despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
Atunci cînd nu omoară oameni, cîinii – după cum vedem cînd mergem pe trotuar – se mai și cacă. Asta nu-i vina lor, trebuie s-o facă; vina, desigur, e celorlalte animale care-i duc în lesă.
Cetățeanul bucureștean, cît de cît, s-a-nvățat să umble cu punguța după el și strînge rahatul cîinelui pe care l-a scos la plimbare. Mai de silă, mai de frica scandalului – iată c-o face.
Că n-o face mereu, vedem prea bine.
Să înțelegem acum cînd și unde se consideră acceptabil să nu strîngi rahatul:
- dacă scoți javra dimineața foarte devreme sau seara foarte tîrziu: e întuneric, nu te vede nimeni.
- dacă javra se cacă în afara trotuarului, după bordură: e pe carosabil, oamenii n-au ce căuta pe acolo.
- dacă javra se cacă pe un spațiu verde: e un binecunoscut îngrășămînt natural.
- dacă javra se cacă în parcare.
Că nici un polițist – local sau de ordine publică – nu dă vreo amendă proprietarilor care nu strîng după cîinii lor, e o altă discuție.
O stradă incredibilă: paragina se ivește la fiecare, fiecare pas. La numărul 43, două case oarbe care se-ntind pe adîncime, în mizerie.
mai multe despre Case căzute
În „lupta” cu șoferul mitocan, primăriile noastre au aruncat tot ce aveau mai scump și mai bun.
Cataroaie gigantice, bile metalice, borduri înalțate una peste alta, lanțuri. Numai oraș nu se mai cheamă că sîntem – ci staul.
E nevoie de atîtea? Cică altfel nu merge. E nevoie, însă, să fie atît de mari, de vizibile și de costisitoare? Aș zice că nu!
Stîlpișorii pe care-i montam încă de-acum 15-20 de ani erau de ajuns. Supli, trainici, nu ocupau nimic din trotuar și oamenii puteau păși în voie pe lîngă ei. De acord: nu-s fățoși… dar își fac treaba.
 
Cealaltă soluție elegantă și eficientă a fost montarea bordurilor astea „știrbe”. Suficient de înalte ca să împiedice parcarea și de ajuns de mici ca să nu spurce vizual trecătorii.
Orice altceva e prea mult.
Frumoasă, da! Dar și pustie.
mai multe despre Case căzute
Da, știu, vedem mizerie, delăsare, trafic. Dar ce nu vedem?
 
Simplu de tot: nu vedem trecerea de pietoni… fiindcă nu e!
Mă rog, pînă acum juma’ de secol se putea traversa cu ușurință… și la un moment dat se găseau, de fapt, chiar două treceri între „Scala” și intersecția cu George Enescu: la „Patria” și la „Lido”.
  
Azi, sincer, ne-am mulțumi și cu una, care să conecteze bucățile ciuntite ale străzii Arthur Verona. Vorbim de 10-15 ani despre ideea realizării unui „pietonal” pe aici – una din ideile bune din uitatul „PIDU” – dar… nimic!
Da, e greu și costisitor să fi săpat un pasaj pe sub Magheru. Dar la ce ne-ar trebui pasaj? Cu ce încurcă o zebră obișnuită? Se pierd două minute ale traficului auto care oricum e aproape mereu gîtuit pe axa asta centrală și se scade viteza cînd șoseaua e mai liberă!
Din păcate nu-i singura situație în care oamenii-s chinuiți și puși să ocolească sute de metri din comoditate și din „respect” pentru șoferi.
Ticăloșii ca astea care se perpetuează an după an trebuie îndreptate; și e treaba administrației să se ocupe, să-i pese.
Ce mai conac! Zace în „reparații” de cîțiva ani deja și se depreciază.
  
mai multe despre Case căzute
„Ce bine” – îți vine să-ți spui – „în sfîrșit, trotuarul e numai al nostru, al oamenilor”. Nici n-ai greși: mașinile nu mai au voie să parcheze, să ne facă să ne frecăm de garduri și ziduri.
Trotuarul, deci, e numai al oamenilor. Cît a mai rămas din el. Căci, precum vedeți, pietrele astea de juma’ de metru sînt puse înăuntru, pe trotuar, la o distanță respectuoasă de carosabil.
Așa că nouă – oamenilor – ne-a mai rămas tot tradiționala fîșie pe care ne strecuram și pînă acum.
   
