Revenim aici, în rondul de la Visarion cu Povernei, să ne zgîim iară la clădirile astea.

Rezultatul, fără îndoială, e o urîțenie de zile mari. Clădirea cea nouă – aia din stînga – pe lîngă faptul că în sine e mediocră, rece și pustie, nu „trece” defel lîngă vecina ei veche.

Legătura improvizată dintre ele – porticul păstrat dar supraînălțat – nu ajută cu nimica…

Dar ce să zicem și despre clădirea veche? Să ne uităm mai bine și la ea: zici c-a fost făcută, cîndva, din două bucăți, așezate cum s-a nimerit una peste alta; partea superioară e oarbă, plictisitoare; deși renovarea a fost grijulie, nu s-a putut face nimica pentru a o înfrumuseța. Balconașul decorativ fals, ca un cozoroc, rămîne o ciudățenie.

Nu: n-a ieșit – dar e și adevărat că din ce să faci o prefacere care să rămînă emblematică, reușită, plăcută și cu respect față de vecinătăți?

Scuarul e și azi sărăcăcios amenajat, dar amintim asta doar pentru a întregi atmosfera inegală a zonei – care oricum s-a schimbat complet odată cu construirea complexului de clădiri numit „The Landmark”, care se-ntinde hăt, pînă aproape-n Căderea Bastiliei.