despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
Despre comerțul bucureștean se poate vorbi la nesfîrșit. Și din ce-am vorbi mai mult, nici n-am sfîrși, nici n-am așeza lucrurile-ntr-o ordine.
Dar de vorbit, n-avem ce face, trebuie: și vorbim iar despre piețele noastre.
Înconjurată de cîmpuri rodnice, Capitala a fost mereu aprovizionată din toate părțile cu fructe, legume, zarzavaturi, lactate – tot ce avea nevoie. Dar felu-n care toate astea ajungeau la cumpărător era dintotdeauna neprielnic. Organizarea desfacerii, chiar și acum o sută de ani, era proastă. Să nu dăm vina doar pe administrație; bucureșteanului însuși îi pria să facă semn olteanului sau bulgarului care trecea pe stradă, strigîndu-și marfa.
Bunînțeles, urbanistului interbelic cu minte toată bulibășeala asta i se cerea așezată. De aceea apar organizări de piețe, mai mult decît obișnuitele maidane cu niscai barăci. După Filantropia, Traian și Matache, piețe ca Amzei, Domenii și nefericita Grivița au o dimensiune modernă: hale de comerț, pavaje, apă curentă.
Se dorește, deasemenea, ca distribuția centrală a mărfurilor alimentare comercializate în volum să iasă din centrul Capitalei; de aceea renunțăm la ideea unor hale centrale în favoarea celor de la Obor. Din păcate, construcția acestora trenează îndelung.
În tot timpul ăsta oamenii continuă să trăiască așa cum au prins, așa că grosul piețelor bucureștene rămîn c-o viață precară și rușinoasă.
 
Odată cu schimbare regimului, noua conducere populară începe să modernizeze și comerțul din piețe. Să nu-nțelegem, din frînturile de ziare, că tot ce se construia și inaugura era întrutotul nou; locurile – vadurile comerciale adică – erau tot cele tradiționale. Noile piețe, totuși, sînt un cîștig pentru civilizație. Vin, însă, anii ’50 și Capitala chiar se înnoiește zdravăn.
  
… în sfîrșit! noile piețe din cartiere se construiesc după un oarecare calapod: Coșbuc, Chibrit, Dorobanți, Rahova, Ghencea, Ferentari.
    
Dintre toate, cea mai interesantă rămîne „Romînia Muncitoare”! Piața a luat, pesemne, numele străzii pe care o știm acum drept Sfînta Maria, care la vremea aceea se botezase, la fel ca și părculețul pe care-l vedem și azi din strada Turda, România Muncitoare – frumos nume! Locul ei? Spre Calea Griviței, poate pe unde trece azi Podul Grant.
surse: Digiteca Arcanum
… patiseria de la Mendeleev cu Tache Ionescu pe care-o știam de „BIObucovina” se cheamă de-acum, simplu, „Bucovina”. Ocazie cu care pe firmă și-a pus și un „estd” de fală, ca să ne prindem cum șade cu tradiția.
După plecarea „Subway” de pe Titulescu, din dreptul pasajului subteran, locul a fost luat de cofetăria „Nedelya”. Ei, n-a mers – sau n-a mers îndeajuns de bine, căci în tot timpul ăsta „Zoomserie” din vecinătate rezistă – și locul i-a fost luat anul trecut de un fast-food. Care s-a închis și el.
„Spring Time”, desigur, rămîne de neclintit.
Unitatea „Luca” de pe colț cu Buzeștiul rupe; am văzut și 30 de oameni la coadă – i-am numărat.
Cred c-am uitat să amintesc că pizzeria „Treevi” de pe Titulescu, de după Doctor Felix s-a închis? Ei, o fac acum, deși nu mai e o noutate.
În rest, Piața Victoriei s-a mai animat, cu trei marketuri – Mega, Profi, Carrefour – plus „Burger King”.
Mereu am perceput „monopolul” comercial de azi ca pe o firească extindere a legilor naturale: se cer farmacii, pariuri, Mega Image. Băncile încep să se retragă, apar clinici… zicem, deci, că asta-i piața. Nu?
Nu neapărat.
Vedeți voi, în realitate majoritatea spațiilor comerciale disponibile-n Capitală fac parte dintr-un monstruos circuit închis; urmașele rețelelor de magazine din vremea comunismului dețin și azi aproape totul și faptul că avem și atîtea farmacii, și atîtea pariuri, și atîtea Mega Image se datorează realității că doar afacerile astea-și permit chiriile cerute.
Cînd micul comerciant din capul străzii pune lacăt – după zeci de ani în care a deservit vecinătatea și a creat ceva ce-nseamnă chiar comunitate – ne grăbim să credem că doar cîștigul mic, taxele mari și controalele incorecte-s cauza, fără să știm cît din pierderea comerciantului vine-n urma monopolului spațiilor comerciale.
N-am mai vorbit demult despre comerț – ce-ar mai fi de zis?
Mereu pare abundență, mereu găsim magazinele pline – și cu marfă, și cu oameni – dar tabloul retailului e cam mohorît, zău așa!
De ce? Fiindcă noi, cumpărătorii, atunci cînd ne gîndim mai bine, ne dăm seama că sîntem din ce-n ce mai captivi.
Meciul pe marele comerț e între „Kaufland” și „Carrefour”. „Auchan”, cel mult, chibițează de pe margine, iar „Cora”… s-a dus.
La segmentul de mijloc „Lidl” și „Penny” își împart țara fără să se deranjeze serios.
Iar la restul magazinelor din apropierea casei, ghici ce? „Mega Image” vrea să preia „Profi”. Magazinașele „La doi pași” – cîte sînt – nu contează nicidecum.
La adăpostul consolidării și maturizării „pieței” comerțul nostru e nu are o dimensiune concurențială veritabilă.
Niște barăci, ai zice.
Dar au și ele importanța lor, să știți.
Le găsim în preajma intersecției bulevardului Expoziției cu Aviator Popișteanu și-s urme ale comerțului înflorit aici imediat după Revoluție, cînd aproape întreaga zonă din spatele complexului expozițional – de aici și pîn-aproape de locul unde s-a ridicat apoi „Sofitel” era un uriaș angro.
Locurile s-au schimbat, spălat și amintirile s-au pierdut.
Dărăpănăturile astea ruginite-s ultimele vestigii ale vremurilor alea.
    
