arhitectura « Simply Bucharest

despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

o stradă apăsătoare

V-am mai zis de strada Petru Rareș; dintr-o legătură industrială dintre Basarab și Cuza s-a transformat total: un corso rezidențial, cu magazine și vitrine, deja cu viața și ritmul lui.

Dacă ne aducem aminte să căutăm o vedere aeriană a locurilor – de dinainte de masiva prefacere, care acum un deceniu nici nu începuse – ne pare uluitoare întinderea clădirilor și terenurilor pe care – între Războaie – s-au pornit afaceri. Garaje și service pentru automobile; depozite de băuturi; mici făbricuțe. Dar să nu ne mirăm: zona adiacentă șoselei Basarab de atunci, începînd de la Piața Victoriei, nu era altfel!

Spațiile – cu timpul nepotrivite activităților industriale – s-au „risipit” după Revoluție; zona a continuat să fie căutată, pînă deunăzi, de cei interesați să cumpere manuale, culegeri și – în general – orice fel de cărți la preț mai avatajos, de depozit.

Dar acum?

Vedeți: chiar dacă nu e un canion rezidențial chinuit, complexurile se întind pe aproape toată lungimea străzii, mai ales cum intri dinspre Grivița. Doar un imobil pustiit ce-a mai rămas, stingher printre matahale.

Case căzute 908 – Str. Haga 9

scris de Ando

O ştiu, în halul ăsta, de peste 10 ani. O „jupuitură” care zace părăsită în cartierul simandicos al „capitalelor”, cel dintre Dorobanţi şi Bd. Aviatorilor.

Civilizaţie publică (LXXXVIII) – geamuri… mari

de Ando și HM

… după ce am colecționat marchize și ferestre vechi, ne uităm azi la clădirile cu ferestre mari, foarte mari – unele ciudat de mari. Ce-or ascunde? Vreun salon, vreun atelier spațios de artă? Nu știm.

Am plecat de la clădirea de pe colţul străzilor Precupeţii Vechi şi Monumentului.

În Floreasca, casa dispărută de pe Aviator Paul Urechescu.

Cunoscuta casă Costa-Foru de la Mitropolie.

Zefirului.

George Enescu cu Intrarea Amzei.

Vasile Alecsandri.

Polonă.

Intrarea Blaj, din G-ral Constantin Coandă.

Dimitrie Onciul.

Marin Serghiescu.

Iată și un geam care nu e mare în sine – doar că, atunci cînd luăm în seamă întreaga clădire, strada, felu-n care e la nivelul trecătorului, zicem că… e destul de mare. E pe strada Maltopol; și casa are o poveste pe calcan.

Ne place cum frumusețea asta de colț – Vulcănescu cu Aman – are toate geamurile mari!

Deși ne-ați putea trage de mînecă – fiindcă mai degrabă e un balcon închis – nu ne lasă inima să trecem peste soluția asta așa de reușită din Cotroceni, de lîngă scuarul cu benzinăria de pe Carol Davila.

Un bloc pe Aurel Vlaicu – ați zice că-i casa scărilor, nu?

Nu, aceea-i după colț:

Și cîteva case ale scărilor veritabile. Pe Luca Stroici și Radu Calomfirescu.

Iată-ne pe Arthur Verona, la fosta ambasada a Elveției.

Ne îndreptăm spre clădiri utilitare, admirînd pentru început încă o casă a scărilor – cea a fostului Palat al Monopolurilor de pe Calea Victoriei.

Și ajungem la Centrala telefonică Dacia.

La clădirea de lîngă Biserica Armenească.

Centrala Grozăvești, o frumusețe în cărămidă.

Clădirea AGIR, care mereu ne face cu ochiurile geamurilor.

Iată și un spațiu comercial vitrat de zile mari. N-am deslușit destinația inițială a clădirii. E pe Grivița.

Garaje: Dr. Sergiu și Aviatorilor

Firească nevoia de lumină, atunci cînd ai săli de cursuri. Iată-ne la Medicină.

Sau la clădirile „atelierelor” uniunii artiștilor plastici, de lîngă Televiziune.

Arhitectura zilelor noastre înseamnă multă sticlă-oglindă. Iată o clădire de pe strada Leonida.

O soluție care-mi place, pe Ioan Cantacuzino.

La un pas, pe colț cu Emanoil Porumbaru.

Pe Magatti, un colț… holbat.

O înălțare interesantă căreia i-am găsit acuma locul; am uitat unde-am văzut-o.

