despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

de ce atîtea „case”

Par multe, nu-i așa? Păi chiar sînt multe: publicăm într-o cadență de zile mari case… case… și iar case.

Nu doar că am ajuns să facem mia de „case căzute”, dar mai avem strînse destule cărora pur și simplu nu le-a venit rîndul. Și-i departe de noi gîndul de-a face un recensămînt; pur și simplu trecem pe lîngă ele; ne trag de mînecă; și habar n-aveți pe cîte chiar le lăsăm de-o parte.

Fiindcă, vedeți voi, chiar și cea mai banală căsuță dărăpănată mai de periferie are ceva; o poveste, o istorie; de-aceea ne oprim un minut-două în dreptul ei…

Așijderea, seria dedicată „jegoaselor” – care ne-a purtat de-a lungul și de-a latul Capitalei, îmbogățindu-ne, nu odată, cu descoperiri. Or fi și aici vreo 500!

Adăugăm episoadele duminicale ale colțișoarelor, datul cu părerea despre felurite semne bune ori nefaste și iată ce mai tablou arhitectural actual reușim să facem.

Sigur: sînt rînduri de tălpi tocite la mijloc – altminterea nu se poate – dar, ce bucurie să pătrundem în locuri mai puțin umblate, mai puțin descrise, mai puțin luate în seamă.

o întrebare foarte bună

Da: cine se ocupă de „ciupercile” astea?

Devenite, încet-încet, veritabile cenușărese ale peisajului nostru urban – și, oricum, din ce în ce mai neglijent realizate – aerisirile magistralelor subterane de utilități se degradează.

Cui îi pasă de ele – nu știu.

fotografiile de la Cristian Malide

la Ceaușescu acasă.

N-o mai țineam minte dup-un sfert de veac; în cea mai lungă dup-amiază a noastră, cea din 22 decembrie ’89, văzusem pe-aici doar cioburi, hîrtii aruncate, perdele sfîșiate: mînia oamenilor, carevasăzică.

Azi însă Casa Ceaușescu e un muzeu cochet, luminos, civilizat, îmbietor; ce se mai întorc lucrurile pe lumea asta.

Habar n-am cît și cum ține prescripția istoriei – noi, oamenii, uităm; și uităm ce trebuia să nu iertăm.

Pătrunzînd în vila asta, familia Odiosului nu apare demonizată: ia, niște oameni care trăiau frumos și bine, atît.

Vizitatorul se așteaptă la opulență, la prost gust, la lux inadecvat; dar descoperă, mai degrabă, o casă de protocol bine făcută, bine gîndită.

Și ce treabă curioasă: din tot nenorocitul cartier al Primăverii – rămas și azi închis, separat, cu căutături urîte de după ziduri – vila Ceaușescu pare unul din locurile plăcute.

Bucureșteanul de azi, ce cu ochi veseli se plimbă prin toate celelalte frumoase cartiere născute între Războaie, nu găsește pe străzile de-aici bucuria, spațiul, deschiderea care să-l facă să revină.

Ici-colea, cîte o terasă; o cafenea de garaj unde stai crăcit pe treptele-nguste și abrupte; dar nici un strop de viață – nu știu cum s-o zic.

Da: l-au scos din casa lui, dar din cartier n-au putut să-l scoată pe Ceaușescu.

Case căzute – actualizări

… una din cele mai cunoscute mizerii bucureștene, casa asta de pe colț de la Chirigiu. Nu zic că-i vreun semn adevărat că ceva chiar se îmbunătățește, ci doar că se mai repară acoperișul… se mai pune vreun geam… se mai aduce niște nisip pentru șantier… se mai mișcă – greu și timid – ceva.

 

Pe Sebastian – vizavi de parc – casa asta pare că se pune, totuși, pe picioare.

La Ernest Broșteanu 6, o „renovare” pe la stradă. Zic c-o să mai vedem păcăleli dintr-astea – ele vin după ce primăriile au început să ceară impozite mai mari pentru unele imobile părăginite.

Eminescu 93 acum. Poate rămîne – ce ziceți? Șantierul adiacent continuă.

A, și după cum am aflat, clădirea de pe colț – Polonă cu Eminescu – e acum funcțională.

invitație în parc.