Uitîndu-ne mai bine la „buturugile” astea uriașe legate cu lanțuri, pricepem că nu puteau fi puse pe bordură, prea aproape de trafic, prea aproape de bicicliștii care trec pe lîngă ele. Dar de ce trebuie să înțelegem teoria acestor opritori artificiale? Ele, în realitate, n-au ce căuta în oraș, în centru, acolo unde trotuarele sînt înguste și spațiul e deja asfixiat de atîtea elemente urbane.
Și nu vă mințiți: Primăria Sectorului 4, cea care le-a montat (aici, pe Calea Șerban-Vodă veche) nu dă doi bani pe pieton și pe ideea de a-l ști în siguranță, ferit de trafic. A făcut-o doar ca să interzică șoferilor folosința gratuită a trotuarului, fiindcă a trasat parcaje contracost pe carosabil.
Cea mai de «actualitate» veste din Capitala noastră rămîne aia că… nu e nici o veste.
Nu: în realitate nu se întîmplă nimic.
Orice vine de la vreuna din cele șapte primării bucureștene valorează mai puțin decît timpul pierdut dîndu-ne cu părerea.
Nu-nsemnează nicidecum că nu știm și – mai ales – că nu pricepem ce-i în jurul nostru.
Doar că… doar că nu-i căderea noastră să reacționăm – la ce? – la nimicuri.
Da: sancționăm mizeriile administrative țipătoare, puturoșenia, nepriceperea; dar și astea-s, parcă, de o mediocritate căcăcioasă!
Ce deșteptăciuni, deci, ce înțelesuri noi să deslușim din «actualitatea» ce ne-nconjoară?
Aia e! Sperăm, măcar, să nu vă fi plictisit de poze cu case – mai vechi, mai noi; mai frumoase, mai urîte – fiindcă cu altceva nu ne trece prin cap să venim în fața voastră.
Atîta vreme cît nu se-ntîmplă mai nimic cu infrastructura, cu transportul, cu civilizația și cu conviețuirea noastră orășenească… nu ne răcim gura.
Pînă ieri-alaltăieri nu erau ființe mai disprețuite ca vînzătorii, casierii și lucrătorii de la marile magazine.
Mocăiala… atitudinea… lipsa caselor la îndemînă au făcut cumpărătorii să se bucure de fiecare posibilitate alternativă: livrare la ușă, case „self-service”, aplicații de scanare – și cîte or mai fi!
Peste noapte, odată ce s-a auzit de ideea magazinelor „Auchan” să renunțe la casele de marcat tradiționale, a-nceput să ne fută grija de soarta lucrătorilor comerciali; aceiași lucrători pe care nu puteam să-i vedem în ochi.
În fine; există, ca întotdeauna, o soluție civică pentru cel căruia îi pasă de locurile de muncă din marile magazine: n-are decît să blocheze casele de marcat „self-service”. Să se-ncurce, să scaneze greșit, să dea peste cap softul apăsînd aiurea fel de fel de butoane; așa va fi asistat de cel puțin de un lucrător – lucrător cu locul de muncă asigurat.
Că, din păcate, clientul se va întoarce la problema atitudinii lucrătorului… de asta nu scapă nimenea.
… vă plăcea blocul ăsta?
Bag-sama că nu plăcea nimănui, mai ales că fusese edificat în baza unei autorizații false. În fine; a fost demolat și acum, aici, din strada Puțul de piatră, a rămas un maidan cu dosurile îngrozitoare ale clădirilor ce corespund în Calea Victoriei.
 
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii