despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
I-am lăudat şi i-am aştepat; dar noii cartofi pe care Claus i-a făcut săptămîna asta sînt banali, mediocri.
Asta e – nu-ţi ies toate întotdeauna. La Claus n-au mers niciodată eclerurile, de exemplu – habar n-am de ce. Nici cozonacii nu-s la fel de grozavi ca anu-trecut, dar…
La Claus găsiţi în continuare violete, amandine, mascote, joffre minunate.
La Claus găsiţi prăjituri proaspete, mari şi ieftine – întotdeauna.
Tocmai ce lăudam acu’ o lună cartofii de la cofetăria Claus şi multă lume s-a dus să-i încerce; asta e bine.
Numai că Claus nu a prea mai făcut cartofi în ultimul timp; asta nu e bine.
Au promis însă că o să facă; asta e bine!
Avem cîteva cofetării bune în concediu încă – dar destule care lucrează; cum ar fi Claus, pe Banu-Manta – unde, de data asta o să vă recomand ceva aparent banal – şi anume cartofii, prăjiturile numite cartof; ceva mai bun, rar găseşti.
Claus este una din cofetăriile care poate să vîndă nişte prăjituri grozave cu 35.000 vechi.
Şi Tosca lucrează; dar Tosca vinde prăjiturile (grozave, da!) aproape la un preţ dublu. În fine, dacă sînteţi prin zona Dristorului şi politica lor de preţuri vi se pare exagerată, la vreo două staţii mai sus înspre Rîmnicu-Sărat, pe Camil Ressu este cofetăria Suzana Dana – treceţi pe acolo.
Unu: platoul italienesc de la Il Cantuccio (fost la Pergola); dupa care incepi sa te gindesti serios daca mai ai nevoie cu adevarat si de felu’ doi: e imens si e delicios!
Doi: Quesadilla care se gaseste la discretul La Casa: ce bunatate!
Si trei: un tort adevarat: tortul de bezea de la cofetaria Claus: bezea, ciocolata, bezea… si tot asa!
Pentru ca doua laude n-o sa strice niciodata.
Cozonacii de la cofetaria Claus ramin cei mai buni; e drept ca nu-s chiar ieftini si nici foarte mari, insa sunt innebunitor de buni: incercati sa luati unul pentru acasa si sa-l puneti pe bancheta, in masina – dupa patru semafoare pe rosu o sa cadeti in pacatul lacomiei.
Iar banetenele cu carne de la patiseria-covrigaria de pe Eforie, colt cu Brezoianu au cea mai gustoasa carne tocata pe care-o vei gasi intr-o placinta in orasul asta! Tot acolo e si o cofetarie ce merita incercata!
Fiecare loc bun este si foarte bun la ceva anume. Merita sa faci un ocol doar ca sa maninci repede-repede:
- scovergile de la patiseria de pe Banu-Manta (peste drum de primarie)
- violetele de la cofetaria Claus (tot pe Banu-Manta)
- langosii si pateurile cu brinza de la patiseria de pe Kogalniceanu, colt cu Vasile Parvan
- placintele banatene cu carne de la patiseria de pe Brezoianu (peste drum de agentia CFR mare)
- hmmm…. orice de la patiseria Fadel (Calderon cu Maria Rosetti) – acolo chiar nu stii ce sa alegi
- pricomigdalele de la cofetaria Raisa de pe Ferentari, colt cu Salaj
Sau poti sa te opresti nitel si sa savurezi…
Si zau asa, de cate ori te blochezi pe DN 1 incercind sa iesi ori sa intri-n oras, ia-ti un hotdog de la IKEA. E doar zece mii.
Si treci pe la Moghioros, pe la Nelutu, sa vezi ce gust are de fapt brinza.
Pe Banu-Manta, inspre Primarie, pe linga vechiul Mon Jardin s-a deschis o cofetarie mititica, careia-i zice Claus. Si sa vedeti ce mai prajituri sunt acolo! Ce bunatati, toate ca pe vremuri, toate asa cum uitasesi ca ar trebui sa fie prajiturile! Violete, Joffre, savarine… cozonacii sunt de vis…. patiseria e grozava, si strudele ca aici nu o sa gasiti nicaieri. Singurul lucru care inca nu le iese sunt eclerurile, dar asta-i viata!
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii