despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

O veste bună

scris de Ando

Mai repede decât mă aşteptam, obişnuit fiind cu lentoarea cu care, în general, se iau deciziile utile cetăţeanului, iată că va începe lucrul la montarea de noi copertine la scările rulante de la pasajul subteran de la Bucur Obor-Colentina. Nu prea înţeleg treaba cu termenele afişate (mie, unuia, mi se pare prea îndepărtat, cel de 7 ianuarie 2022, pentru finalizare), dar măcar să iasă ceva bine.

7 mașini vechi CXXXVI

de Ando, Bobocul și HM

Și suntem la episodul 136! Ne reîntîlnim c-o hardughie care nu se lasă mîncată de rugină – Chevrolet Blazer:

… c-o raritate-n bălării: un Buick Regal ’88; ultima versiune a modelului e, în zilele noastre… Opel Insignia.

Un Rover din seria 800 care s-a păstrat de minune; și să știți că-i chiar vechi! Rămas din anii’80, cînd Rover și Honda făceau treabă-mpreună.

Un Wartburg 353 care, spre cinstea lui, merge!

… un Citroën 2CV, care pesemne c-așteaptă să devină mașină de reclamă:

… precum Fiețelul ăsta 600.

Două Broaște bine păstrate la sfîrșit; ocazie cu care putem documenta c-am avut și noi vreo patru zile de iarnă… astă-iarnă. Plus încă una – mai bling-bling – care zace-ntr-o curte unde mai sînt și alte rable.

 

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

Agale, pe strada Spătarului

scris de Ando

Dacă tot ne-am preumblat, recent, pe bulevardul Carol, haideţi să lăsăm un pic vuietul maşinilor şi s-o luăm la pas, pe strada Spătarului, intrând, astfel, binişor în cartierul armenesc.

Strada, după cum se vede pe hartă, este una dreaptă şi aproape paralelă cu Calea Moşilor, legând bulevardul de Popa Petre.

Intrarea dinspre bulevard este străjuită de două blocuri masive, dar cel din dreapta este, fără îndoială, o reuşită arhitectonică Art Deco.

De fiecare dată, admir cu jind acele fascicule de lamele decorative verticale din părţile laterale, care-i accentuează zvelteţea şi mă gândesc cu tristeţe la cât de plate şi fără personalitate sunt faţadele clădirilor de azi.

In fotografia de pe digibuc, nedatată, se vede şi mai bine clădirea – nespurcată de mâzgăleli şi fără „îmbunătățirile” aduse, ulterior, de locatari. Din păcate, blocul este acum, marcat cu bulină roşie.

Pornim. Pe stânga, (lipit de celălalt bloc de colţ), la nr. 1A, găsim un alt bloc interesant, autor: cunoscutul arhitect George Damian. Din păcate, unghiul închis nu mi-a permis o fotografie de ansamblu reuşită, aşa că m-am mulţumit cu câteva detalii.

Ieşim din coridorul format de blocurile înalte şi strada, parcă eliberată, începe să se… lumineze. Vizavi, la nr. 4, o clădire care, spun diversele surse, ar fi fost al lui Omar Hayssam… Acum, acolo, este un bar, dar m-a interesat mai mult poarta din lemn, frumos lucrată.

Am ajuns la intersectia cu strada Rafael Sanzio şi, mai întâi, admirăm clădirea de pe colţ pe peretele căreia găsim şi o placă comemorativă.

Vizavi, la numărul 6, avem un alt bloc. Ce frumoase sunt copertinele de la ultimele balcoane, cele de la etajul patru… Păcat că toată această faţadă atât de minuţios şi echilibrat concepută e neîntreţinută, plus vărzăluită cu tot felul de adaosuri inestetice.

Mai mergem un pic şi ajungem într-o porţiune care cuprinde, la numerele 7 şi 9, două clădiri renovate recent şi chiar reuşit, în opinia mea.

Cele două case amintite, împreună cu sofisticata clădire de pe colţul cu strada Pasului

… creează, împreună, o „replică” pe măsură, la clădirile de vizavi, de pe Intrarea Spătarului

Cu părere de rău, ne uităm apoi la casa de la nr. 12. Păcat că nu este îngrijită aşa cum ar merita!

