I-a venit rîndul – se putea?
Cafeaua care se vinde la automatele din magazinele „Lidl” s-a scumpit cu 25 la sută.
Nu mai e doi lei, ci doi lei și 50 de bani.
Și de ceva vreme se poate cumpăra plătind cu cardul.
despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul 
|
… uneori mai ai și treabă în zori, devreme, devreme. Orașul încă doarme: ici-colea mai dai peste vreun magazinaș rămas deschis de peste noapte, dar în rest – pe la ora șase – nimeni încă n-a deschis obloanele. Ici-colea, o patiserie a dat poate drumul cuptorului, să se înfierbînte. Sigur, te poți opri la vreo benzinărie, dar ți se ia și de scumpetea de acolo, și de atîtea pauze făcute pe-aici în călătorii. Uite, e un locșor în orașul nostru unde nu doar că deja e deschis, dar chiar poți să-ți iei ceva bun și cald! Patiseria „La Tati” de pe Bibescu-Vodă, din preajma Pieței Unirii, începe devreme de tot. Și nu doar atîta… are și-o cafea la un leu; un leu, dom’le: ce mai e un leu? A fost bună, cafeaua aia. Doi lei e de-ajuns pentru o cafea rezonabilă, pe care să ți-o iei la repezeală de la automat. Din păcate, cu doi lei nu mai găsești aproape niciunde; toate-s mai scumpe cu cel puțin 50 de bani. Din fericire, automatele de la intrarea-n magazinele „Lidl” încă nu au făcut pasul și – mai ales – dau o cafea bunuță, măricică, care nu dezamăgește. Ce dezamăgește, desigur, e des-întîlnita posibilitate să găsești automatele nefuncționînd… sau funcționînd necorespunzător: ba neavînd zahăr… ba lapte. Sigur, dacă e și vreun șantier prin preajmă, atunci chiar – vînzîndu-se atîtea cafele dimineața! – e o loterie să mai găsești și tu vreuna, fiindcă nu prea se știe precis cine și cînd alimentează aparatele: dac-o face personalul angajat al magazinului, trebuie mai întîi să fie anunțat… apoi să găsească timp… și după aia s-o și facă. În fine: cît mai e doi lei cafeaua, e bine.
Prima lecție despre bani am învățat-o demult, în Istanbul. Vremuri în care milionul de lire nu-nsemna mai nimic; cu toate astea fiecare comerciant îți dădea, conștiincios, restu-n firfirici metalici aproape fără nici o valoare, pe care nu rareori străinii, dacă nu-i refuzau, îi aruncau la gunoi. Însă turcii primeau monedele și le foloseau, pentru că – deși minusculă – valoarea lor exista. Adunîndu-le, puteai să plătești intrarea la toaletă, să-ți iei o sticlă de apă, un bilet de tramvai. Erau bani – iar banii nu se batjocoresc. Noi nu sîntem așa și – dați-mi voie să vă zic – asta-i o trăsătură veche, încă de dinainte de inflația nenorocită de la-nceputul anilor ’90. Chiar și de pe vremea comunismului, vînzătorii se făceau că n-au rest iar cumpărătorii nu se-ncărcau cu monedele mai mici, cele de 5 și 15 bani. Asta e: urîm mărunțișul! Nu ne place cînd, la chioșc, ni se dă o bombonică în loc de zece bani rest… dar și dacă primim moneda, o lăsăm pe tejghea. Și ce urît ne uităm la moșul care vine, dimineața cînd nu-i aglomerație, să plătească la supermarket c-o pungă întreagă de monede strînse cu greu. Dar știm că sînt o groază de alți comercianți care nu-i primesc bănuții? Iar cîți oameni n-au încotro: ca să scape de mărunțișul pe care nu-l vrea nimeni, își încercă norocul pe la cîte-un automat de cafea, sperînd să nu fie plină deja cutiuța cu monede a acestuia – caz în care aparatul nu mai are cum să accepte altele! Și ce silă ni-i cînd se uită la noi – și vînzătorii, și ceilalți clienți – ca la ultimii cărpănoși cînd dăm să cumpărăm vreun covrig amărît cu zece monede de zece bani!
Nu-s cu cafeaua. Mai degrabă cu nessul – naiba știe de ce-mi place, mai degrabă, liofilizatul ăsta sau ce-o mai fi el. De fapt, nu-i greu de știut, dar pentru asta-i nevoie să ne-ntoarcem mult în timp, la vremuri grele, cu lipsuri, cu umiliri: zău că-n copilărie tot ce-mi doream – cînd oi fi mare – e să fumez Kent, să beau Ness și să merg c-o Dacie. Iacătă; uite-așa nu s-a lipit cafeaua de mine. Nu că n-am băut, ori că nu-mi place. Am băut. Am prins și cafeaua făcută la serviciu – alte vremuri! Vremuri în care cineva trebuia să știe să s-o facă; c-o fi fost vreo secretară, vreo cucoană mai de la birou… cineva trebuia să se priceapă la ibric. Am prins și dichisul de dimineață, fiecare coleg cu rolul lui – neprețuit tabiet și huzur înainte de-a-ncepe munca! Am prins și vremea cînd nessul se freca… și se bea rece, niciodată fierbinte! Mda; deci tot nu-s cu cafeaua. Degeaba-mi băgați sub nas cine știe ce aromă; cea mai bună-i tot aia pe care-o iei cu-n pol, într-o zi rece și ploioasă, și te aciuiești s-o bei undeva, lîngă un godin prăpădit dintr-o hală ori vreun garaj: aia-ți minte mîinile înghețate și parcă-ți mai aduce un picuț de sclipire-n ochi… Așa că trec fără să-mi pese pe lîngă toate locurile unde se face și se vinde cafea; rar arunc vreo geană înăuntru – nici prețurile nu-mi stîrnesc curiozitatea. Doar că deunăzi m-am oprit un pic în fața unui panou montat în fața unui magazinaș. Numele celui care-și oferea renumele drept garanție a calității dinăuntru m-a atras: Florescu. O fi acel Florescu – cafegiul Florescu, celebrul Florescu? Nu; e altul – nici el vreun fitecine pe piață -; e loc de mai mulți Florești în lumea românească a cafelei. Să fie la ei acolo! Pîn-acum cîțiva ani, trebuia să fii armean ca să vinzi cafea – acuma-i deajuns să fii Florescu; dar ce știu eu: eu sînt cu nessul. scris de Ando Mi-a fost recomandat, am verificat şi îmi permit să-l recomand, la rândul meu. Localul se află chiar pe colţ, la parterul unui bloc nou din intersecţia Ştirbei Vodă cu Calea Plevnei. Apare marcat şi pe harta google:
Deocamdată, are copertină şi banner de Coca Cola, dar proprietarul mi-a spus că, în curând, va pune şi noua firmă: „Pe colţ” (coffee & more). Aici am băut, într-adevar, un cappuccino bogat, cremos, aromat cu numai 4 lei.
Cappuccino normal este 3,5 lei, iar cel special ( cu adaos de lichior, diverse arome: amaretto, irish, cocos etc) este 4 lei. Merită, aşa că eu, unul, o să mai trec pe aici ! Nu de alta dar, mai am şi alte preparate de testat 🙂 mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos… mizerie… cam multă.
Se poartă băutul cafelei. Doar că ne umplem de pahare, care nu ajung să fie reciclate cum se cade. Prin alte locuri se discută de taxarea paharului – aidoma pungii de plastic de la cumpărături. mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos
e scump? înseamnă că-i bun și-am nevoie! Așa e mereu. Acum zece ani, oamenii încă-și mai luau fornetti. Acu’, să dai cu tunul și nu mai ai de unde să-ți iei o gogoașă ori un pateu. Ceva cu un leu-doi, acolo! Ne rafinăm, cică: la adăpostul scuzei astea însă… plătim mai mult… Așa-i cu toate. Șaorma-i cîh; se poartă burgerii (noroc că așa cum se deschid, tot așa-și trag obloanele cele mai multe localuri „creatoare” de burgeri). Acuma-i rîndu’ cafelei. Nu-i de ajuns că amărîta aia de la dozatoare nu mai e de mult un leu; deja-i un pol cam peste tot. Se umple orașul, de pe o zi pe alta, de fel de fel de mici magazinașe unde se vinde cafea. La repezeală – „doar” cinci lei – ori făcută de barista după cine știe ce concept. Prăjită, bibilită – naiba știe, că nu mă pricep și nici nu țin să-nvăț. Erau într-o zi vreo trei hăndrălăi în fața unui magazin artizanal care mai că nu se zgîriau pe față și-și jumuleau bărbile într-o contradicție aprinsă legată de cafeaua din Kenia. Cafeaua, deci, e pe val. mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe josDe-ntîi Decembrie, e-ncetățenit obiceiul presei de-a prezenta feluriți români – mai puțin cunoscuți – cu care-avem a ne mîndri; frumos. Hop, și noi, deci. Românul nostru e cam armean, însă – și-l cheamă Haig Keșkerian. E bătrînul rege al cafelei, care domnește-ntr-un chioșculeț mic pe-o stradă mică – Grigore Manolescu. De mult n-am mai luat cafea de la el, dar mă bucur așa de mult să-l regăsesc, cuminte, înconjurat de aromă de cafea.
Mulți ani – lui și tuturor! |
articolele noastre sînt preluate și de: 
|
|
Copyright © 2005 - 2023 Simply Bucharest Log in Powered by WordPress & Atahualpa |
||
comentarii