lista episoadelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane” • lista articolelor din seria anilor ’90
Ce bucurie, hei, acum aproape 24 de ani, cînd s-a deschis primul mall al Bucureștiului. Ne-nghesuiam să căscăm gura la vitrine, să ne strîngem lîngă uriașa fîntînă care arunca jetu-nspre cupolă, să-mpingem cărucioarele jos, în „Gima”…
Încet-încet, mallurile au intrat în viața noastră. Fără ele n-o mai putem duce!
Dar cît de meschine sînt, cît de obositoare, cît de lipsite de locuri odihinitoare. Fără lumină, fără aer, fără un spațiu exterior, fără piațete în care oamenii să poată ieși, să se adune pe vreme frumoasă.
… cum altfel? Primele malluri, dacă stai să te gîndești, sînt doar niște „Circu-foamei” mai sclivisite – atît!
Și nici următoarele mari și celebre – „Băneasa” și „Afi” nu-s mai breze. Primul, o hală comercială; al doilea… altă hală, dar mai înaltă.
Tîrziu de-abia, odată cu ultimele construite, parcă-parcă au început și ele să-ți mai dea un pic de lărgămînt; nu cine știe ce… dar măcar e mai bine. Nu te mai simți închis, năucit, ca un bărzăune între două geamuri!
Rușinos, nu? Ditai Capitala: malluri multe, căcălău, dar nici unul nu-i vreo fală, nici măcar pe departe cum e „Palasul” de la Iași.
Concluzia primelor weekenduri însorite ale primăverii e clară, desigur: nu-s destule locuri de ieșit pe cît poate bucureșteanul să iasă!
… cafenele, terase la care clienții stau și pe gard, fiindcă-i plin-ochi.
… cozi uriașe – ca niciodată! – la intrarea-n Grădina Botanică.
… forfotă, vuiet, oameni ieșiți nu doar în zonele frumoase destinate în mod tradițional plimbărilor, ci și prin neașteptate unghere și cotloane ale Capitalei.
… milioane de poze cu magnolii, corcoduși, narcise.
Și încă n-au început evenimentele, pietonalele, concertele!
Firește că toate astea-nseamnă că ne putem îndrepta și spre o mică dimensiune sezonieră, de weekend, a comerțului: mici magazine – în sfîrșit specializate, destinate hobby-urilor, nișelor – care să se hrănească din revărsarea asta de oameni.
O să vedem asta? Ar fi frumos, ar fi chiar și necesar.
Se face anul de cînd s-au creat premisele lărgirii accesului pietonal principal dinspre Sebastian către zona comercială Vulcan. Și de-abia acum, după un an… chiar se și-ntîmplă, lărgirea:
Faptul că oamenii s-au chinuit să meargă timp de vreo paișpe ani pe un trotuar de-un metru nu-l mai punem la socoteală!
pregătit de Ando, C. D. Mocanu, Cristian Malide și HM
Citiți prima parte • citiți a doua parte
Mergem mai departe: urmărind listele stațiilor de alimentare de dinainte de Război, dibuim alte benzinării – azi desființate – care au înfruntat timpurile:
- din fața „Arhitecturii”, care a rezistat și-n anii ’60, dar, odată cu extinderea clădirii facultății, a dispărut.
- de pe Mincu – între Kiseleff și Aviatorilor, desființată relativ recent: aproape 15 ani.
- de la Piața Amzei – similar. Vedem doar o bucățică din ea, surprinsă într-un cadru acum 50 de ani.
- de pe strada Vaselor – similar.
- de pe Vaporul lui Assan – similar; pare că la toate astea s-a renunțat fiindcă erau mici, greu accesibile, ori prea aproape de zone rezidențiale.
- de pe strada Scaune – foarte mică și pitită imediat după cum intri din Hristo Botev.
- de pe Atelierului; ar părea să fi fost la intersecția cu Calea Griviței; poate așa se explică și urmele unei toalete publice subterane dezafectate din fața blocului cunoscut pentru Agenția de bilete C. F. R.; e posibil să fi fost, apoi, găzărie.
- de la Grădina Icoanei: să fi fost în partea dinspre Arthur Verona (acolo unde a fost toaleta subterană pe locul căreia azi e un restaurant) sau înspre piața Cantacuzino?
- de pe colțul dintre Șerban Vodă și Viilor; extinsă în anii ’90, acum e doar magazin de piese auto.
- de la Chirigiu – ajunsă cu timpul găzărie. Avem o fotografie cu zona, și v-o arătăm așa, de drag.
Pentru o imagine cît mai cuprinzătoare, publicăm și puținele referințe din cărțile de telefon postbelice. Da, puține; mai multe informații găsim în Ghidul Bucureștiului din 1962.
 