A venit Primăvara, hai în parc.

Din păcate, așa cum știm, unele din marile noastre parcuri sînt legate defectuos de cartierele de locuit, ceea ce-nseamnă că cetățeanul nu prea poate veni decît cu mașina lui.

Mașină pe care – ați ghicit! – mai trebuie și s-o parcheze. Adică să găsească un loc.

La Parcul Carol însă cel puțin 15 locuri de parcare stau aproape mereu blocate cu binecunoscutele mașini ale Poliției Locale a Municipiului București… mașini care nu doar că arată, dar și sînt abandonate.

 

semne bune 202

Să fim cinstiți: Cotroceniul, cu palatul său, nu a mai fost al oamenilor de aproape jumătate de secol. După mai bine de 25 de ani în care funcționase aici Palatul Pionierilor, locul a fost smuls din oraș.

Ceaușescu l-a dorit pentru el; șoseaua Cotroceni a fost închisă, șoseaua Grozăvești dezafectată, podul peste Dîmbovița desființat.

După Revoluție imensa proprietate a rămas inaccesibilă, iar cu toate că Grădina Botanică atrage nenumărați oameni, aceștia n-au vreo bucurie plimbîndu-se prin preajmă.

Gardurile palatului sînt – firește! – oarbe, zidite; plăcutul povîrniș al șoselei e doar un parcurs plictisitor, rece.

Pînă deunăzi.

A fost doar nevoie ca peste weekend să se deschidă poarta Cotroceniului – atît. Și oamenii au dat năvală; au început să mișune, să caște gura – să facă din locul rece unul cald.

Pentru bucureștean e una din cele mai bune vești după multă vreme.

Alta pe făraș în Obor

de la Ando

A început și  demolarea blocului administrativ al fostei întreprinderi de pompe AVERSA.

nu așa 73

I-au pus să facă o treabă – și oamenii au făcut-o.

E o campanie-n momentul ăsta, se schimbă gardurile model vechi din stațiile de tramvai. De ce, habar n-am; cea mai mare parte a lor erau într-o stare foarte bună, chiar dacă nu mai erau deloc noi. Nu-mi spuneți mie că astea pe care le montează acum o să țină mai bine; nu cred. Dar, pe lîngă banii aruncați – bani aruncați în contextul în care atît Primăria, cît și Societatea de Transport nu au bani – montarea în sine a gardurilor noi este o batjocură.

Pavajele au fost rupte și sparte; bucăți din ele o să cadă pe șosea, să zboare-n cap la oameni cînd le-or lua mașinile-n roți.

un primar prost.

Da, știm: nu tot ce azi nu merge e din vina administrației actuale – nenorocirea Capitalei se trage din cele trei decenii precedente de precaritate, neștiință, nepăsare, răutate și mediocritate.

Da, nu-i corect să „dăm totul” doar pe Nicușor Dan – dar corect e să spunem că e un primar prost.

Credem că nu-i un om rău – doar asta nu mai e de ajuns.

Bucureștiul primarului Nicușor Dan a ajuns o conurbație obraznic, obscen și dubios de neadministrată și negestionată – pentru că primarul nostru nu poate, nu știe și – mai ales – nu crede că astea sunt lucruri importante. Ghinion: erau lucrurile cele mai importante.

Bucureștiul a fost sacrificat – ăsta-i cuvîntul – și lăsat la voia primarilor de sector, care au ajuns să chinuie și să spolieze cetățenii, să-i terorizeze cu decizii arbitrare și discreționare.

Transportul public a ajuns să fie criminal din cauza infrastructurii neîntreținute, iar conducătorii vehiculelor de călători au rămas să-și facă dreptate în trafic după măsura lor.

Lucrările de reparații ale utilităților și infrastructurii nu sînt doar încete, tărăgănate și făcute-n silă, ci și lipsite de coordonare și supervizare.

Capitala e un loc din ce în ce mai neplăcut, neprietenos, în care nimănui din administrație nu arată că-i pasă cu adevărat de locuitor, de interesele lui.

De asta cetățenii știu că Nicușor Dan e un primar prost.

din zbor (534)

Încă una din nesfîrșitul ciclu „mare-i grădina… blocului”.