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

un colțișor LVIII

Căsuțele astea de pe Sirenelor unde – parcă așa-mi aduc aminte – a funcționat și-un restaurant-ceva ne fac cu ochiul mai ales pentru cum corpurile din spate au preluat, cochet, aerul de celor stradale.

Semne bune 187

Lipită de celebra dărăpănătură de la părculețul Cazzavillan, casa asta a fost scoasă la lumină. Lucrările nu prea avansează, dar exteriorul e salvat.

așa și-așa 31

Clădirea asta drăguță care se renovează și se grijește e pe strada Ion Bianu, între Miron Costin și Alexandru Depărățeanu.

Zicem drăguță deoarece refacerea ornamentelor de acum vreo zece ani a înlocuit o simplitate inițială ne-căutată.

În sfîrșit: sigur e mai bine decît vecina ei, cea cu geamuri zidite.

nou pe Griviței veche

Calea Griviței veche a-nceput să se „miște” – ce-nsemnează asta, ne dăm seama: ici se mai dărîmă, colea se mai înalță, iar la dos se mai ridică un „rezidențial”: cam asta se petrece între Matache și Prelungirea Dacia. Plus îndesirea localurilor cu grădină și puzderia cunoscută de magazinașe dedicate furniturilor de artă.

După ce în ultimii ani s-au depreciat continuu, clădirile de la 47-49 se igienizează. Sau se curăță. Poate trebuie și niște ghilimele la curățatul ăsta.

Un pas mai încolo – la 53 – se ridică iute ceea e cunoscut ca „Primul teatru construit împreună”.

Case căzute 907 – Str. Ion Maiorescu 61, 63, 65

Încheiem plimbarea pe Ion Maiorescu-n capătul dinspre Mihai Bravul.

La numărul 61 doar ghicim ce zace-n curte…

Ca să vedem mai bine, trebuie să facem un ocoliș și să ne băgăm nasul prin parcarea din spatele blocurilor.

Deci, ce spui cînd n-ai cuvinte? Exact.

Revenind la frontul străzii, urmează un bloc nou care șade nefolosit de vreo zece ani și o pereche de căsuțe; cea din dreapta – unde funcționase depozit de vinuri – a fost oleacă renovată, să nu se mai vadă fațada urît.

Case căzute 906 – Str. Ion Maiorescu 53 A

Nimic de comentat.

plimbări în București XLVI

Puțină lume alege să se plimbe între Kiseleff și Aviatorilor. Cele două șosele, cît de cît, s-au păstrat – ici-colea, cîte o clădire nouă ce spurcă vechiul echilibru – dar în interiorul cartierului… vai!

Sînt cvartale întregi unde nu mai găsești aproape nici una din construcțiile vechi; au fost înlocuite cu blocuri, din care puține ne și fac cu ochiul!

Avem, ce-i drept, și cîteva diferențe: după Mincu, pîn-la Triumf, șad ascunse bloculețele construite pentru nomenclaturiștii regimului trecut. Terasate, cu spații generoase între ele, le găsim însă degradate, scorojite, neîngrijite. Mai avem și surprinzătoarea stradă Ghe. Brătianu din spatele ambasadei ruse pe care s-a păstrat piatra cubică; lîngă ea știm Rondul Francis și covrigul cochet al aleii Ștefan Burcuș.

Dar cînd ajungem pe străzile Alexandrina, Emanoil Porumbaru și Popa Savu găsim un ghiveci orășenesc de zile mari: case vechi, blocuri noi. Puține-s imobilelele prăpădite: cam ce-a fost de demolat, s-a demolat. În zilele noastre, din fericire, se și renovează mulțumitor.

… cum ne apropiem însă de Prezan, blocurile noi sînt majoritatea. Pe aici, la orele dimineții, e și cea mai mare animație, dar după ora 9, cînd oamenii s-au pripășit pe la birouri, trotuarele îs pustii. Doar cîte-o mîță ce mai începe să bîntuie, sîcîită de vreun gospodar ce-și mai mătură prin curte.

Nu-nseamnă că e urît – cu adevărat urît peste tot – doar că nu-i ceva îmbietor, ceva care să te facă să te plimbi, să te abați; cum am zis, preferi Kiseleff ori mai degrabă Aviatorilor, unde e loc și pentru bicicletă, și pentru alergat, și posibilitatea de a te așeza la o masă.

Dar avem răspîntii liniștite, trotuare confortabile și vegetație îndeajuns de multă ca să te bucure.