despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

din zbor (502)

Eu zic că nu e de laudă!

Da, Primăria își mai aduce aminte să ne bage-n față progresul reparațiilor din Cișmigiu, dar… hm!

Noi ne aducem aminte că lucrările au început în aprilie.

Și după cinci luni, na belea! Sîntem la „peste 70 la sută”.

De-abia acuma șantierul e pe partea aleilor dinspre Schitu Măgureanu.

S-or reface ele mulțumitor – nu zic nu – dar matematica noastră nu minte.

Repetăm: cinci luni… 70 la sută.

cum merge treaba în Cișmigiu.

Una peste alta, zicem că asfaltarea aleilor din Cișmigiu iese mulțumitor, îngrijit.

Rămîn, desigur, semne de întrebare: o să monteze stîlpișorii și lanțurile la loc? cum o să rezolve marginile cu pietriș pe care ședeau băncile?

Nu știm; asta și deoarece se lucrează îngrozitor de încet; după două săptămîni de-abia o pereche de alei e gata și nu vezi pe nimeni pe șantier.

 

ah, bordura!

De cîteva zile Primăria s-a apucat de asfaltarea Cișmigiului.

 

Ei, știu că nu pui asfalt fără să pui și borduri. Și – comparînd cu intervențiile din alte parcuri – hai, să zicem că nu-s cele mai brutale și invazive.

Doar că… știți? Cișmigiul, înainte de a fi parc, e grădină publică; și mă gîndesc că într-o grădină soluțiile pot fi mai subtile, mai elegante.

Poate mă grăbesc și o să iasă bine – m-aș bucura. Pînă atunci, să păstrăm amintirea situației de dinainte.

Frumos, elegant, bucureștean.

Ce frumoasă-i toamna în Cișmigiu. Atîtea culori, lumini, reflexii!

Mai ales cînd e soare și-i vezi pe oameni scoțînd telefoane și aparate de fotografiat, îmbiați de colțișoarele încîntătoare.

Așa că hai să-i mulțumim Primăriei noastre care – nici la peste șapte luni de la terminarea renovării podului mare de peste lac – încă nu a catadicsit să-și strîngă troacele șantierului. Ce drăguț arată!

Semne bune 160

Ar putea fi începutul unei frumoase normalități.

Se fac trei săptămîni de cînd a fost inaugurat noul loc de joacă mare din Cișmigiu. Reușit, vesel, aerisit, construit din materiale plăcute. Dacă și restul pe care le schimbă Primăria Capitalei în Bucureșți o să fie pe același calapod, păi zău că ne place. S-a mai refăcut și cel pentru copiii mai mici iar al treilea e încă-n lucru; ăsta o să fie pentru cei mai mari și mai curajoși.

Oamenii, bucuroși, dau buluc: sînt atrași de civilizație, de frumusețe, de siguranță – li-i drag de atmosferă.

Firește, ca orice lucrare publică, are gradul ei de fușereală. Pietrișul mărgăritar de pe marginea aleilor a fost înlocuit de pietriș ordinar de șantier. Asta e!

Ciorile încă n-au spurcat locul de joacă. E interesant cum în tot Cișmigiul băncile se țin curate, dar aleile-s, totuși, cu găinaț – ceea ce-nsemnează că nu se spală cum se cade.

„Semne bune” – toate articolele

Semne bune 147

Da: s-a-ntîmplat, în sfîrșit. După peste 20 de ani de chin, mizerie și scîrbă, nu mai întîlnim găinaț în Cișmigiu.

Băncile-s curate – mă rog, pline de praf, dar fără găinaț – locurile de joacă-s la fel – mă rog, rupte și ruginite, dar fără găinaț – și pe alei se poate păși fără să-ți vină să-ți verși mațele.

Ieșim și pe străzile adiacente, pe care le descoperim curate – mă rog, cu gunoaie nestrînse, dar fără găinaț.

Că s-a-ntîmplat, o vedem și ne bucură; ne dorim ca normalitatea asta să devină regulă.

Mai ales că de cînd situația păsărilor din Cișmigiu devenise insuportabilă, cetățenii au investit nenumărate resurse personale încercînd să determine administrațiile bucureștene să facă totuși ceva.

Și că mai ales în ultimii ani li s-a servit aparentă neputință însoțită de justificări.

Dar s-a-ntîmplat: azi, în Cișmigiu, nu mai e găinaț.

Nu căutăm în dinți calul dăruit, însă – după chinul, zbaterea și consumul nostru cetățenesc – ar fi îndreptățit să aflăm cum a reușit administrația actuală. Le-a cerut ciorilor care dormeau noaptea-n Cișmigiu taxă de parcare? Le-a hipnotizat? Le-a băgat dopuri în cur?

Fără glumă: chiar vrem să știm, doar ca să putem lăuda întrutotul.

„Semne bune” – toate articolele

așa-și-așa 11

… din dezamăgitoarea categorie „na că v-am făcut, acu’ tăceți din gură”, azi: podul din Cișmigiu.

Da: renovat, vesel, strălucitor.

La o lună de la „inaugurare” însă, troacele șantierului nu-s strînse…

zona adiacentă neterminată…

un canivou inept, plin de gunoaie…

plus un snop de cabluri care atîrnă pe lîngă pod, deservind camerele video agățate aiurea-n copaci.

ce nu mai e Cișmigiul.

Rămîne, cică, grădina de fală a Capitalei…

Dar doar așa, prin șubredă comparație cu restul spațiilor publice de recreere; fiindcă, în sine, Cișmigiul nu mai are nimic – nimic! – care să dovedească că-i un loc plăcut.

Da, vedem lucrurile care „se fac”.

Vedem că podul cel mare s-a renovat, vedem că găinațul se mai spală, vedem că din cînd în cînd – în campanii sezoniere – se mai drege cîte ceva dărăpănat.

Dar nu simțim deloc c-ar fi nici parc, nici grădină, nici oază, nici loc de relaxare; e doar un spațiu.

Nu simițim nici măcar că se întreține, că-i în fiecare zi cineva care să se-ngrijească de el!

Cișmigiul nu te-atrage, nu te-ncîntă, nu te bucură, nu-ți face nici o promisiune… nu cîștigi nimic dacă pierzi vremea-n el.

Decăderea asta continuată în ultimii douăzeci de ani – a lui, a celorlalte parcuri și a tot Bucureștiului – nu-i oprită de nimic, de nimeni.

Cișmigiul coloratComorile CișmigiuluiCișmigiul bunCișmigiul răuCișmigiul dimineții meleCîntarele din Cișmigiu

din zbor (312)

… o veste bună, așa, să-ncepem anul frumos: după ani la rînd în care a fost oprit, iată izvorul „lui Eminescu” din Cișmigiu funcționînd iar.

le-au reparat!

Mă bucur că nu s-au pierdut băncile model parizian din Cișmigiu. E drept c-ar merita și o punere în valoare mai bună, ca să și poți sta pe ele fără să-ți muști genunchii, dar e bine și-atît. Rămîn un prețios vestigiu istoric bucureștean!