Ne uităm acum pe o listă a stațiilor Peco din anii ’70, ocazie cu care pășim într-o epocă mai apropiată. Vedem că se extind spre periferii, mai ales în noile cartiere construite. Preferăm însă să ne oprim atenția asupra celor cît de cît centrale.
Reies stații despre care nu știm cu adevărat cînd au apărut; poate erau și ele vechi, de pe vremurile „Distribuției”:
- de pe strada Medeleni (între Calea Călărașilor și Vasile Lucaciu), care s-a desființat de curînd!
- cea de pe Cîmpineanu, unde-i azi piațeta Iosif Sava – desființată un pic mai demult, în acceași perioadă cu celelalte benzinării mici centrale
- de pe Schitu Măgureanu, colț cu Sfîntul Constantin – acceași situație
- din spatele Teatrului Național – există
- de pe Veniamin Costache (lîngă Cuțitul de Argint) – există
- de la Gara de Nord – există; o vedem cum arăta acum juma’ de secol; ea nu mai aparține de „Petrom”.
Nu apar deloc – și e de mirare – cîteva benzinării care și azi funcționează, a căror vechime de asemenea nu ni-i precis cunoscută:
- din Cotroceni, din scuarul de pe Carol Davila
- de la 11 Iunie
- de pe Mîntuleasa
- de pe Cuza
- de pe Vasile Lascăr colț cu Domnița Ruxandra
- de pe Ferdinand, din scuarul de la Horei – ultimele două nu mai aparțin de „Petrom”.
Amintim stația de pe strada Agricultori colț cu Teleajen, care nu era o benzinărie publică. Cele două pompe de la poartă constituiau staţia de alimentare cu carburant a maşinilor dintr-o autobază a primăriei.
Nici în anii de după Război benzinăria nu e vreun model arhitectural – după cum vedeți, o gheretă, un mic magazinaș. Nu exista „casă”- banii se dădeau direct angajatului care făcea alimentarea.
 
Imaginile păstrate ale găzăriilor – ca să ne facem o idee – sînt grăitoare: niște borcane!
  
În ordine, le vedem mai sus pe cele de la Șerban Vodă-Radu Vodă, Șerban Vodă-Olimpului și Grivița-Vulcănescu.
Desigur, stațiile nou construite (în cartiere și la ieșirile din oraș) au fost un pic mai măricele. Cea de la Băneasa – de pe deal, de după pod, a rămas cea mai mare.
Urmează vremuri grele – cumplite – în comercializarea benzinei.
În 1979 – după marea criză a petrolulului – încep raționalizările; cîțiva ani mai încolo cozile la benzinării devin kilometrice.
Articolele conțin actualizări.
Resurse: Benzinării desființate în București • Norihiro Haruta • Cartierul Evreiesc • Cartierul Uranus • Petroblog • Peter Hautzinger • Robert Janak • Reclamele industriei automobilului în presa din perioada interbelică • Vlad Capotescu • Reclame vechi românești • Bucureștiul de altădată
lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii