despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
Vine toamna, se vede, se simte; ca de fiecare dată, vara parcă nici n-a fost: nu? N-are rost să mai lungim vorba, căci, pînă la urmă, știm așa de bine că și toamna are atîtea, atîtea lucruri frumoase.
Le așteptăm și pe ele!
Dar – știți? – așa cum, încet-încet dispar bucățele din viețuirea noastră, parcă nici toamnei nu-i mai sînt toate întregi.
Mai țineți minte mirosurile de zacuscă de sfîrșit de vară? Cum, plimbîndu-ne la ceas de amiază printre case ori pe după blocuri ne izbeau din bucătării, de ne venea să ne oprim și să ne milogim să ne ungă un colț de pîine și să ni-l întindă pe geam…
Din ce-n ce mai rare, din păcate.
O fi fost și cald; și-i tot mai greu să stai o zi-ntreagă să tai, să speli, să fierbi.
Da’ tot mai puține zacuști, fir-ar să fie.
Ce ne face pe noi nu neapărat oameni ci mai puțin dobitoace e năzuința aia de a cunoaște și de a pricepe: mare lucru să fii azi un pic mai puțin prost decît ieri!
Și tot oameni ne face și știința de a trage – din cînd în cînd – chiulul, de a face o pauză.
Nu, nu e nimica greșit și nimica care să se bată cap în cap în cele două fraze de mai sus – e omenește să-nvățăm cum să luăm o pauză, cu atît mai mult în zilele de acuma, cînd pentru a fugi de cele obișnuite evadarea e tot mai complicată…
Uneori n-ai cum să te bucuri de pauza aceea decît îmbogățind-o cu ceva bun de mîncat – asta e!
Poate, mă gîndesc, am reușit – în lunile astea în care-am fost priponiți în case și-am rărit-o cu mersul prin restaurante – să ne facem niște mici bucătari mai buni. Am experimentat; am exersat; și cu siguranță am învățat.
Dar dacă noi am evoluat, nu așa a făcut și comerțul: sărăcia și lipsa varietății în sortimente se adîncește. Doamne-feri să ai nevoie de ceva mai deosebit ori mai de calitate: așa ceva se găsește doar în cîteva mari magazine „fanion” ale lanțurilor de hipermarketuri.
Nici mediul online nu s-a dezmeticit: căutîndu-i de vreo rețetă, „bucătarii” te otrăvesc cu povestea vieții, cu amintirile din copilăria la țară și cu povestea ingredientelor.
Văleu, dacă vrea cineva să caute un sfat de „lifestyle”… îndeobște cel care-l dă n-are nimic de-a face cu stilul și, din păcate, nici cu viața.
Ce să mai zici de cei ce muncesc de-acasă! Li se bagă pe gît sfaturi de eficiență, li se arată cum să steie comod – dar nu prea comod – și să fie productivi, dar vezi să li zică pe undeva că-n pauza meritată au tot dreptul să fie boieri!
Cultura și încurajarea pauzei duce – dacă vreți să știți – taman la cît mai puțin chiul; la chiul prost, carevasăzică.
Chiulul bun – cel care te face ca om mai bogat și mai mulțumit – înseamnă să te poți alege cu ceva din pauză.
C-o fi o gustare – ceva ce oricine știe să facă – c-o fi o plimbare prelungită, nu contează: omul nu trebuie să se ferească și să se rușineze de plăcerile ieftine și simple.
… puzderia de emisiuni televizate cu bucătari și nenumăratele site-uri în care ni se-nfățișează fel de fel de bucate care mai de care mai ademenitoare ne-a făcut să gîndim că trebuie – neapărat! – să fim, fieștecare, îndreptățiți să facem ce zice și ce face popa.
Nu-i așa și n-a fost niciodată așa – nu toată lumea s-a priceput să facă mîncare!
Dar azi e mai simplu s-o dai în bară; vreau să zic, ai mai multe scuze s-o dai în bară.
Ce-are a face că nu simți o omletă ori că spargi geamurile cu găluștele – poți alege din cultura culinară a popoarelor orice altceva; și dacă nu-ți iese, poate fi vina celorlalți, care n-au finețea să guste experimentele.
E minunat să fii curios și să-ncerci – fie și pentru a-ți confirma limitele. Da-i bine și să te-ntorci, iar și iar, și s-o iei de la lucurile simple, făcîndu-le cum se cade.
Se face repede!
Ia carne, de care vrei. E buna mai grasa. Tai-o cuburi si frige-o. Pregateste o ceapa si ceva usturoi, dar inainte sa le arunci peste carne, ia vreo trei-patru linguri din grasimea in care frige carnea, si pune-o deoparte.
Fa un aluat:
– 2 oua
– un pahar de lapte
– faina, o cana zdravana
– putina sare
Amesteca totul, bine. Nu trebuie sa fie foarte consistent.
Da drumul la cuptor, tare.
Pune peste carnea care frige bulion si niste sos Worchester.
Intoarce-te la aluat: pune grasimea si mai amesteca.
Ia un vas pentru copt, unge-l cu ulei si baga-l asa in cuptor. Putin.
Scoate-l si pune aluatul. Lasa-l in cuptor vreo zece minute sau cat e cazul- pana cand incepe sa se rumeneasca.
Carnea e facuta. Opreste-o.
Pune carnea si sosul deasupra aluatului, si mai lasa-l un pic in cuptor.
Maninca-l imediat.
Nu e greu!
Foloseste paine uscata-crutoane. Poti sa-ti faci in cuptor sau sa cumperi.
Ia niste carne: un kil. Merge orice, dar sa fie mai grasa si sa o tai cubulete mici. Apuca-te s-o prajesti. Taie si o ceapa, niscaiva usturoi, piper, boia-si da cu ele peste carne.
Prajeste separat vreo doua tigai de cartofi.
Daca vrei, prajeste si niste ciuperci.
Intre timp, carnea s-a mai fript. Pune pe ea bulion, cat vrei, si mai las-o.
Ia juma de litru de smantana, pune sare, piper, usturoi, ceva verdeata, si amesteca.
Totul e gata. Inchipuie-ti ca ai impartit farfuria in doua:
Pune in farfurie asa: in prima jumatate crutoanele si peste ele, sosul si carnea.
In cealalta jumatate cartofii, ciupercile, si, langa, smantana.
E bun si daca sta.
Iti trebuie:
– Faina, cam juma’ de kil
– Lapte, un pahar
– Un pic de sare
– Un cub de drojdie
– Putin ulei
Faci un aluat, din toate astea, asa cum trebuie; intai maiaua, lasata la loc cald, si apoi restul.
Cat stai sa creasca, spargi 3-4 oua si amesteci cu niste branza sarata. Cea mai buna e telemeaua de oaie.
Cand a crescut aluatul, il intinzi. Faci bucati cam cat o farfurie lata, pe care pui umplutura-branza cu ou. Impaturesti cu grija si pui in tigaia cu ulei incins. Se prajesc imediat. Merg fierbinti sau reci.
Aluatul e la fel de bun la gogosi si la pizza.
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii