În Cotroceni, pe minunatul urcuș al străzii Ana Davila.
Mde, sigur că putem ofta că s-a pierdut cam ceea ce făcea bloculețul ăsta să „fie” interbelic; dar renovarea deja venise prea tîrziu. Și pînă la urmă e-n regulă cît s-a încercat.
![]() despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul ![]() |
În Cotroceni, pe minunatul urcuș al străzii Ana Davila. Mde, sigur că putem ofta că s-a pierdut cam ceea ce făcea bloculețul ăsta să „fie” interbelic; dar renovarea deja venise prea tîrziu. Și pînă la urmă e-n regulă cît s-a încercat. Suntem în Cotroceni, la intersecția dintre Costache Negri cu Doctor Staicovici, cu unghiul ei care se pierde după un gard urît. Locul are o construcție – avea o construcție – plăcută și interesantă. De anul trecut, de cînd a intrat în renovare, am așteptat să văd ce iese. Și… uite că acum văd ce-a ieșit. Da, a rămas – e-n picioare. Nu s-a înălțat, nu s-a altoit cu vreo „seră” ciudată. Dar cel puțin partea dinspre Doctor Staicovici e atît de netezită, că-ți face silă. Nici urmă de ce-o făcea plăcută: tencuială, ornamente, joc și efecte. Pe cealaltă stradă, măcar avem cîțiva copaci care îmblînzesc zidurile belite. Locul – cu mai bine de jumătate de secol în urmă – apare într-o secvență a popularului film B. D. la munte și la mare. După Revoluție a circulat o vreme pe aici și autobuzul 385. Cîțiva pași pe lîngă Amzei ne aduc vești. Începem cu fireasca noutate că se lucrează la clădirea de pe Enescu colț cu Golescu. … mai încolo, în coasta Ateneului, descoperim că promisiunea punerii în valoare a fostei „Case de mode” se înfăptuiește. Nu părăsim imediat locul, căci s-a înnoit de curînd și clădirea de vizavi – zugrăveală curată și tîmplărie modernă. Asta e! Un pic mai jos – pe Berthelot – o gospodărească și necesară renovare. Încheiem parcursul și ne-ntoarcem ca să notăm împrospătarea clădirii de pe Mendeleev. Chiar credeam că trecuse faza și moda galbenului cumplit în renovări. Dar n-a trecut. Sîntem chiar la piațeta Sfîntului Ștefan și – ca să fie totul și mai amar – pînă și plăcuța ce cinstește arhitectul e de prost-gust. Din fericire, la doi pași mai încolo, avem și-o împrospătare ce pare să meargă mai bine; asta dacă ne-am face că nu vedem nici de data asta mediocritatea tîmplăriei. Dac-o luăm mai departe pe Popa Soare, vedem și stadiul lucrului la căsuța asta. Ce să mai zic? Tot nu fac pace cu genul ăsta de mansardare. S-a terminat – pe dinafară – cu renovarea blocului ăsta. … cam puțin convingătoare, dacă e să vă luați după mine; poate greșesc. Culmea, cele două etaje adăugate-s cea mai mică problemă. Colțul dintre Eminescu și Episcopul Radu, străjuit dintotdeauna de o frumusețe… una din frumusețile de colț cum numai în orașul nostru se degradau, încet, încet. … iat-o refăcută, ceea ce-i bine. Ce nu-i bine? Corpul central supraînălțat e mediocru, clădirea a primit un aer mătăhălos – așa e cînd se dublează pereții exteriori și geamurile se retrag – și desigur ornamentația parterului a fost modificată rece, greșit. Cum pornește strada Popa Soare din Calea Călărașilor, o căsuță peste care cam treceam cu vederea: Iată, recent, cum s-a refăcut și s-a extins. Ați zice că n-ar trebui să-mi placă – și nici nu-mi place întrutotul – dar… dar ceva mă face să apreciez soluția înălțării. Era loc de un pic mai mult fason? Sigur. Am strîmbat din nas la destule înălțări recente și – cel puțin la început – eram gata s-o fac și la următoarea: „Ce-i mansarda asta, așa belită?” – îmi ziceam la-nceput, cînd o vedeam pe strada Călușei. Apoi a-nceput să-mi placă ideea. „Think big”. |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() articolele noastre sînt preluate și de: ![]() ![]() |
Copyright © 2005 - 2023 Simply Bucharest Log in Powered by WordPress & Atahualpa |
comentarii