despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Fragmente din memoria unui ziar (2)

scris de Ando

Citiți primul primul episod

Cum spuneam, chiar aparent avantajat de startul euforic al zilei de 22 decembrie, ziarul „Libertatea” a trebuit să se adapteze din mers la regulile implacabile ale economiei de piaţă.

Tarabele acelor ani gemeau de publicaţii, concurenţa era nemiloasă. Iată o fotografie făcută în 1990 de japonezul Norihiro Haruta, în Gara de Nord.

Apele societăţii erau tulburi şi vijelioase, aşa că nu era deloc uşor să rezişti, să te impui, să vii, permanent, cu ceva nou, deosebit şi să fii, totodată, perceput de cititori ca sursă credibilă. In aceste condiţii economice dure, entuziasmul şi simţul responsabilităţii faţă de cititori trebuiau să aibe în spate şi resurse financiare pe măsură. Pasul firesc ca, în paginile ziarului, să-şi facă apariţia publicitatea.

Mică paranteză. Din ce ştiu, până la revoluţia din decembrie 89, singurul ziar central cu pagină de „mică publicitate” a fost „România Liberă (şi acela după anul 1966).

E adevărat, nu cunosc dacă ziarele locale din acea perioadă conţineau acest gen de serviciu, chiar limitat la zona lor de audienţă.

Dacă îmi amintesc bine, ziarul „Dobrogea Nouă” din Constanţa avea, numai în perioada estivală, un supliment numit „Litoral”, unde apăreau şi ceva anunţuri. Revenim. Deci, din ianuarie 1990, totul era… la liber, aşa că ziarele duceau o luptă aprigă, „la baionetă” ca să câştige câţi mai multi clienţi. Sigur că, la fel ca mai toate ziarele importante de atunci, „Libertatea” avea şi el o rubrica de mică publicitate, dar ţinta ideală era formată din clienţii „graşi”: firmele private – care se înmulţeau rapid, restaurantele, magazinele, imobiliarele etc. Iată câteva mostre de reclame care apăreau în „Libertatea” acelor ani; probabil că pe altele le-aţi dibuit şi dumneavoastră în scanările din primul episod.

A fost şi perioada în care Octavian Andronic, alias ANDO (redactor şef al ziarului până în anul 1998) şi-a valorificat din plin faţeta sa de caricaturist versat. Cunoscut şi afirmat în domeniu încă din 1969 (anul debutului), s-a simţit ca peştele în apă în noua conjunctură social-politică care îi aducea pe tavă o multitudine de subiecte din care noi am selectat (cu greu) câteva:

O precizare – calitatea, de cele mai multe ori modestă, a scanărilor reproduse, nu ne aparţine. Am considerat însă că putem trece peste acest aspect, altul fiind scopul periplului nostru temporal.

va urma

Fragmente din memoria unui ziar (1)

scris de Ando

Scurtă introducere: Agenţia independentă de presă AMOS NEWS o iniţiativă privată a cunoscutului ziarist, publicist şi caricaturist Octavian Andronic (Ando).

Aici, este şi momentul să precizez că nu am absolut nicio legătură cu acel „Ando” sub care este cunoscut el, mai ales în lumea caricaturii româneşti. Este, pur şi simplu, o coincidenţă cu abrevierea numelui meu (Andone), abreviere care mă însoţeşte încă din copilărie.

Octavian Andronic este, fără doar şi poate, „părintele” ziarului LIBERTATEA – titrat ca „primul ziar liber al revoluţiei române”. O conjunctură temporală favorabilă a făcut ca, în chiar ziua de 22 decembrie 89, totul să se schimbe din mers în redacţia ziarului Informaţia Bucureştiului, unde lucra el, ziar care apărea, în mod normal, după amiaza: „De când am dat semnalul ca lumea să se apuce de scris și am stabilit numele ziarului – nu mai știu cine a venit cu numele, cine a fost ursitorul ziarului – cam la ora 16 a apărut. Prima șarjă de ziare am aruncat-o pe fereastră, iar apoi colegii l-au distribuit în drum spre case”, povestea Octavian Andronic.

Având în vedere cele de mai sus, e ceva absolut firesc ca, pe site-ul agenţiei Amos News, să găsim o interesantă selecţie din perioada de început a ziarului şi am zis să profităm un pic de această oportunitate ca să facem, împreună cu LIBERTATEA de atunci o mică excursie în timp. De ce subliniez de atunci? Simplu: pentru că, exceptând titlul, cotidianul care apare şi azi, nu mai are nicio legatură cu ziarul de la început. E bine, e rău? Nu sunt în măsură (şi nici nu e scopul acestor rânduri) să dau verdicte asupra unei evoluţii impuse de multiple elemente pe care, cu siguranţă, nu le deţin. Revenim. Ca şi în această perioadă cumplită şi năucitoare prin care trecem acum şi atunci, totul era în mişcare, în schimbare. Lumea scosese capul la lumină şi era dornică, ahtiată de informaţie, acea informaţie care lipsise decenii din presa sugrumată de vechiul regim. Eu citeam frecvent LIBERTATEA în acei ani, pentru că, în noianul de publicaţii care umpleau la refuz tarabele şi chioşcurile, acest ziar păstrase încă o sensibilă şi substanţială apropiere de viaţa Capitalei.

Totodată, era vizibilă transformarea rapidă de stil şi de abordare a subiectelor. Ceea ce era normal: presa scrisă, şi cred că nu greşesc, a fost primul domeniu, de după 89, care a simţit fiorul rece al concurenţei. De aceea, se umbla mult, încă de atunci, la efectul de „impact” asupra cititorului. Dar, hai să intrăm un pic în atmosfera acelor ani, împreună cu prima pagina a LIBERTĂŢII. Regăsim cu această ocazie nume, figuri, evenimente – unele, poate uitate sau altele, pe care le vrem uitate.

  

Să extragem şi câteva titluri, aşa, mai sprintene, mai „cu mesaj”:

   

Dar nu era suficient! Aşa că au apărut, paginile tematice speciale, suplimentele /cel de week-end şi cel matinal (cu frontispiciul preluat după vechea Informaţia Bucureştiului”), au apărut… premiile pentru cititori, dar şi pentru personalităţi sau firme.

  

  va urma

Case căzute 207 – Bd. Schitu Măgureanu 13 – nu mai e

… în timp ce blocul din spate – care dă-n Pompiliu Eliade – capătă o oareșce față – casa asta a dispărut.

mai multe despre Case căzute

din zbor

Cine mai ține minte că acum 20 de ani Bucureștiul era numai chioșcuri, tarabe și coșmelii!

Și cine mai ține minte cum au dispărut aproape toate peste noapte, printr-o decizie curajoasă a Primăriei!

Au fost demolate, atunci, terase, magazine și restaurante cu notorietate.

Dintre cele foarte puține care au scăpat putem aminti terasa-restaurant „Derby” din zona Eroilor și terasa „Trestiana” de la intrarea-n parcul Izvor, ambele apărute după Revoluție.

Ca terasă, „Trestiana” nu mai funcționează de multă vreme; dar activitatea a continuat cu un magazinaș și-o patiserie chiar bunicică.

Iată că locul se primenește, transformîndu-se în ditai patiseria „Megapan” – unul din concurenții de pluton de pe piața de profil bucureșteană.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Radio: 30 de ani

O aniversare trecută cu vederea, dar mai importantă pentru noi decît am crede: acum, pe-nceput de an 2020, se fac 30 de ani de cînd ascultăm radio.

În 1990, imediat după Revoluție, au început să emită primele stații particulare de radio.

