despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
Miercuri pe 27 septembrie la ora 6 seara veniți la Palatul Suțu.
E vernisajul expoziției „Mesaje săpate în piatră”.
„Muzeul Municipiului București organizează la Palatul Suțu expoziția „Mesaje săpate în piatră”, parte a unui protect care încearcă recuperarea memoriei urbane, a unor monumente rămase în umbră după mai bine de jumătate de veac de la ultima lor inventariere, prin demararea unui proces de identificare, inventariere si fotografiere a crucilor din piatră din București care nu au rol funerar, în vederea creării unei baze de date on-line, disponibilă pentru cercetare, în paralel cu descifrarea inscripțiilor acelor cruci care necesită acest lucru, pentru poziționarea lor cât mai exact in timp si spatiu.
Bucureștiul deține în prezent un important număr de cruci din piatră a caror importanță este aceea că ne transmit informații despre stilul de viată al orășenilor veacurilor trecute, despre evenimentele la care au fost martori locuitorii săi, așa cum sunt războatele, epidemiile, conflictele sociale sau cele de natură juridică. Acestea sunt documente epigrafice și au atât caracter religios, în special atunci când era solicitat ajutorul divin al celor pomeniți, cât și laic, atunci când inscripția avea rol de a consemna o victorie militară, stabilirea unui hotar sau construirea unui edificiu, inscripția fiind totodată încadrată unui standard cu caracter religios. Crucile au fost ridicate la comanda unui domnitor, a unul înalt prelat sau mare dregător, a unui negustor ori a unui breslaș meșteșugar. Au existat situații în care au fost realizate la comanda comunității locale, în special în cazul crucilor de fântână, când membrii comunității isi treceau numele pe cruce pentru pomenirea ulterioară.”
Expoziția va fi deschisă pînă la 28 octombrie.
Vineri pe 15 septembrie la ora 6 seara veniți la Palatul Suțu. E vernisajul expoziției „Aspecte ale periferiei Bucureștiului în perioada interbelică”.
„Expoziția pune în fața vizitatorilor aspecte ale periferiei bucureștene din perioada interbelică, atunci când orașul se afla în plină transformare edilitar urbanistică. Această transformare a început dinspre centru către periferie, cunoscând totuși tempouri diferite. Evoluția organică a orașului, în care periferia devine rapid zona centrală a fost modul prin care oraşul a crescut permanent.
După Primul Război Mondial s-au trasat noi parcelări pentru a permite construirea de locuințe, parcelări care creează un spațiu de locuit dincolo de barierele orașului aflate în limitele șoselei periferice amintite. Această situație reclama un cadru legislativ care a apărut în debutul anului 1926 prin „Legea pentru organizarea administrațiunii comunale a orașului București” și care împărțea orașul în două zone: centrală și periferică. Zona centrală se împărțea în patru sectoare, cu primării și consilii comunale separate. Zona periferică cuprindea restul teritoriului, până la linia forturilor, inclusiv comunele care, conform legii, deveneau suburbane orașului. În prezent această împărțire administrativă este total diferită, fiecare sector având în componența sa teritoriu atât din zona centrală cât și din cea periferică.
Mirajul Bucureștiului creşte în intensitate odată cu Unirea Principatelor şi cu devenirea capitalei României Mari, situație constatată din mărirea continuă a numărului populației, iar acest lucru va duce la extinderea teritorială pe orizontală în paralel cu extinderea pe verticală din centru.
Traseul propus include diferite zone, de la șoseaua Colentina la cartierul Cotroceni, de la Herăstrău și Băneasa la Calea Văcărești, aspecte ale unei periferii dispărute în a doua parte a secolului trecut, când orașul s-a transformat structural în timpul regimului comunist.
Alcătuită exclusiv din fotografii din Colecția de Fotografii, cărți poștale și clișee fotografice a Muzeului Municipiului București expoziția propune vizitatorilor o călătorie în timp prin periferia Capitalei din perioada interbelică surprinsă în 60 de imagini. Periferia a fost documentată de fotografi precum C. Tadeu, Alfons și A. Gh. Ebner, fiind expuse și o serie de imagini ai căror autori nu au fost identificați.”
… ia, făcurăm 11000 de articole publicate? Da.
scris de C. D. Mocanu
Constat cu îngrijorare cum în on-line îşi face loc cu insistenţă o manevră prostească, o şmecherie ieftină, de doi bani sau împuţită cum i se spunea în mahalaua Vitanului, care abuzează de buna credinţă a tuturor (administratori, autori, cititori, comentatori…).
„Neşte băeţi zmecheri, dăştepţi în cap”, găzduiţi cu generozitate pe blogurile unor oameni de toată isprava, postează la adăpostul pseudonimelor (curajoşi dumnealor!) articole, nimic de zis, interesante şi apoi tot ei, folosind alte nume de împrumut, le comentează în registru laudativ: „Excepţional articol! Felicitări!”. Poate că este chiar aşa, dar alţii ar trebui să constate, să aprecieze şi să-i răsplătească. Altfel este doar autosatisfacere intelectuală în văzul lumii, nedemnă şi descalificantă.
Din păcate, mediul on-line nu este reglementat de reguli administrative scrise, decât în mică măsură. Asta le permite să-şi facă de cap călcând în picioare principiile morale pe care, cel puţin teoretic, le-au agonisit prin educaţie.
Vin acum şi zic acelora:
Frăţiilor Voastre,
Dacă Vouă v-am greşit şi rău înaintea Voastră am făcut, să mă iertaţi!
Dacă nu, potoliţi-Vă!
Da, ne-am ocupat și anul ăsta de București, da’ parcă mai în silă; poate și pentru că – nu-i așa? – sîntem nevoiți să lucrăm cu… materialul clientului.
N-am tras însă chiulul – ați văzut – și acum putem să aruncăm o privire mulțumită înapoi.
Uite, ne-am ales c-o colecție de ferestre – frumoase ferestre are orașul nostru!
Mai mult ca oricînd, am produs peste 200 de articole dedicate caselor – căzute, refăcute – iar episodul 500 a fost special.
Înțelegînd mai bine orașul, i-am văzut spațiile comerciale abandonate, nenumăratele străzi fără copaci și – de ce nu? – și celelalte biserici.
Ne-am și plimbat: am încercat să vedem dacă merită s-o facem cu mijloacele de transport în comun; mai ales că anul ăsta am și vrut să ne și alegem cu ceva după greva transportului public.
Că n-am reușit, nu-i de mirare; dar asta și pentru că nu prea mai e nimic la orașul ăsta care stă pe loc, neprielnic nici pietonulului, nici bicicletei.
Ziceam ceva mai sus de plimbare? Am și luat la picior vreo două locșoare frumoase: Parcelarea Călărașilor și cvartalul Didițel și Drumea Rădulescu.
N-am prea reușit să facem și plimbări înapoi, în trecut; doar ce-am adăugat cîteva file amintirii Magazinului Popular și a Restaurantului Odobești.
Sau… stați așa, că mai e! Oare istoriile răsplatei fruntașilor, ale sticlei de Monopol, și-ale țucalului nu-s interesante? Oho: ba bine că nu!
Iar acuma, cînd mesele-s pline, am putea să vedem și ce-i cu… sarmaua.
Nu; nu toate cele scrise au fost ușoare ori ușurele; bine-ar fi să-nțelegem și de ce… și de la ce tragem ponoase: noi cu vaca ce-am făcut?
Ei, și știți: ăi care muncesc nu se feresc să mai tragă și la fit – că dacă te pricepi la una, e cuminte s-o stăpînești și pe cealaltă. Fuserăm iar pe la Suceava, am regăsit drumul spre Grecia și Bulgaria și ne-am bucurat să facem o frumoasă vizită prin vecini – la Belgrad.
Păi… atît.
 … da, o făcurăm și pe asta.
… acum 13 ani – chiar cam pe vremea asta – ne apucam să producem materiale într-o cadență susținută, ajungînd mai apoi și să le publicăm zi de zi.
Zi de zi… multe zile au trecut de-atunci. Și sînt 10000 de articole pe site.
… încă un an în care am făcut treabă. Iată și 21 de motive ca să ne convingem c-a fost și treabă bună.
Ne-am bucurat să facem destule plimbări prin oraș – adică și prin orașul de azi, dar și prin cel de ieri. Am descoperit Calea Dorobanților și chiar ne-a luat trei episoade: partea întîi • partea a doua • partea a treia; am am revenit pe Carol și Pache; ne-am băgat pe străzile dintre Tudor Vladimirescu și Rahova și ne-am încîntat de strada Spătarului.
Ca să-nțelegem mai bine locu-n care trăim, ne-am întrebat pe unde e mai frumos să mergem și – firește – pe unde nu merită să ne purtăm pașii; și am luat la rînd și clădirile mai puțin luate-n seamă ale Bucureștiului. Am trecut în revistă și pantele orașului nostru – nu c-ar fi multe, dar tot am scos două episoade: unu și doi
Și ne-am uitat cu drag la cîte feluri de clădiri în cărămidă găsim: partea întîi • partea a doua • partea a treia
Am făcut pași în trecut, înțelegînd sistematizarea interbelică a Capitalei, între îndrăzneală și chibzuială; și am luat urma lui Leonida… celebrul Leonida. Trăgînd folos de pe urma grămezilor de fotografii apărute din arhive, ne-am întors demult, cu Pobeda prin Obor și prin Vitan, pe la Capangiu
Ne-am călătorit! La Alba Iulia, Sibiu și Hunedoara, pe la Urlați, la Oradea, sus pe Ciucaș dar și la Nesebar.
Și, fiindcă la aproape șapte ani și peste 460 de episoade de „case căzute” ne dădea mîna să avem un spin-off, am lansat chiar două: „semne bune” și „nu așa”.
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii