despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
Da: s-a-ntîmplat, în sfîrșit. După peste 20 de ani de chin, mizerie și scîrbă, nu mai întîlnim găinaț în Cișmigiu.
Băncile-s curate – mă rog, pline de praf, dar fără găinaț – locurile de joacă-s la fel – mă rog, rupte și ruginite, dar fără găinaț – și pe alei se poate păși fără să-ți vină să-ți verși mațele.
Ieșim și pe străzile adiacente, pe care le descoperim curate – mă rog, cu gunoaie nestrînse, dar fără găinaț.
Că s-a-ntîmplat, o vedem și ne bucură; ne dorim ca normalitatea asta să devină regulă.
Mai ales că de cînd situația păsărilor din Cișmigiu devenise insuportabilă, cetățenii au investit nenumărate resurse personale încercînd să determine administrațiile bucureștene să facă totuși ceva.
Și că mai ales în ultimii ani li s-a servit aparentă neputință însoțită de justificări.
Dar s-a-ntîmplat: azi, în Cișmigiu, nu mai e găinaț.
Nu căutăm în dinți calul dăruit, însă – după chinul, zbaterea și consumul nostru cetățenesc – ar fi îndreptățit să aflăm cum a reușit administrația actuală. Le-a cerut ciorilor care dormeau noaptea-n Cișmigiu taxă de parcare? Le-a hipnotizat? Le-a băgat dopuri în cur?
Fără glumă: chiar vrem să știm, doar ca să putem lăuda întrutotul.
„Semne bune” – toate articolele
… din dezamăgitoarea categorie „na că v-am făcut, acu’ tăceți din gură”, azi: podul din Cișmigiu.
Da: renovat, vesel, strălucitor.
La o lună de la „inaugurare” însă, troacele șantierului nu-s strînse…
  
zona adiacentă neterminată…
 
un canivou inept, plin de gunoaie…
   
plus un snop de cabluri care atîrnă pe lîngă pod, deservind camerele video agățate aiurea-n copaci.
   
Rămîne, cică, grădina de fală a Capitalei…
Dar doar așa, prin șubredă comparație cu restul spațiilor publice de recreere; fiindcă, în sine, Cișmigiul nu mai are nimic – nimic! – care să dovedească că-i un loc plăcut.
Da, vedem lucrurile care „se fac”.
Vedem că podul cel mare s-a renovat, vedem că găinațul se mai spală, vedem că din cînd în cînd – în campanii sezoniere – se mai drege cîte ceva dărăpănat.
Dar nu simțim deloc c-ar fi nici parc, nici grădină, nici oază, nici loc de relaxare; e doar un spațiu.
Nu simițim nici măcar că se întreține, că-i în fiecare zi cineva care să se-ngrijească de el!
Cișmigiul nu te-atrage, nu te-ncîntă, nu te bucură, nu-ți face nici o promisiune… nu cîștigi nimic dacă pierzi vremea-n el.
Decăderea asta continuată în ultimii douăzeci de ani – a lui, a celorlalte parcuri și a tot Bucureștiului – nu-i oprită de nimic, de nimeni.
Cișmigiul colorat • Comorile Cișmigiului • Cișmigiul bun • Cișmigiul rău • Cișmigiul dimineții mele • Cîntarele din Cișmigiu
… o veste bună, așa, să-ncepem anul frumos: după ani la rînd în care a fost oprit, iată izvorul „lui Eminescu” din Cișmigiu funcționînd iar.
Mă bucur că nu s-au pierdut băncile model parizian din Cișmigiu. E drept c-ar merita și o punere în valoare mai bună, ca să și poți sta pe ele fără să-ți muști genunchii, dar e bine și-atît. Rămîn un prețios vestigiu istoric bucureștean!
 
 Printre cele mai spectaculoase vestigii bucureștene care-au subzistat – cine știe cum! – sînt și cîteva băncuțe din Cișmigiu.
Ce le face cu adevărat grozave e că sînt ultimele modele pariziene de bănci din orașul nostru!
Din păcate, le găsim azi desfăcute de tot și putem doar să sperăm că cineva chiar urmărește să le repare.
Dacă tot sîntem în Cișmigiu, putem să mai căscăm gura și la…
Mărginind Cișmigiul, între Zalomit și Rigas, un dos de clădire care-i mult mai vesel acuma.
 
Dac-o fi un trend, nu-i unul rău; Bucureștiul are încă nenumărate ziduri proaste, calcane chioare, tencuieli scorojite ce de-abia așteaptă un pic de viață.
… cătinel, cătinel, se pune la loc gardul Cișmigiului. E vopsit de vai de mama lui, cu-n pospai verde care-i deja zgîriat și julit.
 Bucureștiul are prea multe priorități de care nu se-ocupă nimeni, așa c-ar părea ridicol să ne ocupăm și de parcuri.
Pîn’la urmă, avem destule parcuri – așa cum sînt ele! – și-am putea să ne declarăm mulțumiți… că sînt.
Din păcate, așa cum sînt ele, nu-s deloc bune.
În București sînt două feluri de parcuri.
Avem parcurile de care se-ngrijesc primăriile de sector – I.O.R., Orășelul Copiilor, Lumea Copiilor, Drumul Taberei, ca să dăm niscai exemple. Întîlnim aici o grijă obositoare, costisitoare care are tendința să le transforme în țarcuri, nu în locuri libere și vesele.
… și avem parcurile de care „se ocupă” primăria cea mare – Herăstrău, Cișmigiu, Tineretului, Carol, Izvor. Găsim aici o delăsare uriașă, o minimă gospodărire – noroc că nu-s bucureștenii chiar așa mitocani precum ne speriem și nu strică și mai rău.
În lumina acestor realități, pare-a fi o veste excelentă ambiția sectorului 4 de-a lua și Parcul Tineretului spre transformare, curățire și aducere la lumină.
Dar ar fi, pe undeva, păcat: l-ar transforma într-un țarc corect, curat și colorat… și, din păcate, nu doar asta ar trebui să fie un parc.
Este vremea să-ncepem să ne gîndim serios la ce trebuie să scoatem din parcurile astea. Nu toate trebuie să colcăie de atracții și tiribombe; nu toate trebuie să găzduiască concerte și spectacole!
Dar asta presupune o oarece știință de-a desparte nevoia de distracție de cea de recreere… Și, mai ales, înțelegerea ideii că nu mai e nevoie ca un loc public chiar „să le aibă pe toate” – nu trebuie defel să fie așa.
Ia, bunăoară, să ne uităm la Herăstrău – la peluzele uriașe neîngrijite, la cotloanele pline de mizerie și paragină, la balta coclită care-nconjoară Insula Trandafirilor. Să ne îngrozim cum, seara, se aud bubuiturile muzicii peste lac – tu intri liniștit pe la Piața Scînteii și auzi zgomotul uriaș ce se rostogolește dinspre Bordei, de la toate terasele ce s-au întins pe mal. La aproape un veac de cînd parcul ăsta a fost creat, zic că a sosit și vremea să-l refacem, să-l reinventăm; să delimităm clar zonele unde se pot ține evenimente, să curățim părțile căzute.
Săracu’ Cișmigiu! – de aici ar trebui să dispară pentru totdeauna tîrgurile tradiționale, căsuțele, concertele; să i se păstreze izul de grădină, de loc cochet, de oază cuminte.
Iar frumosul parc Carol ar avea nevoie de-o redefinire prin care să i se pună-n valoare amprenta istorică, pe lîngă cuvenita reîmprospătare…
Cumva, trebuie să ne dăm seama cît folos am putea trage din aceste parcuri, dac-am renunța să le mai tratăm ca iarmaroace.
 … ce putea fi mai simplu și – mai ales – la îndemînă decît să te plimbi pe lac, în Cișmigiu?
Distracție ieftină, populară!
Iată că nu mai e așa.
Era mare nevoie să se schimbe hidrobicicletele – se stricaseră, mergeau ca vai de mama lor.
De curînd s-au adus unele noi. Sînt frumoase și, mai presus de orice, au niște copertine tare bune pe vreme de vară!
Dar și cînd te uiți cît costă – 20 de lei juma’ de oră, 30 de lei ora…
Te gîndești bine dacă mai e sau nu o distracție ieftină, la-ndemîna oricui.
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii