555 « Simply Bucharest

despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

1959 – Bucureștiul la 500 de ani

de Ando și HM

Pe 20 ale lui Septembrie – azi – e ziua Bucureștiului. 560 de ani face, dacă vreți să știți; 560 de ani de atestare, că așa ne-am obișnuit să ținem socoteala.

La mulți ani!

Ca cadou, ne gîndirăm să-nfățișăm felu-n care presa anului 1959 sărbătorea cei 500 de ani rotunzi ai Capitalei. Toată luna au curs articole lăudînd prefacerile orășenești prilejuite de tînăra putere populară.

Vedem, firește, noile construcții – blocuri, cvartale – precum și cîteva din planurile viitoare. Ni se arată schimbările din zonele Gara de Nord, Grivița, Piața Palatului, Bucureștii-Noi, Muncii, Floreasca. Mai vedem noul combinat APACA și cîteva din clădirile centrale ce umpleau goluri urîte – că așa gîndeam, că ce-i rămas de pe vremea burgheziei numai frumos nu era.

Ca să pricepem mai bine de unde plecasem și, dacă nu unde ajunsesem, măcar încotro vroiam s-ajungem, ni se-arată și cîteva pagini din istoria Bucureștiului, cu antitezele de rigoare.

Apăreau și oamenii Bucureștiului – ei și faptele lor.

Mare chermeză, nu știm să fi fost; dar despre niscai expoziții, spectacole de gală, oaspeți și discursuri – mda, destule discursuri la sesiunea jubiliară a Sfatului Popular! – tot am aflat:

Încheiem cu paginile pline cu poezele, prostioare și gargară dedicate sărbătorii chiar din ziua de 20, care-n 1959 a căzut – frumos – dumineca.

Nu fusese taman subiectul „fierbinte” al presei de-atunci: tovarășul Hrușciov taman vizita Statele Unite, Uniunea Sovietică lansase prima rachetă cosmică ce atinsese Luna, și spărgătorul de gheață atomic „Lenin” pleca-n cursa inaugurală – astea erau chestiuni mult mai importante la vremea aia.

listă de articole selecționate din presa vremii – aici

din presa vremii – acum 51 de ani

… am văzut viața Capitalei, așa cum reieșea din paginile Cărții de telefon de-acum 40 de ani. Să mai coborîm un an. Am ales tot 50 de reclame, dar de-această dată sînt nu din ’66, ci din ’65 – să ne uităm la diferențele între aceste două momente.

Nu-s mari! Cooperativele prestau servicii-n continuare (n-am repetat reclamele asemănătoare); se țineau spectacole, se făceau economii…

Tot restaurante, dar mai multe cofetării.

Gospodinelor li se adresau mai multe îndemnuri, dar erau și răsfățate cu reclame la magazine de ciorapi și bijuterii; iar dacă nu aveau chef să gătească… puteau comanda la „bucătăriile de bloc”

Ce-i grozav e abundența de reclame la transportul aerian; consumatorul era asigurat că în două ore ajunge oriunde în Țară.

Ca oareșce umplutură, cîteva reclame din Industria grea, dar și din cea a publicității – prin Fondul Plastic…

din presa vremii – acum 50 de ani

Mai răsfoim înc-o carte de telefon bucureșteană, căutînd să ne facem o părere despre viața orașului, așa cum reiese ea din reclamele publicate – dintre care am ales 50. Lista abonaților la serviciul telefonic este cea din anul 1966 – de-acum patru decenii.

S-ar putea să vi se pară burgheze, reclamele astea; și așa și e – ca orice reclamă, ca orice îndemn la consum, se adresau păturii sociale care avea; și-n acei ani, cine avea telefon, avea și un pic de cheag și era aplecat spre un oarecare confort: așa mergea treaba pe-atunci: societatea se-mburghezea ușor – diferențele față de cincinalul precedent erau chiar uriașe.

Serviciile către populație luau partea leului. Cooperative diverse – de la îmbrăcăminte la mutarea mobilei și de la acordat piane la radioficare.

Numele le erau, firește, sugestive – Străduința, Avîntul, Sîrguința, Sporul…

Cofetăriile, restaurantele, barurile și hotelurile nu mai știau cum să-mbie oamenii să le calce pragul.

Magazinele universale se-nmulțiseră și străluceau.

