despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
Zic eu că pentru cele mai multe din blocurile noastre reabilitarea termică însemnează și un cîștig estetic uriaș. Jocuri de culori rezonabile, o oarecare ordine și uniformitate: nu rar vedem cum vreun cvartal de blocuri reușește să devină mai plăcut chiar decît în înfățișarea originară. Unele rezultate-s superioare și noilor edificii rezidențiale.
Cred c-ați băgat și voi de seamă că în ultima vreme reabilitările încearcă să fie cît mai vesele: să se vadă frumos, știți.
Dar ce facem cu nu puținele blocuri – și locuri – unde atît arhitectura cât și soluția constructivă erau deja interesante, deosebite, plăcute și reușite? Cu încărcătură emblematică, gîndite să aibă un rost în ansamblul vecinătății?
Hai să zicem așa. Putem reabilita toată Rahova, tot Drumul Taberei, tot Berceniul, toată Balta Albă și – de la un cap la altul – bulevarde ca Mihai Bravu, Ștefan cel Mare, Iuliu Maniu; dar, din loc în loc, merită să ne oprim și să cugetăm cum procedăm mai bine.
Iată, de exemplu, interesantul exemplu de la Budapesta, unde reabilitarea a adus și-un mural de zile mari, ce a schimbat grozav întreaga zonă.
Succesul intervenției începe să se replice la nivelul întregului sector 4, dar rezultatul ajunge strident… bălțat… obositor. Ca să nu mai spunem că agresivitatea culorilor degradează intenția inițială a arhitecturii-tip din ’60.
Cred că mai degrabă ar trebui adusă generozitatea și fantezia asta în interiorul cartierelor, acolo unde oamenii-și duc viața privind zidurile din față:
Dar bulevardele speciale ale Bucureștiului? Cum o să rezolvăm, cînd i-o veni rîndul, Victoria Socialismului – adică bulevardul Unirii? Tare-s curios.
Sau ce-o să se întîmple cu partea „domnească” din 13 Septembrie, toată numai jocuri din elemente nobile – cărămidă, travertin – și soluții arhitecturale nemaiîntîlnite altundeva în orașul nostru?
Iată: deja la intersecția cu Panduri putem ghici cît de „vesel” e viitorul Căii 13 Septembrie.
Fără a crede că reabilitarea termică trebuie să se oprească, socot că dimensiunea ei estetică și urbanistică trebuie reconsiderată în locuri ca astea.
… îmbrăcarea-n scîrț a cărămidei aparente, de exemplu, e o pierdere uriașă pentru oraș; deja s-au banalizat blocuri precum cel cu spațiile comerciale de pe Glinka.
Mai mult – cînd e vorba de bulevardele mari ale Capitalei – primăriile de sector au dovedit că aleg soluții mărginite, neinspirate, „gospodărești”, care nu urmăresc imaginea unitară și coerentă a întregului oraș.
scris de Ando
Din fericire, e una din situaţiile terminate cu bine, deşi acum trei ani, când se deschisese şantierul pentru noul bloc din spate, aveam dubii serioase privind soarta clădirii vechi, cea de la stradă. Şi iat-o acum, frumos consolidată şi reabilitată. Mă bucur nespus că a rămas şi bătrânul brad care străjuia intrarea casei. Mai mult, el a primit şi compania altor… „frăţiori”, plantaţi lângă gard.
   
„Semne bune” – toate articolele
George Georgescu, adică – pentru oricine de pe lumea asta – Calea Rahovei veche. În diagonală de restaurantul „Jariștea” o casă care… ce să zic, e cam urîtă – și nu numai din cauza stării în care a ajuns.
 
O să i se ducă lipsa? Mă tem că nu. Vecinătățile, după cum vedeți, i s-au schimbat grozav în ultimul deceniu.
 
mai multe despre Case căzute
… greu. După un an de-abia, lucrările pe fostul loc viran dintre străzile Înclinată și Constantin Istrati s-au urnit.
scris de Ando
Eu, unul, efectiv nu mai ţin minte de câţi ani (să fie zece, să fie doisprezece?) Spitalul de Ortopedie de la Foişorul de Foc este, practic, tot un şantier.
Mai întâi, s-a renovat vechiul corp de clădire.
Apoi, în spatele acestuia, s-a construit un masiv pavilion nou.
Iar în ultimii câţiva ani s-a lucrat… din nou, la vechiul corp plus la realizarea unui garaj subteran.
Şi acum mai mişună ceva lucrători şi, conform „tradiţionalului” obicei al constructorilor români, sunt încă răspândite prin curte diverse materiale de construcţie, semn că nu e gata totul.
  
