despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Porc.

scris de Mini-Economicus

De cum dau sa ies din Piata Amzei in Calea Victoriei, ce vad eu in fata ochelarilor!?

Vorba americanilor: sa fie oare un vultur, Superman ori doar o nalucire?

Un comersant de jachete care fie ca a fost depresiv si prin urmare onest, fie un satul de reclama, ce a mai pus si punct, sa stie „lumili” ca are de vanzare suine!?

Ia-ca deci „ce avem noi aici” mare si clar!

Un om si-un porc… „o fotografie pentru eternitate”!

Unde s-a mutat piața de la „Prosper”

După nenorocitul de incendiu de la „Prosper”, comercianții din piață au început să se mute. Găsim deja pe cîțiva dintre ei – cei cu murăturile, sibienii, aprozarul și așa mai departe – în dărăpănătura aflată pe 13 Septembrie, între Trafic Greu și Lira, înainte de fostul „Nick”. E loc și de parcat mașina.

Magazinul Popular – 1952

scris de Ando

Două fotografii de acum 70 de ani, scoase recent de la naftalină de Agerpres şi asupra cărora merită să stăruim un pic.

In primul rând, să spunem că este vorba de clădirea Societăţii de Asigurări Agricole din București.

Imobilul (menţionat, în unele documente, şi sub numele de blocul Prager sau blocul Agricola) se află pe Calea Victoriei 11, lângă Palatul CEC, vizavi de Palatul Poştei (actualul Muzeu Naţional de Istorie a României). Este o clădire masivă în formă de L: latura lungă, în pantă, practic bordează întreaga străduţă Guglielmo Marconi, iar latura scurtă se află pe Calea Victoriei.

Parterul clădirii (construită în 1912, după planurile arhitectului Paul Smărăndescu) a fost gândit, de la început, ca spaţiu pentru magazin. Şi, mereu, au fost magazine cu diverse profiluri. De la primul magazin SORA (Societatea Română de Aprovizionare) din perioada interbelică, devenit, cum se vede, „Magazinul Popular”, până la „cel mai mare magazin agroalimentar cu autoservire” – Fortuna – deschis în august 1970.

  

Revenind la fotografiile Agerpres, trebuie remarcată alăturarea cunoscutelor materiale de propagandă ale regimului din acea perioadă (se apropia ziua de 1 Mai), cu… reclama la societatea de asigurări AGRICOLA  FONCIERA, existentă, încă, sus, în dreptul cupolei!

De asemenea, pe latura din dreapta, observăm firma SOVROMTRANSPORT, una din  categoria acelor SOVROM-uri de tristă amintire pentru economia românească.

Imi aduc aminte că, undeva pe la începutul anilor 60, aici a fost o expoziţie americană despre cosmonautică şi am stat (cu gaşca), pe acea străduţă în pantă, la coadă cu speranţa că prindem şi noi un exemplar din revista care se distribuia vizitatorilor, dar n-a fost să fie! De asemenea, mai ştiu că în capătul de jos al clădirii, funcţiona un bufet cu autoservire, dar unde nu am fost niciodată.

Nu ştiu când a fost schimbată destinaţia imobilului, după decembrie 1989, cert este că acum este sediu al CEC Bank și – după cum vedeți – clădirea a fost readusă mult spre aspectul său de la-nceput, prin demontarea copertinei vechiului magazin; se prea poate ca aceasta să fi fost adăugată odată cu reparațiile survenite în urma incendiului din 20 mai 1927.

Dând, de curiozitate, roată clădirii, am observat câteva rămăşiţe din vechile inscripţii, pe una din uşile laterale şi cealaltă pe colţul din spate al clădirii, cocoţată undeva… la cucurigu!

  

surse foto: paginile de facebook Bucurestiul De Altadata, Bucurestiul Secret, Mihail Macri, muzeuldefotografie.ro, imagoromaniae.ro

„Genius”

Cumpăr, comand cum mi-i mai la-ndemînă, mai lesne: cum simt că ies mai cîștigat din toate punctele de vedere, fiindcă fiecare fel de a procura cele necesare are fireștile avantaje și dezavantaje care pot fi, nu rareori, chiar meschine. Nu, nu-mi place aglomerația; nu, nu stau la coadă, dar nici nu-mi place s-aștept după cineva la ușă; nici nu țin neapărat să scot bani pentru bacșișuri toată ziua.

