despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul 
|
Ce? A: e brînză.
Asta nu știu ce vrea să-nsemne. Dar măcar e simpatică – „tâmplaru cu radio”
„Ciuri-buri” nu știm cine e… șoferul… pasagerii?
Mărturisesc că nu știu ce e aia, „apă deminelazită”
… mărgelim?
Vai, ce mai distracție.
Treburi de-ale poliției, serioase.
Cine știe ce pățanie o fi fost aici…
… alte treburi serioase.
… în sfîrșit: am ajuns la imobilele cu aer modernist, care azi par atît de amărîte și depreciate! Unele, mini-pacheboturi periferice, dar atît de interesante încă. Am zis să ne oprim la cele nu foarte înalte și – mai ales – la cele mai puțin luate-n seamă. Nădăjduim că plimbarea asta comercială – fără pretenții de a se considera un inventar – v-a plăcut. în ordine: Vatra Luminoasă (2), Viorele, Șerban Vodă (5), Lînăriei (2), Panduri (3), Cotroceni (3), Traian (3), Foișor, Dimitrie Onciul cu Traian, G-ral Salmen, Dudești (2), Maica Domnului (2), Popa Tatu, Cpt. Preoțescu, Domenii, Constantin Caracaș, Grivița (2), Iani Buzoiani, Radu Vodă, Splaiul Unirii, Dorobanți (6), Radu Beller, Floreasca (2), Rahova (3), Sălaj, Dimitrov, Pache (2), Agricultori, Cihoschi, Covaci, Vasile Lascăr, Polonă, Ardeleni, Popa Nan, Eminescu (3), Delea Veche, Pantelimon (3), Iancului (3), Eftimie Murgu, Tabla Buții, Petru Maior, Banu-Manta și Titulescu (3), Viitorului, Tunari, Mitropolit Nifon, 11 Iunie, Parfumului, Rondul Coșbuc (2), Regina Maria, Viilor, Ferdinand, Paris (2), Știrbey-Vodă, Sft. Vineri, P-ța Galați.
… cam atît. … am promis c-o să continuăm plimbarea prin Bucureștiul comercial interbelic, căutînd clădiri care stăpînesc colțurile; urmează cele ce sînt într-o trecere de la un stil tradițional la unul modernist; sau doar clădite fără vreo grijă neapărată pentru căutarea unuia. Ajunși aici, dacă oți vedea brambureli prin categorisiri, să nu fie cu năcaz! în ordine: Tunari, Regina Maria, Lira, Pantelimon (2), Ferdinand cu Ritmului, Ferdinand, Viilor, Grivița (2), Rahova, Bibescu-Vodă, Banu-Manta, Cotroceni (2), Giurgiului (2), Viitorului (4), Cavafii Vechi (2), Dinicu Golescu, Pache, Cobălcescu, Popa Tatu (2), Știrbey, Maria Rosetti, Petru Maior (2), Veronica Micle, Ferentari, Lizeanu (2), Rondul Coșbuc (2), Calea Călărașilor (4), Dudești (3), Mihai Bravul cu Avrig, Sft. Ștefan, Traian, Dorobanți (2), Lahovari.
… le vedem acum pe cele mai năltuțe, mai mărișoare, nu rareori veritabile bijuterii – nu-i așa? în ordine: Colțea (2), Eminescu (2), Lizeanu, Batiștei (3), Aviatorilor, Podul Constanța, Ion Berindei, Cuțitul de argint, 11 Iunie (2), Șerban Vodă cu Lînăriei și Frigului (4), Lînăriei, Elena Cuza, Sfinții Apostoli, Rahova (9), Măgura Vulturului, Băneasa, Pieptănari, Cotroceni, Grivița (3), Cameliei, Mărășești (3), Virgiliu, Plantelor, Moșilor (3), Dorobanți, Amzei, Schitu Măgureanu, Kogălniceanu (4), Cobălcescu, Popa Tatu (2), Știrbey (2), Berthelot, Cazzavillan, Ștefan Hepiteș, Matache (2), Brezoianu, Petru Maior, 1 Mai, Viitorului (2), Sft. Ștefan (2), Doina, Dudești (4), Traian (3), Chiristigiilor, P-ța Galați, Vasile Lascăr (2), Maria Rosetti (4), C. A. Rosetti (2), Icoanei, Alexandru Cîmpeanu, Carol (2), Patriei.
… va urma! Tema pe care-o lansăm azi ne duce înapoi în Bucureștiul acela vechi în care afacerile și avîntul imobiliar mergeau mînă-n mîna: cînd și proprietarul care nu era putred de bogat edifica pentru sine și valorificare imobile de locuit de cîteva etaje cu spații comerciale la parter. Întîlnim încă multe asemenea clădiri, risipite egal prin tot orașul – chiar și spre periferiile vremii. Mai ales cînd le găsim la colțuri de stradă, ni se par cu adevărat vestigii valoroase. Le vedeți în felurite forme, căutînd să se alipească modelor și stilurilor contemporane; uneori am ales dinadins poze mai vechi care să le înfățișeze aspectul nealterat; și – din păcate – pe unele le-am pierdut. Avem și o droaie de exemple căutate de curînd, nu doar din cele scoase din arhiva redacției. Sigur, cele mai fascinante nu pot fi decît cele moderniste, stăpînind cu siguranță de sine răspîntiile! Ajungem și la ele, dar pornim cu cele încă tributare ideii de prăvălie cu casă veche – pot să zic așa? Nici n-au etaj, cele mai multe. în ordine: Regie (2), Sirenelor, Sabinelor, Pieptănari (4), Scărlătescu, Hristo Botev, Mitropolitul Filaret, Mitropolitul Nifon, Busolei, Doamna Chiajna, Ferdinand, Tunari, Principatele Unite, Barierei, Plevnei, Șerban Vodă, Miron Costin, Ghiocei, Cuza Vodă, Witting, Cobălcescu, Dr. Felix, 1 Mai, 1 Mai cu Dr. Felix și Jitia (2), Ferentari (3), Amurgului, Toporaș, Moșilor, Cuza, Eminescu (5), 11 Iunie, Matache (2), Rahova (2), Filaret, Traian (2), Ștefan Furtună, J.-L. Calderon, Grivița (2), Sebastian.
Și… va urma!
Ce-mi place cum unele lucruri capătă, în timp, un rost al lor. Poate vă-ntrebați care o fi cea mai turistică linie de transport a Capitalei. Poate autobuzul care leagă Aeroportul de Centru? Sau cel etajat? Însă, înțelegînd prin „turistic” și traseul, și ușurința folosirii, și siguranța călătorului, și legăturile prestate, descoperim că cea mai strașnică linie bucureșteană este 205! La dus spre Oraș străbate axa verde de pînă la Victoriei, și mai apoi se oprește la fiecare colț al celei mai frumoase și ofertante artere bucureștene, pînă la delicioasa capcană a Centrului Vechi. La-ntoarcere culege turistul ostenit care a văzut Casa Republicii și-l poate înapoia spre minunata zonă nordică – atît de ciudat și de mulțumitor să vezi autobuzul plin, vorbindu-se-n el toate graiurile, pe la… Matache! … schimbarea destinației liniei astea, care odinioară a fost gîndită să lege Băneasa cu Gara, a fost una din cele mai reușite inițiative recente din transportul nostru public.
Da: iar a venit vremea aceea delicioasă în care Capitala ni-i cu adevărat o încîntare zilnică: cald, umbră bună – chiar, orașul e mai verde ca oricînd! – și o sumedenie de lucruri care se întîmplă, peste tot în jurul nostru. Doar s-alegi, odată ce te-ai văzut ieșit din casă! Contiună – chiar fără ca noi s-o mai conștientizăm – deschiderea orașului: realmente oriunde dai peste vreun turist, chiar și – mai ales și! – în zone pe unde acum un an-doi ne era silă și frică să ne abatem. Sînt „airbnb”-uri peste tot; la cinci minute de mers pe jos e întotdeauna un loc unde să te-așezi să bei o cafea; iar ușurința de-a hălădui a străinilor și felul destul de prietenos al utilizării transportului nostru public face ca nici o destinație bucureșteană să nu mai fie peste mînă. Ce – te miri că-n Obor îți ies în cale tot mai puțini din bișnițarii știuți și te lovești de toate celelalte neamuri ale Pămîntului? Asta-i imaginea orașului nostru de azi. Străinul înțelege mereu că „se lucrează”; știe că oriunde-n lume se sapă, se dărîmă, se construiește – nimic din astea nu-i strică experiența vizitei bucureștene. Străinul nu nimerește azi într-un loc necunoscut, exotic, periculos: străinul scotocește, nu ocolește chilipirurile și tocmelile – între un drum la Casa Republicii și altul la Muzeul Satului nimerește și o patiserie veche și bună, ajunge și la un grătar de piață, pîndește reducerile din mall… e mai bucureștean ca bucureșteanul. Cît de mult din toate astea ne prinde și nouă bine? Enorm; chiar dacă ne zicem că direct nu ne ajută, sinergia asta în care trăiește Capitala e un lucru extraordinar.
