despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
Au trecut alegerile. S-a jucat tare; cu disperare, cu hotărîre: a fost vorba de pierdut și de cîștigat.
Acuma fiecare trebuie să se-așeze olecuță și să numească lucrurile care-i fac viața cu adevărat mai bună: numai alea contează.
Atîtea s-au peticit și s-au spoit… ni-i viața mai frumoasă? Atîtea puteau și trebuiau să se facă – și nu s-au făcut, din prostie și răutate… cît de greu cîntăresc?
Aproape totul se plătește: ați văzut. Dar cum se poate trece pe nota de plată scîrba de-a trăi în Capitală?
Nu știu. Da’ știu că nu mai merge cu… „ce n-a mers”.
E vremea lui „o să mearg㨠– și, ca să meargă, e nevoie de oameni și de cetățeni.
Oamenii și cetățenii sînt cealaltă parte a administrației publice.
Lupta pentru Capitală e, desigur, una din cele mai importante evenimente electorale: așa a fost, așa e normal să fie.
„București, ora exactă” – așa se spune, nu?
Doar că Bucureștiul se oprește brusc, acolo unde-i gardul ce-l desparte de celelalte localități fără de care el nu există: Bragadiru, Domnești, Ciorogîrla, Dragomirești, Chiajna, Chitila, Mogoșoaia, Otopeni, Tunari, Voluntari, Ștefănești, Pantelimon, Popești-Leordeni, Jilava, Măgurele…
Aproape toate localitățile astea au administrații locale înapoiate, rurale, fără nici o urmă de interes pentru cetățean și interacțiunea cu el – și degeaba credem că peste ele se revarsă ceva din strălucirea Capitalei.
Iar asta nu se schimbă: prizonier îndărătul unui gard de necivilizație feudală, Bucureștiul n-are cum să fie mai bun.
Ne interesăm pentru dumneavoastră. Aveți curiozități? N-avem răspunsuri, ci deslușiri: fiindcă… întrebările contează.
O să piardă Gabriela Firea?
Poate.
O să cîștige Nicușor Dan?
Poate.
Da’ a făcut ceva Nicușor Dan?
Nicușor Dan n-a stat pe loc în ultimii ani. Aparent, i se poate reproșa lipsa de rezultate parlamentare – dar nu faptul că în tot timpul ăsta a acumulat multe alte lucruri.
Există un program de refacere a Capitalei?
Nu știm cîte pagini are, dacă are poze sau dacă e scris la două rînduri.
Are cineva soluții minune?
Nu – e vorba de peticit și cîrpit.
O să fie mai bine într-un alt mandat Firea?
Nu.
A fost Gabriela Firea un primar mai rău decît Sorin Oprescu?
Nu.
Pînă la urmă, alegerile astea – pe scurt – sînt între Gabriela Firea și Nicușor Dan?
Cam da.
Dacă iese Nicușor Dan se termină cu chermezele, cu voucherele, se opresc unele proiecte de infrastructură?
Nu.
O să fie Nicușor Dan un primar puternic?
Nu.
O să fie Nicușor Dan mai de partea PNL sau mai de partea USR-PLUS?
Bună întrebare!
Se pregătesc „soluții monstruoase“?
Dacă-i vorba de coabitare între primari de sector PSD și primar general Nicușor Dan – poate.
O să tragă primarii actuali de sector pentru Firea sau o să trîntească meciul?
Jumi-juma. Se joacă pînă-n seara alegerilor.
O să cîștige sectoarele „aceiași” din nou?
Pe bune, în sectoarele 2, 3 și 4. Poate nu în sectorul 1. Nu știu în sectorul 6. În sectorul 5 jucăria electorală PSD funcționează bine.
Dacă primarii actuali cîștigă iar, li se poate pune frînă în consiliile locale?
Ceva-ceva se poate.
Sînt locuitorii Capitalei la mijloc – suferind din pricina blocajelor instituționale artificiale?
Un pic, da.
În realitate, e ceva de „stînga“, e ceva de „dreapta“?
Deloc.
Habar n-am cine-s candidații PNL la consilii, merg pe mîna lor?
PNL a făcut în cel mai elegant caz opoziție proastă în București – listele s-au mai spălat un pic acum.
De pe listele USR-PLUS lipsesc oameni care chiar s-au bătut patru ani de zile – de ce?
Poate au obosit, poate s-au săturat, poate au decis că-s alții mai potriviți.
Listele PSD sînt pline de buruieni – de ce?
N-au oameni buni, interesați de administrație și dispuși să se asocieze acum cu ce reprezintă partidul.
Mai sînt și alte partide; merită să mă uit pe alte liste sau la alți candidați la primărie?
Nu.
Mai „contează” Băsescu?
Nu.
Dar dacă știu un independent valoros, să-l votez în consiliul local?
Da.
Să urmăresc dezbaterile electorale, afirmațiile analiștilor, sondajele, „dezvăluirile“ și scandalurile?
Nu.
E greșit că avem în continuare doar un singur tur pentru alegerea primarului?
Nu – dimpotrivă.
O să fie oleacă mai încurcat și greoi votatul în sine acum, cu pandemia?
Poate.
Dacă vreau să mai știu ceva, să întreb pe adresa redacției?
Da.
 scris de Ando
Agitaţie mare cu localele astea aşa că, musai, să mă opresc un pic la sectorul 2, unde locuiesc şi care, în opinia mea, prezintă o situaţie oarecum aparte. De ce? Păi, spre deosebire de celelalte sectoare, actualul primar pesedist Mihai Mugur Toader (MMT) nu s-a înscris în cursa electorală. Fie n-a mai vrut partidul, fie n-a mai vrut el, e mai puţin important.
La începutul lui martie spuneam că MMT a fost o figură ştearsă, străvezie, atât de străvezie încât se vedea că la butoanele sectorului se află, în fapt, viceprimarul penelist Dan Cristian Popescu (DCP), mult mai activ şi mai vizibil public. Şi, într-adevăr, părea că ambiţiosul „vice” e pe cai mari, dar iată că, din motive de calcule şi alianţe electorale impuse de la „centru”, şefa PNL sector 2, doamna „pepsiglas” l-a tăiat de pe listă.
Ca independent e greu, aşa că DCP – ca să nu-şi piardă tot eşafodajul de imagine clădit cu grijă – a făcut pasul (înainte sau… în lateral, asta om vedea după alegeri) spre PSD.
Care PSD a renunţat, în această situaţie, la sprijinul declarat iniţial pentru mai vechiul său emanat, Neculai Onţanu, dornic să revină la primăria sectorului unde şi-a făcut mendrele aproape 16 ani.
O să spuneţi: oricum, PSD iese în avantaj pentru că mizează pe doi „cai” în ideea că oricare din cei doi câştigă, este tot din „familia” sa. Eu, unul, nu m-aş grăbi. De abia de acum, jocurile devin interesante. Nu de alta, dar ambii candidaţi au dovedit, în timp, că ştiu bine lecţia saltului dintr-o barcă politică în alta. Aşa că nu e exclus ca în sectorul 2, PSD să rămână cu buza umflată după ce se cristalizează toate rezultatele alegerilor din 27 septembrie şi se aleg apele.
Revenind la concret: şansele – zic eu – sunt de partea lui DCP pentru că funcţia îi permite să fie foarte „la vedere” atât pe teren (a fost, de exemplu, foarte activ în perioada restricţiilor impuse de pandemia Covid) cât şi în spaţiul virtual.
Onţanu târăşte, e adevărat, ceva ghiulele „penale” după el, dar nu trebuie neglijată imaginea pe care o parte din electorat o păstrează încă despre „domn’ gheneral”, după cum zice chiar el: „Merg pe stradă și mă roagă oamenii să mă întorc, pentru că actuala administrație și-a bătut joc de locuitorii Sectorului 2…”
Bine, bine, dar ceilalţi candidaţi? (apropo, oficial, sunt 16 competitori la funcţia de primar al sectorului 2). Nu ştiu de ce, dar am senzaţia că anul acesta este greu de făcut o breşă atât de mare în masa electorală a sectorului 2. De exemplu: omul lui Robert Negoiţă, cu a sa bizară aritmetică „Hai să facem 2=3!”, nu cred că are multe şanse.
La o primă lectură, proiectele propuse de candidatul „dreptei unite” par interesante, dar e şi multă, hai să-i zic, naivitate în unele din ele – vezi proiectul parcului Gării Obor, cu mutatul liniilor şi peroanelor în subteran!!!
Fireşte, putem dezvolta şi diseca, dar părerea mea este că Radu Mihaiu fie nu cunoaşte, fie se preface că nu ştie că asupra oricărei acţiuni edilitare majore, în care sunt angrenate mai multe instituţii sau companii ale statului, spectrul eşecului planează permanent. Electoratul dreptei este însă insensibil la genul ăsta de argumente, aşa că sunt totuşi şanse reale ca efectul „Nicuşor Dan” să se simtă ceva mai apăsat ca acum patru ani şi aici, în sectorul 2.
scris de Ando
UNU. La început (acum, vreo două săptămâni), mai timid, au apărut câteva bannere agăţate de stâlpi.
Apoi treaba s-a îngroşat, aşa că, deja în zone importante, cu trafic mare, tronează imaginea „profului de mate” care ne atenţioneză că el are tot felul de soluţii la problemele sectorului 2.
    
Acum, trebuie să fii prea naiv să nu înţelegi că, de fapt, avem de-a face cu o campanie electorală mascată, un fel de… start furat. Cu toate că, însăşi A.E.P. (Autoritatea Electorală Permanentă) ne asigura, încă de acum patru ani, că, de fapt, aici, avem de-a face cu… „publicitate politică”: „Astfel, în perioada preelectorală, partidele şi candidaţii au avut voie să îşi facă publicitate politică, dar nu şi publicitate electorală”.
Deci, ca să n-o lungim, e genul de „golăneală” politică dâmboviţeană menită să ia ochii la fraieri!
DOI. Dan Cristian Popescu (PNL) este actualul vice-primar al sectorului 2. Eu unul, mi-am dat cu părerea şi mi-o menţin: la sectorul 2, presimt, de mai mult timp, un blat PSD-PNL. Prea a fost linişte în aceşti ultimi patru ani. A, că au fost şi mici înţepături verbale, de acord, dar asta de ochii lumii. Adică: actualul primar (Toader Mugur Mihai), o figură ştearsă, ajuns acolo pe valul pesedist al alegerilor din 2016, a avut o viaţă relativ liniştită cu „profu” nostru lângă el, făcând un fel de „echipă” sui-generis. Aşa îmi explic şi lipsa de reacţie la invazia de bannere de care pomeneam la început. Pe de altă parte, se vede de la o poştă că De Ce Popescu are vână, vrea să fie primar, e un tip activ (un pic… traseist politic), iniţiază şi participă la multe acţiuni, are pagină de facebook unde răspunde la multe întrebari şi rezistă la comentariile contondente. Aşa că nu exclud, deci, o viitoare rocadă între cei doi.
 Sînt prea aproape alegerile locale și – ca de fiecare dată – nici acum nu știm în cine, ca bucureșteni, să ne punem speranța: nu există nici un contracandidat.
Senzația cetățeanului este că opoziția se-ndreaptă iar spre soluția „decât să fie cel mai bun, mai bine să fie cel care pierde cel mai elegant”.
Ne-am obișnuit – nu-nseamnă că ne convine.
Acest candidat a lipsit și în 2008, și în 2012, și-n 2016.
Știu că-l avem pe Nicușor Dan, un challenger tradițional care n-a învățat și n-a înțeles mai multe în toți anii ăștia, rămînînd același personaj romantic. Dar nici alte fețe, alte opțiuni profesioniste nu avem: Vlad Voiculescu este cumplit de habarnist iar Ciprian Ciucu – cu tot discursul coerent și cu viziunea sănătoasă și cuprinzătoare – nu pare-a fi luat în seamă de ai lui.
Mergem așadar, tacit, spre soluția monstruoasă a inamicului folositor – Gabriela Firea – pe cît posibil lăsat fără dinți din punct de vedere instituțional.
… vă spun un secret – nu merge.
 … alegeri locale? Politică? Candidați? Prea puțin avem ce spune despre astea acum.
Alegerea primarului într-un singur tur e șansa reală în multe cazuri – presupune coalizarea eficace și sinceră împotriva cuiva care trebuie învins. Unirea face minuni și exercițiul ei e bun pentru mersul societății.
Șansa Bucureștiului se joacă – împreună cu ea și slaba posibilitate ca, pe viitor, să-ncepem să funcționăm ca un oraș întreg, nu ca o federație de sectoare.
Asta doar dacă o s-avem mintea s-o luăm invers, pur și simplu alegînd să ne purtăm – de jos în sus – ca și cum am fi în aceeași găleată și nu pe moșii diferite.