Fără să detaliem inutil: precum fiecare, am găsit un echilibru confortabil.

Puzderia de posibilități de a primi acasă orice lucru dorit e de-a dreptul fantastică: asta e clar. Și nu cred să fie cineva care să nu se folosească de vreunul din serviciile „eMAG”, aproape întotdeauna ireproșabile.

Cu toate astea, de curînd m-am lăsat păgubaș de serviciul „Genius”. Însemna să dau acum un milion pe care – din felurite gratuități și facilități – să mi-l scot pe parcursul anului. Or eu nu simt că mi-l scot.

… e, totuși, un milion. De-aia-i și spunem încă milion. Fiindcă înseamnă bani; încă înseamnă bani mulți pentru prea mulți dintre noi.

la centrul comercial „Vulcan” petardele și pocnitorile se vînd în parcare

… uau! iată un nou vîrf al comerțului bucureștean.

În parcarea centrului comercial „Vulcan” – chiar vizavi de intrarea în magazinul „Carreforur” – e o căsuță în care se vînd petarde și pocnitori!

aprozar

Fiecare lucru din viața noastră-i în schimbare, deși de atîtea ori ne place și avem nevoie să-l știm neschimbat.

Ia, și banalul aprozar.

Ce afacere e mai umilă decît aprozarul?

Mereu cu lăzi pline de țărînă ori din care se scurg zemuri; iarnă-vară numai pe drum și-n voia intemperiilor: ce magazin e mai greu de ținut ca ăsta?

Numai muncă, fără să-ți dea mîna să stai boierește să ți le-aducă distribuitorul pe toate; te scoli în inima nopții să iei ce-i mai bun de la Pucheni, sperînd în fiecare zi că n-o să fii tras pe sfoară de cine știe ce hoțoman care umblă să scape de un lot stricat.

Făr-o dubă cu care să te miști de colo-colo nu izbîndești; ba chiar, nu de puține ori, ești nevoit să mai faci rost de vreo rablă pe care s-o ții-n față, pe chip de… magazie.

Muncă! Și nu ca-n alte magazinașe, unde-ți dă mîna să te lăfăi la tejghea și să te-ntinzi la vorbe cu clientul; aici totul merge repede, repede de tot.

Și – Doamne-feri! – să-i intre clientului în cap că ai marfă proastă; și nevinovat să fii, și bagi de seamă cum te ocolește și cumpără de vizavi.

Nici nu știi cum ne mai bine! Să-l lași pe om s-aleagă și să-și puie de unul singur după pofta inimii? Sau să-i umpli pungile chiar tu? O – nici clientul nu știe cum e mai bine! Cînd îl lași să cotrobăie prin lăzi singur, pe lîngă că-ți strică marfa, se burzuluiește că nu-i servit; cînd nu… îi trece prin cap că vrei să-i bagi pe gît cine știe ce ciurucuri.

Să te dai după cum e el – adică clientul – numai ușor nu e; dar n-ai ce face, trebuie să-l înveți: nu poți altminterea. Pînă și magazinașele de cartier ce fac parte din lanțurile „Mega Image” și „Profi” au început, de cîțiva ani (odată cu trecerea fazei expansiunii) să consolideze relația personală cu mușteriul de zi cu zi – ați simțit asta.

Dar care-i viitorul aprozarului? Care-i pasul următor pe care-l va face? Ne interesează, firește – fiindcă n-avem cum să ne cumpărăm legume și fructe numai din piață și nici n-avem chef s-o facem de la supermarket.

Poate mai multă marfă autohtonă? Poate: dar pentru aprozar e mai greu să aibă acces susținut și predictibil la producătorul român; paradoxal, dar acesta din urmă mai degrabă-și desface marfă către marele retail – cel care are lanțurile de aprovizionare puse la punct.

Poate fel de fel de lucrușoare extra – borcănașe cu gemuri, zacuști, murături, produse îndeobște „de casă” – deja se-ncearcă asta cu îmbucurătoare rezultate.

Nu știu! Da-i clar că bătrînul aprozar – cel al cărui nume, dat de uitatul botez comunist „aprovizionare zarzavat” se-ncăpățînează să nu piară – rămîne un reper al comerțului mic, din fața noastră.

Din fugă (100): La Masă… la Bucur Obor

scris de Ando

La cinci ani după ce McDonald’s şi-a luat catrafusele de aici şi s-a mutat la Veranda Mall, Auchan a reuşit să deschidă un local propriu, gen autoservire: „La Masă”.

Sortimentul de preparate: mâncăruri tradiţionale gătite, diverse salate, deserturi precum şi preparate gen fast food (pizza, sandvişuri). Bineînţeles, există şi un „coffee corner” cu sortimente variate de cafea.

se mișcă punctele de interes

Ce-mi place mie la București – printre altele – e că nu vrea să stea pe loc; că-și face potecă singur.

Ce poate fi mai interesant decît felu-n care cresc unele zone, atrăgînd oameni?

Zonele „tradiționale”, cu specific și public-țintă îs de multă vreme ieșite parcă din cotidian, deși nu și-au pierdut nici clienții, nici „ceva-ul”: Centrul Vechi, Dorobanțiul, Alba-Iulia…

Nici nu știi unde-i cel mai interesant hub bucureștean al zilei, dar partea bună e că se-ncearcă peste tot.

Terasele de pe Splai – dintre Unirea și Bibliotecă -, efervescența de pe Calea Victoriei colț cu Amzei sînt exemple de hituri comerciale actuale confirmate.

Care-i următoarea zonă care-o să crească?

cîteva lucruri bune.

Ce bine-i cînd revii undeva și găsești locul așa cum te așteptai să fie: adică bun, de-ncredere, fără să te dezamăgească! Mare nevoie are omul de asemenea siguranță, mai ales cu toate cele care se schimbă-n juru-i.

  • Restaurantul „Il Cantuccio” de la Filaret s-a păstrat de toată lauda, un reper solid care ne mulțumește de aproape 20 de ani; ajungem aici cu bucurie de fiecare dată.
  • Peste drum de piața Domenii se află un loc turcesc mititel care se cheamă „La Domenii Kebap”; neapărat să vă luați ceva, pentru că-i grozav.
  • Trec cu drag pragul măcelăriei „La Bia” de pe Sebastian (sau din piață, la „Prosper”) – carnea-i carne și mai găsesc și niște frigărui de oaie nemaipomenite.
  • Într-unele din magazinșele „La Tati” găsiți un fel de rulouri cu carne – börek, arată ca niște ștrudele – foarte reușite.

Hai să mai și notăm cîteva locuri despre care n-am apucat s-o facem.

  • Că tot fuse și se duse Sfîntu’ Patrick, un irish pub bun – „Kilkenny”. E pe strada Franceză – sau pe platformele de livrare, cum e mai la-ndemînă.
  • Nu într-atît de scump pe cum te-ai teme, meniul de la „Jariștea”-i chiar de nota zece; dacă n-ai de ales, merge de minune și să comanzi acasă.
  • Înc-o brutărie ce și-a cîștigat clientela pe merit: pe Panduri 26 – „Bakeria”.
  • Am încredere în „Mobitel” – deja în ultimii ani mi-am dus aici vreo trei telefoane atunci cînd le-a sunat ceasul. Un service bun; pe Bulevardul Elisabeta, la numărul 35.
mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

microbuzele cu pasageri de la „Carrefour” n-au ce căuta printre blocuri

Unul din serviciile pe care magazinele „Carrefour” îl oferă cliențior este transportul gratuit; din hipermarketurile din București, după ce ți-ai făcut cumpărăturile, te poți duce acasă folosindu-te de unul din microbuzele pentru călători aflate-n parcare; acestea circulă pe cîteva trasee fixe.

Convenabil!

Firește, ca-n orice activitate de transport persoane, sînt niște reguli: una din ele e că traseul e aprobat și că nu poți să te abați de la el, dacă-i prea aglomerat și „pe dincolo-i mai liber”.

Din păcate, șoferii profesioniști ai microbuzelor – oameni fiind și ei, înainte de toate – nu respectă traseul stabilit, abătîndu-se pe felurite scurtături printre blocuri, în graba de a-și termina cursele.

Microbuzele de transport persoane, însă, n-au ce căuta pe aleile din zonele rezidențiale. Practica asta trebuie oprită.