despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Civilizaţie publică LXXXV – benzinării (III)

pregătit de Ando, C. D. Mocanu, Cristian Malide și HM

Citiți prima partecitiți a doua parte

Mergem mai departe: urmărind listele stațiilor de alimentare de dinainte de Război, dibuim alte benzinării – azi desființate – care au înfruntat timpurile:

  • din fața „Arhitecturii”, care a rezistat și-n anii ’60, dar, odată cu extinderea clădirii facultății, a dispărut.

  • de pe Mincu – între Kiseleff și Aviatorilor, desființată relativ recent: aproape 15 ani.

  • de la Piața Amzei – similar.
  • de pe strada Vaselor – similar.
  • de pe Vaporul lui Assan – similar; pare că la toate astea s-a renunțat fiindcă erau mici, greu accesibile, ori prea aproape de zone rezidențiale.
  • de pe strada Scaune – foarte mică și pitită imediat după cum intri din Hristo Botev.
  • de pe Atelierului; ar părea să fi fost la intersecția cu Calea Griviței; poate așa se explică și urmele unei toalete publice subterane dezafectate din fața blocului cunoscut pentru Agenția de bilete C. F. R.; e posibil să fi fost, apoi, găzărie.
  • de la Grădina Icoanei: să fi fost în partea dinspre Arthur Verona (acolo unde a fost toaleta subterană pe locul căreia azi e un restaurant) sau înspre piața Cantacuzino?
  • de pe colțul dintre Șerban Vodă și Viilor; extinsă în anii ’90, acum e doar magazin de piese auto.
  • de la Chirigiu – ajunsă cu timpul găzărie. Avem o fotografie cu zona, și v-o arătăm așa, de drag.

Pentru o imagine cît mai cuprinzătoare, publicăm și puținele referințe din cărțile de telefon postbelice. Da, puține; mai multe informații găsim în Ghidul Bucureștiului din 1962.

Ne uităm acum pe o listă a stațiilor Peco din anii ’70, ocazie cu care pășim într-o epocă mai apropiată. Vedem că se extind spre periferii, mai ales în noile cartiere construite. Preferăm însă să ne oprim atenția asupra celor cît de cît centrale.

Reies stații despre care nu știm cu adevărat cînd au apărut; poate erau și ele vechi, de pe vremurile „Distribuției”:

  • de pe strada Medeleni (între Calea Călărașilor și Vasile Lucaciu), care s-a desființat de curînd!
  • cea de pe Cîmpineanu, unde-i azi piațeta Iosif Sava – desființată un pic mai demult, în acceași perioadă cu celelalte benzinării mici centrale
  • de pe Schitu Măgureanu, colț cu Sfîntul Constantin – acceași situație
  • din spatele Teatrului Național – există
  • de pe Veniamin Costache (lîngă Cuțitul de Argint) – există
  • de la Gara de Nord – există; o vedem cum arăta acum juma’ de secol; ea nu mai aparține de „Petrom”.

Nu apar deloc – și e de mirare – cîteva benzinării care și azi funcționează, a căror vechime de asemenea nu ni-i precis cunoscută:

  • din Cotroceni, din scuarul de pe Carol Davila
  • de la 11 Iunie
  • de pe Mîntuleasa
  • de pe Cuza
  • de pe Vasile Lascăr colț cu Domnița Ruxandra
  • de pe Ferdinand, din scuarul de la Horei – ultimele două nu mai aparțin de „Petrom”.

Amintim stația de pe strada Agricultori colț cu Teleajen, care nu era o benzinărie publică. Cele două pompe de la poartă constituiau staţia de alimentare cu carburant  a maşinilor dintr-o autobază a primăriei.

Nici în anii de după Război benzinăria nu e vreun model arhitectural – după cum vedeți, o gheretă, un mic magazinaș. Nu exista „casă”- banii se dădeau direct angajatului care făcea alimentarea.

Imaginile păstrate ale găzăriilor – ca să ne facem o idee – sînt grăitoare: niște borcane!

În ordine, le vedem mai sus pe cele de la Șerban Vodă-Radu Vodă, Șerban Vodă-Olimpului și Grivița-Vulcănescu.

Desigur, stațiile nou construite (în cartiere și la ieșirile din oraș) au fost un pic mai măricele. Cea de la Băneasa – de pe deal, de după pod, a rămas cea mai mare.

Urmează vremuri grele – cumplite – în comercializarea benzinei.

În 1979 – după marea criză a petrolulului – încep raționalizările; cîțiva ani mai încolo cozile la benzinării devin kilometrice.

Articolele conțin actualizări.

Resurse: Benzinării desființate în București •  Norihiro Haruta • Cartierul EvreiescCartierul UranusPetroblogPeter Hautzinger • Robert Janak •  Reclamele industriei automobilului în presa din perioada interbelicăVlad CapotescuReclame vechi românești •  Bucureștiul de altădată

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

Civilizaţie publică LXXXV – benzinării (II)

pregătit de Ando, C. D. Mocanu, Cristian Malide și HM

Citiți prima parte

Luăm acum la picior orașul, căutînd urmele benzinăriilor mai vechi și mai noi. Începem, desigur, cu cele mai vechi.

Veche-veche, o bucată din cea de la Matache; vedem și cum se păstrase pînă-n anii ’90. Ulterior coloanele au fost zidite; totul a dispărut odată cu refacerea zonei.

 

Ne-ntoarcem în Centru, cu benzinăria de la Lido, care a fost dezafectată în anii de după Cutremurul din ’77.

 

Ne uităm un pic mai atenți la una din imaginile vechi ale ei (din 1931), fiindcă ne face să gîndim că înainte de a aparține „Distribuției”, fusese stație a companiei „Unirea”, aidoma celei de la Băneasa: elementele grafice sînt similare celor folosite atît de „Unirea”, cît și de produsele sale cunoscute, precum uleiurile „Luboil”.

Destul de mult pozate, coloanele toaletei publice de la Sfînta Vineri.

Se ghicește, parcă, într-un colț și o gheretă. O fi fost și aici benzinărie? Nu scrie nicăieri, însă amintirea unei găzării s-a păstrat și după ce toată zona a fost distrusă de demolări.

Nu departe însă – asta e sigur – a fost stație la răspîntia dintre Calea Călărașilor cu Mîntuleasa; în scuarul actual a supraviețuit – o vreme – toaleta.

Rămînem în zonă: o benzinărie Distribuţia tipică, devenită PECO, la intersecţia străzii Col. Orero, devenită Avram Goldfaden, cu Mircea Vodă (la joncţiunea Avram Goldfaden cu Dudeşti). Avea şi WC cu coloane. Azi nu mai există!

Iată benzinăria de la fosta Operetă; să nu uităm de ea.

 

A fost și-n Piața Romană; noi de aducem aminte mai degrabă de toaleta publică dinspre prelungirea Dacia, dar benzinăria era pe colțul dinspre ASE. Coloanele toaletei – vedem cu interes – au un model un pic diferit; pergola tipică lipsește.

 

Din cele închise dar din care a mai rămas cîte ceva și azi, trebuie să amintim benzinăria de pe Grivița colț cu Vulcănescu (Ștefan Furtună), deși nu o găsim atestată ca atare nicăieri. Ca găzărie, da: o știm. Coloanele – degradate oribil – au fost recent restaurate.

 

… și bineînțeles, cea de pe Maria Rosetti!

Cea de la Ferdinand (Dimitrov) – colț cu Mihai Bravu – a dispărut complet în 2022; fusese închisă de cîțiva ani buni.

 

Nu uităm nici de benzinăria de pe Șerban-Vodă colț cu Olimpului, pe care o întîlnim în anii ’60 ca găzărie. Vestigiile ei ni-s vizibile și azi.

 

De acum jumătate de secol, vedem cum benzinăria de la Podul Cotroceni era orientată nu spre Splai, ci spre strada Juvara; monumentul din spate, care azi e ascuns de bălării, era încă pus în valoare.

De altfel, dacă revizităm colecția noastră de piațete, scuaruri și ronduri, găsim destule benzinării!

Încercînd să enumerăm benzinăriile-tip cu coloane despre care sîntem siguri-siguri, alcătuim lista asta:

  • Splai-Mihai Vodă
  • Lido
  • Tunari
  • Matache
  • Ferdinand
  • Maria Rosetti
  • Colonel Orero
  • Operetă

… la care adăugăm pe cele cu coloane „pline” ori un pic diferite:

  • Sfînta Vineri
  • Grivița-Vulcănescu
  • Romană

Va urma!

