despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Paștele în București

Dacă v-așteptați să-nfățișăm așteptarea sărbătorii de-a lungul timpurilor de demult, ghinion: nu-i despre asta.

E despre timpurile… de dincoace, mult mai dincoace.

Acum un deceniu-n urmă, de pildă, cînd ne obișnuisem cu un București nemaipomenit de vesel – ați uitat? Urări agățate de stîlpi, ouă colorate puse prin piețe și parcuri, ici-colea tîrguri, felurite puneri în scenă – cam bîlci, cam kitsch… dar cu siguranță atractiv!

Treptat, odată cu schimbarea primarului general, Capitala s-a mohorît în preajma Paștelui: de parcă era de rușine că trebuie să te bucuri de lucruri mărunte. Însă, ce-i drept, se compensa cu organizarea unor evenimente: concerte și prilejuri de ieșit în stradă, apreciate de toți cetățenii.

Firește, în condițiile de azi, organizarea de activități ce presupun buluceala iese din discuție; însă Capitala noastră, în mod rușinos, nu întîmpină Paștele cu nimic: parcă nici nu vine, sărbătoarea!

Duse-s și uriașele pregătiri – veritabile „vanghelioane” – pentru slujba de Înviere: sute de scaune-n stradă, bulevarde-nchise, boxe, lumini… lasere mai lipseau! De la an la an numărul participanților creștea – creștea ca-n poveste; nu că la ora doișpe și-un minut nu fugea toată lumea acasă, să-și puie burta la cale

Cum vine azi Paștele-n București? Pîș-pîș, ca și cum nu mai știm să-i înțelegem rostul și să-l primim… deși avem atîta nevoie de el!

Dar el vine – știți că vine!

O veste bună

scris de Ando

Mai repede decât mă aşteptam, obişnuit fiind cu lentoarea cu care, în general, se iau deciziile utile cetăţeanului, iată că va începe lucrul la montarea de noi copertine la scările rulante de la pasajul subteran de la Bucur Obor-Colentina. Nu prea înţeleg treaba cu termenele afişate (mie, unuia, mi se pare prea îndepărtat, cel de 7 ianuarie 2022, pentru finalizare), dar măcar să iasă ceva bine.

din zbor (270)

S-a demolat blocșorul ăsta de pe Buzești, de lîngă Sevastopol. Bucățica de pînă-n Occidentului mai are de unde oferi terenuri, la o adică.

Partea „de business” a Buzeștiului arată bine în timpul zilei cînd oamenii umblă de colo-colo; altminterea e moartă, fără nici o atracție.

Pe partea afectată de demolările pentru lărgire lucrurile întîrzie să se „lege”, poate și din cauza regresului pandemic.

Dacă stai bine să te gîndești, cea mai strașnică afacere pe aici e cea medicală – „Sanador” zbîrnîie.

îi datorăm și asta Herăstrăului

Ce ne-am face fără Herăstrău? Viața Capitalei chiar n-ar avea nici un haz fără parcul ăsta!

Parc pe care-l luăm „de la sine” – cineva l-a făcut, acum aproape un veac și noi doar ne bucurăm și azi de el!

nu i-am mai făcut nimic de zeci și zeci de ani – nici o îmbunătățire, nici o reparație – se vede cu ochiul liber.

Că, oameni deștepți fiind, am putea chiar să-l transformăm într-o zonă unde să ne simțim bine cu toții, e altceva!

Dar mă gîndesc că – dacă tot veni primăvara și parcul e-n splendoarea lui desăvîrșită – am putea, după atîția și atîția ani, să rezolvăm și problema secării lacului pe timp de iarnă. Bun: așa a rămas de pe vremea lui Caranfil, cînd repararea și întreținerea malurilor erau operațiuni curente… dar în zilele noastre iarna nu se repară nimic, nu se întreține nimic, nu se curăță gunoaiele aruncate peste an în apă.

Lua-o-ar naiba de treabă: la toamnă, lăsați-l umplut cu apă!

Un psihopat sau, pur şi simplu, un fanfaron?

scris de Ando

Stăteam şi mă gândeam: oare ce a vrut să transmită individul ăsta când şi-a ornat astfel spoilerul maşinii?

Cam aşa făceau, în timpul războiului, piloţii militari care îşi marcau pe fuselajului avionului, ca pe un răboj, numărul de inamici doborâţi în luptă.

Deduc de aici că individul în cauză, când ţine de volan, se consideră în permanentă stare de război şi „corectează” el, prin violenţă, toată suflarea care îndrăzneşte să-i iasă în cale: biciclişti, alte maşini, motociclişti, pietonii în vârstă…

O fi încercat şi cu vreun tramvai, că nici astea nu prea se dau deoparte? Glumă, glumă, dar este grav că astfel de indivizi, cu asemenea apucături „justiţiare”, afişate ostentativ, circulă printre noi, pe drumurile publice.

P.S.  Să nu vă închipuiţi că spoilerul aparţinea, măcar, vreunui Hummer, sau vreunui X6.

Nu, era o banalitate a cărei marcă nici nu m-am obosit s-o reţin.

două feluri de oameni

da, oriunde-s două feluri de oameni.

Unii aduc un zîmbet, un gînd bun în jurul lor…

Alții, și cînd fac ceva bine, împrăștie doar încrîncenare și scîrbă.

ha! poate așa funcționează!

… peste tot e plin de mașini neurnite; cine să le știe cu adevărat pe toate? Nici măcar primăria, cînd le mai pune cîte-o înștiințare-n parbriz.

Soluția asta – neplăcută, cu siguranță! – pare mai pe măsură. Trăiască samsarii!

 

Pe unde să nu te plimbi?

V-am îmbiat, de-a lungul timpului, să vă mișcați picioarele prin fel de fel de locuri interesante ale Capitalei. Nu toate, întotdeauna, neapărat frumoase – ori curate.

De la atîta preumblare bucureșteană, să tragem și alt folos: acela de-a ști și pe unde-i neprielnică, neplăcută; pe unde experiența trecătorului e nefericită.

Pe unde, deci, nu te simți bine?

Bulevardul Ferdinand

Partea de-nceput merită; dar odată ce treci de Foișor, zău că te iei cu mîinile de cap. O devălmășie de clădiri delăsate, de blocuri aruncate degeaba, de proiecte-ncepute și uitate din cine știe ce motive și de case ce s-au dărîmat recent; mașini care aleargă prostește, ocolind gropi nenumărate; o lipsă mare de comerț și de servicii – te-apucă jalea pe aici.

Calea Călărașilor

O știm prea bine: ba strîmtă, ba strîmbă, mereu aglomerată, nicicînd dîndu-ți ghes să te uiți în stînga și-n dreapta; atîrnă deasupră-i amenințarea veșnică a sistematizării – noroc că are ceva viață-n ea și te mai agață cu vreo tentație-acolo.

Calea Dudești

Au rămas destule lucruri de văzut, dar trebuie să tragi de tine ca să intri-n dispoziția pentru ele. Multă decădere, puțină valorificare – păcat de ea.

Bulevardul Mărășești

Vai, ce arteră nepricopsită, neprietenoasă, rece, gri, murdară! Pe-aici mașinile ba mereu stau una-ntr-alta, ba aleargă tîmpite – niciodată nu te simți bine! Nu lipsesc cîteva surprize arhitecturale, dar nimeni nu apucă să le vadă. În plus, nu se-ntîmplă nimic pe aici; noroc că duce la Parcul Carol, care-i în sine o destinație cît de cît acceptabilă.

Splaiul Unirii

Să fim serioși. Picul de istorie industrială ce-a mai rămas e prea puțin ca să merite pierderea de vreme. Între Abator și Timpuri Noi e ceva atmosferă veche, dar la cît gonesc mașinile pe-aici ți se ia cheful.

Calea Șerban Vodă

O stradă laterală, ceva căzut în uitare, o scurtătură: rușinoasă-i pierderea importanței sale. Partea dintre Mărășești și Șincai are bucăți realmente mizerabile ce te umplu de tristețe. Ici-colo, cîte-un magazinaș, ca să nu zici că te afli-n pustieșag. Partea de la Adesgo-n sus, șosea de fugă, nu-ți zice nimic.

