despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
scris de C. D. Mocanu
Constat cu îngrijorare cum în on-line îşi face loc cu insistenţă o manevră prostească, o şmecherie ieftină, de doi bani sau împuţită cum i se spunea în mahalaua Vitanului, care abuzează de buna credinţă a tuturor (administratori, autori, cititori, comentatori…).
„Neşte băeţi zmecheri, dăştepţi în cap”, găzduiţi cu generozitate pe blogurile unor oameni de toată isprava, postează la adăpostul pseudonimelor (curajoşi dumnealor!) articole, nimic de zis, interesante şi apoi tot ei, folosind alte nume de împrumut, le comentează în registru laudativ: „Excepţional articol! Felicitări!”. Poate că este chiar aşa, dar alţii ar trebui să constate, să aprecieze şi să-i răsplătească. Altfel este doar autosatisfacere intelectuală în văzul lumii, nedemnă şi descalificantă.
Din păcate, mediul on-line nu este reglementat de reguli administrative scrise, decât în mică măsură. Asta le permite să-şi facă de cap călcând în picioare principiile morale pe care, cel puţin teoretic, le-au agonisit prin educaţie.
Vin acum şi zic acelora:
Frăţiilor Voastre,
Dacă Vouă v-am greşit şi rău înaintea Voastră am făcut, să mă iertaţi!
Dacă nu, potoliţi-Vă!
S-a-ntîmplat iar. O femeie a fost omorîtă de javre. Aici în București – căci nu contează că-i la periferie sau la Unirea, tot București se cheamă.
Javre: cîini, adică. În Capitală – și azi – cîinii sînt ăia care-i omoară pe oameni; nu invers.
Și mai ucigașă decît mușcătura javrei e fuga fiecărui primar din București: „trebuia să facă ăl’lalt, eu l-am spus – l-am spus, doamna, l-am pîrît”.
Fiecare dintre primarii Bucureștiului, de la mic la mare, e vinovat.
Ăla „mare” – fiindcă din vina lui cîinii se înmulțesc și omoară oameni.
Și ăia „mici” – fiindcă de-abia acuma dau vina pe ăla mare.
Cu toți au fost în stare doar să „facă” lucruri simple, care eventual le aduc și niște bănuți în buget. Să mai scoată de la om cîte cinci lei pe ora de parcare – ăsta li-i nivelul.
Dar nimeni, nici unul, nici măcar odată, nu s-a apucat să rezolve nici una din problemele care îi afectează pe Oameni.
Oamenii știu; de-aia oamenilor li-i scîrbă de toți.
scris de Ando
Remarcăm, mai întâi, pregătirea pentru o posibilă renovare a blocului de pe Hristo Botev 15 A colţ cu Calea Moşilor. Spunem „posibilă” pentru că, deocamdată, nu am găsit niciun panou de şantier care să ne lumineze.
Pe strada Vasile Lucaci, casa de la nr. 19, pe care o compătimeam noi acum câtiva ani, a revenit la viaţă în urma unei renovări corecte, fără modificări îndoielnice… dar cu acel nefericit gard de tip „penitenciar” care îi strică mult din imagine!
 
Pentru că tot am trecut prin zonă, merită semnalată realizarea unui necesar sens giratoriu în mai complicata intersecţie a străzilor Matei Basarab cu Romulus şi Căuzaşi. Primarul Negoiţă nu a ratat, din păcate, prilejul de a-şi etala şi aici talentele de „peisagist”, plantând deja în rondou câţiva inutili pomişori care, odată maturizaţi şi înfrunziţi, vor fi, evident, o piedică vizuală pentru trafic.
  
poze de Ando
Frumoasă clădire! Se depreciază discret, de la an la an; de-aia și pîn-acum ne-am făcut că n-o băgăm în seamă.
   
Restaurantul ăsta de la parter, cunoscut o vreme pe la mijlocul anilor ’90, șade închis de-atunci.
mai multe despre Case căzute
Piața Unirii e… cum să vă zic eu? Gîndiți-vă la doi hăndrălăi puși pe bătaie care se iau de cineva. Unul îl ține, cel’lalt îi trage pumni; dup-aia, cînd obosesc, schimbă rolurile.
Piața Unirii, deci, e caftită din două părți: Primăria Sectorului 4 pune bordurile ei și înmulțește locurile ei de parcare într-o parte, și pe cealaltă vine Primăria Sectorului 3 care sapă, își pune și ea bordurile și… și „ameneajează”.
Fiindcă ducem lipsă de copaci în București, iată că s-au ivit și două pădurici la semafoare.
     
Da: ducem lipsă și de copaci… și de vegetație… dar asta nu-nseamnă că atunci cînd avem o „insulă” nefolosită, numai asta trebuie să facem: ori parcare, ori pădurice.
Dichisul oricărei piețe, loc în același timp și estetic și funcțional, se pierde cînd monumentalul (ce nu poate fi rupt de ideea spațiului public) e neînțeles și anihilat.
Unii primari ne-au rămas în istorie prin lucrurile pe care le-au clădit, prin planurile ambițioase, prin visurile îndeplinite; așadar, prin stăruința lor. Nu-s atît de mulți: dacă putem număra, pe degetele unei mîini, pe cei care-au lăsat, Capitalei, vrednică amintire.
Alții – din fericire, tot puțini – ne-au lăsat stricăciuni ireversibile.
Restul? Păi, drept să judecăm, peste restul s-a așternut uitarea: oameni mici, mediocri, nepricepuți: mulți, prea mulți.
Știți? Chiar și cel mai nepricopsit primar are, însă, o putere uriașă.
Și adevărata putere a primarului e să nu vrea.
… să se încăpățîneze, să tragă de timp, să se mocăie, să se teamă, să delege: atunci cînd nu vrea să dispună, poate găsi o sumedenie de subterfugii ca să nu vrea să facă ceva.
Nu credeți chiar toate vorbele pe care le auziți, alea că „e greu să faci” – cînd vrei și cînd știi, muți muntele: poți.
scris de Ando
Mai repede decât mă aşteptam, am primit de la Poliţia Locală a sectorului 2 răspunsul la întrebarea pusă în finalul postării de aici
Rămâne să vedem cum şi cât de repede se va mişca CFR-ul.
Ca o părere, strict personală, cred că e o treabă cu final incert şi îndepărtat.
Răspîntia dintre Uranus și Sabinelor – atît de pustie azi – a fost dintotdeauna îmbogățită de prezența Dispensarului.
Cu aripa din stînga părăginită, cu gardul hîit, cu curticica dezolantă, modesta clădire își face loc în serialul nostru.
    
mai multe despre Case căzute
O lucrare de care s-a apucat de mai bine de-o lună primăria sectorului 5: „reconfigurarea” străzii dr. Leonte Anastasievici, între Carol Davila și Splai.
O stradă importantă, fiindcă pe ea vin salvările la Spitalul „Municipal”.
Că spitalul ăsta – al doilea spital de urgență al Capitalei – nu are alt acces auto facil, direct din bulevardul Eroilor, e una; n-o discutăm!
Discutăm azi doar de porcăria uriașă care s-a petrecut aici, pe strada asta cu două sensuri unde se amenajează parcaje și îngustări ale trotuarului.
Lucrările – care se mocăie cumplit – și „parcagiii” care se ocupă de ani și ani de zile să ceară bani celor care vin la spital și așteaptă cu orele (căci spitalul ăsta uriaș nu are parcare pentru pacienți și aparținători) fac să nu se mai poată circula: mașinile nu mai au loc să treacă una pe lîngă alta.
Despre accesul salvărilor – care e vital, nu-i așa? – nici nu se mai poate vorbi; ca să nu rămînă blocate, ele trebuie să ocolească și să intre din Splai!
    
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii