despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Matty: de sărbători

Nu: n-are cum să fie distracție fără Matty!

,,L-ai citit, azi, pe Matty ?“

Pe 7 mai se năștea Matty, acum 99 de ani. Sărbătorim cu un articol din „România Literară” de Radu Cosașu – că tot s-a prăpădit și el deunăzi – din primăvara lui 1982.

Da: așa era Matty; fără el parcă nu-ncepea cum se cuvine ziua. Dar ce păcat, peste un an rubrica „Una pe zi” urma să dispară. Nu mai era loc de veselie și nici de celebritate.

NU pretind nimănui fie covîrşit de această revelaţie dramatică, dar acesta e adevărul : Matty este dintre cei ciţiva contemporani cu dumneata, cu mine şi cu noi, care săvirşeşte zilnic (sau aproape) o minune intelectuală şi morală, cunoscută numai printre oameni, nici cum printre dobitoace, aceea a producerii unui zimbet în prestigioasa pagină a doua din „România liberă“ — unde se concentrează săptăminal forţe de vigoarea lui Radu Popescu, Nicolae Manolescu, Ecaterina Oproiu, Andrei Pleşu, Dan GrigorescU, Mircea Iorgulescu — Matty iradiază zilnic „din banca sa“ şi ne magnetizează prin puterea observaţiilor sale numite, îndeobşte şi fără elan, glume. Multora — în epoca asta, ambiţioasă, mia-mi spui ? — o gluli se pare puţin lucru. Şi mai mulţi însă recunosc omeneşte în „România liberă” îl caută pe Matty, ca abia după aceea treacă, riguros, la idei, vânzări şi teroare. Eu, de pildă, recunoscând nu citesc niciodată „Mica publicitate“, alerg la Matty. Matty face concurenţă „Micii publicităţi“ şi bancurile lui se întrec, sfidător şi atletic, cu veştile aşa şi aşa, cu pierderile de buletin şi efectele crizei mondiale din „a şasea“ (pagină !). In epoca asta tare semiotică la cap, prima calitate pe care şi-o pierde omul nu e nici buletinul, nici viaţa, ci umorul. E deajuns asta şi fandacsia e gata — aşa cum un pulover se deşidintr-un fir rupt. E puţin un pulover ? E puţin un fir de lună şi de inteligenţă ? Am văzut fenomenul acestai dacă nu m-am pierdut cu firea de desperare, ca zic aşa, este deoarece, pînă la eternitatea din biblioteci, există artişti cotidieni ca  Matty care ii opun deşirăturii forţa veselă a privirii lor, altfel încordate, responsabile şi rezonabile.
Oi fi eu prea neserios şi publicistic, ci vine prea mult la acel prelat care, întrebat de cei din jur ce părere are despre viaţa de apoi, şi-a mingîiat barba şi-a mormăit : „Se şi exagerează prea mult!“ dar pe mine stupefiază eroismul talentului lui Matty : ai chiar zilnic, 15 ani la rind, inspiraţia unei observaţii hazoase (glumă, repet, e urît !), să-ţi freci zilnic mintea cum să-i faci pe ai tăi dragi suridă, cind mai toţi îţi prezintă mutre, vorba aceea, ca masca lui Beethoven şi tonalităţi din „a cincea“ (simfonia !)? Grea misie, de „sinucigaş“, zice, voluntar şi conştient, de-ţi vine să-i pui mina fratern pe, umăr şi să-i spui „mai menajează-te, omule !“ Matty te asculşi apoi te întreabă dacă o ştii pe aia cu ăla care-i explica amicului său ce are : „ţine rău un picior, analizele la ficat nu mi-au ieşit strălucit, nici cu mîna stîngă nu-s prea lămurit, auzul cam lasă, şi pe urmă, fiu sincer, nici eu personal nu simt prea bine“. E, în auzul meu parabola atotcuprinzătoare din care descind toţi chelnerii lui psihastenici, fotbaliştii lui lucizi, pescarii lui anxioşi, soţiile lui directoriale, directorii lui atit de feminini, vulpile şi hulpavii lui, toate desenele astea nervoase, rapide, strîmbe şi într-o ureche, degajînd graţia superioară a maliţiei bine cumpănite cu pulsul şi miliţia călare sau pe jos, doamne !, cit sînt de frumos, ca trabantistul acela care întreabă, din maşina lui, pe o ploaie torenţială, doi cetăţeni aflaţi ciuciulete intr-o staţie ITB : „Nu mai ştiţi una bună cu Trabantul ?“
,,L-ai citit azi pe Matty ?“ — e una din cele mai tonice întrebări, azi, în Bucureşti, cel puţin pentru mine.

zece ani cu Matty!

Așa a-nceput povestea: fix acum zece ani.

Nu, nu ne gîndeam c-o să țină atît, c-o să reușim să publicăm atîtea din caricaturile lui Matty: celebra rubrică „Una pe zi” din România Liberă, colaborările din Scînteia, Informația, Magazin și Sportul, nenumăratele cărticele și albume tematice, prezențele din almanahuri, reviste și publicații de specialitate. Da’ uite c-am făcut-o și sîntem mîndri de fiecare dimineață pe care-am început-o rîzînd.

Pentru aniversare – una mare, nu-i așa! – am ales una din laudele aduse lui Matty în presa contemporană.

… ne aflăm în august 1976; ține de aproape un deceniu rubrica celebră în România Liberă; caricatura lui zilnică e mai mereu o șarjă adusă unui eveniment de actualitate; și – în revista Cinema – pastila binecunoscutului Neculai Constantin Munteanu ne dă măsura felului în care toată lumea se raporta la Matty:

Pentru ușurința citirii textului citat din caricatură: «De cînd eram mic am iubit filmele animate și am adorat pisicile. De cînd am văzut „Pisicile aristocrate” mă gîndesc la pensie și îndrăgesc cîinii…»

citiți și: Matty – pescar sportivUn bloc neobișnuitUltima pe zi

Dacă doriți să revedeți…

Ne dă mîna, nu-i așa, să cotrobăim prin arhiva noastră după poante ce pică bine de Sărbători – pentru că ne prinde bine hazul cu Matty!

         

Fragmente din memoria unui ziar (2)

scris de Ando

Citiți primul primul episod

Cum spuneam, chiar aparent avantajat de startul euforic al zilei de 22 decembrie, ziarul „Libertatea” a trebuit să se adapteze din mers la regulile implacabile ale economiei de piaţă.

Tarabele acelor ani gemeau de publicaţii, concurenţa era nemiloasă. Iată o fotografie făcută în 1990 de japonezul Norihiro Haruta, în Gara de Nord.

Apele societăţii erau tulburi şi vijelioase, aşa că nu era deloc uşor să rezişti, să te impui, să vii, permanent, cu ceva nou, deosebit şi să fii, totodată, perceput de cititori ca sursă credibilă. In aceste condiţii economice dure, entuziasmul şi simţul responsabilităţii faţă de cititori trebuiau să aibe în spate şi resurse financiare pe măsură. Pasul firesc ca, în paginile ziarului, să-şi facă apariţia publicitatea.

Mică paranteză. Din ce ştiu, până la revoluţia din decembrie 89, singurul ziar central cu pagină de „mică publicitate” a fost „România Liberă (şi acela după anul 1966).

E adevărat, nu cunosc dacă ziarele locale din acea perioadă conţineau acest gen de serviciu, chiar limitat la zona lor de audienţă.

Dacă îmi amintesc bine, ziarul „Dobrogea Nouă” din Constanţa avea, numai în perioada estivală, un supliment numit „Litoral”, unde apăreau şi ceva anunţuri. Revenim. Deci, din ianuarie 1990, totul era… la liber, aşa că ziarele duceau o luptă aprigă, „la baionetă” ca să câştige câţi mai multi clienţi. Sigur că, la fel ca mai toate ziarele importante de atunci, „Libertatea” avea şi el o rubrica de mică publicitate, dar ţinta ideală era formată din clienţii „graşi”: firmele private – care se înmulţeau rapid, restaurantele, magazinele, imobiliarele etc. Iată câteva mostre de reclame care apăreau în „Libertatea” acelor ani; probabil că pe altele le-aţi dibuit şi dumneavoastră în scanările din primul episod.

A fost şi perioada în care Octavian Andronic, alias ANDO (redactor şef al ziarului până în anul 1998) şi-a valorificat din plin faţeta sa de caricaturist versat. Cunoscut şi afirmat în domeniu încă din 1969 (anul debutului), s-a simţit ca peştele în apă în noua conjunctură social-politică care îi aducea pe tavă o multitudine de subiecte din care noi am selectat (cu greu) câteva:

O precizare – calitatea, de cele mai multe ori modestă, a scanărilor reproduse, nu ne aparţine. Am considerat însă că putem trece peste acest aspect, altul fiind scopul periplului nostru temporal.

va urma

«Revista urzica» – recomandare

Ne face plăcere să vă putem recomanda azi un site unde se strîng nenumărate caricaturi românești.

Găsiți albume-ntregi de Matty – firește! – Poch, Cobar, Pall, Pompiliu Dumitrescu… și mulți alții.

De asemenea puteți da și peste cîteva almanahuri din colecția Perpetuum comic.

Un efort extraordinar care se cade a fi lăudat și cunoscut.

Site-ul se cheamă «Revista urzica» – are și pagină de facebook.

Gopo cu al său omuleţ

scris de Ando

La zece ani după prestigiosul “Palme d’or”, primit la Cannes pentru Scurtă istorie, Gopo revenea, cu al său (acum celebru) omuleţ, la dragostea dintâi – caricatura. Şi nu, oriunde! Taman în Scânteia, ziarul partidului, care – de 1 Mai 1967-  i-a  rezervat o pagină întreagă…

… plus un spaţiu în suplimentul său de 23 August.

Să privim şi să ne bucurăm de acest torent de imaginaţie care a fost Gopo!

Matty: actual

Matty nu-i numai dușmanul chelnerilor, al frizerilor și-al birocraților. Desenul lui ne-a lăsat indicii despre trai, despre oameni, despre ce-i făcea pe ei – în mic-burghezia lor comună – mulțumiți.

Certuri familiale, bărbați refugiați la pescuit, puști obraznici, secretare pieptoase, gospodine bîrfitoare… Matty n-avea chef să părăsească lumea asta, în care și el se simțea foarte bine.

Matty era o instituție. Din ’67 el a publicat zilnic caricatura-editoral a „României” – cotidianul care era cumpărat și pentru asta, și pentru mica publicitate. După ’83, cînd s-a renunțat la caricaturi și la rubrica sa, Matty a rămas rezidentul calendarelor de bucătărie, al săptămînalului „Magazin”, și preferatul almanahurilor.

Noi vedem în fiecare dimineață cîte o caricatură de-a sa. Am încercat, pe cît se poate, să publicăm desenul în așa fel, încît să se pupe cu vremea de-afară, măcar. Dar e greu să explici, azi – 40-50 de ani mai tîrziu – actualitatea șarjei grafice.

Cetățeanul care deschidea ziarul vremii găsea altceva în colțul din dreapta-jos al paginii: găsea un mic editorial, un pamflet, o trimitere la un fapt petrecut c-o zi-nainte, un comentariu la un eveniment, o glumă pe care-o-nțelegea alături de cel care stătea în autobuz.

E imposibil să re-aducem asta, azi, în rubrica noastră…

Dar asta nu-nseamnă că descurajăm, nu?

Iată două caricaturi din luna martie a lui ’69. Prima a apărut vineri, pe 21: ce poate fi mai demoralizator decît – după o iarnă grea – să te pomenești cu încă o ninsoare, la-nceput de primăvară?

… a doua caricatură, în ziua următoare – sîmbătă:

Zăpada nu se oprea, iar Matty își permitea să se răsfețe, încercîndu-și tăria rubricii: dacă nici după ce s-a luat în ea de ninsoare aceasta tot nu s-a oprit, să-i fie mare rușine!

… cu Matty ne-ntîlnim mîine, la 7 și 7 minute.

Jurnalul realităţii (XIX) – Despre viaţa noastră… fără cuvinte!

alese de C. D. Mocanu

Duminică 28 august 2016

1 2 3

4 6 5

Matty: ce nu se-ntîmplă la iarbă verde

Iată o șarjă veselă de-acum fix 44 de ani:

… asta pentru c-am mai avut și anul trecut Matty… la iarbă verde.