despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

a murit Haig Keșkerian

aflăm o veste tristă!

A murit bătrînul Haig Keșkerian, cafegiul de pe strada Grigore Manolescu.

negustori şi negustorie

Negustoria-i treabă serioasă; dar noi nu ne mai pricepem nici la ea, şi nici la treburi serioase. Doar dacă, pe undeva, armeanul din negustor nu s-a stins. Pentru că atît cît va trăi armeanul, va trăi şi negustoria lui…

Asta nu-i de la mine, ci de pe un site grozav, care se cheamă simplu: Negustorie:

Acest site se vrea un instrument prin care vizitatorul sa poata face o scurta incursiune in fascinanta lume a comerciantilor si meseriasilor armeni de la 1800 pana la asa-zisa revolutie din 1989. Informatiile existente aici fiind adunate cu multa truda, intr-o perioada lunga de timp fiind si in momentul de fata un proiect intr-o continua actualizare. Cele mai multe date se refera la armenii care au trait in Bucuresti dar, exista situatii cand am reusit sa gasesc informatii si despre armeni care au trait in alte orase. Pentru ca e vorba de date foarte vechi, majoritatea persoanelor sunt mentionate doar cu numele, profilul pravaliei sau meseria, adresa si anul in care i-am gasit mentionati. Din pacate, sunt rare cazurile in care am reusit sa intru in posesia unor informatii mai detaliate (poze, reclame vechi, documente etc) cu ajutorul membrilor familiei respective (acolo unde au mai existat) sau altor surse (Monitoare Oficiale, Arhivele Nationale, presa vremii, carti, vechea colectie a ziarului Ararat, povesti de la cei care au trait in acele vremuri etc). In unele cazuri, am reusit chiar localizarea vechilor pravalii in peisajul bucurestean actual. A fost o munca obositoare de a bate la pas vechile strazi, de a identifica si fotografia cladirile, pentru unele dintre acestea localizarea a fost imposibila fiind daramate fie la cutremurul din 1977, fie in perioada comunista in actiunea de modernizare a Bucurestiului. Astfel, cartiere intregi de case sau blocuri interbelice au fost distruse total sau in parte iar, pe locul acestora s-au construit cartiere de blocuri sau alte edificii, este cazul cartierului Obor, Uranus, Calea Grivitei, Calea Mosilor, Calea Dudesti, Calea Vacaresti despre care vom vorbi pe larg in alte articole. Tot in perioada comunista s-au modificat numele si numerotatia multor strazi ceea ce a dus la o si mai dificila identificare a locatiilor fostelor pravalii, implicand studierea a zeci de harti ante/interbelice, ghiduri de strazi, anuare etc. Raportat la aceste aspecte, e posibil ca unele imobile prezentate sa nu fi fost identificate/localizate corect. In Bucurestiul interbelic, cand spuneai negustori armeni, spuneai cafegiu, covoare orientale, marfuri coloniale, mirodenii, delicatese sau manufactura. Pe marile strazi comerciale si, mai ales in Centrul Vechi, gaseai cate o pravalie cu iz oriental intesata cu cele mai fine marfuri din colonii, mirodenii, fructe uscate, cacao si, mai ales cafea, renumita cafea armeneasca. Fiecare comerciant avea clientela lui pe care o servea cu iscusinta, unii clienti ramanand fideli timp de decenii aceluiasi negustor. Astfel, nume ca Agemian cu pravalia sa Cafea Marghiloman de pe bulevardul Elisabeta, Sourin Atamian cu pravalia Cafea Sultan din Campineanu, fosta Aristide Briand, covoare Buhara, Derenig Danielian Furnizor al Casei Regale cu a sa Cafea Ideal, armeanul Zadig Mouradian de pe Calea Mosilor, Hacig Kavafian cu fabrica de incaltaminte La Talpa de Otel, sau Avedis Carabelaian despre care ne povesteste cafegiul Gheorghe Florescu, acestea fiind doar cateva dintre miile de negustori si meseriasi armeni despre care puteti gasii informatii aici. Parcurgand informatiile existente aici veti descoperi meserii care nu mai exista in prezent, negustori cu har, despre care se mai vorbeste si azi, povesti de viata incarcate de romantism, situatii limita, oameni remarcabili care au disparut si in locul carora parca nu a mai venit nimic. Veti descoperi o lume a negustorilor, a marfurilor coloniale si a cafelei, a marilor comercianti, a celor supranumiti regi ai zaharului si ai cerealelor, a celor care au fost nevoiti sa-si traiasca viata ca pe un joc de carti cu miza pe o singura carte, o viata unde castigurile se faceau greu si se puteau pierde peste noapte, a celor care au chivernisit o viata si au fost jefuiti intr-o clipa de comunisti pierzand averea stransa cu dichis sau mica pravalioara din care isi duceau traiul zilnic.

Mă bucur că am dat peste acest site. Mă bucur să salut toată strădania lui Paul Agopian – şi vă invit şi pe voi prin istoria negustoriei armeneşti.

Pe unde să te-abaţi cînd ţi-e poftă III

Mi-am dat seama că e timpul să adaug cîte ceva la listele cu recomandări de anii trecuţi…

  • Africanele de la cofetăria Anomis (Panduri)
  • Ruladele cu ness de la cofetăria Nicoleta (Brezoianu)
  • Gogoşile şi langoşii de la gogoşeriile La Naşu (Prosper) şi La papa bun (Chirigiu)
  • Cabanoşii în foietaj de la acelaşi La Naşu
  • Covrigii de la cofetăriile Georgi
  • Sandvişurile cu jamon de la magazinul La Tienda (Tunari)
  • Şaorma românească de la fast-foodul La Cristi (Frosa Sarandy colţ cu Alexandru Cîmpeanu)
  • Quesadilla de la restaurantul Casa (Intrarea Spătarului)
  • Salata Balcic, brînza ca la Sopski de la restaurantul Balcic
  • Tartin de foie de la restaurantul Alioli
  • Cafeaua vîndută de Armeanu (strada Grigore Manolescu)

Dar – la orice listă – mai trebuie să şi mai tai cîte ceva. Cu inima strînsă spun că nu mai e ce-a fost cofetăria Constance, de exemplu; că Nicoleta nu mai face bănăţene cu carne; şi că Hristmari s-a închis…

Pe unde să te-abaţi cînd ţi-e poftă II | Pe unde să te-abaţi cînd ţi-e poftă I

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

2010 – ce am mîncat noi bun

Nu-s prea multe de zis. În 2010 n-am dat peste foarte multe lucruri; cîteva, totuşi, mi-au rămas în minte:

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

cine n-are armean, să-şi cumpere

… asta dacă vrea să vîndă cafea, bag-sama.

Îl ştie toată lumea pe Gheorghe Florescu – a scris cartea Confesiunile unui cafegiu şi şi-a deschis magazin pe lîngă Rosetti. Ca să zic aşa, marca lui este cafeaua prăjită după metoda armenească.

Îl avem de Haig Keşkerian – i-am lăudat cafeaua pe care-o vinde pe lîngă Piaţa Unu-Mai nu o singură dată.

De ceva vreme îl avem şi pe Sarkis Sarkissian, care vinde cafea în piaţa Galaţi (Gemeni).

Zic eu că – aşa cum brînza şi slana tre’ să fie de la Sibiu, pepenii de la Dăbuleni sau merele de Voineşti – acuş-acuş, dacă vrei să vinzi cafea, tre’ să te cam faci armean, nu?

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Din nou despre Armeanu’

Din nou – într-un guest-post al domnului Gheorghe Simion…

M-am bucurat foarte tare sa gasesc articolul « Cafea de la armeanu’ »

Sunt un mare iubitor de cafea de orice soi, de orice provenienta, in orice fel preparata (bautura aceea oparita in filtru nu-i cafea, sa ne-intelegem, iar asa numita « cafea americana » nu numai ca nu e cafea, dar e un abuz de limbaj pentru a denumi o apa stircata) Prepar in casa cafea la ibric (la nisip, mai tineti minte?), expresso, mocca, glacée, macchiato, in functie de dispozitie, timp si preferntele oaspetilor. Pentru asta, de oriunde ma duc, aduc cafea, desi acum a inceput, timid, sa se gaseasca si pe la noi cafea buna. Totusi, cafea ca cea de la Dl. Keskerian n-am gasit cat am umblat. In niciuna dintre cafelele pe care le-am incercat, nici chiar in cele foarte scumpe, sau foarte bune (a nu se confunda), n-am gasit caldura pe care o are cafeaua Domnului Keskerian. Nu e intotdeauna la fel – har Domnului ! Nici n-ar avea cum : n-are Dl. Keskerian in pravalioara Domniei sale ISO 9001, ambalaje vacumate, resigilabile sau alte minunatii pe care le gasiti pe la toate marile case de cafea. Are ceva tot mai rar si cu atat mai pretios : ascunsa in coltul Dumnisale, straluceste din ce in ce mai palid in umbra marii publicitatii stralucitoare, o mare pasiune pentru cafea.

Spre deosebire de cele mai multe lucruri rezultate dintr-o mare pasiune, pe care doar le puteti admira de la distanta prin muzee si a caror palida amintire pe care o puteti duce acasa e o biata fotogradie, arta Domnului Keskerian o puteti lua acasa intreaga. Intr-o punguta de plastic, pe care Dl Keskeria a pus sa imprime numele sau gaj pentru « Cafeaua armeneasca de tratitie » cafeaua aceasta vie va schimba atmosfera din masina Dumneavastra cu o aroma care va face sa uitati de griji, de obligatii, de tremurul zilei. Va va grabi acasa, ca sa va bucurati de promisiunea pe care acea aroma incantatoare v-a facut-o decand prima oadra ati dus-o la nas.