Magistrala

Un bulevard ratat de la cap la coadă: uriaș, larg, chelit – dacă pot zice așa – și abrutizat de favorizarea traficului auto. Măcar nu mori de foame pe-aici însă.

Regina Maria-George Coșbuc

Cine s-aibă chef să meargă pe aici? Pe stînga-i un gard oribil, de pușcărie, ce rupe Mitropolia de oraș; pe dreapta se-nșiruie case prăpădite, înspăimîntător de spurcate. După 11 Iunie totu-i mort, iar de la Rond în sus te izbește mirosul de hrubă din fosta fabrică de bere. Mașinile calcă dalele de beton lăsate ale liniei de tramvai, făcînd un zgomot ce-ți scoate din cap orice gînd frumos.

Calea Rahovei veche

Bine, nu-i mai spune așa, dar nu contează: strada George Georgescu păstrează multe bucăți cu farmec, pe care n-ai chef să le admiri fiindcă-s atîtea lături pe margini. Deseori o găsești ciudat de goală, fiindcă ciotul ăsta tăiat de Ceaușescu pentru crearea Centrului Civic e doar un apendic stradal.

Calea Moșilor veche

De bifat, de înțeles, de evitat.

Strada Traian

Nici o bucată din strada asta nu-i frumoasă, deși ici-colea îți mai face cu ochiul cîte ceva. Multă mizerie, între Caritas și Hală; mai apoi plictiseală; și spre sfîrșit Foișorul și ce mai e prin preajmă. Rămîne o stradă lungă-lungă și, totuși, interesantă.

Mihai Eminescu

Ar putea fi… dar nu e! Lungă, sucită, aglomerată, îngustă, greu practicabilă, cumva respingătoare și mai ales tristă, părăsită de atîția ani de autobuze. Altminerea, interesantă, cu niscai atracții și destul de animată.

Calea Floreasca

Sufocantă, de la Urgență spre piață; mai apoi fals-strălucitoare, scumpă și-n schimbare; în preajma lacurilor un pic deprimantă, negăsindu-și utilitatea.

Calea Plevnei

Nimic, nimic – chiar nimic. Pe bune, chiar nimic. O sută de metri între Izvor și Kogălniceanu – dar atît.

Ion Mihalache, Buzești-Berzei, „Inelul central”

Să fim serioși.

lista episoadelor din seria „Plimbări în Bucureşti” – aici.

Tot Vanghelie!

Și-n sectorul 5 s-a pornit cuvenita curățenie de primăvară. Pentru prima dată se fac și lucruri importante: se sapă grădini, se scot cataroaie, se curăță crăci – n-aveam parte de astea pîn-acum.

Firește, laolată, cuvenita spoire a pomilor cu var, c-așa a rămas din moși-strămoși și… parcă nu vine primăvara dacă nu se face.

Se pun bănci pe la blocuri și se vopsesc gardurile; nu că era nevoie – de asta nu era.

Mai ales că noua vopsea – o vedeți în stînga imaginii – te duce cu gîndul la prazul uitat în fundul pivniței; urît mai arată!

Dar astea-s flecuștețe; oamenii le-nghit, îs obișnuiți.

La altceva ne ducem cu gîndul: anume că încă, după atîta timp, în sectorul 5 vopsim și văruim tot ce-a făcut Vanghelie.

Sectorul 5 a rămas așa cum l-a modernizat Vanghelie: aleile, părculețele, parcările, scuarurile – toate-s de la el. Grădinițele, școlile – de la el. Blocurile reabilitate – de la el. Felu-n care administrația lucrează cu cetățeanul – de la el.

le-au reparat!

Mă bucur că nu s-au pierdut băncile model parizian din Cișmigiu. E drept c-ar merita și o punere în valoare mai bună, ca să și poți sta pe ele fără să-ți muști genunchii, dar e bine și-atît. Rămîn un prețios vestigiu istoric bucureștean!