despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

din zbor (302)

De ce n-o fi mers? De ce n-o fi continuat? Habar n-am.

Vedem doar că spațiul ăsta de pe prelungirea Dacia care anul trecut reușise să fie valorificat, igienizat și redat Orașului, e din nou mizerabilă pîrloagă.

Unul din lucrurile de care e disperată nevoie e ca nici un spațiu să nu zacă. Nimic să nu fie nefolosit – indiferent pentru ce motiv. Nimic să nu aducă mizeria și delăsarea în stradă, acolo unde o vedem cu ochii noștri în fiecare zi.

nu ne poate îmbia nimeni.

Dacă te uiți așa, mai neatent, îți închipui că unul din lucrurile care merg bine-n Capitală e transportul public de suprafață.

Cum altminterea? Oriunde-ai fi, trece un autobuz pe lîngă tine, te depășește un tramvai – și-n toate astea vezi cum fiecare șade comod, fiecare pe scaunul lui.

Ce aglomerație? Ce călcat în picioare? Ne-am civilizat ca-n orice alt oraș mare din Apus.

Doar că – firește că urmează acel „doar că” ce dă peste cap frumoasa imagine pe care-am arătat-o.

Doar că faptul că mijloacele de transport circulă așa de goale înseamnă că oamenii nu le folosesc.

Oamenii din București se feresc de transportul public și se feresc tot mai tare. Și cum să n-o facă, atîta vreme cît transportul public nu-i duce acolo unde au treaba și, mai ales, nu-i duce iute?

Traseele care unesc punctul A de punctul B se pot număra pe degete: restul fac ocoluri, ocolișuri, se lungesc aiurea – astfel încît nici cel mai înțelegător cetățean nu are chef să se plimbe un sfert de oraș ca s-ajungă unde are el treabă cu adevărat.

Traseele care-s despărțite în totalitate de trafic nu există: deși pe alocuri găsim benzi dedicate, acestea se opresc în ambuteiaje – astfel încît folosul rezultat de mersul fără probleme cîteva stații este mai apoi șters.

Iar faptul că mijloacele de transport în comun sînt atît de goale înseamnă că oamenii le folosesc din ce în ce mai puțin; că de la an la altul le scade încrederea și dorința de a le folosi.

Am ajuns ca nimeni să nu aibă de ce să mai pună o vorbă bună pentru transportul public.

listă de articole selecționate despre transportul public – aici 

Gunoaiele de la Enescu

La Ateneu, festival. Oameni îmbrăcați frumos, artiști emoționați, tehnicieni plictisiți care înregistrează concertele pentru televiziune: nimic ne-normal, nimic neașteptat pentru festivalul Enescu, care se poate lăuda și că e la cea de-a 25-a ediție!

Cu adevărat, o sărbătoare: eveniment așteptat și dorit de oameni; de public, carevasăzică.

Dar hai să ne căcăm pe public – măcar un pic; dă-l dracului!

Tot parcul din fața Ateneului – în plin festival internațional, în plină revărsare generoasă a culturii – e plin de gunoaie.

Coșurile dau pe dinafară; ambalaje și hîrtii aruncate peste tot; sacii cu gunoaie nestrînși lîngă garduri – e mai mult decît dezgustător.

Băi nene, înțeleg că Primăria nu e-n stare să facă curat. Nu reușește de ani de zile să facă curat în parcul Ateneului – de ce ar face acum?

Dar nu-nțeleg de ce pizda mă-sii cineva din Ateneu nu iese naibii cu un sac să strîngă gunoaiele de pe jos.

Nu: nu-i treaba Ateneului să facă curat, pesemne. Dar nu contează; chiar nu contează; o dată pe an, în plină sărbătoare, ar putea, pur și simplu, să facă.

De rușine și din respect – motive prea îndeajuns.

La Alhambra au făcut mai mult pentru patrimoniu decît toți ceilalți la un loc

Bucureșteanul habar n-are ce-i aia și unde e; îi place cum sună, fiindcă-i gîdilă cine știe ce ifos – dar credeți-mă, habar n-are ce-i Grădina Alhambra.

Cu toate astea, s-ar duce acolo, te-ntreabă unde e: fiindc-a văzut la televizor că s-a renovat, că s-a readus la viață.

Uite-așa: c-o dubiță de scînduri, un sac de gips și-un trafalet și toată lumea vorbește în București despre istorie, despre cultură, despre patrimoniu.

E de rîs! Zeci de ani de «salvați», sute de acțiuni civice, mii de întîlniri și simpozioane, zeci de mii de articole care niciodată n-au rezonat cu bucureșteanul… și a fost nevoie de-o găleată cu vinarom pentru ca același bucureștean să se regăsească brusc interesat de soarta prăpădită a Capitalei.

E de plîns! Fiindcă, de ciudă, o liotă de «salvatori» privește cu ură la renovarea asta: pur și simplu pentru că a reușit tot ce n-au reușit ei o viață-ntreagă – să facă din patrimoniu un subiect interesant, actual, de urmărit seara la televizor.

Salvează și lasă și pe alții să salveze – canci.

unde ne-am întors

E vorba de ceva psihologic, ce-ți dă confortul de care ai nevoie.

Uitîndu-ne-n jurul nostru vedem cum Bucureștiul se-ntoarce, fără să-și dea seama, la ultimele vremuri în care se simțea bine cu el însuși.

… de-aia parcă trăim pe „vremurile bune” ale primarului Oprescu, cînd oamenii Capitalei se simțeau în largul lor pe stradă, acolo unde se petreceau felurite chestii drăguțe, prostești, aiurite, deștepte… pe scurt, se petreceau chestii.

Da, orașul vrea să uite mediocritatea și țîfna de pe vremea primarului Firea; și – mai ales – să ignore din răsputeri nepricopseala actualei administrații.

Fix așa e – și zău că nu-i de rîs! Cît de prăpădit e orașul zilelor noastre, dac-a ajuns să-și caute alinarea-n mizerabilul trecut? Cît de mizerabil e prezentul, dacă-n comparație cu el trecutul chiar strălucește? Nu-s întrebări retorice, oameni buni – sînt întrebări doar la care evităm răspunsul.

Bucureștiul, lăsat azi să-și sugă degetul, e în continuare condamnat.

Condamnat: cu primarul general Dan pur și simplu incompetent; cu cel puțin unul din primarii de sector e la fel; cu alți trei primari de sector care fac de-a dreptul ce vor, cum vor, fără să dea socoteală de nimic din ceea ce fac.

Toate astea nu doar că „se decontează”, ci-nsemnează pași uriași înapoi, timp pierdut pentru totdeauna, precedente periculoase; uitați-vă la felu-n care absolut toate lucrările de utilitate publică se fac încet, prost, fără cap și coadă, fără grijă, fără respect pentru cetățeanul afectat de ele!

Nimica din ce se face nu mai e pentru folosul comun, cetățenesc – oamenii ajungînd să se teamă de ce li se poate întîmpla cînd trec în alt sector.

Așa e acum Bucureștiul nostru; să nu se mire nimeni că oamenii caută din răsputeri să scape de povara psihologică a mizeriei.

din zbor (299)

de la Marian Arion

Ce mic pare acuma locul unde fusese Piața Norilor, odată ce-a fost demolată de tot!

din zbor (298)

Ne bucură să mai ștergem din rușinoasa listă a locurilor virane bucureștene un colț care a spurcat zona podului Cotroceni zeci de ani de zile:

 

Se lucrează acum la el și o să iasă frumos.

ne-au mîncat pînă acum trei luni din viață.

Acum fix trei luni s-au oprit tramvaiele care circulau pe la Apaca pentru schimbarea șinelor.

Înțelegeți nepăsarea, nepriceperea și ticăloșia adminstrației noastre: în trei luni de zile lucrarea asta putea fi gata!

… iar azi am fi mers din nou cu tramvaiul 1.

Ca să ne dăm seama cînd o să fie gata – doar asta ne interesează! – să ne uităm la poze: la anu și la mulți ani.

A – peste vară, cînd traficul e considerat a fi mai „lejer”, se putea lucra la schimbarea șinelor din intersecția de la Apaca; dar… nu.

vară, lene, chiul.

… cinstit, mi-a fost lene și să scriu că mi-e lene!

Se vede, nu? Peste vară zău c-am lăsat-o ușor de tot.

Bunînțeles, vacanța-i sfîntă: fiecare trebuie s-o trăiască cinstit, din toată inima – și fiecare trebuie să-l înțeleagă pe cel care-și caută liniștea!

Și mă uit și la mine, și-n jurul meu – și ce obraz de primar să m-apuc să bat, dacă nici eu nu știu cum să-ntind lenea cît mai mult?

Las’ să steie și primarii-n conced! Las’ să lălăie și ei treaba dup-aia, că tare-i înțeleg că n-au chef nici de București, nici de belelele sale.

Cînd m-o apuca și pe mine cheful de treabă… m-oi uita și la paiul din ochiul altuia.

chiar cred că e momentul să evoluăm

Vara asta găsim pe infamul teren viran de la intersecția Griviței cu Budișteanu o împrejmuire unde s-au aciuiat cîteva camionete și rulote care fac ceea ce numim „street food”.

Pietriș pe jos, praf, mese, bănci, scaune, veceuri ecologice – cam știm rețeta.

Păi, sincer, cred c-ar cam trebui să lăsăm în urmă genul ăsta de desfășurări în inima Capitalei. Hai să nu ne mai jucăm cu burgeru-n țărînă.

Hai să nu mai lăsăm peste tot, prin toate parcările și prin toate coclaurile, furgonete – dacă după aia trebuie să mîncăm în praf, jeg, gunoi și pișat.

Ce-a fost distractiv și ce-a fost în regulă anii trecuți cu genul ăsta de „street food” s-a terminat: acum e vremea să mergem înainte, nu înapoi.