Matty nu-i numai dușmanul chelnerilor, al frizerilor și-al birocraților. Desenul lui ne-a lăsat indicii despre trai, despre oameni, despre ce-i făcea pe ei – în mic-burghezia lor comună – mulțumiți.

Certuri familiale, bărbați refugiați la pescuit, puști obraznici, secretare pieptoase, gospodine bîrfitoare… Matty n-avea chef să părăsească lumea asta, în care și el se simțea foarte bine.

Matty era o instituție. Din ’67 el a publicat zilnic caricatura-editoral a „României” – cotidianul care era cumpărat și pentru asta, și pentru mica publicitate. După ’83, cînd s-a renunțat la caricaturi și la rubrica sa, Matty a rămas rezidentul calendarelor de bucătărie, al săptămînalului „Magazin”, și preferatul almanahurilor.

Noi vedem în fiecare dimineață cîte o caricatură de-a sa. Am încercat, pe cît se poate, să publicăm desenul în așa fel, încît să se pupe cu vremea de-afară, măcar. Dar e greu să explici, azi – 40-50 de ani mai tîrziu – actualitatea șarjei grafice.

Cetățeanul care deschidea ziarul vremii găsea altceva în colțul din dreapta-jos al paginii: găsea un mic editorial, un pamflet, o trimitere la un fapt petrecut c-o zi-nainte, un comentariu la un eveniment, o glumă pe care-o-nțelegea alături de cel care stătea în autobuz.

E imposibil să re-aducem asta, azi, în rubrica noastră…

Dar asta nu-nseamnă că descurajăm, nu?

Iată două caricaturi din luna martie a lui ’69. Prima a apărut vineri, pe 21: ce poate fi mai demoralizator decît – după o iarnă grea – să te pomenești cu încă o ninsoare, la-nceput de primăvară?

… a doua caricatură, în ziua următoare – sîmbătă:

Zăpada nu se oprea, iar Matty își permitea să se răsfețe, încercîndu-și tăria rubricii: dacă nici după ce s-a luat în ea de ninsoare aceasta tot nu s-a oprit, să-i fie mare rușine!

… cu Matty ne-ntîlnim mîine, la 7 și 7 minute.

Dragul nostru Matty s-a format în timp, ca să ajungă acel Matty pe care l-am iubit. Am mai văzut caricaturi din tinerețea lui.

Azi mai avem cîteva: din Iulie 1948 – în „România”! Nu-i așa că desena cu totul și cu totul altfel?

Anii au trecut și Matty și-a mai „întărit” mîna. Vedem o caricatură de sezon din ’60, apărută în „Scînteia”:

Textul încă nu era de „Una pe zi” (mai aveau să treacă cinci-șase ani pîn-acolo), deși se simțea editorialistul care exploata cine știe ce știre actuală…

Între timp, Matty se schimbă, încet. Încă își caută linia. Încă se simt influențe ale caricaturiștilor vechi români. Iată cît de tare semăna un Matty cu Fred Ghenădescu…

Privim, deci, Matty din Almanahul Turistic 1961 (primit de la Mihail Sădeanu) – și vedem cum a crescut…

… cu Matty ne-ntîlnim mîine, la 7 și 7 minute.