Trecem de clădirea Ambulatoriului „Ana Aslan” care, din câte îmi amintesc, a fost la un moment dat (nici nu-i de mirare) în toiul unor conflicte de interese imobilare:

… şi ne oprim la nr. 17, ca să privim acest reuşit bovindou şi, mai ales, sus, la acel cerdac deosebit, cu tâmplaria lui din lemn vopsită în albastru. E adevărat, stâlpii balconului s-au cam scorojit, necesită o împrospătare, dar sper să nu asistăm la vreo viitoare intervenţie nereuşită asupra lemnăriei.

Am ajuns la intersecţia cu străzile Latină şi Semilunei. Ce găsim în această răspântie? Un bloc stil Art Deco, două clădiri vechi care – se vede- au fost ceva la vremea lor, dar acum, deşi locuite, arată destul de neîngrijit… şi un stâlp „cocoşat” de maldărul de ghemuri şi colaci de cabluri!

Dincolo de intersecţie, imediat pe dreapta, la numărul 22, ne întâlnim cu… istoria şi arta. E vorba de vestita Casă Melik, actual muzeu Theodor Pallady, despre care avem detalii foarte interesante aici. O clădire frumoasă, într-adevăr şi, mai ales, de apreciat curtea generoasă, plină de arbori şi flori. O veritabilă oază de verdeaţă, binevenită pe o stradă, atenţie… lipsită de copaci!

După doar câţiva paşi, prin gardul de la numărul 22 C, se zăreşte, dacă te uiţi atent, bustul lui… Alexandru Sahia. Cum a ajuns aici? Ne povesteşte în cartea sa: „Poveşti cu statui şi fântâni din București”, doamna Viorica Dragu Dimitriu: „Într-o curte din strada Spătarului, a fost adus, salvat dintr-un loc unde fusese aruncat în avântații ani 90 ai secolului trecut, unul din busturile acestea ale lui Baraschi, reprezentându-l pe Al. Sahia. În vecinătatea unei tufe imense de iasomie, printr-un gest pios față de o lucrare de artă și față de un destin zbuciumat, chipul în piatră al scriitorului idealist, mort de ftizie în plină tinerețe, și-a găsit poate, pe străduța bucureșteană, lângă Muzeul Pallady din Casa Melic, liniștea cuvenită”.

Ajungem acum, la unul din elementele cele mai interesante ale străzii noastre: intersecţia cu strada Corbeni. Deşi vorbim de o intersecţie clasică, „în cruce”, practic, aici avem şi un fel de piaţetă. De aceea, ne vom descurca mai bine privind, mai întâi, captura aeriană de pe instantstreetview, unde care am marcat şi clădirile importante de pe Spătarului.

 

E bine să menţionăm cu acest prilej, că acest gen de piaţetă sui-generis îl intâlnim în mai multe intersecţii din cartierul armenesc. Revenim. Cum ziceam, piaţeta noastră este străjuită de alte trei clădiri care aparţin de strada Spătarului:

1. blocul impunător, de colţ, de la nr. 32 – arhitect Iulian Nămescu -1935

2. casa de vizavi, cu un bovindou frumos ornamentat

şi – 3 – clădirea masivă, de locuinţe, recent renovată de Primăria Capitalei.

Parcurgem ultimul tronson al străzii, unde admirăm, mai întâi, cocheta căsuţă de la numărul 38:

şi intrăm într-o plăcută dilemă la numărul următor: 40, pentru că nu ştim ce să admirăm mai întâi: bovindoul stil turnuleţ sau cele două balcoane.

Traversam strada şi ne oprim la impozanta clădire de la nr. 45, cu minunata ei copertină. Dacă nu mă înşel, într-o perioadă, aici a funcţionat, după revoluţie, consulatul Republicii Moldova.

Pe aceeaşi parte, pe peretele casei de la numărul 51, găsim o inscriptie, care mai mult ne bagă în ceaţă decât ne lămureşte… adică, de fapt, care e numele antreprenorului?

Am ajuns la capătul străzii, cel dinspre Popa Petre, având cap de perspectivă… „scheletul” din imagine (care are, cel puţin, 10 ani vechime), dar cu satisfacţia că, deocamdată, strada Spătarului a fost ferită de demolări sau de astfel de intervenţii brutale.

Episodul XXXVIlista episoadelor din seria „Plimbări în Bucureşti” – aici.

Un psihopat sau, pur şi simplu, un fanfaron?

scris de Ando

Stăteam şi mă gândeam: oare ce a vrut să transmită individul ăsta când şi-a ornat astfel spoilerul maşinii?

Cam aşa făceau, în timpul războiului, piloţii militari care îşi marcau pe fuselajului avionului, ca pe un răboj, numărul de inamici doborâţi în luptă.

Deduc de aici că individul în cauză, când ţine de volan, se consideră în permanentă stare de război şi „corectează” el, prin violenţă, toată suflarea care îndrăzneşte să-i iasă în cale: biciclişti, alte maşini, motociclişti, pietonii în vârstă…

O fi încercat şi cu vreun tramvai, că nici astea nu prea se dau deoparte? Glumă, glumă, dar este grav că astfel de indivizi, cu asemenea apucături „justiţiare”, afişate ostentativ, circulă printre noi, pe drumurile publice.

P.S.  Să nu vă închipuiţi că spoilerul aparţinea, măcar, vreunui Hummer, sau vreunui X6.

Nu, era o banalitate a cărei marcă nici nu m-am obosit s-o reţin.

Case căzute 418 – Str. Țepeș Vodă 124

scris de Ando

Ca în multe alte locuri, abia când se scutură husa de iederă îţi dai seama de putregaiul casei părăsite. Am trecut de multe ori prin dreptul ei şi văd că, recent, au trecut şi cei de la primăria sectorului 2 şi au lipit pe poarta imobilului o hotărâre unde scrie că, de la anul, se măreşte cu 500% impozitul pe clădire dacă aceasta se menţine în starea actuală.

Chiar sunt curios să văd ce se va întâmpla mai departe, pentru că o astfel de înştiinţare am văzut-o lipită şi pe clădirea de pe Agricultori 68.

   

Strada Ţepeş Vodă e una destul de lungă. Porneşte de la Hala Traian, taie – printre alte străzi – Popa Nan, apoi Agricultori şi, până la construirea frontului de blocuri, se termina direct în Şos. Mihai Bravu. Acum, acolo, face un cot şi iese spre Mihai Bravu prin Matei Voievod. Pe direcţia asta, casa prezentată este, pe dreapta, înainte de intersecţia cu Agricultori.

mai multe despre Case căzute

semne bune 51

scris de Ando

Casa de pe str. Constantin Kiriţescu 41, proaspăt ieşită… la lumină.

A durat câţiva ani dar, zic eu, s-a făcut o renovare reuşită. Clădirea „îmbracă”, practic, unul din colţurile străzii Constantin Kiriţescu (fostă Stupinei), în dreptul scuarului de la intersecţia străzilor Traian şi Plantelor şi, de aceea, am fost nevoit să fac o suită de fotografii care să o cuprindă.

„Semne bune” – toate articolele

Case căzute 417 – Şos. Pantelimon 97

scris de Ando

Ce tristă ironie! O clădire interesantă care supravieţuieşte (nu contează cum), împreună cu cocheta vilă vecină de la numărul 95, la asaltul frontului de blocuri socialiste ca să ajungă, de mai multă vreme, în această stare deplorabilă de abandon. Noroc cu vegetaţia abundentă care o ascunde aproape complet privirii, în sezonul cald. Iar bomboana de pe colivă e prezenţa acelei jalnice spelunci, lipită de gardul de la stradă.

mai multe despre Case căzute

Din fugă (96): când e lipsă de idei…

scris de Ando

Priviţi ce slogan au ales cei de la PrimaTV pentru FOCUS – jurnalul lor de ştiri.

 

Am remarcat şi noi, deseori, stângăciile publicitarilor, dar e de mirare cum cei de la respectivul post TV au acceptat acest slogan inept – Ştiri despre tine (!?) lipit de un serviciu informativ, prin definiţie gândit şi structurat să prezinte ştiri, adică despre ce se întâmplă în ţară şi în lume.

