ando « simply bucharest: a league of gentlemen

despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

7 mașini vechi CLVIII

de Ando, Bobocul și HM

Episodul 158: și știți că facem serialul ăsta de 12 ani? Ei, da: îl facem.

O marcă care n-a prea ajuns pe aici; Geely – cu modelul SL – s-a vîndut prin vecinii care n-au atîtea reglementări de siguranță europene. Odată cu venirea cetățenilor ucrainieni, am văzut că piața lor auto a fost destul de variată.

Rar și deja vechi – face 40 de ani, socot – un Datsun 280Z. Place!

Rămase din ce-n ce mai puține pe străzi, Audi-urile 100/200 ne impresionează și azi, la aceeași vîrstă frumoasă ca și Datsunul de mai sus.

Ce mai mașină a fost și Peugeotul 405… și uite: încă mai e!

… mai modestă – nu însă de trecut cu vederea – și destul de trainică pentru un Renault, mai vedem înc-un 19:

Mercedes SL și SLC. Pentru profani, cel cu „C” în coadă e modelul oleacă mai mare, cu locuri cît de cît confortabile în spate. Cel mai mic ne-a intrat în suflet acum patru decenii, fiind condus de personajul Bobby din popularul serial „Dallas”.

Ei, după atîtea exemplare îngrijite, ne-ntoarcem la specificul seriei noastre cu unul prăpădit!

Iacă și-o Mobră, motoreta noastră de pe vremuri.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici)

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

Din fugă (125) – s-a dus şi gheţăria din Obor

scris de Ando

Mai bine zis, dispare scheletul rămas pe strada Chiristigiilor după incendiul din 2014:

Mult mai interesantă îmi pare întrebarea: ce se va face cu (sau pe) terenul rămas liber?

Semne bune 138 – str. Frunzei 5

scris de Ando

La nr. 5 de pe strada Frunzei (intrând pe la capătul dinspre Ţepeş Vodă), am avut plăcuta surpriză, la acest început de an, să găsesc terminată această nouă clădire. Am văzut în treacăt, prin vara lui 2021, că au demolat casa veche, dar nu mă aşteptam ca lucrările să avanseze atât de rapid.

Părerea mea e că a ieşit ceva bun. In primul rând, este o clădire potrivită ca dimensiuni (în special în înălţime), îndrăznesc chiar să spun o clădire aspectuoasă, luminoasă, cu deschidere generoasă spre stradă, neblocată de vreun gard meschin, dublat cu „pepsiglas”. Nu mă încumet să vorbesc despre stilul arhitectonic, dacă e ceva original sau e o pastişă, dar prin zonă mai există câteva clădiri, mai vechi, asemănătoare.

Mă simt însă obligat să precizez, cu această ocazie, că este exact situaţia inversă faţă de ce s-a construit, la nici 500 de metri, acolo unde strada Frunzei se intersectează cu Agricultori.

„Semne bune” – toate articolele

Din fugă (115-2): merge treaba la pompieri, pe Ferdinand

de la Ando

Astă-vară s-a demolat vechea stație de pompieri dinspre Gara Obor. Uite ce repede se construiește-n loc. Sînt bani!

Civilizaţie publică LXXXV – benzinării (III)

pregătit de Ando, C. D. Mocanu, Cristian Malide și HM

Citiți prima parte • citiți a doua parte

Mergem mai departe: urmărind listele stațiilor de alimentare de dinainte de Război, dibuim alte benzinării – azi desființate – care au înfruntat timpurile:

din fața „Arhitecturii”, care a rezistat și-n anii ’60, dar, odată cu extinderea clădirii facultății, a dispărut.

de pe Mincu – între Kiseleff și Aviatorilor, desființată relativ recent: aproape 15 ani.

de la Piața Amzei – similar. Vedem doar o bucățică din ea, surprinsă într-un cadru acum 50 de ani.

de pe strada Vaselor – similar.
de pe Vaporul lui Assan – similar; pare că la toate astea s-a renunțat fiindcă erau mici, greu accesibile, ori prea aproape de zone rezidențiale.
de pe strada Scaune – foarte mică și pitită imediat după cum intri din Hristo Botev.
de pe Atelierului; ar părea să fi fost la intersecția cu Calea Griviței; poate așa se explică și urmele unei toalete publice subterane dezafectate din fața blocului cunoscut pentru Agenția de bilete C. F. R.; e posibil să fi fost, apoi, găzărie.
de la Grădina Icoanei: să fi fost în partea dinspre Arthur Verona (acolo unde a fost toaleta subterană pe locul căreia azi e un restaurant) sau înspre piața Cantacuzino?
de pe colțul dintre Șerban Vodă și Viilor; extinsă în anii ’90, acum e doar magazin de piese auto.
de la Chirigiu – ajunsă cu timpul găzărie. Avem o fotografie cu zona, și v-o arătăm așa, de drag.