Bucureștiul, în fața unui test covîrșitor: îl va trece? E, desigur vorba despre multitudinea de lucrări de infrastructură din transportul public: deodată, se lucrează pe zeci de segmente importante, la repararea liniilor de tramvai. Sigur: e grozav; nevoia acestor schimbări presa Capitala de peste un deceniu, exploatarea devenind periculoasă pentru cetățeni! Noi, însă, trebuie să fim atenți, cu băgare de seamă: cum se lucrează e important… nu doar că – în sfîrșit – se lucrează! Avîntul constructorilor este lăudabil – neîntîlnit chiar, în orașul unde ne obișnuisem ca proiectele de infrastructură „coordonate“ de Primăria Generală să se desfășoare într-un ritm chinuitor. Există, desigur, un „dar” – anume, că faptul că se lucrează e suficient pentru Municipalitate; șantierele lasă impresia că, pur și simplu, nu au nici o supraveghere publică: constructorii fac ce vor, se întind cît au chef și „nevoie”, fără ca această „nevoie” să fie evaluată și îngrădită. Gîtuirile uriașe care au apărut sînt gestionate de către echipaje polițienești – după precară înțelegere – și mă tem că felu-n care toată desfășurarea asta e privită de către autorități ca un fel de «luați de-aici, înghițiți, lăsați-ne că măcar facem» . listă de articole selecționate despre transportul public – aici • listă de articole selecționate despre infrastructură – aici de Ando și HM Pentru că am trecut recent pe aici, vă prezint cu amărăciune acest copac aflat la intersecţia străzilor Popa Rusu cu Marin Serghiescu, pentru că eu, unul, îl ştiam ca în fotografiile pe care le-am făcut în mai 2020.
Am mai spus-o pe aici: nu sunt ecologist fanatic, dar anumite situaţii mă revoltă. Oare există o explicaţie „profesionistă” pentru felul în care a fost ciumpăvit acest „arbore ocrotit”?
Şi de ce a dispărut şi placa explicativă de pe trunchiul copacului? Sper să nu se repete tristul episod de la Horei cu Ferdinand. Am avut dintotdeauna o slăbiciune pentru aliniamentul dintre „Orizont” și Cîmpineanu: umbros, răcoros – trecătorul parcă mereu apărat de iureșul auto de șirul copacilor bătrîni… Din păcat, aceștia s-au tot uscat în ultimii ani și – de curînd – aproape toți au fost dați jos. Și-i așa trist, acuma.
Cîțiva pași pe strada asta… și o mînă de noutăți și de povești. Întîi, iată noua clădire de pe colțul cu Cîntarețul Macarie: reconstruită oarecum după cea veche, dar și cu un hambar deasupra. Cu un pic de grijă în plus, ar fi fost mai acceptabil.
După ea – tot pe străduța cu cîntărețul – una din cele mai interesante cutii poștale bucureștene a dispărut. Ce inepție!
Nu departe, acest building contemporan ascunde o istorie legată de automobilism.
Fostul garaj „Gironi”, cunoscut după vînzarea lui ca „Saral” – specializat în vînzarea mărcilor americane -, a fost apoi folosit de Ministerul Industriei Construcției de Mașini. După Revoluție devine service și reprezentanță auto și e demolat după mijlocul anilor 2000. Fascinanta imagine interbelică este colorizată de Stelian Popa.
Știți ce e în spatele lui? Mai precis… ce era! Fosta fabrică de medicamente „Galenica” care tocmai s-a demolat.
Din tramvai – fabrica dînd spre Iancu de Hunedoara – poza distrugerii a ieșit prost; mai bine așa.
Avem și două vești bune însă: încep niște renovări la numerele 28 și 43.
|
articolele noastre sînt preluate și de: 
|
|
Copyright © 2005 - 2026 Simply Bucharest Log in Powered by WordPress & Atahualpa |
||
comentarii