Plimbări în Bucureşti VIII – revenire pe Carol și Pache

de Ando și HM

Au trecut zece ani de cînd am făcut o primblare pe-aici – ce ne-a readus pașii? Poate gîndul la care-am ajuns deunăzi, citind despre ce se mai schimbă-n locurile astea.

Gîndul e, vedeți voi, că dintre toate arterele importante din Centru, pe Pache e cea mai multă viață: magazine, magazinașe, mici afaceri, restaurante; ce deosebire e față de Calea Călărașilor, Moșilor, Regina Maria, Dacia, Dorobanți ori altele! Remarcabil e și numărul destul de mare de clădiri îngrijite și refăcute mulțumitor; nu poți să nu remarci cît de jalnic arată, la doi pași, bulevardul-pereche Ferdinand!

De-aceea aș lua la picior axa est-vest a Bucureștiului de la periferie spre mijlocul orașului – tocmai ca să mă conving mai bine. Nu doar o varietate îmbucurătoare de comerț, dar și urme ale trecutului recent: magazinul „Electro Admon”, casa funerară „Anthony”, croitoria „Picasso” – toate-s afaceri ce s-au pornit acum aproape treizeci de ani. Doar relativ mai recente, firma de IT „Pro Sys”, magazinașul „Skipper” și pizzeria „Cuptorul cu lemne” completează lista reperelor comerciale ce-au învins timpurile contemporane.

Omului îi place cînd merge pe-o stradă vie!

Mereu e iureș pe-aici, dar dacă ajungi într-o dimineață nelucrătoare ai tot bulevardul numai pentru tine, cu poveștile lui, cu fundăturile lui… Reclama „Ci-Co” încă se mai ghicește, biserica de la intersecția cu Mătăsari s-a reconstruit după incendiul de-acum două decenii, televiziunea anilor ’90 – chiar dacă nu mai e-n turnul de odinioară ci-n niște barăci – e tot la locul ei; iar parcul… tot Tolbuhin se cheamă.

Mai încolo, spre Școala Iancului, întîlnim o surprinzătoare delăsare comercială, dar și un avînt imobiliar contemporan nu întrutotul la locul lui, deși nu s-au făcut mari stricăciuni încă. Una peste alta, ne aflăm pe un segment considerabil care n-a fost afectat de demolări în perioada comunismului: chiar avem un bloculeț – la Mihai Bravu – care a fost mutat pentru a permite deschiderea pieței!

… iată și prima „spargere” de ritm urbanistic: rondul din care se desface strada Popa Nan:

Nu mai mergem mult și dăm – pe colțul unde se face străduța Iancu caveler de Flondor de un mic local unde, demult, a fost o cofetărie: înainte de Război se chema „Orange”; ulterior, odată cu prefacerile edilitare ce vor schimba Calea Moșilor, ajunge aici celebra „Verdun” – care și ea s-a plimbat oleacă-n cartier:

Numaidecît urmează o piațetă cam fără niciun chichirez, la intersecția cu Traian; are și-un scuar pe care, odinioară, troleele-l ocoleau prin dreapta. Deși mărturiile fotografice n-au prea răsfățat bulevardele astea – nici pe vremuri, nici mai încoace – atmosfera de-acum un sfert de secol nu-i prea alterată.

Ritmul se schimbă: de aici și pînă la Izvorul rece bulevardul e… rece și el – poate pentru că-l părăsesc tramvaiele; mai puțin prietenos, deși-i crește valoarea arhitecturală. Dînd roată parcului – ce ar trebui să poarte din nou numele lui Pache -, ne dăm seama de cît de puțin e valorificat el în sine și clădirile ce-l mărginesc; deschiderea spre Ferdinand, cu biserica greacă-n prim plan, rămîne excepțională.

Pîn-la Rond, bulevardul a purtat numele primarului care la sfîrșit de secol XIX l-a făcut de-a curmezișul orașului; de-aci încolo, îl șim drept Carol (să nu ne mai încurcăm cu „întîiul”); dar mai e nevoie, oare, să vă spun că mie tot Republicii-mi vine să-i zic? Oricum, bucureșteanul – în încăpățînarea lui afectivă – a știut să alinte și-n vremea comunismului partea dinspre Cișmigiu a axei centrale doar cu numele „Bulevardul”, dîndu-i pe pustii și pe Gheorghiudej, și pe 6 martie.

O frunzăreală a ghidurilor bucureștene ne înfățișează o prăpastie ideologică imensă între anii de dinainte și de după instaurarea regimului popular:

 

Bucățica între rond și Moșilor – să revenim! – e într-o decădere cauzată de scăderea importanței sale de nod urban; pătrunzînd în intersecție, remarcăm retragerea clădirilor dinspre Mîntuleasa și ne dăm seama că axa aceasta are, cu siguranță, cele mai multe piațete, ronduri și scuaruri din tot Bucureștiul; și, mai ales, printre cele mai armonioase. Și deși are atîtea „ruperi”, porțiunea dintre Universitate și Iancului e perfect oablă.

 

Ne oprim un pic:

Aici, într-adevăr, s-au schimbat lucrurile-n anii ’80, cînd Calea Moșilor a fost lărgită!

 

Înspre Armenească de-acum, atmosfera-i alta din nou: te afli-ntre blocuri, care deși mai toate-s reușite, nu le vezi cu adevărat niciodată; multe parteruri închise din păcate; a funcționat aici și un celebru magazin de arme, după Revoluție – a mai rămas reclama unui pistol să ne aducă aminte.

 

Surprinzător, intersecția cu Armenească nu e pusă-n evidență, dar să ne aducem aminte că actuala ei configurație este recentă, ajungîndu-se la ea în urma prefacerilor edilitare de la mijlocul anilor 1980, cînd s-a practicat tăietura Armand Călinescu dintre strada Galați (Vasile Lascăr) și Moșilor.

Însă gîndul creării acestei legături rutiere este, firește, mult mai vechi, regăsindu-l în planul de sistematizare de la mijlocul anilor ’30 din secolul trecut.

Tramvaiele ieșeau direct la Rosetti și mai apoi continuau pe Hristo Botev: alte vremuri! Linia existentă azi pe strada Paleologu – montată odată cu prelungirea străzii spre Nord – n-a mai fost folosită de mai bine de un sfert de secol.

Mai e o stație pîn’la Rosetti; lăsăm în urmă nefericita clădire care a ars cu mai bine de un deceniu-n urmă și, vizavi, fostul hotel „Modern”.

… se mai îndesesc un pic spațiile comerciale – nu mult! – mai căscăm gura…

… și ajungem într-o piață largă, dar nepricopsită; în mijloc statuia e-ncadrată de stîlpi mătăhăloși iar stația autobuzului 311 nu mai are deverul de odinioară. În anii ’90, datorită sediului P.N.Ț-C.D., locul era mai animat. La intrarea pe Hristo Botev funcționează un magazin de semințe, frecventat de mulți zeci de ani de zile. Blocul de pe colțul cu Tudor Arghezi a apărut după Cutremur.

Fără nici o îndoială – tot parcursul acesta central e o încîntare arhitecturală ce trebuie ocrotită și pusă-n valoare de orice îmbunătățire viitoare.

Și cam atît: mai e de văzut, pe îndelete, minunata clădire a Ministerului Agriculturii și gata.

… întotdeauna o plimbare pe bulevardele astea e ceva ce-ți prinde bine!

Surse foto și documentare: Dan VartanianAndrei PandelePeter HautzingerAzopan Tramclub  • Softpedia – blocurile comuniste • altele

lista episoadelor din seria „Plimbări în Bucureşti” – aici.

Case căzute 416 – Bd. Ferdinand 102 (fostul restaurant Bucegi)

scris de Ando

Bucegi a fost unul din acele numeroase restaurante ale Bucureştiului alintate de către „cunoscători”, la vremea lor de glorie, cu porecla „la geamuri multe”. Toponimie la fel de răspândită în tagma cârciumilor ca şi ruda ei animalieră: „la căţeaua leşinată”.

Ei bine, de peste zece ani, clădirea fostului restaurant – construită în 1965, pe bd. Ferdinand I, vizavi de liceul Iulia Haşdeu, deci la doi paşi de intersecţia cu şos. Mihai Bravu – zace baricadată într-o inexplicabilă nefolosinţă.

mai multe despre Case căzute