Ne asiguram la ADAS și strîngeam un bănuț în plus colectînd fierul vechi.

Paginile care trebuiau umplute aveau, firește, reclame la serviciile P.T.T.

din presa vremii: o lună dintr-un an – Septembrie 1945

Mai întâi, foarte pe scurt, principalele repere istorice ale anului, derulate până în luna septembrie, de care discutăm:

6 martie 1945 – la presiunea Moscovei, se instalează guvernul Petru Groza
8/9 martie 1945- Ardealul de nord trece sub administraţie românească
9 mai 1945- capitularea Germaniei hitleriste şi terminarea războiului din Europa
6 si 9 august 1945 – atacurile nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki

Totodată este absolut necesar să precizăm că trecuseră numai câteva zile peste un an, de la actul de la 23 august 1944, eveniment care a marcat fundamental mersul istoriei pentru România.

Acestea fiind spuse, fără nicio intenţie sau pretenţie că aducem ceva nou din punct de vedere documentar şi istoric, doar ca să înţelegem mai bine care era atmosfera din ţară acum 70 de ani, vom parcurge împreună materiale extrase din presa vremii.

Intr-o Europă zdruncinată şi buimacă, ieşită dintr-un un război devastator, dar unde pentru majoritatea ţărilor apăreau, totuşi, semnele speranţei şi a normalizării, România care-şi trăise din plin partea ei de crâncenă suferinţă şi nefericire, intrase fără drept de apel, în zona de influență sovietică.

Aşa se face că, de jumatate de an, la conducerea ţării se afla guvernul procomunist condus de Petru Groza.

Abia se terminase războiul, iar problemele traiului de zi cu zi (mai ales lipsa alimentelor) căpătau, de multe, ori aspecte dramatice cărora autorităţile le făceau cu greu faţă.

Pe de altă parte, maşina propagandei funcţiona din plin, fără rateuri: tot omul trebuia să afle şi să fie convins că guvernul Groza face numai bine şi că el este singurul salvator al ţării

Iar când acesta nu mai are soluţii, are la cine apela: la U.R.S.S.- marele vecin şi aliat din răsărit.

Deocamdată, pentru imagine, nu era uitat nici regele

În acelaşi timp, bine-rău, ţara trebuia administrată. Aşa că, permanent, se publicau o grămadă de decizii, hotărâri sau ordonanţe.

Evident că poliţia avea şi ea mult de lucru în această perioadă tulbure (tocmai de aceea, nu cu mult timp înainte, se şi înfiinţase brigada “Fulger” condusă de vestitul Eugen Alimănescu, echipă specializată pe prinderea şi anihilarea bandelor de tâlhari înarmaţi )

La o primă vedere, zona de divertisment stătea încă bine. Multe filme americane şi franţuzeşti, spectacole de teatru, de revistă etc. Nu putem uita însă că septembrie’45 începea, îndoliată, fără marele Tănase, alfa şi omega teatrului nostru de revistă.

Şi aşa, am ajuns la lumea pestriţă a faptului divers, aşa cum era reflectată de ştiri, caricaturi şi, mai ales de rubrica de “mica publicitate”

Cam aşa stăteau lucrurile în septembrie 1945… deci acum 70 de ani!

sursa materialelor: ziarele Scânteia si România Liberă din septembrie 1945.

plimbare de sărbătoare

… iacă-tă-ne serbînd, ieri, înc-o zi a orașului nostru. Fiindcă nu mă duse minte să-ncropesc altceva mai de Doamne-ajută ca să laud Bucureștiul, îmi băgai nasul prin pozele făcute cu diferite prilejuri: plimbări de zi, de seară, momente de oprire uimită la frumusețea peste care trecem cu vederea-n fiecare zi…

M-am pomenit, într-o seară înnăbușitoare de Vară, găsind Piața Romană goală – și apoi am luat-o în sus, spre Universitate. Spre Centru, bulevardul era ticsit; în cealaltă direcție era gol și pustiu – tare ciudat părea.

Am avut răgaz să admir Biserica Italiană, dar și Interul – și azi o construcție care-i o marcă a Capitalei. M-am apropiat de Universitate și de rondul liber… între două semafoare.

Uneori, piața statuilor din fața Universității pare așa frumoasă…

Altcîndva, m-am oprit să privesc cu drag în susul Bulevardului; mai apoi m-am pomenit dînd roată Sălii Palatului, aruncînd un ochi spre Luterană, dar și înspre Ateneu…

A – știți ce frumoasă și liniștită pare clădirea Bibliotecii Universitare, văzută din curtea Palatului de vizavi?

… am ajuns – se putea altfel? – și pe Calea Victoriei. Mi-e așa dragă; și nu numai azi, cînd e atît de prietenoasă și cuminte – ci dintotdeauna. Chiar și-n cea mai toridă zi pare mai răcoroasă și îmbietoare.

… una din cele mai frumoase urcușuri din orașul nostru e cel al străzii Cîmpineanu spre Calea Victoriei. Așa de aglomerat, dar și așa de interesant…

… și iar – și iar! – pașii mă poartă pe Calea Victoriei – de astă dată, la primele umbre misterioase ale serii…

… seară care-ncepe și-n Centrul Vechi. Luminile încă nu s-au aprins toate; terasele încă nu-s pline ochi; dar atmosfera începe să fie ademenitoare… și promițătoare… Așa-i pe aici!

Atît. Doar pozele astea, așa cum au căzut, cum se zice – frînturi de frumusețe bucureșteană de care mă umplu cu drag, acum că orașul nostru mai făcu un an în plus.

La mulți ani!

… acesta este episodul XXIV din seria „Plimbări în Bucureşti”; lista episoadelor – aici

LMA

Astăzi e ziua noastră – a bucureștenilor; ăștia care trăim ca motanii din poză:

La mulți ani, fraților.

din presa vremii – artiști străini în România (X)

Ușor, uşor am ajuns la ultimul episod al acestui serial, episod în care vom face cunoştintă cu unii din cei mai importanţi reprezentanţi ai muzicii uşoare – de data asta, din fostele ţări socialiste care au trecut prin România.

Decurgând în mod firesc din politica şi ideologia comună, schimburile culturale dintre ţările socialiste se derulau permanent, programatic, chiar dacă, de multe ori, festivist. Erau frecvente schimburile de trupe de teatru, de operă sau de circ, de formaţii de estradă, folclorice sau de muzică simfonică, de coruri, formaţii de dansuri etc.

De exemplu: ziua naţională a uneia dintre ţările “frăţeşti” trebuia, musai, marcată şi în celelalte ţări prin diverse manifestări, ocazie cu care – aproape obligatoriu – erau invitaţi şi din domeniul culturii din ţara sărbătorită.

Revenind la muzica uşoară, chiar şi în aceste condiţii de egalitarism, vedetele erau vedete şi odată dobândit acest statut, prezenţa lor era marcată chiar în presa vremii ca eveniment deosebit de important.

O să încercăm, aşadar, ajutaţi şi de magicul internet, o rememorare a celor mai cunoscute nume pornind… de la vest spre est.

In 1961, venea în R.P.R. din îndepărtata şi zbuciumata Cubă, cântăreţul-pianist Ignacio Villa

Fosta R.D.G. nu a excelat în interpreţi solo, dar am reţinut numele mai multor formaţii care ne-au vizitat ţara: Karat (1979), Kreis (1982) şi Phonolog în 1983.

Vedeta de calibru greu al “redegiştilor” a fost însă mereu trupa berlineză de varieté “Friedichstadt-Palast” care a venit prima oară în România în 1962.

N-am dibuit în presă dacă, după acel an, au mai fost pe la noi, dar îmi sunt clare şi de neuitat secvenţele din spectacolele lor văzute, mai apoi, pe la TV (mai ales la bulgari). Nemţoaicele din trupa de dans puteau concura fără jenă cu vestitul Crazy Horse din Paris!

Din Polonia, au venit aproape toate vedetele lor pop, beat etc, adică: formaţia No To Co în 1969 (care a cam dat de furcă “organelor” datorită entuziasmului excesiv stârnit în sălile unde au cântat) şi interpreţii Czeslaw Niemen (1977) şi Ewa Demarczyk (1978).

Nume sonore şi de neuitat au venit şi din Cehoslovacia. Bineînţeles, capul de afiş a fost Karel Gott (1974)

Dar şi polivalentul Waldemar Matuşka, invitat special pentru secţiunea recital de la Cerbul de Aur 1969 era de categorie “grea”.

