despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
de la Ando
A început și demolarea blocului administrativ al fostei întreprinderi de pompe AVERSA.
de Ando, Bobocul și HM
Seria mașinilor vechi tocmai a făcut 14 ani. Ce vedem luna asta? Uite că s-a nimerit să fie doar americane.
Oldsmobile Delta 88: modelul l-am mai văzut, exemplarul însă nu.

Nu-l știam pe aici: Pontiac Grand Prix 77.

Un MPV emblematic – Pontiac Trans Sport Van.

Ce poate fi mai american decît un truck: Ford F 150 și Ranger.

Reîntîlniri cu Chevrolet Blazer.

… și Chevrolet Astro.

Pe următorul chiar îl revedem; și ne pare bine că acest Buick Skylark încă se ține.

Pontiac Firebird – c-o fi și Trans Am sau n-o fi… nu prea mai contează.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici)
Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie
scris de Ando

Clădirea asta scorojită, o adevărată „japiţă” imobiliară, este chiar vizavi de hotelul Marmorosch… la doi paşi de sediul B.N.R. şi de centrul vechi al Capitalei, adică în buricul târgului.

scris de Ando
Pe Calea Victoriei, după ce treci de intersecţia cu strada Piaţa Amzei, spre Ateneu pe stânga, la numărul 118, se află această impozantă clădire.

Nu mai e mult şi împlineşte suta de ani. Este vorba, aşa cum ne indică placa comemorativă, de Palatul Societăţii Politehnice. Cu un istoric învolburat, clădirea prezintă multe elemente arhitectonice interesante dar, din păcate, suferă (cel puţin la exterior) din cauza neîngrijirii.

Amuzantă mi se pare ideea de a placa gangul de la intrare, care duce spre localul The Fool din curtea interioară, cu o serie de panouri de pe care nişte personaje monahale preamăresc cu entuziasm, „la litru sau la pahar”, licorile bahice.

scris de Ando
Până de curând, dacă mă întreba cineva ce pot să spun despre o bicicletă de fabricaţie românească, automat, primul răspuns era ceva de genul Tohan – Zărneşti – Carpaţi – Pegas… şi cam atât. Fugitiv, răsfoind presa vremii cu alte ocazii, am întâlnit în reclamele de la Loto şi numele bicicletei „Ideal” oferită drept premiu, dar apoi am aflat că era vorba de o bicicletă doar asamblată la Mediaş. Aşa că am fost surprins când, destul de recent, AGERPRES a scos din arhiva sa aceste fotografii cu aspecte de la „Fabrica de biciclete din Capitală”, datate 29 martie 1954.

Nefiind însoţite de alte detalii, curiozitatea m-a împins spre arhiva Arcanum şi, astfel, am putut creiona un mic parcurs al acestei fabrici. Ianuarie 1954: conducerea ministerului de resort anunţa înfiinţarea „uzinei” care va produce în serie biciclete, fără a preciza însă localitatea unde va activa respectiva unitate.

O paranteză: cei mai în vârstă, ştim bine că în deceniile ce vor urma după 1954, aşa zisele „produse de larg consum” adresate direct populaţiei au fost codaşele industriei „mari”, care – pe cât putea – le pasa industriei locale sau cooperaţiei. De exemplu, nici în cazul nostru nu m-am dumirit dacă fabrica în discuţie avea alocat un sediu propriu sau activa grefată pe structura altei întreprinderi bucureştene cu profil confecţii metalice, de unde (bănuiesc) provenea şi nucleul iniţial de lucru (ingineri, maiştri, muncitori). Spun asta pentru că am găsit şi relatări despre implicarea fabricii în sprijinul muncitorilor agricoli, prin confecţionarea de pompe și vermorele, dar despre dezvoltarea producției de asemnea bunuri de larg consum, precum paturi metalice pentru copii, roți de căruțe, cărucioare pentru transportul buteliilor de aragaz, tigăi… și cîte și mai cîte:

Revin. Apariţia unei fabrici de biciclete era, evident, un subiect gras pentru ziarele vremii: veştile încep să se adune, iar noi căpătăm, uşor-uşor, detalii suplimentare:

Bicicleta bucureşteană (acum ştim că îi zicea „Pionier”) avea să fie şi vedetă la tradiţionala manifestaţie de 1 Mai.

Iar apoi, în cinstea marii sărbători de la 23 August, fabrica pregăteşte modele îmbunătăţite după o experienţă externă căpătată în Cehoslovacia:

Firesc, pasul următor este punerea în vânzare a loturilor fabricate:

Curios însă, a fost destul de dificil, dar până la urmă am găsit şi un preţ de vînzare, în publicaţia piteşteană „Secera şi ciocanul” din 7 decembrie 1955:

850 de lei? asta însemna cam jumătate din salariul mediu al unui muncitor din fabrica de biciclete.
Cam asta ar fi mica istorie a bicicletei bucureştene. N-am reuşit să aflu când şi în ce condiţii a încetat producţia fabricii, dar rămîn la părerea că scurta (şi nemeritat uitata) ei existenţă a fost unul din paşii importanţi pentru apropiatul start al veritabilei industrii de biciclete româneşti: bicicleta „Carpaţi”.
din presa vremii (126)
scris de Ando
Ce e asta? Un mic magazin, deschis recent, care vinde – în principal – praline şi bomboane artizanale, dar şi uleiuri, băuturi, condimente etc, toate greceşti.
Oferta integrală e pe site-ul lor.
Se află la Foişorul de Foc, mai precis la parterul blocului scorojit de pe colţul străzii Iancu Cavaler de Flondor.

scris de Ando
Gata! Au fost îndeajuns „decât” astea patru cuvinte ca să-mi risipească vălul de întrebări care stăruia de prea mult timp peste puterea mea de înţelegere. Asta înseamnă să judeci superficial, numai după aparenţe, să nu încerci măcar să înţelegi sensul profund de purificare sufletească prin care trec cei pe care, dintr-o mentalitate anacronică, de muncitor necalificat (cum ne-a etichetat, mai demult, cineva), i-am catalogat drept mâzgălitori de ziduri.

scris de Ando
După mai bine de şase ani, drumurile m-au readus, din întâmplare, pe Intrarea Patrulei. Atunci, fiind şi vremea destul de neprietenoasă, am zăbovit doar cât era nevoie pentru pozele necesare serialului nostru despre intrările oraşului. Aşa că acum, am privit totul în tihnă. Mai întâi, această căsuţă (deocamdată, părăsită, cum mi-a spus un vecin) care păstrează încă multe detalii ce-i dau un farmec aparte:

Dar, iată şi surpriza vizitei: „faţa” nouă, destul de reuşită (după mine), pe care a căpătat-o clădirea din dreapta fundăturii (inclusiv „sistemul mobil de monitorizare”… cu coadă şi mustăţi).

|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii