de C. D. Mocanu, Ando și HM

Orice lucru se termină, iar un lucru bun se termină mai repede. Așa cum v-am zis la-nceputul anului, colecția aceasta de calendare a cuprins perioada dintre 1962 și 74.

Ceea ce nu-nseamnă că nu mai avem cîteva mici cartonașe colorate-n teșcherea!

Iată, din 1979: un calendar Pepsi și altul care ne-nfățișează vechea imagine a Teatrului Național, deși este comandat de ADAS.

S-au tipărit sumedenie de calendare-n anii aceia, devenind și-o mică industrie lucrativă, întrucît se vindeau bine cele cu actori și cîntăreți străini. Au devenit celebre calendarele cu fete frumoase editate, an de an, de Adesgo (deși, să fim cinstiți, mai căutate erau posterele fabricii de ciorapi). Odată cu apariția lipsurilor de la sfîrșitul anilor ’80, numărul și calitatea calendarelor au scăzut.

După Revoluție, calendarul a redevenit un vehicul publicitar, căutînd să fie cît mai atractiv; își păstrează tradiționalul scop utilitar, nelipsind, firește, din poșetă.

Am fost, apoi, martorii perioadei în care calendarul a-nceput să intre în desuetudine. La ce folos cartonașul, cînd toată informația din el se găsea deja-n telefon? La mijlocul anilor 2000, deja firmele și agențiile care obișnuiau să comande la fiecare sfîrșit de an calendare pentru clienți renunță s-o mai facă.

Ici-colo, în cadrul campaniilor publice susținute pentru informarea generală, se strecoară cîte-un calendar.

Majoritate covîrșitoare a calendarelor de buzunar de azi sînt comandate de partidele politice; le găsim în cutiile poștale și rareori le luăm în casă.

Cu toate astea, fără să ne dăm neapărat seama, mulți dintre noi avem calendare destule – e vorba de cele tipărite în cadrul pachetelor formate din mici postere, magneți de frigider și alte materiale drăguțe pe care le cumpărăm în grădinițe și școli de la firmele de servicii foto.

Încheiem. Tragem nădejde că v-a plăcut plimbarea prim timp; ultimul calendar pe care vi-l arătăm este de actualitate – pentru anul 2020; an pe care vi-l dorim bun, plin de bucurie.