Din păcate, nu prea mai are nimeni ce să-și aducă aminte de asta. Din radiourile de-atunci, nu mai există niciunul. Dintre vocile de-atunci, de la-nceputuri, azi nimeni nu mai face radio.

Vremurile, firește, se schimbă – ni s-ar părea acum de neconceput să nu existe grilă de programe, să nu existe playlist, să difuzăm aceeași melodie la mai puțin de trei-patru ore distanță, să nu știm pe cine o să ascultăm mîine.

… dar așa a fost atunci; ba chiar mai dihai!

Bezna în care trăisem pe vremea comunismului s-a spart brusc, și radioul particular a-nsemnat o izbucnire de viață și de sunet: e de necrezut cum, în nici doi ani de zile, s-a reușit să se difuzeze toată muzica pe care vestul o ascultase în decenii.

La radio se învălmășeau toate: toată Madonna, tot Queenul, tot Michael Jackson, tot Led Zep-ul, toată Paula Abdul, tot 2 Live Crew-ul, tot… tot de-odată: se difuzau albumele întregi, se citeau versurile melodiilor, se vorbea o engleză dezinvoltă și nimănui nu i-ar fi trecut prin cap să difuzeze măcar vreo melodie românească: nimeni nu mai voia muzică ușoară!

Fiecare DJ își făcea emisiunea cum voia, după cum avea muzica lui trasă pe casete; dacă era o zi ploioasă și dacă avea chef, difuza cîntece legate de ploaie; și dacă ascultătorul avea chef și-oleacă de tupeu, n-avea decît să sune la radio și să ceară să asculte un cîntec… și cîntecul ăla era difuzat!

Așa a fost atunci; și-a fost frumos – și n-avea cum s-o fi ținut așa frumos prea mult; n-avea cum!

Cea mai veche stație radio particulară este azi RFI – în 1990, Radio Delta. Cea mai veche voce de radio e Liana Stanciu: azi, la MagicFM – a început prin ’91, la Radio Contact.

Case căzute 165 – Str. Pompiliu Eliade 8 – revenire

Se mișcă ceva și aici, cu blocul neterminat.

 

mai multe despre Case căzute

Case căzute 294 – Str. Brăilița 2: ce mai e nou

de la Cristian Malide

„Turcul” intră-n reparații, inclusiv făbricuța și magazinul de pîine, care va fi cam o lună-n renovare și extindere.

mai multe despre Case căzute

anii ’90 XXIV – cum se construia

(articol actualizat)

Ce să zici, cu multe urîțenii ne-am procopsit în anii ’90. Clădiri greoaie, nefuncționale, cu accese neprietenoase, din materiale desuete și – mai ales – făcute nu mai trainic decît înainte de anii ăștia. Ia să alegem vreo 20, să le și vedem!

Te doare mintea, bunăoară, de clădirea hotelului „Helveția” de la Aviatorilor – un mausoleu!

Da’ lasă că nici cea din vecinătate – unde funcționa o bancă „franco-română” n-a fost mai pricopsită. În plus, de-abia construită a-nceput să decadă.

Ușcheala asta, a volumelor, a stîlpilor aiurea, a teraselor și-a balcoanelor e o marcă. Ne uităm, după ce terminăm de zgîit la bîzdîgania asta de pe strada Dreaptă, la alta de pe Mihai Eminescu, la două clădiri de pe Matei Voiebod și la o samă de clădiri din Cotroceni:

   

C. E. C. a deschis multe sucursale-n clădiri dintr-astea noi, deși nu se aflau nici în locuri accesibile, nici în locuri unde era nevoie. Și-n blocul ăsta hidos din „parcelarea inginerilor”:

Ideea pare a fi că atuncea cînd clădirea nu suferă de urîțenie cruntă, banalitatea ei doare. Pe Oțetari și pe Mătăsari:

O struțocămilă „de referință” e dihania asta de pe Vasile Lascăr!