Resurse: Benzinării desființate în București •  Norihiro Haruta • Cartierul EvreiescCartierul UranusPetroblogPeter Hautzinger • Robert Janak •  Reclamele industriei automobilului în presa din perioada interbelicăVlad CapotescuReclame vechi românești •  Bucureștiul de altădată

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

Civilizaţie publică LXXXV – benzinării (I)

pregătit de Ando, C. D. Mocanu, Cristian Malide și HM

… banal subiect! Ce-am putea zice despre benzinăriile bucureștene? Cum arătau, pe unde erau, cîte din cele vechi mai sînt și azi?

Cu un pic de migală, poate găsim cîteva răspunsuri; și acolo unde nu reușim, măcar încercăm să punem întrebările cum trebuie.

Istoria răspîndirii lor e legată, desigur, de activitatea societății „Distribuția”, despre care nu greșim cînd spunem că aproape avea monopolul desfacerii produselor petroliere către populație. Spre sfîrșitul perioadei interbelice, societatea – fără a-și schimba nici o clipă titulatura – intră în conștiința publică mai degrabă sub numele de succes „OSIN”, care ne-a dat multă bătaie de cap: de la ce venea? Deslușirea a venit cînd am aflat mai multe despre inginerul Constantin Osiceanu; denumirea „OSIN” sub care se comercializau celebrele uleiuri pentru automobile, dar și alte produse legendare, precum „Petrosin”… lui i-o datorăm.

În fine; după Naționalizare, lucrurile se schimbă și odată cu ele și numele; intră apoi în conștiința publicului noua denumire „PECO” (de la Petrol-Comerț); o folosim și astăzi cînd ne gîndim la orice benzinărie. Ciudat și un pic dezamăgitor e că numele „OSIN” nu pare să fi străbătut vremurile, ieșind relativ iute din conștiința oamenilor. Asta e: „PECO” a prins.

Să ne întrebăm acum și cum arătau vechile benzinării din Capitală. Fără să greșim, credem că nu erau vreun monument arhitectural. Imaginea benzinăriei din Piața Victoriei e mai degrabă o excepție; arăta dichisit pentru a nu spurca vizual noua clădire a Președinției.

 

Restul stațiilor de alimentare însemnau, de cele mai multe ori, o pompă-două la marginea trotuarului și o chițimie pentru angajatul care deservea. Imagini interbelice emblematice nu-s; putem zice că… dacă ar fi fost ceva de fotografiat, s-ar fi fotografiat, nu?

Zicem asta fiindcă, de pildă, celebra benzinărie ploieșteană a fost documentată nu o dată: avea și de ce!

De asemenea, cîteva din stațiile „Distribuției” din zona apropiată Bucureștiului prezintă valoroase elemente arhitecturale; sînt – alături de cea din Piața Victoriei – opera arhitectului Grigore M. Hirsch:

  

O staţiune identică cu cea de la Sinaia a funcţionat la intrarea în Tâncăbeşti dinspre Bucureşti, pe stânga, la baza rampei, vizavi de staţia de radio, înainte de a traversa coada lacului Snagov.

E drept că în pagina aceasta publicitară pare a fi și o benzinărie cu copertină, încadrată de coloanele care ascundeau accesul la toaletele subterane (dacă-i dai copertina jos, rămîne un chioșc). E de-aici, din București? Poate; nu știm dacă modelul cu coloane a fost întîlnit și-n restul țării.

Aproape de adevăr – dac-am vrea să ne facem o idee despre benzinăria interbelică bucureșteană tipică – am zice c-ar fi schița următoare.

E bine cunoscută simbioza benzinăriilor interbelice cu toaletele publice subterane cu coloane… care arătau cu siguranță mai bine decît stațiile de alimentare. Una fără cealaltă? Nu știu ce să zic!

Ce-o fi fost mai întîi? Cum s-a ajuns aici? A fost o decizie edilitară care a condiționat construirea lor de cea a toaletelor? Pînă la urmă, dacă tot săpai să montezi rezervoarele de combustibil era mai lesnicios să faci, cu același drum, și amenajarea toaletelor subterane.

Nu știm cînd anume – precis – au fost construite benzinăriile astea cu toalete; fără să greșim prea tare, să zicem că în anii ’30. Nu știm nici cîte anume; dar ceva ne face să credem că nu mai mult de o duzină.

Pesemne că toaletele erau ale Uzinelor Comunale.

N-avem cum să-ncheiem partea… teoretică fără a ne lămuri cum se construia o stațiune de alimentare.

Și-acum… să purcedem la drum, luînd urma benzinăriilor! Iată resursele la îndemînă – adresele benzinăriilor „OSIN” din perioada anilor 1930-40. Remarcăm și menționarea pompelor aflate și în marile garaje ale Capitalei.

Nu prea știm, însă, despre cele care aparțineau altor companii. De pildă, Societatea Creditul Minier opera o rețea mai redusă, cunoscută sub numele „CREMIN”; iată și două dovezi fotografice ale stațiilor – la Aviatorilor și pe bulevard, peste drum de Scala; absolut banale – doar firma de ele…

O mărturie interesantă despre zona celei de-a doua e următoarea: pare că se văd și două coloane decorative?

Mai puține în București, benzinăriile ce țineau de societatea petrolieră „UNIREA”; cea mai cunoscută dar și cea mai mare dintre ele este cea de la Băneasa, de după podul C. F. R. – de pe deal! E, de altfel, cam singura benzinărie interbelică care și are o aparență monumentală!

Cu siguranță trebuie să fi fost și alte benzinării particulare, mai mici – dar nu multe.

Numărul benzinăriilor părea mai mare înainte de începerea Războiului – dar, dacă ne gîndim mai bine, acesta venise cu raționalizări, rechiziții, lipsuri și destule greutăți; pesemne că și distribuirea produselor petroliere fusese afectată. Eforturile societății „Distribuția” se îndreptau, după cum știm, spre comercializarea petrolului destinat consumului casnic. Stațiile care desfăceau petrol lampant (adică „gaz”), motorină tip M pentru încălzit, petrosin, neofalină – binecunoscutele găzării – sînt și mai puțin documentate decît benzinăriile; desigur că ne propunem să ne ocupăm și de îndreptarea acestei nedreptăți.

Putem să stabilim fără îndoială și care sînt cele mai vechi șase benzinării în funcțiune astăzi:

  • la Podul Băneasa
  • la Podul Cotroceni
  • pe Kogălniceanu colț cu Vasile Pârvan
  • pe Splai, la Pompieri, între Elie Radu și Saligny
  • pe Dorobanți colț cu Tudor Ștefan
  • pe Tunari colț cu Eminescu.

Dintre toate mai găsim (vizibile dar degradate) coloanele toaletelor publice subterane doar pe Splai și Tunari.

 

Benzinăria de la „Drept” are și acum toaleta subterană, dar e dezafectată; dacă erau și coloane, înseamnă că s-au pierdut de mult. Cea de la Cotroceni poate chiar n-a avut. Cea de pe Dorobanți… nu știm; dar știm că peste drum – în marele părculeț – erau toalete publice „pe pămînt”.

Cea de la Băneasa, care oricum nu ținuse de societatea „Distribuția” a fost, desigur, modernizată succesiv.

Să remarcăm și faptul că – cel puțin la toalete – sînt două modele. Diferențele nu-s mari… dar sînt. Parcă primele sînt mai frumoase, nu? Oricum, erau ani în care ne reușeau bine – peste tot prin oraș – adaosurile arhitectonice mărunte.

 

Lăsăm acum toaletele subterane, încercînd doar să ne dăm seama dacă s-au construit și fără benzinării. Ne putem gîndi la cea de la Piața Galați (Gemeni), dar zău dacă mai știm dacă avea sau nu coloane, și la cea din scuarul bulevardului Republicii (Carol) de dinaintea intersecției cu Traian.

Va urma!

Resurse: Benzinării desființate în București •  Norihiro Haruta • Cartierul EvreiescCartierul UranusPetroblogPeter Hautzinger • Robert Janak •  Reclamele industriei automobilului în presa din perioada interbelicăVlad CapotescuReclame vechi românești •  Bucureștiul de altădată

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

2022 în comerț

Să știți din prima: e vorba de comerțul ăla, de zi cu zi. De magazin – de locul unde ajungem fiindcă-i la îndemînă, fiindcă ne aflăm pe repezeală, fiindcă… așa ne-am obișnuit.

Sigur: n-am cum să le bat pe toate, și nici nu trebuie. Zic și eu acolo de cele la care ajung.

„Kaufland” – rămîne numărul 1, din mai multe puncte de vedere: sortiment modest, dar știut; timp rezonabil petrecut la casele „self-service”; prețuri mai mici ca la următorul de pe listă. Lipsuri neobișnuite, periodic, din pricina vreunor probleme pe lanțurile de distribuție.

„Carreforur” – mai bogat… și atît. Păstrează felu-n care te „fură” (nu în sensul ăla rău) să cumperi mai multe, fiindcă-ți fac cu ochiul. Perfect în continuare pentru experiența de a-ți plăti singur cumpărăturile.

„Mega Image” – încă și mai sărăcăcios în varietatea sortimentelor. Altminterea, de-ncredere și – mai ales – mereu în drum.

„Profi” – la el, sincer, aproape niciodată-n București, dar mereu în provincie. Enervant pentru mocăiala de la case. Habar n-am de ce parcă niciodată nu se mișcă.

„Lidl” – experiment pe jumate reușit cu casele „self-service”; nu știi niciodată la ce va apărea o eroare. Bun și ieftin acolo unde poate fi ieftin. Cu lipsuri uluitoare în unele produse proprii.

„Penny”, „Auchan”, „Cora” și altele – păi nu prea știu, așa că n-am ce să zic de ele.

În rest – știți – scump.

din zbor (382)

scris de Florin

Pentru cei interesați: s-a deschis complexul Afi City LAMINORULUI, aflat pe locul fostei intreprinderi de matale neferoase Laromet.

După cum vedeți, acesta se află chiar la gura de metrou „Laminorului” de pe magistrala 4 și cuprinde și un magazin Megaimage.

Civilizaţie publică LXXXIV – spații comerciale abandonate

Un trist parcurs central care ne scoate-n față prea multe spații comerciale stradale nefolosite, abandonate de ani întregi.

Ce-i mai scîrbos decît aerul de pe axa nord-sud? Între Patria și Inter, găsim o înșiruire sinistră de cocini. Cît de moartă e bucata de pe la Ciclop și Scala! Ce păcat că spațiul de la „Dalles” a ieșit din viața orașului.

   

De la Colțea-n jos, spre Unirii, mai găsim. Și la Sfîntu Gheorghe, dar mai ales după Cocor, unde era cîndva „1001 articole”.

Dînd roată Pieței Unirii, ne îngrozim iar de împrejurimile oribilului Circ al foamei.

Ne-ntoarcem, luînd-o spre Manuc:

Cu adevărat dezolant e segmentul înspre Națiunile Unite!

Cum intri pe Calea Victoriei, de asemenea mare păcat.

Pe Bulevard, fosta patiserie (odinioară „Spicul”) de dinainte de Cișmigiu. Înainte de ea, pe partea cealaltă, o succesiune de mizerii pe frontul de mai jos de Beldiman.

 

Coborîm – la Schitu Măgureanu, un colț dezolant, o celebră urmă a „Cireșicăi” și, spre Splai, un alt colț lăsat de izbeliște!

 

Nu ne oprim; la Kogălniceanu, o bucată din magazinul din stație și – după el – iar rămășițele altei patiserii.

 

În Amzei, spațiul vechiului magazin „Nic” a rămas pustiu.

Și nici măcar nu ne-am băgat prin Centrul Vechi; am rămas doar pe străzile mari, încă moarte din punct de vedere al comerțului. Uite pe Doamnei, spațiile de la fostele „Cei trei ursuleți” și „Titan”.

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

Porc.

scris de Mini-Economicus

De cum dau sa ies din Piata Amzei in Calea Victoriei, ce vad eu in fata ochelarilor!?

Vorba americanilor: sa fie oare un vultur, Superman ori doar o nalucire?

Un comersant de jachete care fie ca a fost depresiv si prin urmare onest, fie un satul de reclama, ce a mai pus si punct, sa stie „lumili” ca are de vanzare suine!?

Ia-ca deci „ce avem noi aici” mare si clar!

Un om si-un porc… „o fotografie pentru eternitate”!

Unde s-a mutat piața de la „Prosper”

După nenorocitul de incendiu de la „Prosper”, comercianții din piață au început să se mute. Găsim deja pe cîțiva dintre ei – cei cu murăturile, sibienii, aprozarul și așa mai departe – în dărăpănătura aflată pe 13 Septembrie, între Trafic Greu și Lira, înainte de fostul „Nick”. E loc și de parcat mașina.

Magazinul Popular – 1952

scris de Ando

Două fotografii de acum 70 de ani, scoase recent de la naftalină de Agerpres şi asupra cărora merită să stăruim un pic.

In primul rând, să spunem că este vorba de clădirea Societăţii de Asigurări Agricole din București.

Imobilul (menţionat, în unele documente, şi sub numele de blocul Prager sau blocul Agricola) se află pe Calea Victoriei 11, lângă Palatul CEC, vizavi de Palatul Poştei (actualul Muzeu Naţional de Istorie a României). Este o clădire masivă în formă de L: latura lungă, în pantă, practic bordează întreaga străduţă Guglielmo Marconi, iar latura scurtă se află pe Calea Victoriei.

Parterul clădirii (construită în 1912, după planurile arhitectului Paul Smărăndescu) a fost gândit, de la început, ca spaţiu pentru magazin. Şi, mereu, au fost magazine cu diverse profiluri. De la primul magazin SORA (Societatea Română de Aprovizionare) din perioada interbelică, devenit, cum se vede, „Magazinul Popular”, până la „cel mai mare magazin agroalimentar cu autoservire” – Fortuna – deschis în august 1970.

  

Revenind la fotografiile Agerpres, trebuie remarcată alăturarea cunoscutelor materiale de propagandă ale regimului din acea perioadă (se apropia ziua de 1 Mai), cu… reclama la societatea de asigurări AGRICOLA  FONCIERA, existentă, încă, sus, în dreptul cupolei!

De asemenea, pe latura din dreapta, observăm firma SOVROMTRANSPORT, una din  categoria acelor SOVROM-uri de tristă amintire pentru economia românească.

Imi aduc aminte că, undeva pe la începutul anilor 60, aici a fost o expoziţie americană despre cosmonautică şi am stat (cu gaşca), pe acea străduţă în pantă, la coadă cu speranţa că prindem şi noi un exemplar din revista care se distribuia vizitatorilor, dar n-a fost să fie! De asemenea, mai ştiu că în capătul de jos al clădirii, funcţiona un bufet cu autoservire, dar unde nu am fost niciodată.

Nu ştiu când a fost schimbată destinaţia imobilului, după decembrie 1989, cert este că acum este sediu al CEC Bank și – după cum vedeți – clădirea a fost readusă mult spre aspectul său de la-nceput, prin demontarea copertinei vechiului magazin; se prea poate ca aceasta să fi fost adăugată odată cu reparațiile survenite în urma incendiului din 20 mai 1927.

Dând, de curiozitate, roată clădirii, am observat câteva rămăşiţe din vechile inscripţii, pe una din uşile laterale şi cealaltă pe colţul din spate al clădirii, cocoţată undeva… la cucurigu!

  

surse foto: paginile de facebook Bucurestiul De Altadata, Bucurestiul Secret, Mihail Macri, muzeuldefotografie.ro, imagoromaniae.ro

„Genius”

Cumpăr, comand cum mi-i mai la-ndemînă, mai lesne: cum simt că ies mai cîștigat din toate punctele de vedere, fiindcă fiecare fel de a procura cele necesare are fireștile avantaje și dezavantaje care pot fi, nu rareori, chiar meschine. Nu, nu-mi place aglomerația; nu, nu stau la coadă, dar nici nu-mi place s-aștept după cineva la ușă; nici nu țin neapărat să scot bani pentru bacșișuri toată ziua.

Fără să detaliem inutil: precum fiecare, am găsit un echilibru confortabil.

Puzderia de posibilități de a primi acasă orice lucru dorit e de-a dreptul fantastică: asta e clar. Și nu cred să fie cineva care să nu se folosească de vreunul din serviciile „eMAG”, aproape întotdeauna ireproșabile.

Cu toate astea, de curînd m-am lăsat păgubaș de serviciul „Genius”. Însemna să dau acum un milion pe care – din felurite gratuități și facilități – să mi-l scot pe parcursul anului. Or eu nu simt că mi-l scot.

… e, totuși, un milion. De-aia-i și spunem încă milion. Fiindcă înseamnă bani; încă înseamnă bani mulți pentru prea mulți dintre noi.