Privind mai îndelung prin noul gard de la stradă, mi-a atras atenţia, în mod special, intrarea la garajul subteran.
De mult nu am văzut aşa ceva aiurit şi sofisticat! La ce servesc, de exemplu, aceşti „cercei” metalici care atârnă de colţurile copertinei?
 
In acelaşi „stil” fără noimă sunt realizate şi cadrele din lateralele intrării.Iar copertina, bineînţeles, este şi ea… „la înălţimea” ansamblului.
In mod normal, zic eu, pe cadrele laterale şi pe copertină, trebuie montate în final şi geamurile care să asigure protecţia la ploaie, vânt etc. Dar, revin: este pur şi simplu o intrare/ieşire de garaj! Păi, numai modelele de copertine pe care le-am prezentat noi de-a lungul anilor fac să pălească acest (îi spun cu indulgenţă) „exerciţiu” total nereuşit de design al cărui singur merit este, mai mult ca sigur, costul materialelor şi al execuţiei.
… nu, nu, nu – și înc-o dată nu: asta nu e renovare, nu e refacere: nu, atît timp cît nu mai e nimica care să ne zică ceva de clădirea inițială.
 
Plus că m-am săturat de supraînălțările astea învelite-n tablă, aidoma „mansardărilor” practicate de constructorii de blocuri… dintre blocuri.
… fiindcă habar n-avem cum o să iasă, nu putem decît să semnalăm lucrările și să tragem nădejde că la sfîrșit om trage folos de pe urma lor.
Așadar, clădirea Ministerului Apărării de pe Cobălcescu:
 
Pe strada Ilfov deja știm că va fi și-o înălțare a vechii clădiri:
 
Om vedea cînd s-o termina.
Iată-ne pe Coposu colț cu Hristo Botev. O casă nici prea-prea, nici foarte-foarte, trecută deja printr-o renovare care – surprinzător – a păstrat mai multe din vechea clădire decît în multe alte cazuri, mai ales volumele; păcat de adăugirile ornamentale nefericite.
 
După un deceniu de la amintita renovare, iat-o primind și-o împrospătare, ajungînd cu ocazia asta mai mult spre aerul inițial. Ceea ce-i bine.
La brizbrizuri, pesemne, au ținut prea mult ca să le dea jos. Ceea ce-i nu-i atît de bine.
Una peste alta… e mai degrabă bine – așa că v-o arătăm:
„Semne bune” – toate articolele
scris de Ando
Au rămas doar pozele şi… numerele: fie alea cadastrale, fie cele de ordine din serialul nostru. De curând, toate aceste clădiri au dispărut.
Aşadar:
Episodul 131: Vasile Lascăr 54 şi 56A
   
Episodul 334: Ocolului 26
 
Episodul 398: Viitorului 97
 
mai multe despre Case căzute
de Ando și HM
citiți prima parte • citiți și a doua parte
Unde-i soare, e și nor. Cărămida mai însemnează – de prea multe ori! – și case fără de noroc, rămase golașe cu zecile de ani; case neterminate; hornuri ce te miri că n-au căzut, nenumărate imobile de pe care s-a măcinat tencuiala:
                       
… adăugăm – cu aceeași tristețe – și urme ale patrimoniului industrial ce se prăpădesc încet:
       
Ce să mai zici de batjocura hapsînă care transformă făbricuțele vechi în bîlciuri pestrițe, așa cum întîlnim pe strada 11 Iunie? Nu uităm nici de Pavilionul H, care s-a păstrat destul de mulțumitor, dar fără a fi pus însă în valoare odată cu transformarea în berărie.
   
Dar să nu ne necăjim atîta! Nobila cărămidă e și o minunată garanție că – în cazul unei înțelepte reconversii – iese ceva ce poate fi admirat. Poate primul exemplu bucureștean de succes e cel al hotelului „Caro” de azi, care a readus la viață cît mai mult din dărăpănăturile fabricii de glucoză; i-au urmat refacerea ansamblului fostei burse de mărfuri și păstrarea fațadei tipografiei Cartea Românească/13 Decembrie – iar lista restituirilor bucureștene, care nu se oprește aici, mai poate cuprinde refolosiri rezonabile precum cele ale clădirilor de la Apaca ori de pe Calea Griviței.
            
Și – chiar și azi, oameni buni – cînd se înfige vreun cub printre alte case cuminți, parcă sîntem resemnați să-l privim cu mai multă îngăduință atunci cînd îl știm învelit în cărămidă; aidoma cînd renovarea prea seacă a vreunei case vechi îi schimbă prea mult aparența!
                 
lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii