E fain să-ţi iei liber, aşa, în timpul săptămînii. Colegii tăi stau şi lucrează, telefonul de serviciu a rămas pe silent, mailurile se-ntorc înapoi la expeditori cu-n out of office laconic, iar tu te plimbi, bei, te distrezi.

Cîteva zile am lăsat şi eu problemele Bucureştiului deoparte. Am luat-o frumuşel la drum, spre Buşteni. Raiden a fost acolo înaintea mea, aşa că n-aş şti ce să vă zic – eu – în plus, decît că…

• DN1 – cu bune şi rele – e destul de plăcut în afara orelor de vîrf. Am băgat de seamă că, atunci cînd e şoseaua goală, n-ai nici cine ştie ce chef să te iei la-ntrecere cu toţi nebunii; asta e bine.
• De cînd s-a inaugurat Hornbach la Prisma, s-a redeschis traficului pasajul subteran de acces pe sub DN1 – asta e un lucru bun.
• Dacă vi-i poftă de o cafea bună în Sinaia, mergeţi la Cafeneaua Parcului, aproape de Hotelul Palace.
• În Buşteni, mîncarea de  la restaurantul (pensiunea) Oti Dor de pe strada Caraiman rămîne la fel de bună… ca acum un an, doi ani, patru ani… opt ani…
• Casa Velcu se laudă că are cea mai frumoasă privelişte din tot Buşteniul, şi nu prea minte; vezi toată valea Prahovei şi Zamora, iar Caraimanul e ca-n poze… Eu o mai laud pentru că e o pensiune nouă (şi se simte), liniştită şi foarte bine construită. Şi ieftină.

——————-

V-am zis că-mi place să-mi iau liber şi să merg de colo-colo în timpul săptămînii; ajungi aşa să vezi cum trăiesc oamenii, cum lucrează, de unde îşi cumpără una-alta; ai ocazia să manînci în linişte; şi mai ales, dacă vrei să vizitezi vreun castel-ceva, îl ai doar pentru tine.

Aşa că am trecut pe la Peleş, care arăta foarte frumos în Ianuariele ăsta călduros şi cu soare. Nici nu ştiam ce poză să aleg, aşa că am pus două:

Ce te uimeşte la Peleş şi la Pelişor este frumuseţea şi – de fapt – lipsa luxului. Or fi fost ăia ditamai regii României, dar îşi făcuseră nişte castele minunate, simple, de bun-gust. Nu vezi cine ştie ce hale pe post de săli de bal, dormitoarele sînt simple, intime, funcţionale; şi cel mai bun lucru e că toate lucrurile astea s-au păstrat foarte bine. Fireşte, e loc şi de mai bine – prezentarea interioarelor e sărăcuţă: te lasă să caşti gura la tablouri, scaune şi lămpi, dar nu-ţi arată nimic din felul în care se trăia acolo; nu zic să deschidă publicului băile, ci să arate unde se făcea mîncarea, cum era servită, unde se ţineau proviziile, cum se organiza vreo petrecere – chestii de-astea.

Te-alegi cu multe lucruri cînd vezi un castel dintr-ăsta; chiar şi un republican ca mine se uită frumos de jur-împrejur şi nu scrie cu carioca pe pereţi. Încerci să afli mai multe despre regi – şi n-ai decît să ţii minte dup-aia ce vrei! Poate-ţi rămîne-n cap că Ferdinand a fost de fapt un rege de toată isprava. Şi chiar dacă-ţi rămîn în faţa ochilor doar scandalurile regale, nu-i nimic. Uite, Barbu Ştirbey o fi fost amantul Reginei Maria; dar nu de asta mica industrie din zona Buftei îi datorează lui totul. Chiar şi-n ziua de azi mai găseşti oameni care-ţi zic despre ‘Fabrica de Vată’, despre ‘Eşarfe’, despre ‘Fabrica de Oase’; erau fabrici, făbricuţe cu puncte de lucru şi prin satele învecinate care au fiinţat pînă-n anii 90.

——————-

Anul trecut s-a deschis publicului Castelul Cantacuzino din Buşteni, de pe Zamora. Vreme îndelungată a fost sanatoriu TBC, apoi – printr-o minune – a fost retrocedat, vîndut şi revîndut. Merită să-l vezi, dar din cu totul alt motiv decît trebuie să vezi Peleşul.

Trebuie să-l vezi ca să-ţi dai seama, odată-n plus, de răul comunist din ţara asta. Castelul Cantacuzino e gol; nu are decît uşi, geamuri şi parchet pe jos. Cîndva a avut fresce, dar pereţii au fost daţi cu vopsea de-aia vernil cu care ne vopseam noi bucătăria odinioară; a avut mobilă, dar tot ce-a mai rămas e un dulăpior ros de carii din bucătărie:

Castelul se va restaura; poate se vor ţine nunţi la el, poate se va construi vreun hotel prin spate; deocamdată, cînd intri în el, te apucă un frig teribil, cu toate că e încălzit.

E atît de frig pentru că încă e un castel părăsit; nu-i nici un prinţ acasă.