care vrem să trăim, scria acolo că e normal să ne dorim mai mult, că dorinţa de a avea lucruri e motorul care mînă economia.

Că nu muncim de-ajuns – cu toate că în 2010 fiecare angajat a muncit nu doar mai mult, dar a şi primit mai puţini bani pentru asta.

Că nu vrem să muncim pe mai-puţini-banii ăştia. N-am văzut în viaţa mea atîta ură din partea angajatorilor; atîta ură, atîta dispreţ, atîta răzbunare împotriva angajaţilor. Angajaţii sînt de vină pentru prostia antreprenorială a conducerii. Angajaţii sînt de vină pentru că nu vor să pară proactivi, pentru că nu vor să adere la valori ale companiei pe care nu le înţelege nimeni, pentru că nu vor să-şi lase familia pentru a hăhăi în fel de fel de team-buildinguri umilitoare.

Lăsaţi-mă cu românul care nu munceşte.

Românul care munceşte, munceşte. Şi vrea doar să fie respectat – şi plătit – pentru că munceşte bine, pentru că e conştiincios, pentru că vrea să trăiască bine.