Interesant este că ceilalţi doi interpreţi valoroşi şi foarte cunoscuţi, Josef LAUFER şi Helena Vondrackova, s-au lansat la Cerbul de Aur – Laufer în1969, iar Vondrackova în 1971 – fiind ambii câştigători ai “argintului”.

Ne-au mai vizitat ţara apoi, devenind – între timp- redutabile vedete şi pe plan internaţional.

Vârfurile pop rock-music-ului din Ungaria nu au lipsit nici ele de pe la noi.In primul rând, cele mai tari formaţii : Omega (1975), Neoton (1981) şi supergrupul Locomotiv GT (1976)

Iar în 1978 avea să vină şi interpreta Zsuzsa KONCZ, nume de referinţă pentru rockmusic-ul maghiar şi care avea deja şi o solidă carieră internaţională.

Din fosta Iugoslavie, neapărat trebuie să o menţionăm, împreună cu presa vremii – vorbim de anul 1969 – pe faimoasa şi flamboaianta interpretă Tereza Kesovija

Ajungem acum la Bulgaria şi aflăm cu plăcere, de pe Wikipedia, că “icoana” muzicii pop din ţara vecină, Lili Ivanova s-a lansat pe plan extern după ce în 1963 a dat câteva spectacole de succes la… Bucureşti.

Prima cântăreaţă din Balcani care avea să urce pe scena celebrului music-hall Olympia din Paris, Lili Ivanova avea să revină la noi în 1977, cu partenerul ei de scenă Asen Gargov.

E locul şi momentul să reamintim cât de mult a contat televiziunea bulgară, cam după 1980, pentru cei din sud-estul României. Unde mai vedeam noi fotbal, filme, muzică, seriale dacă nu i-am fi avut pe vecinii bulgari? Am mai scris şi noi câte ceva despre asta. Aşa se face că, atunci când Vasil Naidenov venea la noi, fie cu fraţii Arghirov (1987), fie cu Nelly Ranghelova (1988) erau primiţi, cu toţii, ca nişte vechi şi buni vecini cu care am petrecut atâtea momente frumoase!

Iar ultima pe lista geografică este, cu voia dumneavoastră, vulcanica şi spectaculoasa rusoaică Alla Pugaciova care a dat şi ea un spectacol extraordinar la Bucureşti în 8 mai 1982.

din presa vremii – artiști străini în România (IX)

Articol actualizat!

A venit toamna (!?) şi revenim, aşa cum am promis, cu un episod mai aparte, dedicat special formaţiilor de muzică uşoară care ne-au vizitat ţara.

Dacă la solişti – după cum aţi văzut în episoadele anterioare – lucrurile au stat relativ bine, la capitolul formaţii străine (în special din Vest) autorităţile vremii au pus un filtru mult mai… fin.

Lucru lesne de înţeles: formaţiile erau cele care veneau cu moda occidentală (blugi, plete etc), cu stiluri interpretative şi, de multe ori, cu texte neconvenţionale, care – atenţie – prindeau în special la publicul tânăr. Entuziasmul şi fervoarea cu care erau receptate spectacolele diverselor grupuri (pop, rock, funky, disco etc) – inclusiv cele venite din unele ţări socialiste – ţineau în alertă permanentă “organele”.

Chiar trupe “mici” precum The Federals sau The Playboys erau repede puse “la colţ” de presă, de fapt, nu atât pentru calitatea intrinsecă a muzicii lor, cât mai ales pentru… deranjul stârnit de spectacolele lor non conformiste pentru “normele” societăţii socialiste.

A existat tot timpul teama de grupurile mari (mai ales de studenţi şi de tineri) ale căror exprimări prea expansive puteau degenera în manifestări necontrolate şi din aceste motive e bine de spus, fără să intrăm în detalii, că “frâna de mână” a cenzurii a acţionat în permanenţă şi – sau mai ales – pentru formaţiile autohtone. Să amintim numai de fuga din ţară a celei mai mari trupe de atunci – Phoenix– după numeroasele incidente şi tamponări avute cu autorităţile.

Ăsta e şi motivul pentru care la capitolul formaţii stăm slab, plus dificultatea noastră de găsi în presa vremii anunţuri, relatări, fotografii etc. lucru explicabil în contextul celor spuse mai sus.

Iata, aşadar, o succintă enumerare:

În februarie 1967 – vin la noi “madascarezii” Les Surfs, împreună cu cântăreaţa franceză Jennifer.