Cand ajungeti acasa, nu va grabiti : lasati cafeaua undeva unde poate sa va parfumeze casa, faceti-va comod si luati-va timpul sa preparati o cafea cum se cuvine. Puneti Dumeavoastra la fiert un ibic cu apa nu prea dura; daca apa de la robinet lasa pete albe pe pahar, treceti-o printr-un filtru, sau folositi apa plata imbuteliata. Inainte de a incepe sa fiarba, cand apa doar framata putin la suprafata, luati ibricul de pe foc si pueti cafeaua in apa. Nu fiti zgarciti : puneti o lingurita cu varf pentru o cescuta mica, doua pentru o ceasca mai mare (de cafea, nu de ceai!), iar daca faceti mai mult de doua cafele mari deodata, dati tain ibricului o lingurita in plus la fiecare trei calfele. Amestecati incet, pana ce toata cafeaua se scufunda in apa fierbinte, si puteti la foc mic. Nu lasati ibricul din mana! Bagati de seama cand cafeaua incepe sa freamete usor la suprafata, luati ibricul de pe foc si amestecati cu lingurita. Repetati descantecul asta de trei ori si stingeti focul. Lasati cafelei cateva clipe de repaus dupa ce ati amestecast ultima oara, nu mult, doar cat timp va trebuie sa pregatiti cestile, si puteti sa o turnati, cu gandul la fiecare dintre cei ce o vor bea : umpleti cestile in doua – trei treceri, nu diintr-o data. Asta daca nu doriti cumva sa impartiti inegal intre oaspeti, caimacul gros si fin, care face diferenta intre o cafea la ibric adevarata si o fiertura de pulbere din cea neagra, de la supemarket.

Am lasat anume la urma adausurile. Puteti pune orice in cafea: cacao, ciocolata, vanilie, ardei iute, scortisoara, cardamon, … toate gusturile sunt sub soare. Unii pun in cafea pana si zahar ! Norocul lor ca traiesc timpuri moderne, in care toleranta e virtute. Pe vremuri vreun sultan iubitor de cafea si respectuos cu arta celor care o prepara ar fi pus sa le taie capetele. Ganditi Dumneavoastra ca Dumnezeu intamplator a facut cafeaua neagra si zaharul alb, sau ca sa-i fie de ajutor omului sa nu le amestece ? Daca vreti, puteti pune o data zahar in cafea, sa vedeti ce se intampla. Gustul primei inghitituri, puternic, pur, inconfundabil, al unei cafele cu personalitate, preparata cu pasiune de oameni ce-au pus in ea o parte din sufletul lor, devine plat si cu greu mai poate fi deosebit de acela incert, de prajitura topita in apa calda pe care ti-l ofera mai toate restaurantele proaste, cand ceri cafea turceasca. Daca nu va puteti lipsi de dulce si cu tot dinandinsul vreti sa dati cafelei Dumnetavoastra gustul acela, cautati macar un zahar a carui culoare sa nu o orbeasca de tot pe cea a cafelei. Si puneti putin !

M-ama luat cu vorba si, recitind ce am scris, imi dau seama ca am cam facut reclama, cafelei Domnului Keskerian! Acu’, Dumneavoasta puteti publica, sau nu, articolul meu. Eu unul, de muti ani, de pe vremea cand Domnia sa avea oravalie in centru Bucurestiului, in coltul strazii in care acum bine de partuzeci de ani faceam liceul, de multi ani, zic, ma bucur de cafeaua sa si de mult gandesc ca ar merita mai multa pretuire si mai adanc respectul. Articolul meu nu-i decat o pledoarie pentru o cafea buna si o plecaciune in fata unui artist al cafelei. Tot asa, gandesc sa arat si altora ce comoara sta ascunsa in strada Grigore Manolescu (si nu Gheorghe Manolescu).

Daca aveti drum pe bulevardul Mihalache (fost 1 Mai) dinspre Domenii spre Piata Victoriei, faceti un ocol pe a doua strada la dreapta dupa Piata (prima e Mr. Campeanu, cea cu macelaria), imediat dupa sediul BRD. Pe la jumatatea strazii, o pancadra prapadita, pe care scrie « CAFEA » atrage atentia asupra unei gherete de tabla aflate pe partea dreapta a drumului, cum te duci. Un batran garbovit citeste ziarul inauntru in fata unor rasnite de cafea, dintre cele care, primele, au inlocuit piua de piatra si pe care, un mic geniu anonim al tehnicii le-a facut sa fie antrenate de motoare electrice. Nu va lasati inselati : acela este un palat adevarat, in care un rege adevarat al cafelei va ofera cu modestie din comorara lui adevarata.
Daca-l vedeti, spuneti-i, va rog, ca-i doresc sa-i dea Dumnezeu sanatate si ani multi ! N-are rost sa-i spuneti din partea cui, ca nu ma cunoaste dupa nume.

Iar eu îi mulţumesc mult domnului Gheorghe Simion!