Pentru o imagine cît mai cuprinzătoare, publicăm și puținele referințe din cărțile de telefon postbelice. Da, puține; mai multe informații găsim în Ghidul Bucureștiului din 1962.

Ne uităm acum pe o listă a stațiilor Peco din anii ’70, ocazie cu care pășim într-o epocă mai apropiată. Vedem că se extind spre periferii, mai ales în noile cartiere construite. Preferăm însă să ne oprim atenția asupra celor cît de cît centrale.

Reies stații despre care nu știm cu adevărat cînd au apărut; poate erau și ele vechi, de pe vremurile „Distribuției”:

de pe strada Medeleni (între Calea Călărașilor și Vasile Lucaciu), care s-a desființat de curînd!
cea de pe Cîmpineanu, unde-i azi piațeta Iosif Sava – desființată un pic mai demult, în acceași perioadă cu celelalte benzinării mici centrale
de pe Schitu Măgureanu, colț cu Sfîntul Constantin – acceași situație
din spatele Teatrului Național – există
de pe Veniamin Costache (lîngă Cuțitul de Argint) – există
de la Gara de Nord – există; o vedem cum arăta acum juma’ de secol; ea nu mai aparține de „Petrom”.

Nu apar deloc – și e de mirare – cîteva benzinării care și azi funcționează, a căror vechime de asemenea nu ni-i precis cunoscută:

din Cotroceni, din scuarul de pe Carol Davila
de la 11 Iunie
de pe Mîntuleasa
de pe Cuza
de pe Vasile Lascăr colț cu Domnița Ruxandra
de pe Ferdinand, din scuarul de la Horei – ultimele două nu mai aparțin de „Petrom”.

Amintim stația de pe strada Agricultori colț cu Teleajen, care nu era o benzinărie publică. Cele două pompe de la poartă constituiau staţia de alimentare cu carburant a maşinilor dintr-o autobază a primăriei.

Nici în anii de după Război benzinăria nu e vreun model arhitectural – după cum vedeți, o gheretă, un mic magazinaș. Nu exista „casă”- banii se dădeau direct angajatului care făcea alimentarea.

Imaginile păstrate ale găzăriilor – ca să ne facem o idee – sînt grăitoare: niște borcane!

În ordine, le vedem mai sus pe cele de la Șerban Vodă-Radu Vodă, Șerban Vodă-Olimpului și Grivița-Vulcănescu.

Desigur, stațiile nou construite (în cartiere și la ieșirile din oraș) au fost un pic mai măricele. Cea de la Băneasa – de pe deal, de după pod, a rămas cea mai mare.

Urmează vremuri grele – cumplite – în comercializarea benzinei.

În 1979 – după marea criză a petrolulului – încep raționalizările; cîțiva ani mai încolo cozile la benzinării devin kilometrice.

Articolele conțin actualizări.

Resurse: Benzinării desființate în București • Norihiro Haruta • Cartierul Evreiesc • Cartierul Uranus • Petroblog • Peter Hautzinger • Robert Janak • Reclamele industriei automobilului în presa din perioada interbelică • Vlad Capotescu • Reclame vechi românești • Bucureștiul de altădată

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

Civilizaţie publică LXXXV – benzinării (II)

pregătit de Ando, C. D. Mocanu, Cristian Malide și HM

Citiți prima parte

Luăm acum la picior orașul, căutînd urmele benzinăriilor mai vechi și mai noi. Începem, desigur, cu cele mai vechi.

Veche-veche, o bucată din cea de la Matache; vedem și cum se păstrase pînă-n anii ’90. Ulterior coloanele au fost zidite; totul a dispărut odată cu refacerea zonei.

Ne-ntoarcem în Centru, cu benzinăria de la Lido, care a fost dezafectată în anii de după Cutremurul din ’77.

Ne uităm un pic mai atenți la una din imaginile vechi ale ei (din 1931), fiindcă ne face să gîndim că înainte de a aparține „Distribuției”, fusese stație a companiei „Unirea”, aidoma celei de la Băneasa: elementele grafice sînt similare celor folosite atît de „Unirea”, cît și de produsele sale cunoscute, precum uleiurile „Luboil”.

Destul de mult pozate, coloanele toaletei publice de la Sfînta Vineri.

Se ghicește, parcă, într-un colț și o gheretă. O fi fost și aici benzinărie? Nu scrie nicăieri, însă amintirea unei găzării s-a păstrat și după ce toată zona a fost distrusă de demolări.

Nu departe însă – asta e sigur – a fost stație la răspîntia dintre Calea Călărașilor cu Mîntuleasa; în scuarul actual a supraviețuit – o vreme – toaleta.

Rămînem în zonă: o benzinărie Distribuţia tipică, devenită PECO, la intersecţia străzii Col. Orero, devenită Avram Goldfaden, cu Mircea Vodă (la joncţiunea Avram Goldfaden cu Dudeşti). Avea şi WC cu coloane. Azi nu mai există!

Iată benzinăria de la fosta Operetă; să nu uităm de ea.

A fost și-n Piața Romană; noi de aducem aminte mai degrabă de toaleta publică dinspre prelungirea Dacia, dar benzinăria era pe colțul dinspre ASE. Coloanele toaletei – vedem cu interes – au un model un pic diferit; pergola tipică lipsește.

Din cele închise dar din care a mai rămas cîte ceva și azi, trebuie să amintim benzinăria de pe Grivița colț cu Vulcănescu (Ștefan Furtună), deși nu o găsim atestată ca atare nicăieri. Ca găzărie, da: o știm. Coloanele – degradate oribil – au fost recent restaurate.

… și bineînțeles, cea de pe Maria Rosetti!

Cea de la Ferdinand (Dimitrov) – colț cu Mihai Bravu – a dispărut complet în 2022; fusese închisă de cîțiva ani buni.

Nu uităm nici de benzinăria de pe Șerban-Vodă colț cu Olimpului, pe care o întîlnim în anii ’60 ca găzărie. Vestigiile ei ni-s vizibile și azi.

De acum jumătate de secol, vedem cum benzinăria de la Podul Cotroceni era orientată nu spre Splai, ci spre strada Juvara; monumentul din spate, care azi e ascuns de bălării, era încă pus în valoare.

De altfel, dacă revizităm colecția noastră de piațete, scuaruri și ronduri, găsim destule benzinării!

Încercînd să enumerăm benzinăriile-tip cu coloane despre care sîntem siguri-siguri, alcătuim lista asta:

Splai-Mihai Vodă
Lido
Tunari
Matache
Ferdinand
Maria Rosetti
Colonel Orero
Operetă

… la care adăugăm pe cele cu coloane „pline” ori un pic diferite:

Sfînta Vineri
Grivița-Vulcănescu
Romană

Va urma!

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

Civilizaţie publică LXXXV – benzinării (I)

pregătit de Ando, C. D. Mocanu, Cristian Malide și HM

… banal subiect! Ce-am putea zice despre benzinăriile bucureștene? Cum arătau, pe unde erau, cîte din cele vechi mai sînt și azi?

Cu un pic de migală, poate găsim cîteva răspunsuri; și acolo unde nu reușim, măcar încercăm să punem întrebările cum trebuie.

Istoria răspîndirii lor e legată, desigur, de activitatea societății „Distribuția”, despre care nu greșim cînd spunem că aproape avea monopolul desfacerii produselor petroliere către populație. Spre sfîrșitul perioadei interbelice, societatea – fără a-și schimba nici o clipă titulatura – intră în conștiința publică mai degrabă sub numele de succes „OSIN”, care ne-a dat multă bătaie de cap: de la ce venea? Deslușirea a venit cînd am aflat mai multe despre inginerul Constantin Osiceanu; denumirea „OSIN” sub care se comercializau celebrele uleiuri pentru automobile, dar și alte produse legendare, precum „Petrosin”… lui i-o datorăm.

În fine; după Naționalizare, lucrurile se schimbă și odată cu ele și numele; intră apoi în conștiința publicului noua denumire „PECO” (de la Petrol-Comerț); o folosim și astăzi cînd ne gîndim la orice benzinărie. Ciudat și un pic dezamăgitor e că numele „OSIN” nu pare să fi străbătut vremurile, ieșind relativ iute din conștiința oamenilor. Asta e: „PECO” a prins.

Să ne întrebăm acum și cum arătau vechile benzinării din Capitală. Fără să greșim, credem că nu erau vreun monument arhitectural. Imaginea benzinăriei din Piața Victoriei e mai degrabă o excepție; arăta dichisit pentru a nu spurca vizual noua clădire a Președinției.

Restul stațiilor de alimentare însemnau, de cele mai multe ori, o pompă-două la marginea trotuarului și o chițimie pentru angajatul care deservea. Imagini interbelice emblematice nu-s; putem zice că… dacă ar fi fost ceva de fotografiat, s-ar fi fotografiat, nu?

Zicem asta fiindcă, de pildă, celebra benzinărie ploieșteană a fost documentată nu o dată: avea și de ce!

De asemenea, cîteva din stațiile „Distribuției” din zona apropiată Bucureștiului prezintă valoroase elemente arhitecturale; sînt – alături de cea din Piața Victoriei – opera arhitectului Grigore M. Hirsch:

O staţiune identică cu cea de la Sinaia a funcţionat la intrarea în Tâncăbeşti dinspre Bucureşti, pe stânga, la baza rampei, vizavi de staţia de radio, înainte de a traversa coada lacului Snagov.

E drept că în pagina aceasta publicitară pare a fi și o benzinărie cu copertină, încadrată de coloanele care ascundeau accesul la toaletele subterane (dacă-i dai copertina jos, rămîne un chioșc). E de-aici, din București? Poate; nu știm dacă modelul cu coloane a fost întîlnit și-n restul țării.

Aproape de adevăr – dac-am vrea să ne facem o idee despre benzinăria interbelică bucureșteană tipică – am zice c-ar fi schița următoare.

E bine cunoscută simbioza benzinăriilor interbelice cu toaletele publice subterane cu coloane… care arătau cu siguranță mai bine decît stațiile de alimentare. Una fără cealaltă? Nu știu ce să zic!

Ce-o fi fost mai întîi? Cum s-a ajuns aici? A fost o decizie edilitară care a condiționat construirea lor de cea a toaletelor? Pînă la urmă, dacă tot săpai să montezi rezervoarele de combustibil era mai lesnicios să faci, cu același drum, și amenajarea toaletelor subterane.

Nu știm cînd anume – precis – au fost construite benzinăriile astea cu toalete; fără să greșim prea tare, să zicem că în anii ’30. Nu știm nici cîte anume; dar ceva ne face să credem că nu mai mult de o duzină.

Pesemne că toaletele erau ale Uzinelor Comunale.

N-avem cum să-ncheiem partea… teoretică fără a ne lămuri cum se construia o stațiune de alimentare.

Și-acum… să purcedem la drum, luînd urma benzinăriilor! Iată resursele la îndemînă – adresele benzinăriilor „OSIN” din perioada anilor 1930-40. Remarcăm și menționarea pompelor aflate și în marile garaje ale Capitalei.

Nu prea știm, însă, despre cele care aparțineau altor companii. De pildă, Societatea Creditul Minier opera o rețea mai redusă, cunoscută sub numele „CREMIN”; iată și două dovezi fotografice ale stațiilor – la Aviatorilor și pe bulevard, peste drum de Scala; absolut banale – doar firma de ele…

O mărturie interesantă despre zona celei de-a doua e următoarea: pare că se văd și două coloane decorative?

Mai puține în București, benzinăriile ce țineau de societatea petrolieră „UNIREA”; cea mai cunoscută dar și cea mai mare dintre ele este cea de la Băneasa, de după podul C. F. R. – de pe deal! E, de altfel, cam singura benzinărie interbelică care și are o aparență monumentală!

Cu siguranță trebuie să fi fost și alte benzinării particulare, mai mici – dar nu multe.

Numărul benzinăriilor părea mai mare înainte de începerea Războiului – dar, dacă ne gîndim mai bine, acesta venise cu raționalizări, rechiziții, lipsuri și destule greutăți; pesemne că și distribuirea produselor petroliere fusese afectată. Eforturile societății „Distribuția” se îndreptau, după cum știm, spre comercializarea petrolului destinat consumului casnic. Stațiile care desfăceau petrol lampant (adică „gaz”), motorină tip M pentru încălzit, petrosin, neofalină – binecunoscutele găzării – sînt și mai puțin documentate decît benzinăriile; desigur că ne propunem să ne ocupăm și de îndreptarea acestei nedreptăți.

Putem să stabilim fără îndoială și care sînt cele mai vechi șase benzinării în funcțiune astăzi:

la Podul Băneasa
la Podul Cotroceni
pe Kogălniceanu colț cu Vasile Pârvan
pe Splai, la Pompieri, între Elie Radu și Saligny
pe Dorobanți colț cu Tudor Ștefan
pe Tunari colț cu Eminescu.

Dintre toate mai găsim (vizibile dar degradate) coloanele toaletelor publice subterane doar pe Splai și Tunari.

Benzinăria de la „Drept” are și acum toaleta subterană, dar e dezafectată; dacă erau și coloane, înseamnă că s-au pierdut de mult. Cea de la Cotroceni poate chiar n-a avut. Cea de pe Dorobanți… nu știm; dar știm că peste drum – în marele părculeț – erau toalete publice „pe pămînt”.

Cea de la Băneasa, care oricum nu ținuse de societatea „Distribuția” a fost, desigur, modernizată succesiv.

Să remarcăm și faptul că – cel puțin la toalete – sînt două modele. Diferențele nu-s mari… dar sînt. Parcă primele sînt mai frumoase, nu? Oricum, erau ani în care ne reușeau bine – peste tot prin oraș – adaosurile arhitectonice mărunte.

Lăsăm acum toaletele subterane, încercînd doar să ne dăm seama dacă s-au construit și fără benzinării. Ne putem gîndi la cea de la Piața Galați (Gemeni), dar zău dacă mai știm dacă avea sau nu coloane, și la cea din scuarul bulevardului Republicii (Carol) de dinaintea intersecției cu Traian.

Va urma!

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

Semne bune 135: str. Gheorghe Pop de Băseşti 59

scris de Ando

De data asta, aspectul bun nu se referă strict la renovarea propriu-zisă a clădirii (destul de reuşită, în opinia mea) ci la faptul că, în sfârşit, după patru ani şi ceva de la terminarea lucrărilor, clădirea a revenit, cum se spune, la viaţă.

Am trecut de nenumărate ori pe lângă ea, admirând în special acea falnică salcie din curte, care împodobeşte toată acea curbă a străzii. Probabil, mult timp înainte, a găzduit o instituţie medicală pentru că, în faţă era parcat deseori un autobuz din acelea dotate cu aparatură pentru radiografii pulmonare.

Revin. Clădirea este situată chiar unde strada Horei „înţeapă” str. Gheorghe Pop de Băseşti.

Suntem, aşadar, la cca. 100 m de la bd. Ferdinand şi chiar dacă, mai nou, aplicaţiile de pe mobil aduc destule maşini şi pe aici, zona e, totuşi, ferită de vuietul bulevardului. De aici şi mirarea mea: de ce, ani de zile, noua clădire a stat nefolosită? (avea şi paznic!) Abia anul trecut, a apărut afişul „de vânzare”.

Nu ştiu dacă s-a vândut sau este închiriată, dar din toamnă, am văzut că funcţionează o grădiniţă, deci clădirea a căpătat, măcar temporar, o utilitate.

„Semne bune” – toate articolele

Din fugă (124): câteva reveniri… de bine!

scris de Ando

Remarcăm, mai întâi, pregătirea pentru o posibilă renovare a blocului de pe Hristo Botev 15 A colţ cu Calea Moşilor. Spunem „posibilă” pentru că, deocamdată, nu am găsit niciun panou de şantier care să ne lumineze.

Pe strada Vasile Lucaci, casa de la nr. 19, pe care o compătimeam noi acum câtiva ani, a revenit la viaţă în urma unei renovări corecte, fără modificări îndoielnice… dar cu acel nefericit gard de tip „penitenciar” care îi strică mult din imagine!

Pentru că tot am trecut prin zonă, merită semnalată realizarea unui necesar sens giratoriu în mai complicata intersecţie a străzilor Matei Basarab cu Romulus şi Căuzaşi. Primarul Negoiţă nu a ratat, din păcate, prilejul de a-şi etala şi aici talentele de „peisagist”, plantând deja în rondou câţiva inutili pomişori care, odată maturizaţi şi înfrunziţi, vor fi, evident, o piedică vizuală pentru trafic.