 

… precum și asta de pe fostul „Republicii” colț cu Iancu Cavaler de Flondor.

Trecem în revistă și o seamă de clădiri cu funcțiune de birouri apărute mai încoa’ – cînd anii 2000 dădeau să se-apropie. Materialele par mai moderne, însă nu te miră cînd placările au hibe și balustradele ruginesc. Pe rînd, le găsim în Cotroceni, pe Vasile Conta și pe Batiștei.

Blocurile de locuit putem zice – cu îngăduință – că nu erau decît unele care-ar fi putut fi construite-n vremea comunismului „dacă ar fi fost mai bine”… Exemplele de mai jos – Zambaccian, Primăverii, Ernest Broșteanu, Mihai Eminescu și Xenopol:

… nici nu te superi cînd vezi cîte din clădirile acelor ani n-au mai apucat să fie gata: au rămas schelete. Într-un stadiu mai avansat de… neterminare găsim bloculețele astea de pe Pompiliu Eliade și Argentina:

lista articolelor din seria anilor ’90

V V C XXV – chioșcuri vechi

de Ando și HM

Cît a trecut! Un pic și se fac 30 de ani de la Revoluție. Imediat după, noi toți ne-am aruncat într-un vîrtej amețitor, ademenitor și eliberator.

Ne-am umplut de chioșcuri, buticuri, magazinașe, terase – mici și mari afaceri!

Emblema comerțului bucureștean din acei ani a fost, fără tăgadă, chioșcul cu de toate; pripășit stradal lîngă chioșcul deja existent – de ziare, de tutun, de loto, de suc, de înghețată – și implantat în restul orașului… oriunde!

Găsim fără mare greutate și azi, printre blocurile noastre, cîte un chioșc funcțional care are mai bine de un sfert de secol… e ceva!

… cele amplasate mai pe trotuar, mai pe margine, mai pe colț au dispărut – să ne aducem aminte că la-nceputul anilor 2000 a fost o campanie uriașă de demolări și desființări: bună treabă, căci se înmulțiseră îngrozitor. Cîteva au reușit să se extindă și să devină cu timpul magazine adevărate, terase, restaurante, bloculețe – lumea mai uită ce-au fost la-nceput.

Iată însă, în plin centru bucureștean, mai găsim – surprinzător – cîteva urme ale acestor chioșcuri. Au scăpat! Poate și pentru că umpleau goluri dintre clădiri, colțuri, curticele?

În ordinea prezentată, le găsim pe Carol (fost Republicii, un bulevard foarte efervescent și monden la-nceput de ani ’90) – chioșcul a fost recent revitalizat, după ce ani de zile a zăcut nefolosit; pe strada George Enescu (fostă Cosmonauților, de lîngă chioșc se face o trecere spre Jules Michelet); între Arhitectură și Universitate – funcționează! – și pe strada Gerota (fostă Sahia) – închis de vreo cîțiva ani.

Nu face deloc să trecem cu vederea și multitudinea de chioșcuri metalice cu adăpost generos pentru călători amplasate, pînă la mijlocul anilor ’90, în majoritatea stațiilor de autobuz și troleu. Tare puține au mai rămas azi!

La-nceput planul era să se poată vinde și biletele R.A.T.B. la chioșcurile astea – bună ocazie să se renunțe la tonetele regiei din stații! – dar planul a picat iute.

La Kogălniceanu mai găsim două exemplare la datorie!

La Iancului chioșcul e deja-nchis – a funcționat pînă recent.

Lista episodelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane” • lista articolelor din seria anilor ’90lista episoadelor din seria „Civilizaţie publică

Case căzute 302 – Str. Pictor Sava Henția 13

Pe o străduță liniștită din spatele bulevardului Banu Manta, un „building” cum se purta-n anii ’90. Firma desuetă, aparatele de aer condiționat „de geam” sînt, azi, vestigii interesante.

mai multe despre Case căzute