… ne-am obișnuit cu felu-n care Biserica Ortodoxă a pus laba pe tot mai multe bucăți din orașul nostru pentru folosu-i.

Dealul Mitropoliei, o enclavă tristă, mohorîtă, ruptă de lume. Garduri din ce în ce mai înalte și mai oarbe.

Firescul, însă, a adus printre noi și bisericile celor pe care, otova, obișnuim să-i numim „pocăiți”. Nu lipsiți de serioase resurse financiare, și-au ridicat după Revoluție lăcașuri de cult mari, acolo unde s-a găsit locul prielnic.

Interesant e cum multe s-au construit pe parcele eliberate de construcții în anii ’80, odată cu demolările presupuse de prefacerile edilitare din vremea comunismului.

Cel mai interesant exemplu, desigur, e cel al Adunării Creștine, ocupînd o bucată dispărută din strada Dr. Sergiu.

Începutul vechii străzi – azi blocată definitiv între Dr. Felix și Dragoslavele – se face în preajma garajului auto utilizat de Televiziunea Română până recent. Planurile Capitalei dezvoltate acum un secol o priveau ca pe o arteră importantă de legătură cu centrul, spre Buzești.

… îngăduiți-ne o paranteză: dacă acum vi se pare imposibil de mutat ori demolat vreo biserică ortodoxă, păi nici cu una adventistă nu-i de colea. O bucată din proprietatea Bisericii Adventiste din zona Labirint a ținut în loc cîteva decenii terminarea dării în folosință a segmentului modernizat al străzii Matei Basarab dintre Traian și Popa Nan. Demolarea fusese plănuită dinainte de Revoluție; însă chiar și la vremea aceea autoritățile se codiseră s-o pună în practică.

Iată și Biserica lui Isus Hristos a sfinților din zilele din urmă de pe Panduri – a mormonilor -, înconjurată de o uriașă peluză: o apariție atipică în orașul nostru!

Locul fusese ocupat de țesătoria de mătase „Panduri” – cunoscută înainte ca „Jacquard” și apoi ca „Păianjenul” și „8 Martie” – ale cărei imagini le găsim în arhiva „Cineclic” și la regretatul Iliaș Duțescu. Fabrica, împreună cu depoul de tramvaie aflat din vecinătate, e victima proiectului Centrului Civic.

Biserica Penticostală Filadelfia, ocupînd o bucățică din Parcul Sebastian – rezultat în urma demolărilor presupuse de construirea cartierului de blocuri dintre Rahova și 13 Septembrie și de lărgirea străzii – întregește mica noastră colecție.

Iar vederea aeriană asupra zonei Orzari ne ajută să pricepem cît de mare e extinderea clădirilor organizației Martorii lui Iehova, a căror dezvoltare imobiliară a început în anii ’90 pe locul unor foste depozite din strada Teleajen, urmată de achiziții și alipiri de proprietăți. Demolările stradale din zona Popa Nan-Călărașilor nu afectaseră adîncimea cartierului.

Știe orișicine – Biserica-i bine băgată-n viața noastră. Așa a fost mereu, așa-i și-acum – și așa va fi și pe mai departe.

Biserica a fost și puternică, și bogată. Cîte sate, cîte prăvălii îi erau închinate – și de pe urma cîtor suflete-și înmulțea gologanii, transformînd arama-n aur.

Bunul nostru domn, Cuza, i-a mai dat peste nas.

O vreme, ca o mîță hușuită afară-n ploaie, Biserica a stat cuminte. S-a frecat de poala mantiei regale pînă cînd și-a dat seama că i s-a-ntors norocul.

A venit Primul Război, a venit Unirea cea mare – și Biserica s-a-ntărit și mai dihai. Popii deschideau parada, ședeau de-a dreapta conducătorilor – era de la sine-nțeles că atîta putere trebuia și arătată.

Țara însăși înflorea: și din bogăția ei se-nmulțea și bogăția Bisericii.

E perioada-n care Bucureștiul însuși s-a ales cu biserici mari, monumentale. Chiar și cea mai mică parohie-și plănuia să ridice – din beton trainic – o casă a Domnului cît mai făloasă; din toată sărăcia enoriașilor se strîngea ban pe ban.

Cartierele noi, apărute-n locul grădinilor de odinioară, aveau nevoie de biserici. Și, fiindcă se construia tot mai mult, mai repede și mai înalt, la fel erau și bisericile însele. Trecuse vremea cînd doar cîteva străpungeau cerul.

Iată biserica de pe Titulescu; iat-o pe cea numită Ghencea, de la Sebastian cu 13 Septembrie; pe Sfîntul Dumitru din Colentina – dar și pe surprinzătoarea biserică Belvedere.

Apar – acum, între Războaie – biserici mari, cu veleități de catedrală, construite-ntr-un alt stil: nu mai sînt doar înalte, înguste, cu pridvor micuț. Le vezi, lățindu-se ca un spate de buldog crăcănat, pe parcele generoase, cu o vizibilitate strașnică. E Elefterie-nou, beneficiind de vederea dinspre albia gîrlei. E Cașin: imensă, urcată pe trepte, cu pridvor larg; e biserica „lui Antonescu” de la Bariera Vergului.

Istoria – mare cățea! – urma să se-ntoarcă iară, ani mai departe. Veneau persecuții și demolări.

… au trecut, toate: azi, Biserica-i iară cocoțată sus, pe sobă – la căldură.