Atenție mare, deci, la lupta pe sectoare: importanța lor e prea mare ca să se arunce toate resursele în hărmălaia alegerii unui Primar General.
E ceva ce se poate face; anul ăsta, la o adică, s-ar putea face chiar multe.
scris de C. D. Mocanu
Precizare: „Urmele” există și fac parte din colecția mea de vechituri.
A picat din cer. Da! Nu glumesc! Și eu am fost uluit. M-am dumirit când am pus mâna pe ea și am văzut ce simbol poartă inscripționat pe suprafața ei roșie ca steagul defunctului Partid Comunist Român.
  
S-a întâmplat în toamna anului 2004. România urmărea circăreala, numită oficial campanie electorală, care pregătea alegerile parlamentare. Clovni, scamatori, jongleri, acrobați, atleți ai partidelor implicate se străduiau să atragă temporar, cu orice preț, aprecierea și interesul spectatorilor năuciți de fantezia saltimbancilor.
Vremea îngăduitoare mă ținea încă prin curte. Dinspre sud se auzea zgomotul unui elicopter. Nimic nou! Zona este survolată zilnic de toate categoriile de aeronave, de la avioane ultraușoare la Hercules C130 sau Alenia C-27J Spartan. Rutele de zbor spre est traversează cerul localității ilfovene în care trăiesc de mulți ani. Obișnuit cu astfel de evenimente nu am ridicat ochii. Sunetul însă nu era al unei „râșnițe”, ci al unui elicopter serios care zbura la mică înâlțime și asta ieșea din tipar.
Surpriza a fost că a trecut chiar pe deasupra mea. Abea atunci, speriat, m-am întors să văd ce se întâmplă. Într-o voltă largă, elicopterul se îndepărta spre județul vecin lăsând în urmă, din timp în timp, câte o sferă roșie. Veneau spre pământ cu oarecare lentoare, dovadă că nu erau foarte grele.
Una dintre acestea a aterizat la mică distanță de mine, în mijlocul grădinii pe care mă stăduiam să o pregătesc pentru arat.
Precaut, m-am apropiat cu pași mici. Cînd am zărit cunoscuta siglă a Partidului Social Democrat chestiunea a devenit clară. Mi-am amintit îndată că circăreala era în plină desfășurare. Mai mulți dintre consătenii mei s-au pricopsit cu mingea electorală de volei picată din cer.
Băieții aveau imaginație. Și mai ales bani.
nu candidează, da’ pare-a fi un om bun.
 Acușa se țin alegerile prezidențiale – firește, e important cine șade sus, la cîrma Țării. Cu toate astea, pentru prea mulți dintre noi, e și mai important cine șade mai jos: personajul de care depinde calitatea viețuirii de zi cu zi. Degeaba te uiți la președinte ca la soare, dacă primarul face umbră pămîntului degeaba, nu-i așa?
Nepăsarea, neștiința, neputința unui primar ține mii, sute de mii de oameni în mizerie, gunoi, nesiguranță – și pentru oamenii ăștia speranța nu-i președintele… e alt primar, altă administrație.
Cu cît e administrația mai șchioapă, mai rea, mai proastă, cu atît Opoziția trebuie să muncească mai mult. Nu-i corect, știu: dar nimic nu e corect pe lumea asta.
Așadar, treaba Opoziției – adevărata treabă a Opoziției – e să construiască ceva pentru nevoile adevărate ale oamenilor.
Deci de la Opoziție nu vrem intenții frumoase, nu vrem expunere, nu vrem să ne-ntîlnim la fiecare colț de cotitură cu cineva care ne-ndeamnă să semnăm cîte ceva, pentru ceva, contra ceva; nu vrem să ne spună că „nu merge bine!”: știm și noi că nu merge bine…
Acuma, că știm care-i treaba Opoziției, e bine să știm și care-i treaba noastră: pe lîngă aceea de-a fi oameni și cetățeni. Treaba noastră-i simplă: treaba noastră e să știm cine anume e Opoziția.
Opoziția în București este doar U.S.R. – atît. Este de-ajuns să urmăriți ce s-a petrecut de trei ani încoace în consiliile locale, acolo unde faptele și atitudinile se traduc în hotărîri și-s păstrate pentru totdeauna în procesele verbale. Veți vedea cît de bine se-nțeleg toate celelalte partide și entități politice cînd e vorba de persiflat și de flituit încercările de-a produce, în sfîrșit, opoziție în București.
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii