despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
Cînd e vorba de locuri publice și cinstirea lor după vremelnice figuri, bucureșteanul a fost mereu… căcăcios.
Luînd asta la propriu, iată și o mică incursiune-n istoria toaletelor publice… ba chiar încă una.
O colecție de chioșcuri de ziare și alta de pridvoare. Revedem cîntarele cele vechi din Cișmigiu și cîteva schelete imobiliare celebre.
Și cum se „termină” un stîlp!
Două rămășițe mai puțin cunoscute de la Lemaître/Timpuri Noi: blocul de pe Foișorului și cel de pe Dudești!
Despre cărți și librării, cu aproape un secol în urmă.
Și, fiindcă în ianuarie 1990 începea să emită primul post particular de radio, ne aducem aminte înc-o dată de vremurile alea… eterice.
Cum se văd, seara, statuile orașului.
Odată la cinci ani de zile, profităm de miile de articole consistente pe care le-am produs și vă purtăm prin trecutul nostru; așa că ne-ntoarcem la săptămînalul „dacă doriți să revedeți”. Dacă nu doriți, ce să zicem… reveniți mîine.
Sîntem în pline sărbători – să vedem cum scăpau măcelarii de mahmureală. Cu atîția sfinți, poate ajungem și la cofetărie – doar să știm ce să luăm! Numai zăpadă, ger și viscol n-avem pe-aicea; și ne-am cocoloșit.
Dacă stăm pe-acasă – cu prietenii – deslușim și povestea mirei TV.
Să nu „ne rîdem” prea ușor de ceilalți – că poate și ei au motive… să rîdă de noi.
Ne aducem aminte de povestea Circului de Stat, de decretul criminal privind interzicerea întreruperilor de sarcină și de Sergiu – unul a fost Sergiu! – și un drum la Cinema.
Prin cotloanele Bucureștiului, un ceas uitat pe Cuțitul de argint, o colecție de havuzuri și fîntînițe, un recensămînt al scuarurilor și rondurilor, mizeria rămasă-n Centru de pe urma comunismului și o plimbare prin Centrul vechi… prin ziare vechi.
Și căutăm să înțelegem – în folosul aceluiași București – ce e strada.
Rodnic an.
Îl încheiem cu mîndria de-a fi deslușit atîtea despre orașul nostru! Întîi de toate, am reușit să terminăm istoria Talciocului bucureștean – material pentru care am strîns îndelung contribuții din multe locuri.
… ce plăcere, să facem atîtea plimbări prin prezentul și trecutul nostru: am ajuns la Băneasa, am fost prin necunoscutul cartier Ferme din Otopeni, ne-am dus pe șoseaua Giurgiului, unde am luat urma și firmelor interbelice „Marmi” și „Nalbandian”.
Și alte amintiri: Dispensarele Policlinicii „Regina Elisabeta”, Garajul „Nord” – Basarab, Parcul Tudorică, după Asquini și restaurantele de pe Calea Moșilor.
Plimbări mai mici? Pe Vaselor, pe Avrig și Măgura Vulturului, între Kiseleff și Aviatorilor și la cele mai strașnice porți de pe la Triumf.
De prin terfeloage – asta e, ne mai hodinim tălpile și prin bibliotecă – o privire asupra transportului public dintre Războaie, o mică poveste despre autobuzele românești, despre piețele agroalimentare și despre viața nouă și veche din anii ’60 și de după Eliberare.
Din cele ale orașului, „urmăritoarele” de roți, robinetul de concesiune, o colecție de geamuri mari și un nou episod despre lămpile Bucureştilor de altădată.
Am continuat să căscăm gura la clădirile care se depreciază discret – frumoasele jegoase 7 • 8 • 9 • 10 •11 • 12 • 13 – și chiar dacă în vară ne-am plictisit de ele, între timp ne-am apucat să mai strîngem!
A fost un an civic greu; cîteva gînduri neplăcute înainte de alegeri rămîn și acum de folos, dacă vrem să pricepem mersul lucrurilor.
Dar… și un an cu multe vacanțe. La Roma, Napoli, Istanbul și-n Bulgaria. Dar și – mai aproape – la surprinzătorul Brebu, în minunata Deltă și-n aceeași dulce Bucovină.
Despre noi, ne știți: funcționăm îndeobște cu un articol „mare” în fiecare luni; marțea și joia, cel puțin, cîte-o casă căzută; în weekend ne băgăm nasul prin colțisoare și-n rest… cu materialul clientului.
Și clientul, fiind Capitala-ntreagă, are îndeajuns material.
Mulțumim.
… atîta a trecut.
De cînd am început să uităm cum a fost.
Privim la un alt an care se duce. Știm că ce-am făcut a fost și de data asta bun… dar ce-am făcut?
Păi, uite, am deslușit o istorie a benzinăriilor bucureștene: prima parte • a doua parte • a treia parte.
Stîrniți de cartea „Ferentari incomplet: volumul I – Politici urbane la o margine de oraș (1846-2011)” am pornit și noi prin cartierul ăsta, încercînd să mai adăugăm cîte ceva. Ce-a ieșit? A ieșit Ferentari… completat.
Am tocit ceva tălpi, plimbîndu-ne prin multe locuri pe unde nu mai ajunsesem: pe la Popa Nan • pe la niște case • pe la niște clădiri.
S-a simțit în numărul substanțial de materiale despre case căzute, renovări inspirate și neinspirate; cam peste 300. Și am pornit o serie pe care-am numit-o „frumoasele jegoase”, despre bloculețe coșcovite, neîngrijite, prăpădite. Să tot fi găsit vreo 200 pînă acum! episodul I • episodul II • episodul III • episodul IV • episodul V • episodul VI.
Firește, ne-a păsat și de viețuirea de zi cu zi. Am vorbit de toate cele cunoscute și am încercat să înfățișăm și-o perspectivă istorică asupra transportului public, căci metehnele lui parcă-s neschimbate: o privire asupra transportului public din anii ’80 • o privire asupra transportului public din anii 1960-70 • o consultare publică din februarie 1950.
Infrastructura și urbanismul, mereu pe agenda noastră: administrarea și operarea clădirilor aduce traficul • acolo unde s-a găsit cum să se „îmblînzească” parterul și spațiile deschise adiacente, rezultatul e îmbucurător. • începem să ne gîndim și la nevoile celelalte • nu vă speriați de „orașul de 15 minute”
Descoperiri – ne bucură să știm că n-am stat degeaba – Farmacia Lavoisier • Berăria Cinci Lei.
Istorie, istorii, amintiri – priviri pline de înțelesuri aruncate peste umăr: Ne-a ajutat Banca Mondială! • Ce se învăţa la Gaz şi Electricitate • anii ’90 – primele restaurante • sexul în socialism • discomania • Lămpile Bucureştilor de altădată (I) – Cubul şi Farfuria zburătoare • Gara Filaret.
Și da, trecutul n-a fost niciodată mai la-ndemînă ca acum, cu accesul la resursele uriașe furnizate de Digitheca Arcanum.
Ne-am și călătorit. Unde? La Lisabona și, desigur, în Grecia.
Mîncarea – o fi ea la sfîrșit, dar nu e niciodată ultima pe listă – cu ale ei: cîteva locuri bune de patiserie cu carne • Urme ale trecutului (XXXIV) – Potcoave • Mai e doar o fabrică de pîine în București.
34 de ani e o viață de om; chiar e – mai ales cînd ne gîndim că anii ăștia sînt cei care-au trecut de la Revoluție.
Vremurile de azi ne par năucitoare, nedrepte, deși nu ține de altcineva decît de noi să le îndreptăm; și am îndreptat dezamăgitor de puțin de la Revoluție-ncoace.
De-aia nu cred că-i de prisos să revedem un pic și vremurile de dinainte: alea pe care, din cauza depărtării, uitării și necunoașterii, sîntem ispitiți azi să le socotim mai puțin dureroase, umilitoare și nimicitoare decît au fost.
Deci, recitim.
Miercuri pe 27 septembrie la ora 6 seara veniți la Palatul Suțu.
E vernisajul expoziției „Mesaje săpate în piatră”.
„Muzeul Municipiului București organizează la Palatul Suțu expoziția „Mesaje săpate în piatră”, parte a unui protect care încearcă recuperarea memoriei urbane, a unor monumente rămase în umbră după mai bine de jumătate de veac de la ultima lor inventariere, prin demararea unui proces de identificare, inventariere si fotografiere a crucilor din piatră din București care nu au rol funerar, în vederea creării unei baze de date on-line, disponibilă pentru cercetare, în paralel cu descifrarea inscripțiilor acelor cruci care necesită acest lucru, pentru poziționarea lor cât mai exact in timp si spatiu.
Bucureștiul deține în prezent un important număr de cruci din piatră a caror importanță este aceea că ne transmit informații despre stilul de viată al orășenilor veacurilor trecute, despre evenimentele la care au fost martori locuitorii săi, așa cum sunt războatele, epidemiile, conflictele sociale sau cele de natură juridică. Acestea sunt documente epigrafice și au atât caracter religios, în special atunci când era solicitat ajutorul divin al celor pomeniți, cât și laic, atunci când inscripția avea rol de a consemna o victorie militară, stabilirea unui hotar sau construirea unui edificiu, inscripția fiind totodată încadrată unui standard cu caracter religios. Crucile au fost ridicate la comanda unui domnitor, a unul înalt prelat sau mare dregător, a unui negustor ori a unui breslaș meșteșugar. Au existat situații în care au fost realizate la comanda comunității locale, în special în cazul crucilor de fântână, când membrii comunității isi treceau numele pe cruce pentru pomenirea ulterioară.”
Expoziția va fi deschisă pînă la 28 octombrie.
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii